Libertate

Cerul e iubit de stele
Dar tu nu o poți vedea
Venus arde în flăcări intense
Deși Soarele doar îl încălzea

Pământul nostru a rămas gol
De furtunile lui Jupiter purtate
Ne-am pus totul în pericol
În loc să mergem mai departe

Te aveam in gândurile mele
Precum Saturn între inele
Te urmam oriunde de nebun
Tu erai Uranus, eu Neptun

Am rămas un Mercur singuratic
Ai fugit pe Pluto, mă simt apatic
Te-ai oprit însă pe Marte
Să observi ce ai lăsat în spate

Ce înseamnă cu adevărat să "trăiești pentru totdeauna"?

Pe chipuri zâmbete, pe suflete frici
Un joc de noroc în care pici
Tu, ființă, tatuată pe exterior cu piele
Cât de des încerci să îți speli păcatele?
Răul te înspăimântă dar binele de ce-l alungi?
Nu te teme când în pământ o să te ascunzi
Moartea nu-i pustie, doar plină de necunoscut
O paletă de culori, un tablou neînceput.

Dacă mâine ar fi să mori, ce ai face?

Mă întreb dacă te trece un fior?
Oare cum se simte pe interior?
Ai striga cel mai probabil după ajutor?
Regretându-ți faptele într-un mod chinuitor?
Tot ce faci aici, acum, are consecințe
E singura viață ce ți-o permiți, ține minte

Zâmbește-mi printre lacrimi
Parfumul tău, fato, ocean de amintiri
Ești drogul magic din care poți să te inspiri
Alcoolul ce te face să nu ai emoții
Țigara de după amorul din toiul nopții
Cafeaua dulce din diminețile cu Soare
Durerea mea, ascunsă-n versuri amare
Deschid fereastra, mă uit în gol, nu mai e nimic de spus
Zâmbește-mi printre lacrimi încă o dată de acolo de sus

Negru in fața ochilor, in cameră transpun,

Ti-aș scrie multe dar nu stiu cum să le spun,

Acum, când rozul de pe 14, in vin roșu se transformă,

Nu mai vreau sǎ las impresii sau sǎ fie doar de formă.

Le îmbin binar sǎ ajung la alb,

S-o dăm la pace din revoltă,

Din secetă cu Soare gri, reprim amar,

Că am ramas fară recoltă.

Albastru inchis, noapte plină de coșmar,

O durere localǎ ce schimbă atacul impulsiv,

Nu văd galben-verde deși sunt sensibil clar,

Motivul cert ca ti-am pictat portretul iar

De nota zece apăreai perfectă,
Poate eram eu prea in al nouălea cer,
Când opt intors promiteai langa mine,
Si m-am ales cu șapte ani de ghinion sever.

Ți ai incercat norocul, șase fețe, nu era zar,
Ți am dat cinci degete și mi ai dat o palmă,
Între patru pereți, m-am inchis iar,
Cu trei dorințe, fără lampă, să nu le vezi clar.

Doi poli opuși ce nu se mai atrag,
Mai aștept însă un singur răspuns,
Până când pulsul ajunge la zero absolut,
Și trupul la negativ sub pămant.

Încătușat in amintiri 

Gândul ucide prezentul.

Trăiești fara-a trai, 

Prizonier at zilei de ieri

Răcind pe-al trecutului drum,

Risipești momentul de-acum..

Clipele nu se mai întorc,

Și uitând de azi 

Mori înainte de-a muri..

Cu rugăminți ardente 

Viața îți spune:trezeste-te!

Iubiri netrăite te-astepta,

Dimineți strălucitoare,

Îmbrățișări,visuri fervente.

Nu-ți reteza aripile, 

Ucigând ceea ce poți fi..

Martie, luna capricioasă,

Cu ploaie rece și furtunoasă,

Soarele stins, cerul plumburiu,

Un peisaj trist, pustiu.

Fără o rază de lumină,

Doar lacrimi reci ce cad din cer,

Natura pare adormită,

Tristețea plutește în aer.

Gândurile zboară spre trecut,

Spre amintiri cu soare și dor,

Spre zile calde și senine,

Când sufletul era plin de speranță.

Acum, doar ploaia îmi ține companie,

Și tăcerea asurzitoare,

O singură dorință mă cuprinde,

Să vină soarele și să aducă splendoare.

Dar martie e o lună schimbătoare,

Poate mâine va fi mai bine,

Soarele va străluci din nou,

Și tristețea va dispărea ca un fum.

Până atunci, am răbdare și speranță,

 Știu că primăvara va veni,

Aducând cu ea viață și lumină,

Și sufletul meu va fi din nou fericit.

Sub semnul crizei, țara se-ndoaie,

Restructurări, cu tăieri fără leac.

Funcții de bază, subit se curăță,

Dar banii curg, spre altare și-n sac.

Armata-i uitată, în timp ce războiul,

Se-apropie de graniță, amenințător.

Rezerviștii sunt lăsați, deoparte, în umbră,

De parcă-n țara asta, n-ar fi apărători.

Biserica-i grasă, petrecând în tihnă,

Partidele sug, fără să se mai sature.

Mii de academicieni, indemnizați regește,

În timp ce sportivii, stau deoparte, în umbră.

Angajăm ai noștri, pe pile și favoruri,

Nepotismul tronează, sfidând orice lege.

Competența-i uitată, meritul e-o glumă,

Doar clanul contează, restul e-o amăgire.

Poporul suspină, sub povara datoriilor,

În timp ce-n palate, se-mpart averi și rente.

O elită coruptă, ne vinde la bucată,

Și-apoi ne mirăm, de ce țara-i în declin.

Dar poate-ntr-o zi, se va trezi poporul,

Și-i va alunga, pe cei ce-l fură și mint.

Atunci poate, vom construi o țară nouă,

Unde meritul, și munca, vor fi la loc de cinste.

Mă uit din nou într-o oglindă

Și ea continuă să îmi arate,

Că nu mai sunt așa de tânăr

Și-am pus ani buni în spate

Pentru moment m-am îndoit

Că asta poate fi figura mea,

Dar imediat m-am resemnat

Ridu-i un semn că viața-i grea

Am părăsit oglinda întristat

Cu gândul dus spre tinerețe,

Iar ochiul minții m-a informat

Că am ajuns deja la bătrânețe

Afară,  mi-am aruncat privirea

Și am văzut și tineri și bătrâni,

Cu toții se bucurau de viață

Zâmbind, ținându-se de mâini

...................................

Ușor, ușor încep să înțeleg

Că nimeni nu întoarce anii,

Sarac, bogat ne vine vremea

Nimic nu iei...degeaba banii!

Prima mea poezie,

Care sper să mă învie

Din mintea mea sumbră,

Care nu dă să pătrundă

În exteriorul ei.

An de an, tot sper,

An de an, disper

Să tot scap de aici,

Unde am doar mici,

Mici-mari speranțe.

Speranțe la viitor,

Speranțe la un dor

De ce nu am cum,

De ce nu voi avea

Vreodată.

Pentru ca sunt tot aici,

Unde acum nu am nici

Nimic altceva,

Decat prima, ea,

Poezie a mea.

Sus , sunt sfinții noștri duși ,

Printre nori și mai departe ...

Câte drumuri ne desparte ?

Și câți oare dintre noi 

Nu-și doreste ca să stie ,

Că sunt vii , și că sunt teferi ?

 Câți vorbim cu ei în gând ,

Nu cu cei ce-s în mormânt ,

Și cu cei ces călători

Lângă domnul așteptând ;

Învierea cea promisă

Poarta cerului deschisă ?.