Caut

Astazi sunt cu mintea cam departe

Speriat de ce ascund sub presul ei

Am incercat sa vad daca se poate

Din simplu muritor s-ajung la zei...

Ma urmareste insistent, in soapta

Ranjind haotic cand ma prabusesc

Imi da cate un strop de frumusete

Stiind din start ca n-am sa reusesc...

Departe sunt de mine si de toate

Precum un far uitat pe tarm pustiu

Privesc clepsidra ce timpul il retine

Si nu mai stiu, sunt zori sau e tarziu ?...

Astazi o sa spun o poveste

Poveste nascuta in mine demult

Nu spun pentru tine, caci a mea este

Dar vorbind tare, din nou o ascult

Odata, candva, radeam mult mai des

Dar timpul ce sapa a sters bucuria

Vesnic revoltat de ce am ales

Ma gandesc uneori sa inchid ”pravalia”

Sa vand orice vis pe o suta de lei

Vise facute din iluzii importate

Astazi dau tot, daca vrei sa le iei

Acolo unde plec se numeste DEPARTE

Astazi, iti spun, ma simt impacat

Privirea sa o iau s-o inchid intr-o clipa

Strivesc cu un geamat un destin spulberat

Tu crezi ca e zbor daca ai o aripa ?

Astept un imbold ce ma face sa strig

Povestea ce spun iti pare usor trista ?

Pamantul din suflet cu lacrimi irig

Ieri, dar si ASTAZI, dar maine, exista...?

Ascuns mereu dupa suspin

Am incercat sa fiu un acrobat

Tinand in maini un trandafir cu spini

Din care spinul doar imi era dat...

Disimuland mereu un adevar grotesc

Pe care uneori il neg cu-ardoare

Am invatat asa de mult sa ma feresc

Incat o fac si de iluzii sclipitoare...

Traiesc pe langa propriul eu

Si-am invatat ca e ciudat, sinistru

Un Dumnezeu ce-a devenit ateu

Sunt doar minutul timpului ministru...

Nu caut nimic, nu vreau nimic

Am cautat si-am vrut candva

De-ar fi candva, poate-as mai vrea ceva...

Dar mor incet un pic cate un pic !

Poate e timpul să curg,

Incet, fără glas, precum nisipul dintr-o clepsidră

Să mă duc liniștit, obosit de război,

Mușcat sistematic si crud de o Hidră

Să mă las in genunchi, cu privirea amară

A celui ce pierde dar luptă mereu

Să abdic metaforic la întrebarea:

"Când a trecut fericirea, unde eram eu?"

Lăsând să câștige pe cei ce urlă in mine

Prevestind neantul in care cobor

Hohotind in derivă, in nepăsare,

Strivind sub picioare tot ce e dor

Un demon uimit de subtila schimbare

De resemnarea voită si tristă

Imi caută in suflet motivul si starea

Neștiind săracul că demult nu există

Azi am să tac, o să rup părți din mine

Chiar dacă strigatul nu pare lumesc

O să tot curg precum ploaia de toamnă

Respirând paradoxul dintr-un "trăiesc"

Cu fata brazdata de clipa ce vine

Parcurg efemer timpul strivind sentimente

Agatat disonant de vise meschine

Ascult tot ce spui fara s-aud, realmente...

Privesc imbecil pavajul crapat

Cautand in nervuri raspunsurile clare

Ma vad alergand, din mine scapat

Inabusit de intrebari seci, absolut hilare

Ma-ntorc inainte si pasesc inapoi

Modeland poteci din ruine straine

Mai port cateodata in suflet strigoi

Si eu nu mai stiu aproape nimic despre mine...

Iar mă opresc la chipul tău, 

Mărind icoana ta senină, 

Să simt fiorul, visul greu, 

Din vremea umbrei de lumină.

Pe buze dulci, în vechiul zbor, 

Sărutul piere-n amintire, 

Pierzându-și gustul de amor 

În marea fără mărginire.

Sunt firul ierbii ce-ai udat, 

De nu mă vrei, mă ard tăcut, 

Cenușa-n cer s-o-nalț curat, 

Spre raiul clipei de sărut.

Iar lacrima, prin vis curgând, 

Spre gura ta se-ndreaptă iară, 

Să-nvie tot ce-am fost, sperând 

Într-o pierdută primăvară.

Noi? Lăsăm în urmă, cuib de stele

Semne c-am trecut pe-aici,

Și-am luat cu noi zări efemere

Și vise lungi duse-n tăcere

Iar dintr ele-o adiere,

Ca singura noastră avere

Și multe răni și cicatrici!

...

O și câte vise ne rămân

Câte dorințe refuzate

Nici n-avem multe în comun

Cu lumea asta cu de toate

Cu cei ce știu a da din coate,

Dar noi avem doar un stăpân,

Și generos și blând și bun,

Pe care-l purtăm în sân

În inima ce-n taină bate!

...

Și vom pleca în lumea noastră

Exact așa cum am venit,

Tăcuți, ținându-ne de mână,

Un singur vis, fără sfârșit

De a fi veșnic împreună,

Eu, noaptea ta albastră,

Tu, ciobul meu de lună!

Lumea spune că e falsă —  

nu-mi pasă.  

Lumea spune că nu e înaltă —  

nu-mi pasă.  

Lumea spune că nu-i frumoasă —  

ce-mi pasă?  

Lumea spune că nu-i pasă —  

ce-mi pasă?  

Ea mă iubește,  

doar asta contează.  

E frumoasă în rochia ei de mireasă.

Da, trebuie doar să vrem,

Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,

Da, dacă ne-a motivat,

Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),

Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,

Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,

Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),

Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,

Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,

Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,

Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),

Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,

Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,

Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,

Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,

Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,

Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,

Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,

Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,

Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,

Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,

Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,

Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,

Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",

Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,

Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic, 

Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent, 

Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...

Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.

Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.

¿Podemos revisitar la imagen de una persona que nos inspiró hace 10 años?

Sí, sólo tenemos que querer,

Sí, si tuvo una influencia positiva en nosotros,

Sí, si nos motivó,

Sí, si él pudiera entendernos (la mayoría de la gente no puede),

Sí, si pudiera transmitirnos algo de su carácter, de la belleza de su alma y de sus pasiones,

Sí, si todavía suspiro de alegría, mirando sus fotos,

Sí, si nos dejó boquiabiertos de lo únicas que eran sus ideas (una de ellas realmente me sorprendió en todos los sentidos),

Sí, si supiera hacernos querer ver su punto de vista,

Sí, si pudiera darnos la mil millonésima parte de sus regalos,

Sí, si ella nos contagiara de sus risas, de sus bondades y de sus deseos,

Sí, si crees que te ha cambiado para mejor, que te has vuelto más rico (moral, ética, emocionalmente),

Sí, si no se rindió contigo, prefirió confiar en ti, no pensó que perdería el tiempo sin obtener resultados,

Sí, si tampoco has traicionado su confianza,

Sí, si supiera infundirnos ambiciones y aumentarlas a lo largo del tiempo que nos conocimos,

Sí, si descubrimos que no había muchos como ella,

Sí, si realmente se preocupara por los valores morales, ¿cómo puede cada ser humano lograr una versión mejor, más gentil, más afectuosa y más placentera de sí mismo?

Sí, si siempre tenía la misma emoción cada vez que la veía, no importaba que la salpicara agua de lluvia fangosa, que tuviera momentos en los que estuviera más nerviosa, que se enojara, que estuviera cansada, que Teníamos gripe y ya no podíamos disfrutar con los mismos magníficos rasgos de carácter,

Sí, si los pensamientos dirigidos a ella dieran fruto en nuestro corazón,

Sí, si no era una extraña, era algo más que eso, sentías que te acercabas a ella, era como una amiga o una hermana mayor,

Sí, si cada día subieras un escalón, con su ayuda,

Sí, si pudiera construir todo con tanta calma y pasión que realmente no puedas reaccionar pensando en ello,

Sí, si crees que no habrías intentado en vano impresionarla,

Sí, la vejez realmente significaba belleza en su caso, estaba mucho más gorda en su juventud, pero tenía voluntad de adelgazar, tuvo tiempo de arreglar cualquier defecto que le molestaba en sí misma, para deleitarnos a todos a sus 50 y tantos años. ,

Sí, realmente hubiera valido la pena participar en un reality show como "Los rumanos tienen talento",

Sí, porque mencioné la palabra "talento", de ella aprendí que no existe tal cosa, no recibimos ningún talento y no nos lo llevamos al otro mundo, el talento que ella mostró fue adquirido. habilidad, el resultado de algo habitual,

Sí, cuando caí (tropecé), él supo ayudarme a levantarme,

Sí, si todavía pudieras verla en la acera, en el mercado, en los conciertos, en el ayuntamiento, en el estadio funcionando a los 70 años que hoy cumpliría,

Sí, me gustaría verla una vez más...

Mi querida mujer (y las iniciales C. P.) que fue más como una hermana mayor para mí (unos 42 años mayor) durante 7 años, luego tú también te tuviste que ir, se venía otra etapa. Quedaste como un enigma en mi subconsciente, ni siquiera sé hasta el día de hoy cómo hubieras querido que fuera, qué te hubiera gustado más que te mostrara, pero te quedaste en algún lugar ahí, en la lista de "Mujeres". de 10 y de 10 hombres", como si fuera un espectáculo de 10 grados.

Perdón por mi torpeza en todo, pero no fue a propósito, pero tengo frío, mi corazón se acelera, palpito, sudo a veces frío, a veces calor, es como si no pudiera entrar suficiente aire. Se me salen los pulmones cuando admiro la personalidad, el esfuerzo, todo lo que me mostraste, y yo, considerando mi falta de habilidad desde entonces, no pude mostrarte nada más que lo que siempre viste.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer

und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.

Já, einu sinni dreymdi mig um sólargeisla,

þar sem við hittumst, einhvers staðar í geimnum.

Ég hef aldrei verið eins heppin og aldrei áður á ævinni,

því í fyrsta skipti sem þú brosir til baka.

Ég trúi ekki á drauma, sama hversu mikið ég reyni

En ég vona að ég sjái þig einn daginn

við fjólubláa sólarupprásina, þegar við hittumst aftur,

sömu leið verður farin.

Já, einu sinni dreymdi mig um sólargeisla,

þar sem við hittumst, einhvers staðar í geimnum.

Ég hef aldrei verið eins heppin og aldrei áður á ævinni,

því í fyrsta skipti sem þú brosir til baka.

Ég trúi ekki á drauma, sama hversu mikið ég reyni

En ég vona að ég sjái þig einn daginn

við fjólubláa sólarupprásina, þegar við hittumst aftur,

sömu leið verður farin.

Já, einu sinni dreymdi mig um sólargeisla,

þar sem við hittumst, einhvers staðar í geimnum.

Ég hef aldrei verið eins heppin og aldrei áður á ævinni,

því í fyrsta skipti sem þú brosir til baka.

Já, einu sinni dreymdi mig um sólargeisla,

þar sem við hittumst, einhvers staðar í geimnum.

Draumurinn tekur enda, sólin sökk í sjóinn

og þegar ég vaknaði fann ég þig ekki lengur.

Te simt înainte să vii,

în aroma ploii care rămâne

după ce orașul a adormit.

Te simt în tăcerea

care păstrează pașii tăi.

Fiecare mișcare a ta

plutește ca o undă invizibilă,

atingându-mă acolo

unde nici eu nu mă mai recunosc.

Privirea ta e limpezimea unui izvor,

fiecare gest - o grație fără zgomot.

Zâmbetul tău devine far

în orașul obosit,

o tăcere care luminează.

Vocea ta, chiar când tace,

răsună ca un cor nevăzut,

purificând aerul,

transformând banalul în lumină.

ochii tăi - două stele de cristal,

care nu orbesc, ci călăuzesc.

Puritatea ta pulsează delicat,

învățându-mă să privesc cu adevărat.

Dacă aș putea opri timpul

într-o clipă doar pentru noi,

să simt cum prezența ta pură

curăță gândurile și simțurile,

lăsând doar ceea ce contează:

grația, puritatea, lumina ta.