2  

Gâgă

Dimineața când e treabă,
Gâgă geme ca pe moarte,
Zice că-l junghie-n splină
Și că are-o soartă foarte...

 

„Vai, vecine, mor de șale,
Mi-a sărit un os din loc,
Am și febră, am și tuse,
Nu pot să mă mișc deloc!”

 

Pune mâna pe lopată,
Dă o dată și... gata, stă!
Lasă roaba-n drum proptită,
Gardul strâmb, neisprăvit,
Că pe Gâgă-l ia leșinul
Fix când e de construit.

 

Orice treabă o începe,
O lasă pe jumătate,
Căci îl taie brusc o criză
Și-l apucă pe la spate.

 

Dar minune mare-n sat!
Cum se-aude de-un pahar,
Gâgă sare-n sus ca arsul,
Zici că-i tânăr armăsar!

 

Boala-i trece ca prin farmec,
Spatele-i drept ca un brad,
Fuge Gâgă spre  tejghea
De zici că-l fugăresc din iad!

 

Acolo e șef de trib,
Trage-n piept fum după fum,
Nu mai are astm sau tuse,
Parcă-i nou-nouț acum!

 

Toarnă-n el pahar cu pahar,
E fruntaș pe toată linia,
La băut și la fumat
Își depășește condiția!

 

Când e vorba de lopată,
Gâgă e pe targă-ntins,
Dar la crâșmă, cu paharul,
E campion de neînvins!

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Category: Thoughts

All author's poems: PINTILIE Maricel poezii.online Gâgă

Date of posting: 21 November

Timp de citire: ~3 min.

Views: 22

Log in and comment!

Other poems by the author

Corabia

Pe mări învolburate, o corabie plutea,

Cu pânze sus, mândria ei se arăta.

Dar sub covertă, uneltiri și hoții,

Rodeau din ea, ca niște șobolani.

 

Când valurile crescură și furtuna s-aprinsese,

Corabia, lovită, începu să se scufunde.

Atunci, hoții, cuprinși de spaimă și teamă,

Au sărit în luntre, lăsând-o-n urmă.

 

Căpitanul, cu ochii plini de amărăciune,

Și-a văzut nava cum se duce la fund.

Dar nu s-a dat bătut, ci a strigat cu putere:

"Nu vă temeți, oameni! Vom lupta împreună!"

 

Și cei rămași, uniți de un dor nestins,

Au reparat corabia, cu trudă și credință.

Au aruncat hoții în mare, fără milă,

Și-au ridicat din nou pânzele, cu bucurie.

 

Corabia, renăscută din propria-i cenușă,

A navigat din nou, spre zări neatinse.

Iar hoții, rătăcind pe mare, înfrigurați,

Au învățat că lașitatea nu duce nicăieri.

 

Când hoții părăsesc corabia, nu dispera,

Căci cei curajoși, uniți, o pot salva.

Nu lăsa teama să te cuprindă, ci luptă,

Și vei vedea cum răul se va preface-n scrum.

More ...

Dor

În inima mea răsare un dor,

Ca o stea strălucind în amurgul ușor.

Un cântec subtil, un freamăt de vânt,

Dorul îmi șoptește, ca un dulce cânt.

 

Prin văile sufletului meu, el plutește,

Ca un râu lin, în care visul se ivește.

În adâncul privirii, în zâmbetul tău,

Dorul se prelinge, ca un licăr al răsăritului.

 

În amintiri se țese firul dorului,

Ca o pânză fină, plină de misterul tău.

Așteptarea devine un dans al gândurilor,

Dorul vibrează în mine, ca un ecou.

 

Prin pădurea amintirilor pierdute,

Dorul mă cheamă cu glasul lui tăcut.

În lumina lunii, în noaptea senină,

Îmi răsare dorul, ca o floare divină.

 

În fiecare stea ce strălucește sus,

În fiecare răsărit al soarelui adus,

Dorul mă învăluie, mă leagă de tine,

Ca o poveste nescrisă, dar mereu senină.

 

Așa că în pieptul meu, mereu va cânta,

Melodia dulce a dorului, subtilă și sfântă.

În fiecare bătaie de inimă, în fiecare pas,

Dorul va fi etern, ca un veșnic compas.

More ...

Trei intrebari

În adâncul sufletului, un strigăt se-nalță,

Către ceruri, către stele, către noapte,

Trei întrebări, ca niște săgeți, mă străpung,

Și în gânduri, ecoul lor mereu se-mprăștie.

 

Există Dumnezeu, o forță creatoare,

Un plan divin, un sens ascuns al vieții?

Sau suntem doar niște atomi, într-o lume haotică,

Aruncați în cosmos, fără niciun temei?

 

După moarte, ce se întâmplă cu sufletul?

Se deschide o altă poartă, spre o lume necunoscută?

Sau totul se stinge, ca o lumânare în vânt,

Și ne pierdem în neant, ca o lacrimă în mare?

 

Suntem singuri în univers, pe-o planetă albastră,

Sau există alte ființe, cu vise și speranțe?

În imensitatea cosmosului, suntem doar un punct,

Sau facem parte dintr-un întreg, dintr-o mare familie?

 

Aceste întrebări, veșnice și neliniștitoare,

Mă urmăresc în fiecare zi, în fiecare noapte,

Și mă fac să caut răspunsuri, în cărți, în stele,

În adâncul inimii mele, în fiecare clipă.

 

Poate că adevărul nu-l vom afla niciodată,

Dar căutarea în sine ne dă un sens, o lumină,

Ne face să ne întrebăm, să visăm, să trăim,

Și să apreciem fiecare moment, ca pe-o minune

More ...

Chinuri

În spitalul rece, cu coridoare lungi,

Fiul meu luptă într-un război nedrept,

Limfomul îi strânge cu lanțuri de suferință,

Dar el rămâne un erou, un suflet tânăr înfruntând destinul.

 

Sub lumina albă a neonurilor sterile,

Chinurile își fac loc printre picături de chimioterapie,

Fiecare clipă e o luptă, o rezistență stoică,

Fiul meu, curajos, se agață de speranța din ochii mei.

 

În fiecare noapte în care durerea își face simțită prezența,

Îmi cuprind copilul în brațe, în încercarea de a-l încălzi,

Lacrimile stau ascunse în colțul ochilor mei obosiți,

Dar în fața lui, îmi găsesc puterea să zâmbesc și să-i alin suferința.

 

Privind la firele de viață, care intră în venele firave,

Simt neputința mea de a-i lua chinurile,

Dar iubirea, ca un balsam, îi alină pe ascuns rănile,

Încerc să fiu o stâncă în furtuna lui, să-i fiu alături în fiecare privire suferindă.

 

Zilele se topesc într-un amalgam de emoții,

Chimioterapie, analize, intervenții chirurgicale,

Fiu meu, o comoară înfruntând vijelia,

În ochii lui strălucește încă flacăra speranței.

 

În camera de spital, cu pereții albi ca o poveste nespusă,

El scrie cu curaj un capitol despre lupta sa,

Limfomul încearcă să-i fure bucuria, dar el rezistă,

Cu fiecare bătaie a inimii, cu fiecare zbucium de durere.

 

Chinurile fiului meu sunt un poem amar,

Însă versurile lui sunt scrise cu îndârjire,

În căutarea unei dimineți pline de lumină,

Când va învinge boala și va zbura spre sănătate, eliberat.

More ...

Martie-n suflet, primăvară-n zâmbet

 

În martie, când soarele răsare,

Natura-ntreagă prinde iar culoare.

Mărțișorul, simbol de primăvară,

În inimile noastre bucurie-adună iară.

 

Femei, mame, fiice, flori gingașe,

Sunteți lumina ce ne-nconjoară casele.

Cu dragoste și blândețe ne-ați crescut,

Și-n fiecare zi ne-ați oferit un scut.

 

Mame, voi sunteți izvor de înțelepciune,

Cu brațele deschise, ne-ați dat tărie-ntotdeauna.

Fiice, voi sunteți speranța ce ne-nflorește,

Cu visuri mari, ce-n viitor se-mplinesc.

 

Flori delicate, simbol al frumuseții,

Ne încântați privirea cu ale voastre fețe.

Lalele, ghiocei, narcise și zambile,

Vă dăruim cu drag, în aceste zile.

 

În martie, când natura se trezește,

Să ne bucurăm de fiecare clipă ce ne-nfrumusețește.

Să prețuim femeile din viața noastră,

Și să le oferim iubire, zi de zi, fără de-a se mai opri vreo dată.

 

 

More ...

Stefan

Dragul meu Ștefan, ce minunată-i calea ta

În Colchester Essex, cariera ai creat

Cu forță și convingere, visul tău ai atins

Și visele tale acum s-au împlinit.

 

Ca un far în noapte, strălucești cu mândrie

Prin munca ta și perseverența-ți fără părăsire

În inima mea ești o stea ce mereu strălucește,

Iar realizările tale mă umplu de bucurie și încântare.

 

Sper că fiecare zi să-ți aducă biruințe noi,

Și ca drumul tău să fie plin de fericiri și izbânzi apoi.

Iubirea mea te va purta mereu în gând,

Chiar dac-a ta cale poate fi departe sau anevoioasă când.

More ...

Poems in the same category

Deșertăciune

unii  încep cu sfârșitul poveștii

chestia asta cu viața și lumea este o mizerie

victima sărută mâna călăului  

criminalul se întoarce la locul faptei

rupându-și hainele de pe dânsul

plângând în hohote

negustorii de carne vie

merg duminica la biserică

nebunii cu grupa de sânge AB(IV)

( grupa lui Isus Cristos!)

scăpați din ospicii

împart dreptatea în justiție

nimeni nu mai este interesat de mecanica lui Hook

cu privire la deformarea sau alungirea lucrurilor

în funcție de o forță elastică K

denumită constanta lui Kafka

de absurdul voluptos al vieții în care trăim

fără nicio logică

suntem singurele ființe care merg în două picioare

împotriva legilor gravitației

și nu este în regulă

nu este în regulă nici moartea

ca singura variabilă admisă în toate disciplinele existenței

presupoziția potrivit căreia legile materiei sunt inalterabile

nu au suport în timpul existenței noastre

totul e deșertăciune

cum spune eclesiastul

prefațând începutul poveștii…

More ...

Bătrânețea vine....

Ce se întâmplă cu noi, nici nu mai contează,

Facem ceva valuri, să ne anunțăm prezența,

Unii, încă cred că sunt aparte, cuneva

Nu se izolează, nu acceptă tăcerea, se actualizează.

 

Sunt încă lucruri frumoase și pentru noi,

În iureșul vieții, le-am lăsat deoparte:

Nu am sădit o floare, nu am plantat un pom,

Nu am încercat să trec amintirile într-0 carte .

 

Ziua nu ar mai fi tristă și pustie,

Gândurile se lasă trecute pe hârtie,

Și dacă, muza încearcă să mă ajute,

Nici nu văd când pe frunte apar alte cute.

 

Bătrânețea, se desparte de etalări la mare,

Devine casnică, bunică și chiar străbunică,

Și dragostea ei pentru nepoți e unică.

Bătrânețea, nu se poate pensiona, așa pare.

 

Bătrâneței îi stă bine la locul ei,

Fardată fără măsură e caraghioasă

Nu poartă plete că nu-i adolescentă

Toate făcute cu măsură, chiar poate fi frumoasă. 

,                                     

 

More ...

Necunoscute

n-ai de unde să știi adevărul  

 

despre ceva ce nu s-a întâmplat încă

 

e ca în dilema cerșetorului aflat între două pâini

una care nu exista

pur și simplu

iar alta care trebuia să vină

dacă uneori mă prefac că-mi înghit lacrima

nu-nseamnă că repet greșeala lui Polichinelle

chiar nu știu dacă voi vâsli toată viața

 în acest ocean indian al iubirii

dacă în barca mea nu se vor prăbuși toți albatroșii

lui Baudelaire

amarnic

dar parcă prea târziu

îl plânse Ghilgameș pe Enkidu

de aceea nu-mi mi fac nici un fel de iluzii

însă nici nu disper

este posibil ca pisica să nu se joace cu drobul de sare

iar moartea să-ntâlnească noaptea pe drum…

More ...

Vibrație

Alții mă judecă pentru culoarea mea,

Iar tot ce pot face este a îndura.

Mărturisesc că știu ce înseamnă

A fi altcineva,

Dar asta nu justifică

Plăcerea ta

Când mă folosești și te plictisești 

De ființa mea care nu poate pleca.

Ador viclenia pe care mi-o oferi

Atunci când spui că ma iubesti.

Poate crezi că sunt de vină,

Iar eu iți dau dreptate 

N-am curaj să mă duc în altă parte.

Poate îți e greu să înțelegi

Cu câtă luciditate 

Chiar cred că m-a iubit mai mult de jumătate.

Artificialitatea de care dai dovadă

Chiar a ajutat

Să descopăr pasiunea 

De care am uitat.

Mărturisesc că-mi e rușine 

Să dau înapoi

Și să arât lumii 

Că poate m-am înșelat,

Abuzul și violența ta

Chiar m-au ajutat.

More ...

Acuarelă

Nu te văd altfel decât în culorile albe

ale dimineții

în tempera zorilor

ești undeva

pe această pânză imensă a zilei

printre nuanțele de galben apos

amestecate cu roșu

într-o acuarelă umedă

neterminată

uneori te pictez numai în alb și negru

abstract

îți iau albastru din ochi

rimelul

rujul

fondul de ten

fără culori nu mai ești tu

cine ți-a spus că ești frumoasă

nu te-a trecut prin toate nuanțele de gri

posibile

nu ți-a descoperit ridurile

cearcănele vineții

porii

urmele lacrimilor

sunt momente când mă supăr

și înmoi pen***cenzure*** în nuanțele de negru

ale întunericului

alteori nici nu mă ating de albul dureros al pânzei

(după care se ascund toate culorile!)

arunc pensulele

suspend timpul

îmi țin răsuflarea și mă scufund

printre pescuitorii de perle

din Pacific

printre broaște țestoase

și rechini albi

.

prima perlă ți-o atârn de mijlocul gleznei

( glezna ta parcă-i sculptată de Dumnezeu!)

și-ți cer iertare cu tot albastrul cerului

și cu tot roșul însângerat al răsăritului

.

sunt un biet pictor

prins în această infernală spirală a culorilor…

More ...

Vivre la France!

în mirificile și fabuloasele Câmpii Elizee

prin care trecuseră cu gândul  poeții antichității

primăvară era veșnică

toate vânturile băteau numai din vest

adunate  la un loc

apele singurului râu sfințite cu nectarul fericirii

te făceau să uiți toate necazurile

sub umbra arborilor de tămâie

oameni erau fericiți mai tot timpul

practicau călăritul

întrecerile atletice

dădeau cu zarul

însuși Cronos se oprise acolo

îmbătat de licoarea înțelepciunii

strecurată de Rhea

dar și Orfeu

fiul regelui trac Oeagrus și al Calliopei

născut din Apollo

Anchise

tatăl lui Eneas

Kadmos și Harmonia

Menelau, Ahile sau Patroclus

aproape toată antichitatea

până la Maria de Medici și Marie Antoinette

care au denumit niște câmpuri sterpe

Champs-Élysées

un fel de Axe historique

dintre două gânduri sublime

sărmane Macron

după aproape trei mii de ani

avec toutes vos places de la Concorde

Charles de Gaule

de la Bastille

avec toutes vos sources triomphales

et vos magasins de luxe

s-a terminat visul...

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍