2  

Alter ego

Simt cum cineva mă strânge-n piept,

folosind cuvinte foarte dure

și acute

pentru sufletul meu pierdut.

El nu-și termină gândul

și nu pot să-l întrerup,

sunt neputincios.

 

De vorbit este inutil,

pentru că el este infailibil.

Nu ascunde adevăruri

și nu caută minciuni,

pentru a liniști țipete.

El știe cum să-și țină curajul,

pe când eu sunt fricos să spun ce-i real.

 

Sunt slab în casa mea

și fierul în mine nu crește.

Osul repede se fărâmă

și se va face un praf

pe care oamenii îl vor mătură,

ca să nu lase murdăria prin curte.

 

Faptul este incert

și încerc să-l fac cert.

Dar cum?

Cine mă va ajuta?

Poate tu, Cassian?


Category: Diverse poems

All author's poems: Sergiu P. Cassian poezii.online Alter ego

Date of posting: 21 November

Timp de citire: ~2 min.

Views: 21

Log in and comment!

Other poems by the author

Eu…

Eu,

cel viu

și cel mort,

observ tot ce este

și ceea ce nu este după tine

și după ego-ul tău fals și arogant.

Oare nu sunt groaznice fățărnicie și fals?

Un om cu două fețe închegate într-o mască bună

este la fel cum ai uni Rai și Iad

și n-ar rămâne niciun sens.

 

Cugetând în ceea ce cuget,

vocile apar treptat în capul meu.

Îmi spun: Oprește-ți cugetul,

căci nu-i de folos!

Vei distruge totul

și nu vei întoarce timpul înapoi!

Te înțeleg, eu distrug totul,

dar nu căiesc.

Știi de ce?

Vreau să nasc ceva nou…

 

Nimeni nu vede ceea ce eu văd

și nu aud ceea ce eu aud,

pentru că eu nu sunt ca tine, frate,

pentru că eu sunt Eu.

More ...

1940

Mamă, nu te întrista

amarnic, te implor.

Eu voi reveni la tine în curând,

dar nu azi și nu mâine-poimâine,

degrabă.

 

Spune fraților că sunt viu și întreg

și să nu-și verse pleoapele nescurse,

căci sunt aici, aproape de voi toți.

 

Zăduful îmi arde grădina cu focul cumplit

și copiii mei se sugrumă de el.

Ei sunt tari și statornici,

precum tatăl nostru.

 

Țineți-vă și răbdați-vă

spiritele chinuite

de-atâta vreme,

de-atâta timp chinuiți

pentru nimica.

 

Voi veni acasă

cu podoabe noi și splendide,

de veți fi uluiți de unire

ce vom face în viitor.

More ...

Tu mi-ai schimbat trupul

Fulgerul și cutremurul erau amicii mei

de când pășesc pe covorul gri,

plin de noroi și schițe moarte

și tare îl prețuiam, de nu mai puteam.

 

Culorile se ascundeau sub umbră,

lor era frică să mă vadă, ucigașul lumii,

care păream să fiu pregătit de un război,

să ucid totul și să rămână cenușă.

 

Așa a dorit zeul în mine - diavolul -

înainte să te întâlnesc la un parc,

lângă un stejar care ne acoperă cu frunzele

de arșița ce mistuie iubirea.

 

Eu nu-mi cunosc numele și trupul,

nici măcar mâinele nu se cunosc.

Ochii-mi sunt diferiți de toate,

percep culorile și lumina Soarelui.

Stelele se bucură de un nou prieten

pierdut într-o peșteră nemărginită

ca un artist fără scop, fără viață.

Și cine este autorul cărții noi?

Tu ești cea care m-a scris cu pana dragostei,

cu buzele nemușcate și cu pielea catifelată?

 

Tu m-ai înviat din moartea crudă,

tu mi-ai schimbat gândul,

tu mi-ai schimbat inima,

tu mi-ai schimbat viața,

tu mi-ai schimbat trupul…

More ...

Pantera neagră

Pantera neagră m-a luat ca o pradă

în junglă senzuală

cu parfumul și peisajul mirific

pe care se poate de văzut numai o dată.

Sunt încătușat de ea, mi-e greu să mă mișc,

simt cum fiorul mă cuprinde brusc

cu gândul de o moarte iminentă și crudă,

dar îmi place de ea,

de pantera neagră.

Ea m-a vrăjit complet

și nu pot face nimic.

Practic mi-am pierdut gândul

și am rămas lângă dânsa

și îmi place de ea,

de colțurile ei albe și de ochii ei albaștri.

Vreau să rămân aici și azi, și mâine,

iubita mea panteră,

să te privesc și să te simt

în trupul meu efemer.

Îmi place de tine,

pantera neagră,

pantera puternică.

More ...

În contrast

"Mi-e silă de-atâta cugetare

în mine, când n-am tărie

de a-l birui

cu duhul meu.

Tâmplele suferă de ororile veșnice

ale cugetului,

încât sunt gata să cad-n pământ,

să nu fiu ucis de mai multe ori

și mai bine să trăiesc în pace,

decât să trăiesc în război.

Unde nu mă duc, mi-e silă,

sufăr și mor."

 

Așa-mi zice omul

ce nu știe menirea mea

aici, în pustiul lui,

în care nu-i nimic, numai nisip.

Doresc să-l înfloresc, să-i stropesc

cu izvorul nopții trupul lăuntric,

să-i înalț lumina,

să-i luminez stelele în misterul vieții

și să-l mângâi cu sărutul unei femei

invizibile pentru toți

și pentru dânsul.

 

Cine-i va netezi sufletul,

dacă tot ce-i vizibil este deșertăciune?

More ...

Destinul

Încotro te-ai pierdut de nu te mai veghez?

Ceața geroasă s-a răspândit în pădure.

Văzând asta, încep să mă afectez.

 

Acest codru întruchipează o dubă:

Caut ieșirea, dar el se extinde.

Navigatorul meu sigur este lună.

 

Fără tine mi-se tulbură mintea:

„Unde-i dopamina cea prielnică?

Că o iubesc până la un bob de linte!"

 

Astăzi este ziua cea mai jalnică

De când am apărut în acest univers.

Iubirea noastră era zadarnică.

 

Dar ce semnifică termenul Univers?

Infern, cruzime, negură și moarte.

Spațiul unde nu mai ești pur inocent.

 

Pustietate este marea cu sare.

Și cuget de acțiunea culminantă:

În acest moment îmi scurtez cărare!

 

Cred că cunosc sfârșitul din talpă

Ca niciunul din lumea ipocrită,

Unde n-am auzit vocea de mamă.

 

Eram stupefiat că sunt prima țintă

Focului ce propagă în fiece colț.

Parcă mi-am făcut ultima mea cină.

 

Mână mea recepționează un imbold

Cel aspru, satanic și inevitabil.

Ca o îmbrățișare, primesc un ciclon.

 

Am pus capăt ciclul cel palpabil.

Voi începe altul, dar favorabil…

More ...

Poems in the same category

Veioză

Făcând curățenie, descoperi o cutie la mansardă,

Comoară a trecutului, ce ai crezut chiar că o să se piardă,

În ea se află piese vintage de colecție,

Ce stârnesc în suflet teme de reflecție:

Un ceas cu pendul în miniatură,

O clapă defectă, ce a făcut parte dintr-o claviatură,

Un ceainic,

De care s-a prins praful într-un mod tainic,

Linguri din argint placat cu aur, luate de la târgurile de vechituri

Și mai multe partituri,

De timp îngălbenite,

De privit oricând binevenite,

Suport de pixuri ce nu mai scriu,

Dar încă păstrabile, după cum descriu,

Printre altele, mai este și o veioză, mai mult un fel de lampă

Din aceea de veghe, din copilărie uitată, dar care acum are o lumină mai amplă.

Este destul de ieșită din tipare,

Nu o spun cu supărare,

Este, de fapt, o lună,

Bineînțeles, mai mare decât o alună,

În mod firesc, ar fi albă,

Dar când pun becuri de diferite nuanțe și intensități, în culoare ea se scaldă,

E uimitor cum aceeași veioză poate fi, când verde, când albastră, când galbenă, când roz, când turcoaz,

În funcție de becul introdus în fiecare caz,

Încăperea are din nou o pată de culoare,

Când o pun să lumineze aproape de pervaz, ne încântă pe toți ca o floare.

More ...

Dincolo de infinit

Acolo unde timpul își pierde a sa măsură,

Și umbra din tăcere își leapădă chipul greu,

Se deschide o poartă spre-o tainică noapte pură,

Unde nu mai există nici capăt, nici Dumnezeu.

 

Stelele cad ca frunzele pe-un drum fără de margini,

Iar gândul aleargă prin cosmos,ca  un vultur rănit,

Căutând printre veacuri și-n vechile lor dogme arse,

O frântură de taină dincolo de infinit.

 

Nu-i frig, nu-i lumină, nu-i viață și nici moarte,

Ci doar o tăcere adâncă, un cântec oprit din zbor,

Și simți cum tot universul se pierde într-o altă carte,

Unde sufletul-slugă devine brusc creator.

 

Dacă-ți lași pașii să treacă de pragul cel de taină,

Vezi cum lumea se topește în pulbere de vis,

Și îmbraci pentru vecie o nevăzută haină,

În tăcerea albă, sfântă, dincolo de "Infinit".

More ...

O pasăre de pradă e iubirea

O pasăre de pradă e iubirea,

Ce de pe creasta inimilor noastre,

Se avântă ca să prindă mântuirea,

Cu al său clonţ şi ghearele-i măiastre.

 

Cu văzul ascuţit ca o săgeată

Şi auzul fin ce foşnetul surprinde,

Flămândă către pradă se îndreaptă

Prin nesfârşita noapte, şi o prinde.

 

Cu mare poftă rupe atunci din ea

Şi după ce îşi simte guşa plină,

Adoarme pe o ramură sub stea,

Până în zori cu veşnică lumină.

More ...

Psalmi - LI - Leagănul durerii

 

Boala mea, Doamne,

n-a venit ca o pedeapsă,

ci ca un leagăn

în care m-ai așezat

ca să nu mai fug.

 

La început am strigat —

să plece, să tacă, să moară.

Dar ea a rămas,

și în liniștea ei

am început să Te aud.

 

Mi-ai legat trupul

ca să-mi dezlegi sufletul,

mi-ai înfrânt mersul

ca să-mi întinzi zborul.

Când durerea m-a așezat la pământ,

am început să privesc cerul.

 

În febră, în slăbiciune,

în carnea care se rupe,

Tu ai semănat cântare —

nu pentru gură, ci pentru inimă.

 

Am înțeles că boala

e o școală tăcută

unde nu se învață cu mintea,

ci cu inima frântă în rugă.

 

Și acum nu mai cer să treacă,

ci să-și împlinească rostul:

să mă legene, încet,

spre Tine.

 

More ...

Am rupt din mine un vers

 

Am rupt din mine un vers,

Să fluier încet o baladă,

Mă opresc pe alocuri din mers,

Cerul peste mine să cadă.

 

Simt că planeta îmi e inutilă,

Sfârâie carnea pe oasele mele,

Plouă de sus cu iertare și milă,

În jur am deschise mii de umbrele.

 

Am rupt din mine un vers, 

Să murmur cu el o poveste,

Magi să străbată drumul ceresc,

Prunc să se nască iarăși în iesle.

 

Mă las ispitit de mârșavul șarpe,

Mă arunc la picioare de sfinți,

Pasul îmi orbecăie-n noapte,

Căutând ai trădării arginți.

 

Am rupt din mine-o scânteie,

Și-o plâng cu lacrimi de foc,

Din jăratec să învieze o femeie,

Care să-mi pună versul la loc.

More ...

Tablou post-comunist

Peisaj dezolant.

Blocuri triste ce adapostesc oameni si mai tristi, printre ganduri si conceptii comuniste.

Unde sunt?

Si unde-i fericirea noastra neprefacuta?

 

Condamnati la o viata anosta,

plina de regrete si te intrebi:

De ce?

Pentru ca pasii trecutului inca iti indruma calea,

iar bratele lui nu te slabesc din imbratisarea ce si-a pus amprenta

pe coloana.

 

In minte infloreste o evolutie,

dar printre spini si buruieni necuratate.

Si cand incearca sa se intinda

spre alte simturi

o confrunta ganduri vechi, imprimate

intr-o minte seaca si confuza

care nu intelege ce e o schimbare.

 

Si ii intorci spatele ghidat

de-un spirit greu al vremurilor stinse.

Si ghearele lui au sfasiat orice dorinta

de inaintare.

Privesti pe geam.

Un peisaj dezolant,

cu blocuri triste si suflete

captive in corpuri si mai triste.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍