Mai aproape

De-aș putea din ochi să-ți fur câteva stele

Să aduc în noaptea mea puțin din tine,

Ar plânge cerul ploi amare când ele

Ar dispărea și-ar străluci doar pentru mine.

Atunci s-ar naște un război între mine și cer:

El să-și ceară stelele înapoi pe cerul înnegrit,

Eu neștiind că dacă pleci la război îndrăgostit vei muri…

Am murit.

Dar iată: noaptea tot fără de stele rămâne,

Căci m-am reîncarnat într-un tablou

Pe care l-ai pictat cândva, pe ascuns de cer…

Crezând arogantul că, în sfârșit, a învins.

Ți-am învățat privirea din nou.

Pe când mă luptam, îmi spunea dușmanul mie

Că tu faci ce vrei, că ai puteri nenumărate,

Că dacă vrei, poți face din mine orice…

Dacă crezi ca poți să faci din mine ce vrei

Doar pentru că ai ochii aceia mari, albaștri, frumoși

Cu gândul la care adorm în fiecare noapte.

Ai perfectă dreptate.

Nu pot să tac, nu pot dormi,

nu voi câștiga niciodată acest joc

fără tine.

Fără tine sunt pierdut, nu sunt eu,

nu voi mai fi niciodată la fel

fără tine.

Nu pot să mă mai prefac, nu știu să lupt,

tot ce am nevoie ești tu- nu vreau

fără tine.

Nu pot renunța acum, e greșit și e trist,

să rămână o lume plină de tine,

fără tine.

Nu pot să plec, nu pot să te uit,

când în fiecare gând numele tău e purtat

fără tine.

Nu pot să tac, nu pot dormi,

nu voi câștiga niciodată acest joc

fără tine.

Nu pot să privesc apusul în pace,

când tot ce-i frumos îmi pare străin

fără tine.

Nu pot să mai fiu ce eram odată,

căci inima mea nu mai bate la fel

fără tine.

Nu pot să găsesc liniștea-n mine,

nici stelele nu-mi mai vorbesc

fără tine.

Nu pot să visez, să cred și să sper,

când fiecare zi mă-ntreabă

de tine.

Nu pot să accept că s-a sfârșit,

că ar putea exista un drum

fără tine.

Dar dacă tot ce-am fost se pierde

și rămâne doar umbra amintirii,

ți-aș mai șopti, cu-n ultim oftat:

– Nu pot, nu vreau, nu sunt

fără tine.

Ai tot căzut din vis în vis

Te țineai strâns de stele.

Până când cerul s-a deschis,

Și nicio stea n-a mai rămas,

Atunci ai căzut… direct în brațele mele.

Din îmbrățișarea noastră

Pe cerul viu și luminos se năștea

Cât nici nu putem număra:

Stea după stea.

Erai obosită de-atâtea căderi

Și-ai adormit în brațele mele,

În timp ce priveam cât de frumos dormi,

Cerul dădea pe din afară de stele.

Și-a început să plouă cu ele

Și îmi era și drag, și necaz,

Că fiecare stea ce pica…

Te săruta pe obraz.

Mă tem să-ți spun ce-mi arde pe sub piele,

când tu te-apleci în mine, ca o umbră grea, 

ce rost mai au cuvintele, când ele 

se frâng în colțul mut al tăcerii tale, 

ca de-o stâncă rea.

Sunt un strigăt pe care nu-l mai aud nici eu,

un cântec neterminat, într-o limbă uitată

și timpul o hoinară săgeată 

care mă frânge-n secunde 

ce ard laolaltă.

Mi-e frică să pun pe hârtie ce simt, 

căci simțirea mea e un animal sfâșiat, 

și tu taci… și-n tăcerea ta mă mint, 

că poate,

poate n-ai plecat.

Dar tăcerea ta e un oraș fără uși, 

o mare fără mal, un sfârșit fără început

și eu un fel de gri, printre cruci, 

care încă-ți caută pașii 

pierduți.

Aș vrea poate să taci mai blând

să nu mai doară gândul la tine,

căci tot ce nu-mi vorbești se face scrum

în pieptul meu, 

o bibliotecă de ruine.

Pare că te-ai ascuns în fiecare stea,

printre cuvinte nespuse și priviri furișate,

dar eu, eu încă te caut în tăcerea ta

ca un nebun ce n-a învățat niciodată 

cum să te lase.

Dacă m-ai fi auzit, 

dacă ai fi știut că tăcerea ta 

mă face să mă îndoiesc că-s om, 

ai fi venit, 

sau ai fi spus ceva, 

sau nu ai fi spus nimic, 

și poate lumea n-ar mai fi atât de grea.

Te-am visat, să-ți povestesc…

Se făcea că era vară și lumina se topea

Ca mierea pe umerii tăi goi,

Stăteam sub un copac care respira pe ascuns

Și ținea umbră doar pentru noi.

Pe lângă locul în care eram curgea o apă liniștită,

Un lac cu sclipiri ca ochii tăi adânci, albaștri,

În fundal, două rațe își spuneau lucruri mărunte,

Spărgând tăcerea într-un mac-mac ce ținea loc de fraze.

Erai întinsă pe o pătură cu roze palide,

Cu capul sprijinit pe-un morman de frunze,

Citeai absorbită dintr-un ziar cu poze,

Și ceva, deodată, a început să te amuze.

Și ca atunci când te mai surprind că fredonezi,

Mă întrebam la ce te gândești.

Eu stăteam cu capul în poala ta,

Iar palma ta îmi mângâia din când în când bărbia,

Te priveam și toată lumea mea

Învăța, fără explicații, ce înseamnă nemurirea.

Tu râdeai mai departe și nu știam de ce,

Zâmbetul tău mă dezarma pe loc,

Cu chipul tău de ploaie și de nea

Mi-ai spus, foarte serioasă, că ai furnici prin păr.

Te-aș fi ajutat să scapi de ele,

Dar mi-era teamă… atât de mult,

Să nu stric nimic din felul în care erai atunci,

Din felul în care zâmbeai și nu mai păreai de pe pământ.

Așa că am rămas cu capul în poala ta,

Privindu-te de parcă eu și furnicile

Am fi fost de aceeași parte, complici,

Și am lăsat clipa să se întâmple până la capăt,

Fără să ating nimic:

Te-am lăsat să lupți cu micii tăi „inamici”,

Nici nu știai cât de dragă îmi ești cu tot cu furnici,

Promițându-mi în gând cu resemnare,

Că la cat de frumoasă ești când zâmbești,

Nu o să te ajut nici data viitoare.

Rămâi cu mine când lumina doarme,

când se apleacă-n geamuri luna cenușie.

Atinge-mi chipul și lasă-l s-apună,

pe pieptul tău când lumea e pustie.

Vorbește-mi moale, cum o faci în vise

și nu te mai preface că nu știi ce vreau să-ți spun.

Eu stiu că lumea  are și părți triste,

dar nu aș vrea ca noi să fim așa nicicum.

Am înțeles că timpul cere timp,

și n-am să-l mai grăbesc, nu-l voi forța.

Rămân aici și nu vreau să insist,

Căci dragostea își știe calea sa.

Pe curând, dar nu ca-ntr-o despărțire,

ci ca și cum abia ne-am fi găsit.

Te prețuiesc, frumoasă strălucire,

din viețile în care ne-am iubit.

Romania casa dulce 

Casa unde am crescut

Iartama ca am plecat 

Si singuta t-am lasat,

Am pleat unde e bine

Sa pot castiga o paine

Si de tine am uitat 

Tara mea un loc bogat

O copile nu fi trist

Sunt aici te-astept mereu

Stiu ca ai plecat in lume 

Sa-ti fie putin mai bine,

Sunt aici mereu v-oi fi 

Pentru tine drag copil

Nu fi trist ca pleci 

Afara unde painea e amara 

Unde lumea este rea

De pe tine tot ar lua,

Dar eu snut aici te-astept,

Stiu ca iti e greu copile

Si iti este dor de mine 

Ai plecat in tari straine

Nu fi trist o drag copile

Compozitor data ziua

Cosmin Greurus                  27.05.2025         marti Ora 04:11

Fără sens înseamnă fără dragoste

Fără dragoste înseamnă fără tine

Fără tine nimic nu înseamnă ceva

Fără ceva nu există sens

Fără sens înseamnă pustiu

Pustiul nu există dacă sensul există, dacă dragostea ta este dragostea mea!

(31 ian 2024 Vasilica dragostea mea)

mi ai fost poezie

la clar de luna in noapte tarzie

acum totu-i  fantezie

vantul poarta o amintire

toate zilele cu tine

ai fost totul pentru mine

poate asa este mai bine

sa plecam pe cai straine

sa avem ce ne cuvine

Te-am iertat de-atâtea ori,

Crezând că dorul prinde flori.

Dar iertarea, pas cu pas,

M-a făcut să te tot las.

Din ce în ce mai mult ți-am dat,

Până ce dorul s-a uscat.

Și-n loc să te iubesc mereu,

Am învățat să-mi fiu doar eu.

Acum privesc fără regret,

Nu ești ce-am vrut, ci un secret.

Iubirea mea s-a risipit,

Când am văzut că n-ai simțit.

Nu știu ce-ai făcut, dar m-ai atins

Ai aprins un “ceva” ce-l credeam stins

Doar cu un zâmbet într-o noapte târzie

Parcă în mine totul a prins iarăși magie

Mă întreb uneori dacă și tu ai simțit

Dacă și ție ți-a plăcut când m-ai privit

O scânteie și chiar de încă nu-i să ardă foc

Să știi că și-o clipă e de ajuns să știu că pot

Că defapt n-a fost tot pur întâmplător

Și că ăsta nu-i doar un gând mai trecător

O scânteie nu vine să ardă tot

Ci pur si simplu să-ți arate că ai loc

Pentru o clipă m-ai făcut să mă simt vie

N-a fost doar o fantezie, a fost o pură analogie

Și dacă și în tine a vibrat la fel de tare

Eu mai stau în sala de așteptare

As vrea sa nu te mai astept

Oricum eu te păstrez in suflet

Te pomenesc ades in gânduri

Că doar tu stii ale mele slăbiciuni

Un timp ai fost autor in viața mea

Din senin ai încetat să mai scrii în ea

Poate-ai rămas fara cerneală in stilou

Si-asa am rămas eu de vin... cu dor