SCRISOARE CATRE TOAMNĂ
TOAMNĂ! Printre cei care te iubesc , te primesc, scriitori, poeți, muzicieni si pictori, mă strecor și eu, un cititor, un privitor ce sunt, să trimit câteva cuvinte, să - ți amintește că și eu te iubesc, te trăiesc…
Cunoscând această adresă și destinatarul , foarte drag cititorilor, ,,POEZII ONLINE,,, îți trimit scrisoarea mea și te rog să o citești cât încă nu te-ai desfrunzit, să o citești printre raze de soare, printre nori și picuri de ploaie, într-un ultim parfum de flori…:
TOAMNA ȘI FLORILE EI
Din frumoase crizanteme
Din frunze și foșnitoare șoapte
Peste noi și peste toate,
Toamna colanul și-a lăsat
Scriindu-și din tușe poeme.
Vântul fermecat de-a ei eșarfă
Adie ușor pe coarde de harfă
Și-alină genele nopții galant,
Cu brumă rece presărate.
Toamna zâmbește, în zare privește
Și ochii pomilor goi o privesc
Prin geamul umed al ploii
Frânturi de vitralii se risipesc
Pe veșmânt de mantie colorată,
Cu triste și vesele amintiri.
Dar, cohorte de nori se ivesc
Ar vrea toamna s-o alunge.
Îngrijorată , ea, strigă către cer:
Nu! Nu-i încă vremea de plecat…
Crizantemele petalele și le-au păstrat,
Mai am multe zorele înflorite
Și brândușele încă nu m-au sărutat.
Cerul, înduioșat, norii risipește
Iar peste noi și peste toate , toamna,
Toamna, încă ne zâmbește.
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Silvia Mihalachi
Data postării: 21 octombrie 2024
Vizualizări: 495
Poezii din aceiaşi categorie
Statornic
Copacu'-n veci nu pleacă,
Rămâne-n locu'-n care
A început să meargă
Ţinându-se de soare.
Nicicând nu-şi părăseşte
Ţărâna lui natală
Şi un pas nu se clinteşte
Decât pe verticală.
Cu drumul nu se-nvaţă,
Să plece-n alte lumi,
Statornic e, pe viaţă,
Din tată-n fiu, pe culmi.
Şi o clipă nu se plânge
C-a fost legat de loc,
Chiar dacă poartă-n sânge
Destin de lemn de foc.
Iarna de Stela Enache în turcă
Iarna
--- 1 ---
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
--- 2 ---
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
Kış
--- 1 ---
Korkunç kış, kar bulutlarını havadan süzüyor,
Uzun yolculuk yapan Truva atları gökyüzünde bir yığın halinde toplandı;
Pullar uçuyor, beyaz kelebek sürüsü gibi havada süzülüyor,
Ülkenin solgun omuzlarına ürperti yayılıyor.
Gündüz kar yağıyor, gece kar yağıyor, sabah yine kar yağıyor!
Gururlu taşralı gümüş bir zincirle giyinir;
Bulutların arasında yuvarlak, soluk bir güneş bekleniyor
Geçen yılların arasında bir gençlik hayali gibi.
--- R ---
Tarlalar, tepeler, etrafta, uzaklarda her şey bembeyaz.
Beyaz hayaletler gibi, tereyağda kaybolmuş kavaklar,
Ve yolsuz, izsiz, ıssız bir yerde,
Beyaz duman bulutlarının altında kayıp köyleri görebilirsiniz.
--- 2 ---
Ama kar durur, bulutlar kaçar, arzu edilen güneş
Kar okyanusunu parlatır ve dağıtır.
İşte vadileri aşan hafif bir kızak…
Çıngırakların şıngırtısı neşeli havada çınladı.
--- R ---
Tarlalar, tepeler, etrafta, uzaklarda her şey bembeyaz.
Beyaz hayaletler gibi, tereyağda kaybolmuş kavaklar,
Ve yolsuz, izsiz, ıssız bir yerde,
Beyaz duman bulutlarının altında kayıp köyleri görebilirsiniz.
Natura
Natura care aș vrea să rămana veșnică vie
Port în mine ziua cand mă plimbam
Cu tine natură,
Cu vorbe dulci ne răsfățam
Ne intersectam des sub bătranul castan
Soarele ne privea și ne zambea
Iar luna își varsă privirea spre noi
Soarele și luna se îmbrățișau amandoi
Formă de salut ca doi prieteni astrali
Ca niște aștri care des ne vizitau
Și ne vegheau nopțile întunecate
Cu un cer pustiu acoperit cu lacrimi.
Lacrima vieții se topea ca un nor fără pereche
Lumina vie ne încălzea ca o scanteie de fericire
din inima ta.
Despre mine și ploaie
O aud sunând în geamul meu,
O simt atâta de plăcut pe piele,
Mă cheamă să încerc să dans' în ritmul său,
Si să alunec printre picături și gândurile mele.
E-atât de bine să îi simt îmbrățișarea
Alcătuită din mii și mii de picături
Ce se jertfesc, zdrobindu-se de mine
Căzând, încet dar ritmic, spre pământ.
Si-atunci când mi-a pătruns prin haine pân' la piele
M-am îndreptat încet spre casă mea din munți
Mi-am luat în mână cana cu ceaiul meu de fructe
Si-am plâns încet, privind spre curcubeul gingaș dintre norii muți.
Emoție de toamnă de Nichita Stănescu în portugheză
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.
Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.
Emoção de outono
O outono chegou, cubra meu coração com alguma coisa
com a sombra de uma árvore ou melhor com a sua sombra.
Tenho medo de não ver você de novo, às vezes
que vou criar asas afiadas até as nuvens,
que você vai se esconder de um olho estranho,
e ele se fechará com uma folha de absinto.
E então me aproximo das pedras e fico em silêncio,
Pego as palavras e as afogo no mar.
Eu assobio para a lua e a levanto e finjo
num grande amor.
ANOTIMP
Voci părăsite în foamea cuvintelor
Scot cuvinte din glasul cărților
Ascult refrene din foșnetul frunzelor
Chipul anotimpului este un stup vesel de albine
Din buze de miere
Crește zambetul
Lacrimi de viespi,inimi de vipere
Curg pe trupul anotimpului
Strivesc sufletul naturii
Cu lacrimi de piatră
Frunzele plang în suspin,
par moarte, dar trăiesc
în delirul lor, ucise de vant
Suflete colorate cu sange de scorpion
Cuosc frica pădurii
Explorez teama ierbii
Răman cu spaima pe o creangă vie
ce respiră aer și pămant.
Statornic
Copacu'-n veci nu pleacă,
Rămâne-n locu'-n care
A început să meargă
Ţinându-se de soare.
Nicicând nu-şi părăseşte
Ţărâna lui natală
Şi un pas nu se clinteşte
Decât pe verticală.
Cu drumul nu se-nvaţă,
Să plece-n alte lumi,
Statornic e, pe viaţă,
Din tată-n fiu, pe culmi.
Şi o clipă nu se plânge
C-a fost legat de loc,
Chiar dacă poartă-n sânge
Destin de lemn de foc.
Iarna de Stela Enache în turcă
Iarna
--- 1 ---
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
--- 2 ---
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
Kış
--- 1 ---
Korkunç kış, kar bulutlarını havadan süzüyor,
Uzun yolculuk yapan Truva atları gökyüzünde bir yığın halinde toplandı;
Pullar uçuyor, beyaz kelebek sürüsü gibi havada süzülüyor,
Ülkenin solgun omuzlarına ürperti yayılıyor.
Gündüz kar yağıyor, gece kar yağıyor, sabah yine kar yağıyor!
Gururlu taşralı gümüş bir zincirle giyinir;
Bulutların arasında yuvarlak, soluk bir güneş bekleniyor
Geçen yılların arasında bir gençlik hayali gibi.
--- R ---
Tarlalar, tepeler, etrafta, uzaklarda her şey bembeyaz.
Beyaz hayaletler gibi, tereyağda kaybolmuş kavaklar,
Ve yolsuz, izsiz, ıssız bir yerde,
Beyaz duman bulutlarının altında kayıp köyleri görebilirsiniz.
--- 2 ---
Ama kar durur, bulutlar kaçar, arzu edilen güneş
Kar okyanusunu parlatır ve dağıtır.
İşte vadileri aşan hafif bir kızak…
Çıngırakların şıngırtısı neşeli havada çınladı.
--- R ---
Tarlalar, tepeler, etrafta, uzaklarda her şey bembeyaz.
Beyaz hayaletler gibi, tereyağda kaybolmuş kavaklar,
Ve yolsuz, izsiz, ıssız bir yerde,
Beyaz duman bulutlarının altında kayıp köyleri görebilirsiniz.
Natura
Natura care aș vrea să rămana veșnică vie
Port în mine ziua cand mă plimbam
Cu tine natură,
Cu vorbe dulci ne răsfățam
Ne intersectam des sub bătranul castan
Soarele ne privea și ne zambea
Iar luna își varsă privirea spre noi
Soarele și luna se îmbrățișau amandoi
Formă de salut ca doi prieteni astrali
Ca niște aștri care des ne vizitau
Și ne vegheau nopțile întunecate
Cu un cer pustiu acoperit cu lacrimi.
Lacrima vieții se topea ca un nor fără pereche
Lumina vie ne încălzea ca o scanteie de fericire
din inima ta.
Despre mine și ploaie
O aud sunând în geamul meu,
O simt atâta de plăcut pe piele,
Mă cheamă să încerc să dans' în ritmul său,
Si să alunec printre picături și gândurile mele.
E-atât de bine să îi simt îmbrățișarea
Alcătuită din mii și mii de picături
Ce se jertfesc, zdrobindu-se de mine
Căzând, încet dar ritmic, spre pământ.
Si-atunci când mi-a pătruns prin haine pân' la piele
M-am îndreptat încet spre casă mea din munți
Mi-am luat în mână cana cu ceaiul meu de fructe
Si-am plâns încet, privind spre curcubeul gingaș dintre norii muți.
Emoție de toamnă de Nichita Stănescu în portugheză
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.
Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.
Emoção de outono
O outono chegou, cubra meu coração com alguma coisa
com a sombra de uma árvore ou melhor com a sua sombra.
Tenho medo de não ver você de novo, às vezes
que vou criar asas afiadas até as nuvens,
que você vai se esconder de um olho estranho,
e ele se fechará com uma folha de absinto.
E então me aproximo das pedras e fico em silêncio,
Pego as palavras e as afogo no mar.
Eu assobio para a lua e a levanto e finjo
num grande amor.
ANOTIMP
Voci părăsite în foamea cuvintelor
Scot cuvinte din glasul cărților
Ascult refrene din foșnetul frunzelor
Chipul anotimpului este un stup vesel de albine
Din buze de miere
Crește zambetul
Lacrimi de viespi,inimi de vipere
Curg pe trupul anotimpului
Strivesc sufletul naturii
Cu lacrimi de piatră
Frunzele plang în suspin,
par moarte, dar trăiesc
în delirul lor, ucise de vant
Suflete colorate cu sange de scorpion
Cuosc frica pădurii
Explorez teama ierbii
Răman cu spaima pe o creangă vie
ce respiră aer și pămant.
Alte poezii ale autorului
Frânturi din gânduri ,,L,, despre ,,DOAMNA ÎNVĂȚĂTOARE,,
E dimineață, toată frumusețea ei aruncă vălul peste noaptea ce a trecut. Traversez parcul care se află în proximitatea locuinței, pentru a ajunge în desfășurarea urbei. De câteva zile remarc în parc, prezența unei doamne pe aceeași bancă la o oră mult prea matinală, alături de ea o sacoșă. Și azi era acolo ,iar un domn cu o vârstă onorabilă, pas sprijinit într-un baston, se îndreaptă spre bancă, ridică pălăria de vară și cu un glas răsunător salută: Bună dimineața doamnă învățătoare!Tot aici?!Tot aici?! Răspunsul nu l-am auzit. Tumultul problemelor de rezolvat au înlocuit imaginea din parc . Mă întorc pe aceeași alee în timp ce la intrarea în parc este mașina de salvare, observ numai mânerele unei tărgi, ușa s-a închis, mașina a demarat fără semnalul de urgență. Un gând fugar mă îndreaptă spre banca pe care stătea ,, doamna învățătoare,,. Un grup de doamne, câțiva copii, voci agitate, diferite păreri și cineva spune ,, Dumnezeu să o ierte!,,. Mă opresc, rămân lângă grupul ,, vecinele știu tot,,, văd pe bancă cum stă înlăcrimat, cu privirea spre nicăieri, domnul care o salutase pe doamna învățătoare. Nu pun nici o întrebare, zgomotoase și încrucișate curgeau informațiile una câte una:-
Sărmana, era singură/avea un cățel dar nu își plătea datoriile la asociație, la apă, cred că și lumina era tăiată/ cățelușul este la mine, l-a dat copilului meu înainte de a fi evacuată, tare blândă și înțeleaptă era doamna învățătoare/ avea datorii și la o bancă/ frumos povestea copiilor in parc, le împrumuta cărți, era mereu înconjurată de ei și copiii o iubeau/ce zici tu vecină oare baba asta nu juca la Păcănele de avea atâtea datorii?/taci tu , nu vorbi cu păcat, doamna a avut multe necazuri, a fost și operată la inimă, o mai ajuta pe vecina de la parter …/ eu, merg acasă, Dumnezeu să o ierte!/ Cățelul de când doamna a fost evacuată stă pe preșul de la ușă apartamentului,nu vrea nici să mănânce/ sărmanul/ oare ce avea în sacoșa cu care a plecat din apartament când a venit executorul judecătoresc?/ cărți tu, cărți avea și o păturică , bastonul și atât/ oare ce se va face cu biblioteca, lucrurile din casă…/i-a spus executorul, un fost elev, așa s-a recomandat, că atunci când își va găsi o locuință o va ajuta să recupereze din bunuri/ ce locuință să își mai găsească?/ haideți vecinelor să plecăm. Au plecat vorbind între ele.
Trocul de informații s-a terminat și grupul vecinilor s-a risipit. Bătrânul a rămas pe bancă, se chinuia să tragă cu bastonul o carte care căzuse din sacoșă și cineva o împinse cu piciorul. Mă ofer să-l ajut,ridic cartea ,, Viața pe un peron,, Octavian Paler;mă așez lângă bătrân pe bancă, convinsă că tăcerea lui deține adevăruri… Cu vocea tremurândă îl aud :
Eleonora, ,,doamna învățătoare,, a fost o renumită profesoară la liceu, eram vecini în copilărie, apoi colegi de școală , de serviciu. Ea considera cadrele didactice ca fiind ,,învățători,, de aceea vroia să i se spună învățătoare și considera ziua ei de naștere prima zi de școală a fiecărui an. Adică, zic eu, 15 septembrie cum era înainte, acum nu mai știu cum este…Mâine, mâine ar fi fost ziua ei. Bătrânul continuă: era singură,fiul i-a murit împușcat la revoluție, împușcat în cap. La puțin timp soțul doborât de supărare s-a îmbolnăvit și a murit. Sunt doi, trei ani de când un anunț umanitar în ziar solicita un ajutor material pentru salvarea vieții unui tânăr grav bolnav. Doamna Eleonora , ,, învățătoarea,, constată cu mare tristețe că tânărul grav bolnav îi fusese elev .Neavând altă posibilitate face împrumut la bancă și donează banii pentru însănătoșirea acelui tânăr. Dobânzile la bancă costisitoare, boala ei care necesita o medicație permanentă o solicită financiar...Era foarte altruistă, empatiza cu durerea celorlalți sacrificându-și starea fizică, materială și psihică..Și așa s-au acumulat datoriile. Am auzit abia ieri că a fost evacuată, că stă de câteva zile pe o bancă în parc. Am dat telefoane să obțin o rezolvare pentru a avea un acoperiș. După multe telefoane am avut o vagă promisiune că va veni o echipă în parc(?) să facă ancheta socială și de aceea am venit la prima oră să-i spun speranța și să-i fiu alături. Dar ,,trop tard,, cum ar spune francezul, cum a spus ultimele cuvinte doamna învățătoare . Îi plăcea să recite din Ch. Baudelaire, Esenin. Am găsit-o abia vorbind, in noapte a avut probleme cu inima, medicamente nu mai avea, am sunat la 112 , au venit în grabă dar deja inima încetase…
Îi mulțumesc că mi-a vorbit, îmi mulțumește că l-am ascultat .A doua zi traversez parcul, e 15 septembrie,o persoană de la urban-serv mătura pe lângă bancă . O filă de carte rătăcită se ridică cerând parcă, îndurare să nu ajungă la coș .O iau.. Persoana ce mătura se uită uimită la mine..De pe o alee un copil alergă spre bancă cu o carte și un trandafir în mână strigând: ,, Doamna învățătoare,,! Doamna învățătoare,,! Mi se adresează rugându-mă să-i spun unde este doamna învățătore. Cuvintele îmi sunt tremurate spunându-i că doamna a plecat să predea altor copii undeva departe, departe de această bancă. Păstrează cartea ca amintire și trandafirul lasă-l pe bancă, îi zic eu. Cartea era ,, Poezii,, Mihai Eminescu. .Copilul întristat mai strigă o dată :DOAMNA ÎNVATATOARE UNDE EȘTI !! Apoi așează trandafirul pe bancă, lipește cartea de cămășuța nouă și pleacă printre alei. Citesc paginile filei ridicată de jos, nu a fost greu să constat că aparține din cartea ,,CEL MAI IUBIT DINTRE PAMNATENI ,, Marin Preda. Iau din bibliotecă aceeași carte și pun în ea fila rătăcită, cândva era într-o carte pe un raft de bibliotecă ,apoi a căzut dintr-o sacoșă lângă o bancă…Mă aud spunând: Doamna învățătoare unde ești?Unde am fost noi?...Totu-i tăcere.
DIN CREDINȚĂ
Îngeri și robi în cor au strigat
Îndurând a morții grea apăsare:
Oameni ce sunteți înspăimântați,
Creștinilor, e mare întristare
Nevinovat , IISUS a fost crucificat.
Bat clopote , ceru-i tulburat
La geam curg lumânări cu multe lacrimi
Heruvimii norii risipesc
Cu glasul lor divin cântând din psalmi…
În zori IISUS HRISTOS A ÎNVIAT!
Lumea creștină s-a bucurat
În casă ruga-i spusă evlavios,
De îngeri pământu-i înconjurat
Creștinii privesc cum ceru-i luminos
Cântând în cor ,HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT !.
Ruga pentru mama
Dă-i Doamne, MAMEI, binecuvântare
Si zile dă-i nenumărate
Din toate câte ai lăsat iertare
Dă-i hrană crezu - n pietate.
Și vino, Doamne, pogorând blândețea
De care toții avem nevoie
De-a sta învingător sub nor de ploaie
Și MAMEI lasă-i frumuseţea...
Cu năframă în zi de sărbătoare
În ruga-i binecuvântată
Primește-i lacrima și-ngenuncherea
De-ai fi venit în a ei soartă .
Dă-i Doamne , MAMEI, binecuvântare!
O uşă
Lemnul unei uși e un dar pentru tâmplari
Chiar dacă , azi, mult a suferit pădurea
Răpus fiind cel mai falnic dintre stejari
Copacul ţipându-şi, jalnic, prăbuşirea.
Incrustată-n lacrimi, ștearsă de venin,
Lăsată larg deschisă, sau ferecată
O ușă rămâne un presupus destin
Deţii tu, oare o cheie potrivită?
,, AZI ,,ȘI ,,MAINE,,
În fiecare zi speranțe îmi cioplesc
Apoi privesc, cum singure se șlefuiesc
Așteptând să vină dorita zi de MĂINE,
Ireversibil vine chiar și ne chemată
E doar o zi și-i metamorfozată
S-aducă repetat, aceleași cuvinte
Monotone….A rare ori și elocvente
Iau ziua de AZI și-o pun într-un rucsac
Un alt MĂINE va fi tot neschimbat
Adus printr-un gest, mereu repetat
Și haina veche a speranței iar o îmbrac
Că-i timpul mut și-alergă nepăsător
Strivind frumoasele flori de liliac ,
Cioburi face din ziua mea de visător
Și eu...Eu cioplesc zi de zi speranțe…
AMBIENT
Privire! Ochii îmi sunt însetați de frumos
Tu fugi ,fugi de la mine spre un loc luminos
Coboară în natură ca-ntr-un comod decor
Și răsplătește-mă c-un tablou fermecător
Hoinărește-te până la depărtata zare
Din când în când culegându-mi raze de soare
Colindă câmpul cu florile roșii de maci
Ciulinii in margarete albe să-i prefaci
Întoarce-te înflorită precum o doamnă
Împreună s-așteptăm brândușa de toamnă
Privire! Mereu de frumos ești însetată…
Frânturi din gânduri ,,L,, despre ,,DOAMNA ÎNVĂȚĂTOARE,,
E dimineață, toată frumusețea ei aruncă vălul peste noaptea ce a trecut. Traversez parcul care se află în proximitatea locuinței, pentru a ajunge în desfășurarea urbei. De câteva zile remarc în parc, prezența unei doamne pe aceeași bancă la o oră mult prea matinală, alături de ea o sacoșă. Și azi era acolo ,iar un domn cu o vârstă onorabilă, pas sprijinit într-un baston, se îndreaptă spre bancă, ridică pălăria de vară și cu un glas răsunător salută: Bună dimineața doamnă învățătoare!Tot aici?!Tot aici?! Răspunsul nu l-am auzit. Tumultul problemelor de rezolvat au înlocuit imaginea din parc . Mă întorc pe aceeași alee în timp ce la intrarea în parc este mașina de salvare, observ numai mânerele unei tărgi, ușa s-a închis, mașina a demarat fără semnalul de urgență. Un gând fugar mă îndreaptă spre banca pe care stătea ,, doamna învățătoare,,. Un grup de doamne, câțiva copii, voci agitate, diferite păreri și cineva spune ,, Dumnezeu să o ierte!,,. Mă opresc, rămân lângă grupul ,, vecinele știu tot,,, văd pe bancă cum stă înlăcrimat, cu privirea spre nicăieri, domnul care o salutase pe doamna învățătoare. Nu pun nici o întrebare, zgomotoase și încrucișate curgeau informațiile una câte una:-
Sărmana, era singură/avea un cățel dar nu își plătea datoriile la asociație, la apă, cred că și lumina era tăiată/ cățelușul este la mine, l-a dat copilului meu înainte de a fi evacuată, tare blândă și înțeleaptă era doamna învățătoare/ avea datorii și la o bancă/ frumos povestea copiilor in parc, le împrumuta cărți, era mereu înconjurată de ei și copiii o iubeau/ce zici tu vecină oare baba asta nu juca la Păcănele de avea atâtea datorii?/taci tu , nu vorbi cu păcat, doamna a avut multe necazuri, a fost și operată la inimă, o mai ajuta pe vecina de la parter …/ eu, merg acasă, Dumnezeu să o ierte!/ Cățelul de când doamna a fost evacuată stă pe preșul de la ușă apartamentului,nu vrea nici să mănânce/ sărmanul/ oare ce avea în sacoșa cu care a plecat din apartament când a venit executorul judecătoresc?/ cărți tu, cărți avea și o păturică , bastonul și atât/ oare ce se va face cu biblioteca, lucrurile din casă…/i-a spus executorul, un fost elev, așa s-a recomandat, că atunci când își va găsi o locuință o va ajuta să recupereze din bunuri/ ce locuință să își mai găsească?/ haideți vecinelor să plecăm. Au plecat vorbind între ele.
Trocul de informații s-a terminat și grupul vecinilor s-a risipit. Bătrânul a rămas pe bancă, se chinuia să tragă cu bastonul o carte care căzuse din sacoșă și cineva o împinse cu piciorul. Mă ofer să-l ajut,ridic cartea ,, Viața pe un peron,, Octavian Paler;mă așez lângă bătrân pe bancă, convinsă că tăcerea lui deține adevăruri… Cu vocea tremurândă îl aud :
Eleonora, ,,doamna învățătoare,, a fost o renumită profesoară la liceu, eram vecini în copilărie, apoi colegi de școală , de serviciu. Ea considera cadrele didactice ca fiind ,,învățători,, de aceea vroia să i se spună învățătoare și considera ziua ei de naștere prima zi de școală a fiecărui an. Adică, zic eu, 15 septembrie cum era înainte, acum nu mai știu cum este…Mâine, mâine ar fi fost ziua ei. Bătrânul continuă: era singură,fiul i-a murit împușcat la revoluție, împușcat în cap. La puțin timp soțul doborât de supărare s-a îmbolnăvit și a murit. Sunt doi, trei ani de când un anunț umanitar în ziar solicita un ajutor material pentru salvarea vieții unui tânăr grav bolnav. Doamna Eleonora , ,, învățătoarea,, constată cu mare tristețe că tânărul grav bolnav îi fusese elev .Neavând altă posibilitate face împrumut la bancă și donează banii pentru însănătoșirea acelui tânăr. Dobânzile la bancă costisitoare, boala ei care necesita o medicație permanentă o solicită financiar...Era foarte altruistă, empatiza cu durerea celorlalți sacrificându-și starea fizică, materială și psihică..Și așa s-au acumulat datoriile. Am auzit abia ieri că a fost evacuată, că stă de câteva zile pe o bancă în parc. Am dat telefoane să obțin o rezolvare pentru a avea un acoperiș. După multe telefoane am avut o vagă promisiune că va veni o echipă în parc(?) să facă ancheta socială și de aceea am venit la prima oră să-i spun speranța și să-i fiu alături. Dar ,,trop tard,, cum ar spune francezul, cum a spus ultimele cuvinte doamna învățătoare . Îi plăcea să recite din Ch. Baudelaire, Esenin. Am găsit-o abia vorbind, in noapte a avut probleme cu inima, medicamente nu mai avea, am sunat la 112 , au venit în grabă dar deja inima încetase…
Îi mulțumesc că mi-a vorbit, îmi mulțumește că l-am ascultat .A doua zi traversez parcul, e 15 septembrie,o persoană de la urban-serv mătura pe lângă bancă . O filă de carte rătăcită se ridică cerând parcă, îndurare să nu ajungă la coș .O iau.. Persoana ce mătura se uită uimită la mine..De pe o alee un copil alergă spre bancă cu o carte și un trandafir în mână strigând: ,, Doamna învățătoare,,! Doamna învățătoare,,! Mi se adresează rugându-mă să-i spun unde este doamna învățătore. Cuvintele îmi sunt tremurate spunându-i că doamna a plecat să predea altor copii undeva departe, departe de această bancă. Păstrează cartea ca amintire și trandafirul lasă-l pe bancă, îi zic eu. Cartea era ,, Poezii,, Mihai Eminescu. .Copilul întristat mai strigă o dată :DOAMNA ÎNVATATOARE UNDE EȘTI !! Apoi așează trandafirul pe bancă, lipește cartea de cămășuța nouă și pleacă printre alei. Citesc paginile filei ridicată de jos, nu a fost greu să constat că aparține din cartea ,,CEL MAI IUBIT DINTRE PAMNATENI ,, Marin Preda. Iau din bibliotecă aceeași carte și pun în ea fila rătăcită, cândva era într-o carte pe un raft de bibliotecă ,apoi a căzut dintr-o sacoșă lângă o bancă…Mă aud spunând: Doamna învățătoare unde ești?Unde am fost noi?...Totu-i tăcere.
DIN CREDINȚĂ
Îngeri și robi în cor au strigat
Îndurând a morții grea apăsare:
Oameni ce sunteți înspăimântați,
Creștinilor, e mare întristare
Nevinovat , IISUS a fost crucificat.
Bat clopote , ceru-i tulburat
La geam curg lumânări cu multe lacrimi
Heruvimii norii risipesc
Cu glasul lor divin cântând din psalmi…
În zori IISUS HRISTOS A ÎNVIAT!
Lumea creștină s-a bucurat
În casă ruga-i spusă evlavios,
De îngeri pământu-i înconjurat
Creștinii privesc cum ceru-i luminos
Cântând în cor ,HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT !.
Ruga pentru mama
Dă-i Doamne, MAMEI, binecuvântare
Si zile dă-i nenumărate
Din toate câte ai lăsat iertare
Dă-i hrană crezu - n pietate.
Și vino, Doamne, pogorând blândețea
De care toții avem nevoie
De-a sta învingător sub nor de ploaie
Și MAMEI lasă-i frumuseţea...
Cu năframă în zi de sărbătoare
În ruga-i binecuvântată
Primește-i lacrima și-ngenuncherea
De-ai fi venit în a ei soartă .
Dă-i Doamne , MAMEI, binecuvântare!
O uşă
Lemnul unei uși e un dar pentru tâmplari
Chiar dacă , azi, mult a suferit pădurea
Răpus fiind cel mai falnic dintre stejari
Copacul ţipându-şi, jalnic, prăbuşirea.
Incrustată-n lacrimi, ștearsă de venin,
Lăsată larg deschisă, sau ferecată
O ușă rămâne un presupus destin
Deţii tu, oare o cheie potrivită?
,, AZI ,,ȘI ,,MAINE,,
În fiecare zi speranțe îmi cioplesc
Apoi privesc, cum singure se șlefuiesc
Așteptând să vină dorita zi de MĂINE,
Ireversibil vine chiar și ne chemată
E doar o zi și-i metamorfozată
S-aducă repetat, aceleași cuvinte
Monotone….A rare ori și elocvente
Iau ziua de AZI și-o pun într-un rucsac
Un alt MĂINE va fi tot neschimbat
Adus printr-un gest, mereu repetat
Și haina veche a speranței iar o îmbrac
Că-i timpul mut și-alergă nepăsător
Strivind frumoasele flori de liliac ,
Cioburi face din ziua mea de visător
Și eu...Eu cioplesc zi de zi speranțe…
AMBIENT
Privire! Ochii îmi sunt însetați de frumos
Tu fugi ,fugi de la mine spre un loc luminos
Coboară în natură ca-ntr-un comod decor
Și răsplătește-mă c-un tablou fermecător
Hoinărește-te până la depărtata zare
Din când în când culegându-mi raze de soare
Colindă câmpul cu florile roșii de maci
Ciulinii in margarete albe să-i prefaci
Întoarce-te înflorită precum o doamnă
Împreună s-așteptăm brândușa de toamnă
Privire! Mereu de frumos ești însetată…