Acuarelă

aud numai știri rele în zori

când ziua iese precum o amantă grăbită din noapte

dimineața însă se anunță frumoasă

ca-ntr-un tablou de Cézanne

scatiii se ciondănesc zgomotos pe colțul de pâine

rămas de aseară pe prichiciul ferestrei

în acorduri care-mi amintesc de Bruckner și Ravel

sau Vivaldi

.

să tot trăiești

.

să primești în suflet toate diminețile acestea de Mai

pline de muzică

ca pe niște sinfonii ale iubirii

neterminate

.

așa cum sunt toate iubirile și simfoniile vieții

.

eu

din păcate

mi-am pierdut sufletul

captivul din mine a aruncat telefonul pe geam

a zăvorât toate ușile cu ieșire la inimă

afișând la singura fereastră fără perdele

ostentativ

resemnarea

.

indiferența gregară a cărnii

.

nu mai tresar la știrile și bucuriile dimineții

ca altădată

la un moment dat totul devine prozaic

un déjà vu

mă pierd nevăzut printre oameni și lucruri

ca o tușă de negru pe negru

în același decor sumbru...

nu cred c-aș mai putea trăi altă viață

pe lângă aceasta

mi-ar fi foarte greu să trec puntea în viața ta

de exemplu

m-aș rătăci aproape sigur prin tine

aș încurca drumurile înzăpezite ale sufletului tău

m-aș pierde printre aisbergurile  inimii

nici măcar n-aș încerca să-ți calc prin fața gândului

de teama  stihiilor carnivore ale minții

a monștrilor adormiți

nu știi niciodată ce entități  în stare vegetativă poți  trezi

lupii hămesiți  ai dragostei de pildă

meduzele otrăvitoare ale urii

bancurile  terifiante de piranha

ucigașii speranței

în viața mea nu mai există asemenea pericole

iminente

încă mai pot trăi liniștit la umbra palmierilor nemuritori ai resemnării

resuscitându-mi amintirile încremenite în timp

mângâindu-mi  creaturile inconștientului

afectate iremediabil de Alzheimer

nu mai am prea multe conexiuni cu propria-mi viață

ce-i drept

iar alte conexiuni din afară

cu alte vieți

par imposibile

devin pe zi ce trece din ce în ce mai senin și mai albastru…

ard de ceva vreme pe rugul unui gând

nimeni nu poate să-mi stingă flăcările

care mă mistuie din toate părțile

după Kant n-ar trebui să mor înconjurat de oameni

indiferenți

indeciși

incapabili să-și asume umanitatea din ei

ca scop în sine

adică să arunce peste mine o găleată cu apă

mi-am îndesat durerea în spirit

ca să-mi înăbuș strigătul rușinos al cărnii

spaimele ancestrale

nu-mi ajunge tot cerul albastru

să mă spăl pe mâini ca Pilat din Pont

de vina răstignirii lui Hristos

o mare mizerie a Omului

în India

morții sunt arși pe malul Gangelui

înfășurați în giulgiuri

n-am aflat încă

ce mă sperie mai mult -

moartea

sau jubilația Spiritului...

"Muri-voi oare şi eu? Oare nu mă aşteaptă

aceeaşi soartă ca şi pe Enkidu?

Spaima mi s-a cuibărit în inimă:

înspăimântat de moarte, rătăcesc prin pustiu.

Pentru a mă întâlni cu Uta-napiştim, fiul lui Ubar-Tutu,

am pornit la drum şi merg cu toată graba.

 Iată că s-a lăsat noaptea,

şi am ajuns la cheile munţilor; am văzut lei,

şi eu,Ghilgameş, m-am temut;

am ridicat capul; mă rog fierbinte zeului Sin'.

Către Iştar, cea slăvită, se înalţă rugile mele smerite.

O, zei ai nopţii, ţineţi-mă teafăr!"

.

e greu să-ți imaginezi Universul acesta în lacrimi

în unele locuri verbul a simți nu se conjugă cu  auxiliarele

a avea sau  a fi

ochii nu au conexiuni la inima și nu există nicio punte Eistein-Rosen

spre Câmpul Akashic din creier (o Norvegie fascinantă a fiordurilor!)

sintagma „viață” nu apare în Marele Dicționar Intergalactic

găsim, în schimb, definit instinctul primar,

acel impuls necontrolat al antimateriei,

Big Bang-ul,

imboldul imanent al mașinii de a distruge fără mustrare de cuget,

în Cosmos regretul este ceva fără o explicație științifică,

un eufemism,

lacrima o stare de agregare a  materiei,

dragostea atracția dintre doi poli  ai conștiinței

de tip opus

prin contopirea acestora

zadarnic cutreierase Enkidu tot Universul

învinsese monstru Humbaba și Taurul Ceresc

Iștar, stăpână peste Sagittarius și peste alte trei milioane de găuri negre

din Calea Lacteii

aliniase de jur împrejuru-i toate stele arzătoare

absorbind înăuntru-i quasarii rătăcitori

praful stelar

supernovele bătrâne, în colaps,

lumina...

nu știu dacă ai ținut vreodată în palmă un fluture
dacă ai mai văzut atâta frumusețe și gingășie la un loc
sau dacă te-ai mirat descoperind întreaga splendoare a lumii
în ceva atât de mic și neînsemnat
dar nu te întreb
așa cum zbori în lumina aceasta difuză
desenată de stele
pari și femeie și fluture
rochia ta indigo se unduiește fluid
sub răsuflarea sfioasă a vântului
din bluză îți țâșnesc milioane de fluturi
într-o vâltoare caleidoscopică de culori
și iarăși nu știu care dintre voi risipește cuvinte de dragoste
care zâmbește dimineața soarelui
care mângâie petalele pline de rouă ale trandafirilor
există atâta exces de frumusețe în voi
încât și cerul izbucnește în lacrimi ...

am încercat să gândesc cât mai puțin

despre ce mi se întâmplă în fiecare zi

când deschid ochii

și când primesc toată lumina orbitoare a dimineții

în inimă

fără să am destul loc pentru atâtea lucruri matinale

începând cu sufletul

izgonit de acolo în ochii somnuroși ai pisicii

amestecat cu mirosul inconfundabil al cafelei

cu parfumul Mariei

care-mi face micul dejun

și tropăitul vieții pe scări

încerc să ignor disconfortul întâlnirii cu ziua de astăzi

după modelul folosit cu amanta

în oglindă

acceptând motivații iraționale

precum vinovăția ancestrală a ființei

de a fi

fără s-o întrebe nimeni

în prealabil…

Când clipa este grea

..rezistă,

Zâmbește la dușmani

..și nu fi tristă!

Când simți în jur minciună

..te depărtează,

Trăiește doar în adevăr

..și luminează!

Când drumul l-ai pierdut

..e noapte,

Găsește-ți calea dreaptă

..și fă fapte!

Când toți te părăsesc

..nu prin deces,

Prieteni falși ți-au fost

..din interes!

Când ai ajuns prea sus

..coboară,

Ca nu cumva vreo pală

..să te doboară!

Când știi prea multe

..le uită,

Iar gura să nu-ți fie,

..a ta ispită!

Când ai ajuns departe

..mulțumește,

Celui ce ajutor ți-a dat

..și-n lume..te iubește!

Du-mä, trenule, departe,

Pe un tărâm necunoscut,

Unde visele deșarte,

Pot răzbate din trecut..

Unde soarele zâmbește 

Și presară flori.

Iar luna îmi șoptește,

Învăluindu -mă -n fiori.

Dacă mă scaldă cerul,

Mă usucă vântul.

Ori mă cuprinde gerul,

Mă va încălzi pământul..

Iar valurile mării 

Mă vor feri de stânci 

Și -n freamătul serii,

Pălesc rănile adânci..

Te voi zäri la răsărit 

Din iluzii renăscut 

Și pe chipul tău iubit,

Sărutul unui început..

oscilând între

cumpărător și vânzător

traiul e anost-

indiferența la schimb

O transpunere a timpurilor
Strigați democrație până la moarte
Urâți alți oameni pentru alegerile lor
Ei nu au dreptul la libertate?

Duminică de duminică prin biserici
Credincioși doar când e vorba de rău
Primii la morală, critici și predici
Dar o groapă mică nu se compară cu un hău

Nu susțin pe nimeni și nimic de fel
Nici partide sau comunități de vreme actuală
Omul ar trebui luat drept model
Indiferent de rasă sau orientare sexuală

Am ajuns ca orice Lună

Să devină un Soare mic

Și apoi orice Soare

Să devină Lună unpic.

S-a ajuns soră cu frate

Să se iubească îndrăcit

Bătrân cu tânăr, împreună

De nu știi, e frate sau mumă?!

Ne rugăm oricui ne dă,

Fără prea multă cugetare.

Și după plângem și rugăm,

Doamne, adu-ne o scăpare.

Deși bărbat , eu vreau femeie,

Și port la gât zgardă și cheie.

Deși femeie, vrei bărbat,

Că așa e trendul acceptat.

Acest continuu vals de șlagăr,

În umbra retoricii,tu ai oglinda,

Și crezul tău, e drept ofranda…

Ori spre Minciună sau Adevăr.

Totuşi o întrebare aş mai avea...

De  ce mă simt atât de straină , acum în patul altcuiva?