Caut

Mi ai stropit amar

Pe cristalul din pahar,

Udă ploaia cenușie 

Odaia mea pustie  

Ai dispărut in zori 

Pe norii curgatori, 

Te ai risipit in ceață 

In frânturi de gheață. 

Pradă uriii sau iubirii,

Pe valul amintirii

Curgeau Pe buze

Cuvinte confuze..

Chipul tău se prelinge,

Ma nfioara ,ma atinge;

Vocea ta răsună 

Sub un clar de lună  

De dorul tău Ma frâng 

Sub râuri care plâng;

E beznă si e frig

Si nopțile te strig

Vreau ușa s o deschizi,

Lampa s o aprinzi, 

Galeș sa mi zâmbești, 

Din somn sa ma trezești..

Sa fie ca pe vremuri, 

In ochii mei sa tremuri, 

Caci ma arde lipsa ta

Si gândul de a mai exista!...

Divina mea creație,

Numită imaginație,

A tot creat din tine,

Un altul “mult mai bine”.

Ci nu dalta,

Mi-a fost unealta,

Cu care te-am creat,

Ci creieru-mi inspirat.

Și orice defect,

Eu l-am făcut perfect,

Căci mi-am dorit arzător,

Ca tu să fii iubitor.

Și simpla ta proiecție,

A devenit infecție,

A minții mele zeloase,

Ce trage acum ponoase.

……………………………………..

Dar în al meu purgatoriu,

Ai fost un gând derizoriu,

Căci abia acum am realizat,

Că nu ești adevărat.

Că nu ești cum mă străduiesc,

Cu sârgul minții ca să te clădesc,

Căci nu ești nici prinț, nici cavaler,

Ești doar omul cu masca de fier.

Cerul e iubit de stele
Dar tu nu o poți vedea
Venus arde în flăcări intense
Deși Soarele doar îl încălzea

Pământul nostru a rămas gol
De furtunile lui Jupiter purtate
Ne-am pus totul în pericol
În loc să mergem mai departe

Te aveam in gândurile mele
Precum Saturn între inele
Te urmam oriunde de nebun
Tu erai Uranus, eu Neptun

Am rămas un Mercur singuratic
Ai fugit pe Pluto, mă simt apatic
Te-ai oprit însă pe Marte
Să observi ce ai lăsat în spate

Te las să pleci, dar nu mă sting,

În suflet flacăra o sting,

Dar doar puțin, cât să nu doară,

Cât să rămân pe-a mea cărare.

Te las, dar nu mă dau bătut,

În pieptul meu e-un vis tăcut,

Ce crește-n nopți cu lună plină,

Și nu se frânge, nu suspină.

Te las, dar lupt, căci știu prea bine,

Că orice-i scris va fi cu mine.

Și dacă-i drum, și dacă-i dor,

Eu merg pe el fără fior.

Te las, dar nu renunț nicicând,

Căci soarele răsare blând,

Și-n fiecare răsuflare,

Îmi regăsesc a mea chemare.

În viscolul acestei vieți... Cu păduri străine...

Sufletu-mi tot cată... Al liniște-i coline...

Câți ochi reci de piatră... În lume am văzut...

Toți au rătăcit... Cu suflete-n tumult...

Și inima-mi tot bântuie... Prin negrul meu necaz...

Fără tine Doamne... Caut lung extaz...

Spune-mi Doamne care... Este calea mea...?

Din câte sunt pe cer... De ce iubesc o stea...?

=============

Reci și lungi iubito... Fost-au anii fără tine...

Nesfârșite nopți... De-o pustietate pline...

Am umblat prin lumea... Dusă de al lumii vis...

Suflet pierdut în lume... O lume în abis...

Al codrilor frunze însă... Încă totuși cântă...

Și păsările prin valuri... Încă se mai plimbă...

Prin întunecimea-mi... Sper că te iubesc...

Căci spre lumea fără stele... Mereu eu privesc...

=============

În această lume... De rele obsedată...

Sufletu-mi tot cântă... Prin al picturii artă...

Să tot rup din mine... Al meu trecut smintit...

Ce-n moartă judecată... Lumei cată un sfârșit...

Așa nebunia-mi... Rău mă otrăvește...

Iar ochii mei în tine... Flama liniștește...

Căci în lumea neagră... O flamă te-am găsit...

Să-mi fii ascultătoare... Căci sunt al tău iubit...

Căci inima-mi ca smoala... De secetă-i crăpată...

Și fosta îmblânzită... Cu palma-ți fermecată...

Și am uitat c-am fost... Rege mort și năcăjit...

Și că văzusem umbra... A întunericului cumplit...

Cât păsările cântă... Și calea spre cer ne-o arată...

Cât florile se plâng... Căci lumea e deșartă...

Sunt un simplu om... Și Cerului mă-nchin...

Cât încă mai trăiesc... Voi fi mereu creștin...

Și cât există lumea-n... Gânduri rele și introvertite...

Puterile vor fi... Cu suflete perfide...

Mie-mi viața pe pământ... Se stinge în culoare...

Căci pentru timp sunt fluture... Și iubesc o floare...

Și tot aștept din ochii tăi... Culoare ca din floare...

Și uneori eu chiar o văd... Și crești ca sub un soare...

Iar raza când te va bate... Și ochii ți se vor deschide...

Atunci să îmi șoptești în liniște... "Eu te iubesc iubite..."

Să-mi șoptești cu cîntec viu... De împreunare...

“Tu-mi ești rază de lumină... Pe-o lacrimă de floare...

Să-mi fii tărie pe pământ... Cât moare lumea-n chin...

Sub Cer ție regină... Sub Cer mie stăpân”

Cât eu pe tine te iubesc... Sorbește-a mea gândire...

Și vezi că pe pământ... Nu e fericire...

Vezi că lumea și-a pierdut... Toată a sa onoare...

Ceru-i mort pentru cei morți... E hău fără culoare...

Și vreau să vad în al tău plâns... Cum mor idei deșarte...

Când o să-ți cadă lacrima... Pe buzele-mi uscate...

Când timpul meu va trece... Pleca-voi în mormânt...

Privește spre eter... Urăște al morții gând...

=============

În vremelnică dansare... Sub Împăratului Cel Ceresc...

Două suflete-n culoare... Împreună cresc...

Prin sclipiri din ochii tăi... Văd că ești suflet al meu...

Din lumea fără stele... Noi spre Dumnezeu…

Această poezie e scrisă de personajul principal al unui poem mai amplu care se va numi "Hecto fiu de Flamă". Ea face parte din antractul poemului.

Voi mai posta și alte poezii și poate un fragment din poem ...

Alte detalii mai tîrziu...

Ai aruncat cu pietre-n mine

Crezând ca tu esti mai presus,

Călcandu-mi sufletu-n picioare 

Ignorând ce-a fost frumos...

Ai aruncat cu vorbe grele

Fără să te gandesti deloc,

Că lovind cu ură-n mine

Loviturile candva...se-ntorc!

M-ai judecat ca nu ai inteles

Că am ținut la tine intr-un fel,

Și ai scuipat cu răutate

Tristetea peste chipul meu...

De m-ai privi  pret de o clipă

Cum ochii mi-s nefericiți si stinsi 

Ai zări negresit  durerea scumpă 

Ce nu-ti doresc în veci s-o simti...

Astazi sunt cu mintea cam departe

Speriat de ce ascund sub presul ei

Am incercat sa vad daca se poate

Din simplu muritor s-ajung la zei...

Ma urmareste insistent, in soapta

Ranjind haotic cand ma prabusesc

Imi da cate un strop de frumusete

Stiind din start ca n-am sa reusesc...

Departe sunt de mine si de toate

Precum un far uitat pe tarm pustiu

Privesc clepsidra ce timpul il retine

Si nu mai stiu, sunt zori sau e tarziu ?...

Cu fata brazdata de clipa ce vine

Parcurg efemer timpul strivind sentimente

Agatat disonant de vise meschine

Ascult tot ce spui fara s-aud, realmente...

Privesc imbecil pavajul crapat

Cautand in nervuri raspunsurile clare

Ma vad alergand, din mine scapat

Inabusit de intrebari seci, absolut hilare

Ma-ntorc inainte si pasesc inapoi

Modeland poteci din ruine straine

Mai port cateodata in suflet strigoi

Si eu nu mai stiu aproape nimic despre mine...

Ascuns mereu dupa suspin

Am incercat sa fiu un acrobat

Tinand in maini un trandafir cu spini

Din care spinul doar imi era dat...

Disimuland mereu un adevar grotesc

Pe care uneori il neg cu-ardoare

Am invatat asa de mult sa ma feresc

Incat o fac si de iluzii sclipitoare...

Traiesc pe langa propriul eu

Si-am invatat ca e ciudat, sinistru

Un Dumnezeu ce-a devenit ateu

Sunt doar minutul timpului ministru...

Nu caut nimic, nu vreau nimic

Am cautat si-am vrut candva

De-ar fi candva, poate-as mai vrea ceva...

Dar mor incet un pic cate un pic !

Astazi o sa spun o poveste

Poveste nascuta in mine demult

Nu spun pentru tine, caci a mea este

Dar vorbind tare, din nou o ascult

Odata, candva, radeam mult mai des

Dar timpul ce sapa a sters bucuria

Vesnic revoltat de ce am ales

Ma gandesc uneori sa inchid ”pravalia”

Sa vand orice vis pe o suta de lei

Vise facute din iluzii importate

Astazi dau tot, daca vrei sa le iei

Acolo unde plec se numeste DEPARTE

Astazi, iti spun, ma simt impacat

Privirea sa o iau s-o inchid intr-o clipa

Strivesc cu un geamat un destin spulberat

Tu crezi ca e zbor daca ai o aripa ?

Astept un imbold ce ma face sa strig

Povestea ce spun iti pare usor trista ?

Pamantul din suflet cu lacrimi irig

Ieri, dar si ASTAZI, dar maine, exista...?