Concurs cu genericul: Casa parinteasca

От тебя, веет страхом,

Гламуром и обидой.

Хочу тебя раком!

Но не остаться гнидой.

Поставилю тебя у стенки,

И не забыть те сопли,

И в грязном оттенке,

Нарисую свои вопли.

Ты бесчувственная гидра,

И мразь таких не видел.

Сказал бы я мирно,

Но от пены, рот не вытер.

Моё терпение испытай,

И страсти не нужны.

Мы как Бонни и Клайт,

И оба равнодушны.

Ты страшная как смерть!

Но самая прекрасная!

Достаю мольберт,

Но знаю что напрасно.

Подожгу тебя заживо,

Намочу бензином,

И пепел ненавязчиво,

Занюхаю кокаином!

Вернуть бы те часы,

Твои слезы и улыбку,

Как шлюхи на трассу,

Дуют страстно пипку.

Ты золотой билетик,

Открыла мне все двери.

Я миленький поэтик,

В голове танцуют звери.

Кручу песню на повторе,

Мешаю мысли в перемотку.

Пью снова это горе,

И запиваю водкой!

Бухаю через силу,

Лишь бы тебя забыть.

Рою сам себе могилу,

Дерьмо в гробе скрыть.

Будто играем в шахматы,

Без чувства и вины.

Все мысли снова трахнуты,

Зато, ярко сняться сны.

Оставишь меня у двери,

Без шприцов и без доз.

Спрошу но без доверия,

Герой ли твоих грёз?

tu nu poți trăi fără metafore

așa cum nu poate trăi nici prințesa viselor noastre

Poezia

știu

tu însăți ești o metaforă

într-o lume a poeților

pentru oamenii simpli

care nu știu să-și înzorzoneze cuvântul

cu balustrade de aur

rămâi doar o femeie cu nazuri

precum cele mai multe dintre femei

fiindcă toate sunteți pline de metafore

ca și azi

în zilele mele triste

ascult durerosul Recviem în re minor

de Mozart

și las să-mi cadă o lacrimă în semn de cinstire

peste aminirile noastre

îngrămădite într-o carte de poezii de dragoste

nu mai știu cine și când

a ascuns între paginii atâtea flori cu petale galbene

cert e că toate s-au ofilit

iar unul dintre noi nu mai apare-n oglindă…

Păcat, e  că trebuie în  fiecare zi să suport durerile sufletești

Păcat că aerul care fiind atât de dulce înainte, acuma e atât de greu

Și nu pot obține, suficientă apă  limpede din izvoarele împărătești

Și sensul vieții mele, a dispărut în umbra   apusului de soare care mă încălzea mereu

Decalajul adânc și întunecat, care a apărut între noi fără motive evidente

Și zorile, care încă nu au venit să atingă chipul tău cu primele raze solare

Te văd în fiecare noapte, prin visuri  dincolo de cerurile senine și dansuri ale stelor lente

Acest vis frumos, care nu se va împlini niciodată din cauza speraței care în fiecare zi moare

Glasul tău liniștit și  atât de calduros, încălzește orice inimă înghețată

Tu trezești prin prezența ta,  cele mai plăcute  amintiri a zilelor trecute

Când  dorința dragostei mele,  a fost ieșită din propria limită destinată

Dorul și  dragul, față de tine îmi  înlocuiau orice delicatesă  și băuturi plăcute

Zvonul clopotelor bisericii construite pentru tine, răsună atât de pasionat și crud în adânncul sufletului

Sunetul viselor frumoase și dulci, trezește noile speranțe periodic nemuritoare

Dar sunt atât de singur în cele mai grele și reci nopți ale vieții sub greutatea trecutului

Și simt durerea spinilor din acești trandafiri care au culoarea  blestemată și uimitoare

Scrâșnitul oaselor,  îmi dă de știre că nemuritoare sunt doar visurile neâmplinite

Durerea rece și ascuțită, îmi  străpunge chiar sufletul și corpul slăbit de farmecul mortal

Strigătele a celei mai aspre dureri, caută o ieșire pentru primirea liniștei mult dorite

Dar nu-mi voi tulbura liniștea mea trainică și  voi  termină aceast  spectacol cu un chip și glas liniștit total.

"Cunoaşte-te pe tine însuţi!" (lat.)

E faptul dimineţii şi inima îmi bate,

Cunosc vecini şi prieteni. Şi despre mine ştiu...

Îmi amintesc mulţime de lucruri învãţate,

Aud, vorbesc şi judec: înseamnã cã sunt viu!

Am doruri, am voinţã, am grai şi am regrete

Şi caut a pãtrunde adâncul meu ascuns;

Îmi scriu dorinţe multe, pe-al inimii perete

Scriu ziua, scriu şi noaptea şi tot nu-i îndeajuns. 

Nu-s apã care curge, nici fiarã din pãdure,

Nu-s vânt care îndoaie copacii seculari!

Nu-s şoaptã ce se-ascunde în umbrele obscure

Dar am în mine temeri din ce în ce mai mari!

Pot sã susţin cu probe, ce cred, ce mi se pare

Şi pot deschide ochii, atunci când mã trezesc;

Am fraţi, pãrinţi şi prieteni şi am un rost sub soare,

Am chip de om şi nume şi spirit românesc!

Tu eşti oglinda-n care mã regãsesc pe mine:

Acelaşi suflet tandru şi-acelaşi chip de lut,

Atât de multe umbre! Lumini - aşa puţine!...

Dar, pe-amândoi, o mânã şi-o minte ne-a fãcut!

A cugeta, a spune, a crede şi-a cunoaşte

E-al meu, şi-al tãu, şi-al nostru, şi-al vostru ideal;

E-un foc care purcede, se-aprinde şi ne paşte

Din prima zi a vieţii şi pânã la final.

Nu sunt stejar sihastru, nici mãr ce stã sã cadã

Nu-s trandafir sãlbatic, uitat în loc pustiu!

Şi chiar de-aş fi, sã zicem, o viţã fãrã roadã,

Tot seva m-ar susţine şi-ar trebui sã ştiu!...

Nu ştiu, însã, prea multe de clipa ce se naşte

Şi se ascunde straşnic de mine-n VIITOR.

Deschid fereastra minţii, cu gândul sã demaşte

Suspinuri, neputinţe şi planurile lor.

Chiar dacã vine seara şi Luna se aratã,

Simt viaţa care-mi umple atom, dupã atom;

Şi, pânã a mã stinge, v-aş cere înc-o datã:

Lãsaţi-mi bucuria şi gândul cã sunt om!

aștept să deschizi ochii spre ziuă în dimineața aceasta de opt

din luna lui Marte

dormi fără griji într-un vis ireal cu magnolii și grauri

doar zâmbetul ți se răsfrânge în afară

din gând

te-ai răsucit înspre mine

dezvelindu-ți genunchiul rotund ca opalul de pe inelul

pe care ți l-am dat încă de-aseară

între cerșafurile acestea învolburate

vai

mototolite acum în somnu-ți ușor ca o pană de pasăre purtată de vânt

mă gândesc

cum mi se întâmplă de fiecare dată

când te privesc noaptea

deși ești femeia mea până la moarte

mă înfioară gândul de a-ți atinge lobul urechii

prin somn

așa cum dormi îmi apari ca un înger dintr-o pânză a lui da Vinci

de afară mai aud doar pașii vântului călcând peste ultima zăpadă

a mieilor

în zori

când vei deschide ochii spre ziuă

iubito

îți voi dărui coroana iubirii

din flori de măslin

să-mi fii regină de-a pururi…

Nu caut prințul fermecat

Ca alte fete ce l-au așteptat

Vreau unul pe motocicletă

Cu o cameră roșie secretă

Poate ca a lui Christian Grey

Să experimentez regula de trei

Cu o privire care divagă

"Pentru tine voi arde lumea întreagă!"

Tatuaje și zâmbet criminal

Să dețină un sărut mortal

O umbră a nopții întunecate

Cu un dosar plin de păcate

E antieroul meu preferat

Acest tip de bărbat

Efectul acela sonor

"Atinge-o și te omor!"

Posesiv și gelos

Poate și nemilos

În cărți îl întâlnesc

Dar în realitate unde-l găsesc?

Sunt o fată cu cărți

Care trăiește mii de vieți

Am nevoie de băiatul cu motocicletă

Ca fantezia să fie completă.

Să recreem scenele mele favorite

Mă refer la cele explicite

Am mii de idei

Fă cu mine ce vrei!

Accept orice nebunie

Cătușe, cravată sau funie?

Nu contează, oferă-mi plăcere

Altceva nu-ți pot cere.