Una cu natura
La începutul verii mă pomenesc plimbându-mă prin foioasele păduri,
Puteam vedea frumusețea naturii ce mă scăpa de așa numite gânduri,
Cutreieram câmpiile pe la apus de soare prin iarba verde, pe răcoare,
Priveam fiecare detaliu, întregul pastel încărcat de a soarelui culoare.
În miezul verii mă pomenesc pășind prin apa dimineții din lacul adormit,
Eram una cu lacul, în fiecare dimineață de iulie prin apele lui am plutit,
Puteam simți cum mă trezesc mai tare cu fiecare pas pe care-l făceam,
Cu apa lui atât de rece, de el eu depindeam.
La sfârșitul verii mă pomenesc stând sub copacul cel pustiu ce mai scotea câte un murmur,
Lipit de el, de parca îi citeam povestea, înțelegând că era bătrân și atât de singur...
Singurătatea pe care o împărțeam, prin scoarța lui o puteam captura
Și nu eram atât de singură, eram una de-a lui, una cu natura.
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Loredana Țurcan 
Data postării: 22 februarie
Vizualizări: 86
roma_grosu