Una cu natura

Mamă, suflă-mi pe suflet cum îmi suflai pe genunchi când mă durea,

Împarte-mi drumurile, în bune și rele, cum părul, când mă pieptănai, mâinile tale mi-l împărțea.

Ia-mi durerea de pe inimă cum mi-o luai când fruntea-mi sărutai...

Mamă, liniștește-mi cu vocea ta lină, gândurile rele, vocea cu care când eram mică povești îmi spunea.

Născut îndrăgostit,

Unde in Pererîta își are începutul,

O minte strălucită, Grigore, așa a fost numit,

Ce a avut ca vis să treacă Prutul.

"Nu sunt atâția ochi pe pământ, 

câtă frumusețe-n jur" ,

Poetul spuse-ntr-un citat,

Și că nu exista niciunde un loc mai sfânt

Decât pământul pe care ai fost creat. 

Un om ce nu putea să nu se lupte

Pentru a sa țară ca să scape,

De cele timpuri în care sufletele erau corupte

Și de rele încărcate.

Un om iubitor ce nu putea sa nu se zbată 

Pentru a sa țară ca să aibă într-un sfârșit,

O Independență și o limbă

Ai cărui muncă I s-a reușit. 

Grigore Vieru, un creator al poeziilor, blândul din inima copiilor,

Un discipolul din inima-nțelepților

Și prietenul adevărat al cărților.

O persoana ce va rămâne mereu cu cei iubitori de a lor limbă română,

A poporului românesc stăpână,

Iar Vieru e cel care a reușit să cultive

În sufletul a zeci de generații,

Dragostea de neam și țară 

Prin minunatele creații.

Ei ne vor împreună? - dar cum să fac să te suport?

Când îți văd chipul și comportamentul prostesc

De adolescent,

Cum să fac de tine să mă îndrăgostesc?

Cum fac să apară vreo cale,

Vreun sentiment. 

Noi ne vrem împreună? - dar împreună suntem imposibili,

Tu ești zeul Mars,

Eu sunt Bona Dea

Și amândoi crescuți de nobili

De necomparat,

Suntem total diferiți,

Între noi doi, zidul asemănării, cădea.

Însă toate rănile, împreună le-am îndurat,

Prea răniți ca acum să fim împreună,

Deja, ambii, de tot ne-am săturat,

Lăsându-ne luați de furtună. 

Ne vrei împreună? - dar nu te vad acționând,

Poate prin faptele tale o să reușești să mă câștigi,

Dar sub toate te scufunzi,

Eu te scufund?

Te țin?

Nu îți dau voie să fugi?

Poate ar trebui, din nou, să încercăm?

Să nu ajungem ca acum, ura dintre noi să o împiedicăm,

Cum facem? ne lăsăm unul pe altul după ce prima dată eșuăm?

Sau luptăm?

Dar eu? Te vreau cu mine împreună? -nu, spun doar aluzii,

Nu îți pot răbda privirea, ochii,

Mă tem să nu-i fac la sfârșit, umezi...

Să pleci sfărâmat

Apoi să nu mai poți gândi atât de clar,

Astfel decât să fac asta, mai bine rămânem la distanță,

În siguranță. 

Toți ne vor împreună, tu, eu, noi,

Mă vrei zi și noapte, iar eu la fel ,

Dar nu vreau să intru...cu tine

În al dragostei război.

Dumnezeu, mă rog la tine, Doamne,

Să fiu cu acest băiat pe veci.

Îmi imaginezi cu el o mie:

Cum stau cu el în pat, 

îmbrățișați, cum că deja avem familie

și o mică copie de-al lui, un frumos băiat.

Îmi imaginez cum nu putem unul fără celălalt

Și cum mă ia în brațe mereu când vine-acasă.

Mă văd dansând cu el atât de relaxat

Auzindu-l spunând cât sunt de frumoasă.

Îmi imaginez în nopțile în care nu pot să adorm

Cum mă ține lângă el strâns și obrajii mi-i sărută

și cum orice gând de-al meu îl ascultă, 

Ajutându-mă intr-un final să am somn.

Mi-l imaginez cum cu al nostru copil se joacă

și că îl privește într-atât de frumos,

Cum nu poate un moment fără noi să îl petreacă,

Căci suntem pentru el un lucru atât de prețios.

Mă rog la tine, Doamne, ca aceste gânduri să devină realitate, 

Să privesc în spate la cele scrise

Și să spun că s-au împlinit toate.

Eu o să vin, nu o să mă duc fără să nu vin,

Nu voi părăsi, nu voi pleca fără să nu mă-ntorc,

Eu o să iubesc, mai greu dar voi iubi din plin,

Balansul între noi o să mențin, dezechilibru, eu, nu o să provoc.

Eu o să încerc, nu o să mă las fără ca să nu încerc,

Nu voi urî, nu voi urî căci nu-mi stă în fire,

Eu o să înot prin viață, încet ca să nu mă înec 

În cele ce mă așteaptă, să le trec printr-o privire.

Eu o să înțeleg, nu voi lăsa ca întrebări să apară,

De-or apărea, nu o să întreb, nu o voi face dacă tu nu te simți comod,

Eu o să aștept, nu o să mă grăbesc, să fiu sigură

Că inima mea cu a ta vor avea un rod.

Stăteam sub luna plină,

Amândoi privind la stele,

Uitându-ne unul la altul, într-o atmosferă atât de lină,

Ochii ni se întâlneau printre ele.

Eram la început de tot,

Un sentiment de netrăit...

Și aș face orice ca să pot,

Să fac acel moment de neclintit.

Se așterne în poala toamnei

A naturii frunză galben-ruginie.

Miresmele strugurilor și a prunei

Se pregătesc pentru domnie.

În grădina de legume de la curte

Se etalează gogonelele și gogoșarii.

Castravetele și varza dau concerte

Iar morcovii și țelina sunt toboșarii.

Mustul dulce care inspiră simfonia,

Pastrama mânuind arcușul pe grătar,

Compun arii animând monotonia

Și ardeiul acompaniază exemplar.

Mărul, nuca și cu para

Se împreună într-un dans

În livadă auzind fanfara

Iar gutuia joacă preferans.

Pomul crește nencetat,

Cu crengile răsfirat,

Depărtându-se mereu....

Parcă nu suntem de-un neam,

Nu avem același ram

Ne îndreptăm mereu 

Numai bunul Dumnezeu,

Ne iubește că un tată,

Nu ne lasă niciodată,

El dorește că să fie...

Pace și prietenie...

Iubire multă să fie...

Precum bunul Dumnezeu,

Își dorește tot mereu.

Să nu faci rău nimănui,

Că îi faci chiar fratelui.

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,

iau cuvintele și le-nec în mare.

Șuier luna și o răsar și o prefac

într-o dragoste mare.

Emoção de outono

O outono chegou, cubra meu coração com alguma coisa

com a sombra de uma árvore ou melhor com a sua sombra.

Tenho medo de não ver você de novo, às vezes

que vou criar asas afiadas até as nuvens,

que você vai se esconder de um olho estranho,

e ele se fechará com uma folha de absinto.

E então me aproximo das pedras e fico em silêncio,

Pego as palavras e as afogo no mar.

Eu assobio para a lua e a levanto e finjo

num grande amor.

Zbărcesc frunzele uscate

Fața netedă de scoarță 

Pe cărările-nfundate

în puzderie de ceață.

Suflă vântul năucit

peste norul ce fumegă

Din trupul ruginit,

Desprins de pe o creangă

Aripi golașe-n stoluri

Văzduhul împânzirä,

Cuibărindu se de goluri,

În depărtare se topirä.

,ploi mărunte- n tropäit 

Tin isonul pașilor, 

Schițänd câte-un plescäit

Prin crăpătura ușilor. 

Bolta cerne n friguratä

Din năframa cenușie 

Peste ziua spulberatä 

Din a nopții inerție..

Din somnul nopții lungi și grele,

Pământul se trezește-n zori,

Se stâng pe cer ultimele stele,

Iar lumea se îmbracă-n flori.

E Ziua Soarelui, măreață,

O sărbătoare de lumină,

Ce varsă aur peste viață

Și peste firea cea deplină.

Pe dealuri, razele fierbinți

Alungă umbrele haine,

Trezește codrii infrunziti 

Și umple văile de pâine.

Copacii cântă prin lăstari,

Săgeți de foc străpung pământul,

Iar florile, cu ochi mai mari,

Își lasă-n vânt... parfumul.

Stăpân al timpului și-al lumii,

Tu, astru cald și zâmbitor,

Alungi din minte norii lumii

Și ești speranță-n viitor.

Rămâi pe cer, eternă pară,

Lumină vie-n viața noastră,

Fă lumea toată o vioară

Sub bolta cerului albastră!

Toamna a amorțiți natura
A făcut-o să plângă cu lacrimi uscate
Cu lacrimi șiroaie din frunzele moarte
Copacii spun “adio”ambientului cu natura .

Se apropie iarna,copacii-și leapădă armura
Scutul de frunze se lasă biruit de ger.
Iarna se apropie.Deja și-a lăsat semnătura
Peste copacii puternici,dar care nu-s de fier.

In ciuda faptului ca va fi frig ,ger
Copacii vor sta drepți precum un soldat
Nu-și vor lăsa vreodată trunchiul plecat ,
Și vor sta nemișcați și vor aștepta .

Va trece ceva timp,va trece și anul
Și anul cel nou va aduce treptat
Adrenalina necesară pentru natură;
Să poată învia fix unde s-a uscat .

“Toamna”~Creație proprie