Una cu natura

Eu o să vin, nu o să mă duc fără să nu vin,

Nu voi părăsi, nu voi pleca fără să nu mă-ntorc,

Eu o să iubesc, mai greu dar voi iubi din plin,

Balansul între noi o să mențin, dezechilibru, eu, nu o să provoc.

Eu o să încerc, nu o să mă las fără ca să nu încerc,

Nu voi urî, nu voi urî căci nu-mi stă în fire,

Eu o să înot prin viață, încet ca să nu mă înec 

În cele ce mă așteaptă, să le trec printr-o privire.

Eu o să înțeleg, nu voi lăsa ca întrebări să apară,

De-or apărea, nu o să întreb, nu o voi face dacă tu nu te simți comod,

Eu o să aștept, nu o să mă grăbesc, să fiu sigură

Că inima mea cu a ta vor avea un rod.

Mă uit spre cerul nopții

și nu văd luna,

Mă uit incontinuu și n-o găsesc

și simt cum puterile-mi slăbesc.

Ma uit la oameni

și nu-i înțeleg,

mă uit incontinuu și realizez

că s-au pierdut...

prin a lor trecut,

Mă uit la mine,

mă uit la chipul meu...

fără nesocotire,

văd apoi o fată gingașă

și plina de iubire.

Îmi spuneai că-s prea emotivă

Atunci când scrisori îți scriam,

Realizând acum ca-m fost naivă

Și că prea mult mă chinuiam.

Îmi spuneai că nu ai timp adesea ori

Sau doar voiai să mă ignori?

Atunci am înțeles ce nu puteai să-mi spui...

Ceea că efort în "asta" nu mai vrei să pui.

Tăceai în momente când nu trebuia de tăcut,

Fiind aceea ce numai ea vorbea...

Cuvinte din tine, să scot, nu am putut,

Fiind aceea ce numai ea iubea.

Sa răsfoiești prin amintiri atunci când am să-ți lipsesc

Ca să vezi...

Și să-nțelegi

Ca am făcut orice, până și inima să ți-o dăruiesc.

Mi-am educat în sine pace,

În vremea ce-mi predau războaie...

Am stat cu mâna pe trăgace,

Și totuși au putut să atace...

Zilele-n șir și nopțile pierdute,

Cu minte-mea tulbure

Prin casă petrecute

Gândindu-mă la tot ce ai zis, problemele mai târziu de la elen-născute,

Toate, de tine, au fost concepute. 

Nu poți face rău când ai doar dragoste în suflet...

Dar totuși tu ai făcut-o atât de simplu,

Păreai să fi perfect

Înșelându-mă complet,

Dovedindu-se că erai doar un tip cu un chip multiplu. 

Nu am putut să îmi arăt că inca e posibil

Să încerc

Și să găsesc...

O cale de scăpare din gânduri ce încetu cu  încetu mă termină.

Îmi arăt acum că da, este posibil

Să pierd

Să caut 

Sa trăiesc,

Pierdut n-am fost, dar sunt știu sigur,

Sunt bolnavă, de iubire îmbolnăvesc. 

Așadar, m-am rătăcit în drum spre mine,

În timp ce căutăm răspunsuri la întrebări,

Soarele și luna nu mă mai priveau, aceștia te priveau pe tine...

În urma acestora provocându-mi unele stări.

Las totul în trecut,

Tot ce între noi s-a petrecut 

Dar te rog, în serile liniștite, când te-a cuprinde vreo voire,

Lasă garda gândurilor rele jos, 

Iar misterios

Să mă suni la miezul nopții și să-mi spui despre iubire.

Ochii ei albaștri

Și parul ei de-un cafeniu închis,

Cu ale sale plete-n vânt

Se ascunde-n propriul râs,

Se teme să se arate.

Se ascunde după foile ce cu sutele le scrie

În timp ce răsare luna ruginie...

Povestind în rânduri despre ale dragostei aventuri cutreierate,

Și  nu o vede nimeni, stă sub lună, ascunsă de toți și de toate. 

Ei ne vor împreună? - dar cum să fac să te suport?

Când îți văd chipul și comportamentul prostesc

De adolescent,

Cum să fac de tine să mă îndrăgostesc?

Cum fac să apară vreo cale,

Vreun sentiment. 

Noi ne vrem împreună? - dar împreună suntem imposibili,

Tu ești zeul Mars,

Eu sunt Bona Dea

Și amândoi crescuți de nobili

De necomparat,

Suntem total diferiți,

Între noi doi, zidul asemănării, cădea.

Însă toate rănile, împreună le-am îndurat,

Prea răniți ca acum să fim împreună,

Deja, ambii, de tot ne-am săturat,

Lăsându-ne luați de furtună. 

Ne vrei împreună? - dar nu te vad acționând,

Poate prin faptele tale o să reușești să mă câștigi,

Dar sub toate te scufunzi,

Eu te scufund?

Te țin?

Nu îți dau voie să fugi?

Poate ar trebui, din nou, să încercăm?

Să nu ajungem ca acum, ura dintre noi să o împiedicăm,

Cum facem? ne lăsăm unul pe altul după ce prima dată eșuăm?

Sau luptăm?

Dar eu? Te vreau cu mine împreună? -nu, spun doar aluzii,

Nu îți pot răbda privirea, ochii,

Mă tem să nu-i fac la sfârșit, umezi...

Să pleci sfărâmat

Apoi să nu mai poți gândi atât de clar,

Astfel decât să fac asta, mai bine rămânem la distanță,

În siguranță. 

Toți ne vor împreună, tu, eu, noi,

Mă vrei zi și noapte, iar eu la fel ,

Dar nu vreau să intru...cu tine

În al dragostei război.

Stropi reci cad din cer,

Pământul însetat bea,

Totul înverzește. 

E toamnă și iar bate vântul 

Cu palma lui vreo trei covoare 

De frunze peste tot pământul 

Și peste noi să ne doboare.

Se duce verdele să doarmă 

Un pic până la primăvară,

Cam temător de-a iernii armă,

Amenințat a mia oară.

Se gândesc cocorii la plecat 

Și urșii la un somn anual,

Câmpul pare-un tort însiropat 

Ascuns, gri, între oraș și deal.

Se numără școlari și-amoruri 

Prin școli mici și cancelarii mari,

Se fâlfâie pe ceruri stoluri,

Mii de navetiști interimari.

Se scriu poeme în neștire 

În mintea oricărui trecător,

De-azi toamna-ncepe să inspire 

De la tâmplar la scriitor.

Am vrea să nu pleci niciodată,

Rămâi la noi tu, toamnă bună,

Ca prietenă adevărată,

Un anotimp, un veac și-o lună!

Oprea Alex -

Ce-și flutură corzile

Copacii mei din parc

Parcă ieri erau cu melci

Azi, stau drept

Ca un toiag.

Ce zâmbete fură

Când vântul își deschide ochii

Ca și marea la apus…

Ca și fluturii în poeme.

Din somnul nopții lungi și grele,

Pământul se trezește-n zori,

Se stâng pe cer ultimele stele,

Iar lumea se îmbracă-n flori.

E Ziua Soarelui, măreață,

O sărbătoare de lumină,

Ce varsă aur peste viață

Și peste firea cea deplină.

Pe dealuri, razele fierbinți

Alungă umbrele haine,

Trezește codrii infrunziti 

Și umple văile de pâine.

Copacii cântă prin lăstari,

Săgeți de foc străpung pământul,

Iar florile, cu ochi mai mari,

Își lasă-n vânt... parfumul.

Stăpân al timpului și-al lumii,

Tu, astru cald și zâmbitor,

Alungi din minte norii lumii

Și ești speranță-n viitor.

Rămâi pe cer, eternă pară,

Lumină vie-n viața noastră,

Fă lumea toată o vioară

Sub bolta cerului albastră!

Mă uit la muntele Ceahlău, cum norii

în juru-i se adună,

Și-mi amintesc ce-au prognozat, că

azi în Neamt va fi furtună.

Parcurgem un traseu spre Vârful Toaca,

plecați când soarele a răsărit,

Și vrem s-ajungem sus să admirăm

ținutul și-apoi în jos pe asfințit.

Purtăm în spate multe merinde

ce drumul ni-l îngreunează,

Dar fără ele n-avem putere, s-atingem

vârful pe timp de-amiază.

Înaintăm ținându-ne de mâini și

sprijiniți pe bețe de alun,

Când obosim, pentru un timp campăm,

vorbim și iar din nou la drum.

Ajungem sus pe munte, așa cum

planuri ieri noi ne-am făcut,

Și de aici scrutăm tot peisajul și

cerului trimitem un salut.

Întindem masa pe bucăți de stâncă

și din bucate degustăm,

În timp ce poze facem și de frumosul

văii ne minunăm.

Ne strângem tot bagajul și ne grăbim

s-o luăm la vale,

Plângând, că peste tot avem dureri,

iar eu mă țin de șale.

Abia când coborâm simțim că e

mai greu mersul în jos,

Așa, că-ncetișor alunecăm, spunând

,, Doamne cât este de frumos".

Pe înserat ne adunăm cu toții, într-un

local aflat sub munte,

Și la un șpriț stăm la taifas și povestim

voioși, vrute...nevrute.

    Pe-un singur ram, o floare de cais 
    Timid, înmugureşte-n veşnicie, 
    Iar umbra unui nor promis 
    A tremurat în roua care ştie 
    Că soarele trezit uşor din vis 
    Va străluci în petece de vie… 
    
    Pe-un singur ram, s-a scuturat o clipă 
    Ce-a numărat încă un pas spre infinit, 
    Zbătută-ncet, sistolic, o aripă 
    Anunţă lumii soarele spre asfinţit 
    Ameninţând cu-a razelor risipă 
    Cerul înalt, şi sfânt şi cuminţit…
    
    Pe-un singur ram, un bob de lacrimă amară 
    Se cască translucid către neant 
    Străluminând în aur fad minunile de-afară 
    De parc-ar vrea în stilul lui făţiş şi arogant 
    S-arunce efemer, final, un strop de primăvară 
    Zăgaz, în calea unui crivăţ rece şi distant...