Libertate

Când moartea s-a stins fără bocet, fără rugă

Oasele nu s-au mai preschimbat în praf
Lacrimile au rămas sub pleoape, adormite
Durere nu a mai existat.

Golul din ochiul tău stâng și mâna rece-n sine
Nici nu încearcă să ascundă cuțitul
Erai prea sigură, știai prea bine
Că nu vine nimeni să-și ingroape sfârșitul

De la extaz la agonie
M-ai omorât puțin câte puțin
Acum ești muză pentru această poezie
Cândva, ai fost a lumii din care aparțin

Frumoasă asemenea zilei de vineri
Dar cu nervii unei zile de luni
Aș blestema timpul să rămânem tineri
Să nu mai fim subiecții unei ficțiuni

Dincolo de nori cu gândul la paradis
E prea târziu să mă poți trezi din vis
Iubirea ta pentru mine, greu de înțeles
Din păcate nu sunt pentru tine cel ales

De nota zece apăreai perfectă,
Poate eram eu prea in al nouălea cer,
Când opt intors promiteai langa mine,
Si m-am ales cu șapte ani de ghinion sever.

Ți ai incercat norocul, șase fețe, nu era zar,
Ți am dat cinci degete și mi ai dat o palmă,
Între patru pereți, m-am inchis iar,
Cu trei dorințe, fără lampă, să nu le vezi clar.

Doi poli opuși ce nu se mai atrag,
Mai aștept însă un singur răspuns,
Până când pulsul ajunge la zero absolut,
Și trupul la negativ sub pămant.

Dacă mâine ar fi să mori, ce ai face?

Mă întreb dacă te trece un fior?
Oare cum se simte pe interior?
Ai striga cel mai probabil după ajutor?
Regretându-ți faptele într-un mod chinuitor?
Tot ce faci aici, acum, are consecințe
E singura viață ce ți-o permiți, ține minte

Cu bagajele făcute-n grabă

Din ochii strânși curg lacrimile calde

Cerneala de pe foaie să o albească

Să îmi amintesc de ziua când te vedeam mireasă

Prizonier al haosului pur

Dansez atent pe ritmurile sale

Din muritor am devenit imun

La atacurile reginei nemiloase

Inexplicabil ai spus că nu se poate

Un taur provocat de roșu

Planul nebunului de alb cedase

Plătind acum puțin câte puțin din costuri

A fost un fel de primăvară
Un chip frumos cu o iubire avară
Voia să atingă norii dar n-avea scară
Un fel de pasăre care nu zboară
O poveste pe care nu poți s-o înțelegi
Nici acum nici peste două vieți
Mi-a întins paharul și mi-a spus:
"-Toarnă"
Exact ca o ploaie de toamnă
Se întâmpla asta seară de seară
Până în ultima zi de vară
Când te-am rugat să mai rămâi
Deși mi-am jurat să n-o mai spun nimănui
Te rugam să nu mai pleci
Ai fost o iarnă, dupa tine au urmat zile reci

Azi e secat în mine imensul lac mundan

În care-am înotat mereu în contrasens,

Dorind să-i duc pe alții cu mine la liman,

În universul meu oniric și intens.

Azi liniștea mă poartă pe sub soare;

Învăț să tac, să fiu și să ascult.

Trecutul oneros îl pierd în nonculoare,

Sărbătorindu-mi îndepărtarea de tumult.

Cand se-arata luna plina,

Totul cade-n-tr-o liniste deplina,

O liniste absurd de galagioasa,

Dar calma.

Noaptea este deprimantul moment cand moartea multora este vestita.

Am ramas doar eu,

Singur pe lume, hoinarind strazile precum un derbedeu,

Si ma gandesc: ,,ce sens mai are?"

Viata pentru mine nu are nici macar o strigare,

Sunt lasat fara-ndrumare.

Sunt doar un visator,

Si noaptea mi-a pecetluit destinul,

Iar in toata splendoarea sa,

M-a ales pe mine sa-i fiu purtator.

Oh noapte..., de ce eu,

De ce m-ai ales pe mine?

De ce ai ales ca eu sa fiu unul ca si tine?

Sa te reprezint, precum flacara care iti da lumina, 

In aceasta lume, care ti se intuneca oriunde te duci...

Iar eu trebuie sa te ghidez.

Chiar si-asa, tu-mi arati, defapt calea,

Si ma lasi sa ma exprim,

Intr-o lume plina de fagaduieli false, oh lumea...

Tu ma lasi sa ma descarc sub aliura ta intunecata.

Oh noaptea..., sunt doar un hoinar,

In lumea ta fara culoare,

Lipsita de lumina si asta ma doare,

Caci nu pot fi cu tine, pentru totdeauna, sa-ti luminez drumul.

Am să trec la fapte, lume
N-o să mă ascund sub glume,
Eu de mîine plec departe,
Plec in zi, revin în noapte.

Căutînd prin nori comoara,
Voi cînta, plînînd ghitara.
Voi culege prin cimpii,
Flori - alese, stele - mii.

poetul trăise doar în mintea lui
de la naștere
într-o zi se gândise să iasă de sub opresiunea gândului
spera să întâlnească o femeie în carne și oase
(până atunci nu cunoscuse decât femei virtuale!)
dar îi era frică
mama lui își devorase soțul
pe tatăl său,
ca o văduvă neagră
la fel, bunica, mătușa Clarisse, toate femeile din familie
își devoraseră soții
cum să-și asume singur un astfel de risc, știind toate acestea
dar viața, viața își cerea drepturile
și în timp ce el își dădea sufletul în brațele soției sale devoratoare
nu reușea decât să-și smulgă unghiile din carne, cu dinții

scrisese ea în jurnal lângă o lacrimă...

Indeed I need more time

Until to hear the chime.

I think that is really true

That the sky is still blue.

I need still see a green forest

To pick flowers for my wrist.

I think that all is very nice

That you may still roll the dice.

I need more joy moments,

All the event enrolments,

And a thrill get to my heart

Like a ladybug at the start.

Destiny shows me the story,

The length of my life and glory.

Thank God I'm still healthy alive

And giving me faith to thrive.

Nu e cărare sigură în viață

E doar mirajul inocenței tale

Efortul naște doar speranță

Ca să răzbați e lungă cale.

Nu e ușor ,e complicat

Ca eul tău să înțeleagă

De ce dorința e păcat

Pare a ști ,dar conștiința neagă.

Iubirea ,darul cel divin

Ce îl primești silit aproape

Se dovedește a fi chin

Pregătit parcă să te-ngroape.

Sinceritatea chiar și ea

Veriga sârguinței tale

Apasă ca o haină grea

Incertitudinea e mare.

Străin cu tine parcă ești

Se luptă insul să răzbată

Încerci mereu să te cunoști

Să reușești ,cred niciodată.

Urcușul e declinul tău

Suflet prea amăgit

Sfidarea în destinul tău

Doar gheare și-a înfipt.

Mereu la granița negării

Cu zămbetul căzut și șters

Tot cauți urmele cărării

Uitate cred de al tău mers.