Una cu natura

Ei ne vor împreună? - dar cum să fac să te suport?

Când îți văd chipul și comportamentul prostesc

De adolescent,

Cum să fac de tine să mă îndrăgostesc?

Cum fac să apară vreo cale,

Vreun sentiment. 

Noi ne vrem împreună? - dar împreună suntem imposibili,

Tu ești zeul Mars,

Eu sunt Bona Dea

Și amândoi crescuți de nobili

De necomparat,

Suntem total diferiți,

Între noi doi, zidul asemănării, cădea.

Însă toate rănile, împreună le-am îndurat,

Prea răniți ca acum să fim împreună,

Deja, ambii, de tot ne-am săturat,

Lăsându-ne luați de furtună. 

Ne vrei împreună? - dar nu te vad acționând,

Poate prin faptele tale o să reușești să mă câștigi,

Dar sub toate te scufunzi,

Eu te scufund?

Te țin?

Nu îți dau voie să fugi?

Poate ar trebui, din nou, să încercăm?

Să nu ajungem ca acum, ura dintre noi să o împiedicăm,

Cum facem? ne lăsăm unul pe altul după ce prima dată eșuăm?

Sau luptăm?

Dar eu? Te vreau cu mine împreună? -nu, spun doar aluzii,

Nu îți pot răbda privirea, ochii,

Mă tem să nu-i fac la sfârșit, umezi...

Să pleci sfărâmat

Apoi să nu mai poți gândi atât de clar,

Astfel decât să fac asta, mai bine rămânem la distanță,

În siguranță. 

Toți ne vor împreună, tu, eu, noi,

Mă vrei zi și noapte, iar eu la fel ,

Dar nu vreau să intru...cu tine

În al dragostei război.

Sa răsfoiești prin amintiri atunci când am să-ți lipsesc

Ca să vezi...

Și să-nțelegi

Ca am făcut orice, până și inima să ți-o dăruiesc.

Mi-am educat în sine pace,

În vremea ce-mi predau războaie...

Am stat cu mâna pe trăgace,

Și totuși au putut să atace...

Zilele-n șir și nopțile pierdute,

Cu minte-mea tulbure

Prin casă petrecute

Gândindu-mă la tot ce ai zis, problemele mai târziu de la elen-născute,

Toate, de tine, au fost concepute. 

Nu poți face rău când ai doar dragoste în suflet...

Dar totuși tu ai făcut-o atât de simplu,

Păreai să fi perfect

Înșelându-mă complet,

Dovedindu-se că erai doar un tip cu un chip multiplu. 

Nu am putut să îmi arăt că inca e posibil

Să încerc

Și să găsesc...

O cale de scăpare din gânduri ce încetu cu  încetu mă termină.

Îmi arăt acum că da, este posibil

Să pierd

Să caut 

Sa trăiesc,

Pierdut n-am fost, dar sunt știu sigur,

Sunt bolnavă, de iubire îmbolnăvesc. 

Așadar, m-am rătăcit în drum spre mine,

În timp ce căutăm răspunsuri la întrebări,

Soarele și luna nu mă mai priveau, aceștia te priveau pe tine...

În urma acestora provocându-mi unele stări.

Las totul în trecut,

Tot ce între noi s-a petrecut 

Dar te rog, în serile liniștite, când te-a cuprinde vreo voire,

Lasă garda gândurilor rele jos, 

Iar misterios

Să mă suni la miezul nopții și să-mi spui despre iubire.

Mamă, suflă-mi pe suflet cum îmi suflai pe genunchi când mă durea,

Împarte-mi drumurile, în bune și rele, cum părul, când mă pieptănai, mâinile tale mi-l împărțea.

Ia-mi durerea de pe inimă cum mi-o luai când fruntea-mi sărutai...

Mamă, liniștește-mi cu vocea ta lină, gândurile rele, vocea cu care când eram mică povești îmi spunea.

Stăteam sub luna plină,

Amândoi privind la stele,

Uitându-ne unul la altul, într-o atmosferă atât de lină,

Ochii ni se întâlneau printre ele.

Eram la început de tot,

Un sentiment de netrăit...

Și aș face orice ca să pot,

Să fac acel moment de neclintit.

Îmi spuneai că-s prea emotivă

Atunci când scrisori îți scriam,

Realizând acum ca-m fost naivă

Și că prea mult mă chinuiam.

Îmi spuneai că nu ai timp adesea ori

Sau doar voiai să mă ignori?

Atunci am înțeles ce nu puteai să-mi spui...

Ceea că efort în "asta" nu mai vrei să pui.

Tăceai în momente când nu trebuia de tăcut,

Fiind aceea ce numai ea vorbea...

Cuvinte din tine, să scot, nu am putut,

Fiind aceea ce numai ea iubea.

Eu o să vin, nu o să mă duc fără să nu vin,

Nu voi părăsi, nu voi pleca fără să nu mă-ntorc,

Eu o să iubesc, mai greu dar voi iubi din plin,

Balansul între noi o să mențin, dezechilibru, eu, nu o să provoc.

Eu o să încerc, nu o să mă las fără ca să nu încerc,

Nu voi urî, nu voi urî căci nu-mi stă în fire,

Eu o să înot prin viață, încet ca să nu mă înec 

În cele ce mă așteaptă, să le trec printr-o privire.

Eu o să înțeleg, nu voi lăsa ca întrebări să apară,

De-or apărea, nu o să întreb, nu o voi face dacă tu nu te simți comod,

Eu o să aștept, nu o să mă grăbesc, să fiu sigură

Că inima mea cu a ta vor avea un rod.

De-ar fi să mor, s-o fac sub cer curat,

Când pomii plâng și frunza nu mai spune,

Să fiu lăsată-n colțul cel uitat,

Sub doi cireși, cu rădăcini în lună.

Să nu-mi aduceți flori din piață, goale,

Nici panglici reci, cu nume ce nu știu —

Aduceți liniștea — s-o lase-n vale,

Și-un vers din mine, spus încet, târziu.

Nu vreau coroane grele, ruginite,

Ci o tăcere-n care să-ncăpem —

Să-mi citiți poemele rostite

Ca pe-o icoană scrisă din blestem.

Să-mi spuneți dorul doar privind hârtia,

Să nu strigați ce n-ați simțit nicicând —

Citiți-mi gândul, nu doar poezia,

Și-n fiecare cuvânt — fiți un legământ.

Să nu veniți cu slove de-nvățate,

Ci cu o inimă ce-a înțeles —

Că eu am ars în nopți neumblate

Și m-am făcut, încet, un singur vers.

Lăsați-mi lângă cruce o privire

Și poate-o carte, dacă vântu’-adie —

Am fost o rană plină de iubire

Ce a rămas doar liră-n poezie.

Și dacă vreți să știți — cine-am fost eu,

Priviți cireșii goi, în nopți cu lună —

Acolo sunt… în vers și în tăcere —

Semnez cu sufletul: 

"Mica Poetă", tăcută și nebună.

O coajă de banană se usucă contorsionată pe bordură,

Jumătate încă plină, jumate descompusă-n putredă pictură...

Deşi-am trecut de ea, imginea persistă.

Deşi gunoi, natură moartă, tristă...

Mi-a iscodit o poftă-n emisfera stângă

Cu gust de Salvador Dali pe pânză.

Privesc cum stă ascuns între zidurile naturii

Floarea ierbii ce primăvara o binecuvantă

În colțul ierbii,ascunsă de șoapta nopților fierbinți

Floarea începe să cante Oda Bucuriei

Natura dansează în concertul lui Bethoven.

umbra castanulul

s-a retras în bulbii tăcerii-

valuri de grauri

aduc răcoarea

Crivățul sufla-n obraz,

Tropăia ca un viteaz,

Împroșca din cer zăpadă,

Netezea polei pe stradă.

Țurțuri picura pe ramuri,

Picta flori pe geamuri,

Patina pe sloi de gheață,

Rătăcind prin ceață.

Prin troiene șerpuia,

Pe sub streașină vuia,

Se strecura prin balamale,

Spumegănd în jur rafale.

Noi ne chircim de la frigură,

Clănțănind din trăsătură,

Sub pătură ne pitulăm ,

La caniculă visăm..

Într-o iarnă-albă, dansul lor se ivește,

Fulgii de nea în aer parcă se leagănă.

Cu gingășie și grație, pe pământ coboară,

O simfonie magică, ce ochii ne încântă.

Pe crengi și acoperișuri, ei se așează ușor,

Un tablou fermecător, ce vestește iarna.

Îmbracă lumea-n alb, un decor adormit,

Dansând pe notele dulci ale naturii eterna armonie.

Copiii în grădină prind un fulg cu dorințe,

Rotunjimile delicate le zâmbesc printre paienjeni.

Ating bucuria în palme pentru o clipită fugace,

Un moment magic ce strânge povestea în crenelurile lor.

Dansul fulgilor e ca o horă a visurilor împlinite,

Clasați pe ritm în valuri albe și efemere.

În lumina zorilor întregul univers dansează,

O mireasmă a miracolului făr' de sfârșit.

Fulgii cad mereu peste orașul dezvelit,

Luminând nopțile reci cu sclipiri luminoase.

Rugăm sărbatoarea tainicelor clipe-i să le pice noroc

Și cerem timpului să oftăm, ca să le primenească-ncă o poezie frumoasă.