Destinul

Încotro te-ai pierdut de nu te mai veghez?

Ceața geroasă s-a răspândit în pădure.

Văzând asta, încep să mă afectez.

 

Acest codru întruchipează o dubă:

Caut ieșirea, dar el se extinde.

Navigatorul meu sigur este lună.

 

Fără tine mi-se tulbură mintea:

„Unde-i dopamina cea prielnică?

Că o iubesc până la un bob de linte!"

 

Astăzi este ziua cea mai jalnică

De când am apărut în acest univers.

Iubirea noastră era zadarnică.

 

Dar ce semnifică termenul Univers?

Infern, cruzime, negură și moarte.

Spațiul unde nu mai ești pur inocent.

 

Pustietate este marea cu sare.

Și cuget de acțiunea culminantă:

În acest moment îmi scurtez cărare!

 

Cred că cunosc sfârșitul din talpă

Ca niciunul din lumea ipocrită,

Unde n-am auzit vocea de mamă.

 

Eram stupefiat că sunt prima țintă

Focului ce propagă în fiece colț.

Parcă mi-am făcut ultima mea cină.

 

Mână mea recepționează un imbold

Cel aspru, satanic și inevitabil.

Ca o îmbrățișare, primesc un ciclon.

 

Am pus capăt ciclul cel palpabil.

Voi începe altul, dar favorabil…


Category: Sad poems

All author's poems: Sergiu P. Cassian poezii.online Destinul

Date of posting: 17 November

Timp de citire: ~2 min.

Views: 22

Log in and comment!

Other poems by the author

Al treilea ochi

Oare ce sunt? Un om sau o creatură

care este supus într-un ritual satanic,

cu fețe sfinte și cunoscute mie,

considerându-le neprihănite,

și își descoperă trupul pentru o jertfă,

așa cum cere tradiția antică?

Cei care își ascund chipul real

trebuie să priceapă un lucru:

ochii omului nu văd nimic,

însă ochiul interior sesizează totul

ce este și ce nu este.

Știe să distingă iad de rai, rău de bine,

chiar și fulger de lumina.

 

Să nu uităm de ochiul al treilea,

când suntem orbi cu-ai noștri.

 

Când colectivul rămâne înghețat

și posomorât mai mult decât trebuie,

când nu sunt perechi care înțeleg simțurile,

al treilea ochi este alături din naștere

și este gata să țină povara cu ușurință, cu dânsul.

 

Să nu uităm de ochiul al treilea,

când suntem orbi cu-ai noștri.

More ...

Totul într-o mână

Îți deschid ușa mea,

ca să intri-n pragul meu

plin de plante și copaci ca martori

să vadă nunta noastră,

și noi vom fi martori.

 

dar ce aud de la tine:

eu vreau altceva!

 

Dragă, nici pe Troia n-ai vrut-o,

căci este plină de ahei desfrânați

ca Ahile Peleianul,

n-ai vrut nici pe Olympus,

muntele ce atinge culmea lumii,

și zeii sub dominația mea.

Ce dorești de la mine, femeie?

Ce? Eu ți-oi da!

 

Tu mi-ai zis:

eu vreau totul!

eu vreau și Troia, și Olympus,

și nunta noastră.

De ce nu pot să iau totul într-o mână?

 

Iubita, tu nu poți să iei toate mâinile

într-o mână mică

și nu-i posibil să iei totul,

că totul este distins,

unul de altul.

Chiar și cuvinte, pe care le știm,

nu le rostim pe toate, căci este imposibil.

 

I-am spus femeii un paradox neclar

și ea a dispărut

ca un colb de pe pod.

 

De ce nu se poate de luat totul?

este imposibil.

 

dar ce este posibil în viața asta

temporară și lâncezită?

 

nimeni nu știe,

nici eu, nici alt eu.

More ...

Lumea ideală sau Visul efemer

I

Era o zi tipică și nu a avut nimic deosebit de ziua altor oameni. Era vara cu o arșiță fără precedent, parcă mă coceam, jucându-mă cu motănași de patru luni. Și, când mi-am pierdut forța de a răbda jăraticul solar, am intrat în casă și am închis totul: ferestrele, ușa și jaluzelele, ca să nu strecoare lumina să-mi ardă casa.

Căldura se potolea nițel și eu, având atragerea profundă de cărți și de cuvinte, de care este imposibil să mă despart, căci acestea rămân pe veci, am deschis "Letopisețul Țării Moldovei" cronicarului, pentru a extinde mreaja istorică în celula mea intelectuală ce are mai multe izvoare, deoarece ele servesc ca o hrană pentru mine și dacă nu le beau, atunci nu sunt. "Cogito, ergo sum" - c-am așa se aude citatul.

După o oră și ceva, călătorind împreună cu Ureche vornicul prin descălecarea Moldovei și prin bătăliile lui Ștefan cel Mare, am decis să mă opresc, dar am avut o senzație că, dacă închid cartea și o lăs până mâine, personajele și, mai ales, autorul se opresc brusc, cum ar fi o casetă care este în stare de repaus până nu voi apăsa butonul de a- și continua acțiunea…

 

II

 

După ce am pus cartea pe masa mea, am decis să trag un pui de somn, deoarece eram epuizat și nu aveam dorință de a face ceva.

În noaptea asta a avut loc un meci de fotbal în SUA și, evident, ora începerii era târzie, adică oamenii la ora asta deja dormeau și ilustrau propriile imagini. Am stat cu ochii deschiși până la ora 4 dimineața și eram gata să le închid, însă soarele deja mi-a spus "bună dimineața" și păsări au salutat-o cu mândrie ca din basme.

Pe de o parte eu eram dezamăgit de faptul că ei nu au dorit să aștepte măcar pe zece minute să mă culc, dar, pe de altă parte, eram nespus de bucuros când am auzit cântecele păsărilor, fiindcă ele sunt ca mesageri din Sus, ca să spună tuturor că noi trăim, că noi suntem sănătoși și că avem o viață splendidă.

Sufletul meu este exaltat de asta și a transmis un răspuns: "Am o viață splendidă"!

Eu am o viață splendidă…

 

III

 

A trecut o oră după ce m-am trezit și deja se amurgește. "Cum nu m-am trezit mai devreme?" m-am întrebat pe mine supărat și înfuriat. Dar m-am smerit și m-am sculat, dar ceva lipsește…

Pare-mi-e că apusul a părut ceva unic, în comparație cu celelalte apusuri. Toate sunt frumoase și atractive ca niciodată, însă el a avut ceva ce nu se poate de a explica prin cuvinte simple, așa cum a făcut Eminescu, când a descris dragostea și lumea lui ideală.

Deci, pe rând: culoarea era roșie-portocalie, ceea ce a redat estetica și simbolul artei cosmice, norii parcă s-au îngrămădit, pentru a fi partea raiului ceresc. Oare asta-i Împărăția Cerurilor, cum a spus Iisus? Nu cred. Hristos a prezentat semnele Cea De-A Doua Venire și asta nu-i unul din cele. Dar liniștea… Doamne! Ce liniște era! Niciun sunet străin nu plutea, doar cea de natură.

Contemplând peisajul cel roșcat, am început să ascult o piesă de chitară cântată de mine. Nu țin minte ca eu să înregistrez asemenea melodie, dar ea se aude foarte, foarte frumos și era în repetiție, creând o atmosferă plăcută. Parcă am mai ascultat undeva, dar nu-mi amintesc. Și denumirea îmi era cunoscută. Nu știu.

Asta este ceea ce am dorit toată viața? Pace, fericire și liniște? Am avut impresia că mi-am umplut golul sufletesc după atâta vreme. Și, în sfârșit, îmi răspund la propria mea întrebare cu fermitate: da! există sensul de a trăi! Amurgul, culorile și, mai ales, muzica mi-au deschis ochii și mi-au construit o lume ideală, unde totul este totul.

Cât de mult aș dori să rămân în lumea mea…

 

IV

 

Ce s-a întâmplat? Unde mă aflu? Unde este apusul cel seductiv și magnific care are puterea de a cuceri inimile? Culorile mele iubite, încotro ați plecat? De ce s-a oprit melodia care a transmis sunetele mlădioase și gingașe, când eram gata să mă îngenunchez cu lacrimi?

Cine sunt și cine eram? Un om sau un visător care se izolează de realitatea și intră în alt univers, unde tot este viu? Eu m-am schimbat, nu mă recunosc. Altă haină, alți ochi, alt suflet, alt eu. Nu sunt eu. Acolo, departe de toți, în cealaltă lume, eu trăiesc. Acolo, într-adevăr sunt eu.

M-am trezit și tot cenușiu apare în fața mea. Portretul străin, care este pictat cu alb-negru, auzurile tipice și acute, dăunătoare pentru mine, problemele reapărute în preajma mea și, nu în ultimul rând, golul lăuntric. Cu ce să-mi acopăr, ca să nu mă zbucium? Substanța aceasta nu există în lumea actuală, ci acolo.

Deodată am simt cum o picătură de apă s-a scurs din ochiul meu drept. Casa mea s-a îndepărtat de mine, zicându-mi "adio". Un adio pe veci. O ruptură care a decis soarta mea. Dacă aș avea șansa să plec și să mă aflu în lumea mea ideală… fără tristețe, fără griji, fără răutate. Sau asta-i un vis efemer și zadarnic?

More ...

Metafora

Sunete sunt ambigue

din pricina metaforei

care sfințește

lucrurile obscure

cu atragerea ei

și senzualitatea.

 

Unde este metafora mea?

Vreau s-o caut, dar nu știu unde.

Pe urmă, am găsit-o,

ea este pretutindeni.

 

Cuvântul este metaforic,

cartea este metaforică

și eu sunt metaforic.

 

Totul este metaforic

ca și sunete ambigue.

 

Metafora mea

eu te iubesc.

More ...

Noaptea

Bolta neagră a învelit Pământul

Și flacăra se stinge într-o clipă.

Eu, obosit de la munca câmpului,

Caut liniștea mea, dar nu există.

 

Sunt nevoit s-o caut cu prudență,

Ca să nu mă dau într-o groapă mare.

Privesc cu atenție la o sectă,

Care omoară pe-o pasăre - pace!

 

Ea nici nu a fost, de când eu m-am născut.

Ah! cineva a luat-o pe furiș…

Cine este hoțul? De ce a făcut?

Cu tot cu pacea, oamenii au murit.

More ...

Înțelepciunea nebunului

Ceea ce eu știu puțini percep

și ei mă consideră un nebun,

dar nu mă supăr,

că asta-i natura lor umană.

 

Eu mă smeresc de tot ce văd,

de tot ce aud și nu mă supăr,

e firesc.

 

Însă mă simt închis în cușcă

și nu există ieșirea.

Pereții sunt din fier și fără fereastră,

nu văd păsările, soarele, chiar și oamenii.

 

Vă rog, dați-mi libertatea să știu,

căci eu sunt bolnav

și îmi trebuie izvoarele

să le beau,

altminteri mă voi seca.

 

Omul este efemer și tipic

și face ceea ce fac alții,

cunoaște ceea ce cunosc alții,

vorbește ceea ce vorbesc alții

și pleacă așa cum pleacă alții,

dar eu nu.

 

Eu sunt alt om..

Nu om, dar spirit,

care plutește printre voi fără să-l vedeți,

glăsuiește fără să-l ascultați.

 

Din afară sunt ca voi,

dar dinăuntru sunt eu.

More ...

Poems in the same category

Satul părăsit!



Mă plimb pe străzile pustii din sat
Pe care alergam, prin praful ridicat,
Acum e peste tot asfalt, dar ce folos
Bătrânii poartă boli..copiii au plecat.

Privirea mi-o strecor, pe după porți
Poate zăresc pe cineva ce îl cunosc,
Dar din păcate, pe nimeni nu zăresc
Așa că, spre cimitir degrab' pornesc.

Port în mâini, buchet frumos de flori
Pe care îl voi așeza, pios, pe lutul rece,
Sunt trandafiri, pe care mama-i adora
Până ce Domnul... a hotărât... să plece.

Vorbesc cu mama, tata și, simt durerea
Ce mă cuprinde, că ei... nu îmi răspund,
Nu mă opresc din vorbă și... multe spun
De ce ar vrea s- audă și-n, vis...m-afund.

Dar mă trezesc, cănd cineva mă strigă
Și numele-mi rostește cu-atâta bucurie,
Spunându-mi că, de prunc mic

...mă știe
Și-i fericit, cănd viața-mi scriu, în poezie.

Pentru moment mai uit de satul părăsit
Și de-ale sale suferinți, fără vreun leac,
Geaba prin amintiri, trecutul răscolesc
Mă resemnez și, cu prezentul, mă împac!


More ...

Iar lăsat dezamăgit

Iar mă-ngrop sub patură, tăcut,
Mama mă judecă, la fel ca la-nceput.
De tata nu mai zic, e-un gol amar,
Plecarea lui e vechiul meu calvar.


E o prăpastie între noi, la masă,
Mama face diferențe-n casă.
Lui nu-i lipsește niciun strop de bine,
Eu cresc cu lipsa strânsă-n pumn, în mine.
 
Pierdut în nopți, mă-ntorc mereu în spate,
Când liniștea nu era doar singurătate.
Ce bine era atunci, când nu știam
Că fericirea e un ciob de geam...
 
Și-acum mă-ntreb: n-ar fi mai simplu oare,
Să las în urmă tot ce mă mai doare?
Mama s-ar calma, poate, într-o zi,
Tata de datorii s-ar izbăvi.
 
Iar pentru mine, chinul s-ar sfârși,
Lumea din egoism s-ar domoli.
S-ar opri totul... un ultim răsuflat,
Într-un destin ce m-a abandonat
More ...

14 august

Și rup foi din calendar

Peste zile iarăși sar

Nici nu știu ce nu mă doare 

Să-ți șoptesc din întâmplare

 

Beau pahar după pahar

Cu venin să sting, în zadar

Zorii vin, la fel și pleacă

Și simt zilele cum scapă

 

Printre degete se scurge

Timpul fin, uite-l cum curge

Să mă-ntreb unde-oi ajunge

Poate atunci când n-oi mai plânge. 

More ...

TRISTEȚE, TU...

    Tristețe, tu, ca o ibovnică nebună,
    M-ai cucerit ușor, cu vorba-ți dulce,
    Stârnind în mine, amarnică furtună:
    Pe tâmpla mea, umbra să-ți culce...
    
    Te-am așteptat, cu nerăbdare, să pleci,
    Dar totuși ai rămas, deși nu te-aș fi vrut,
    Risipindu-mi și mai mult clipele seci:
    De pe buze, otravă, ți-am cules prin sărut...
    
    Tristețe, nu vezi că sufăr fără vreo vină,
    Că tânjesc, cu aripile frânte, să zbor,
    Din noroi, nufărul să crească înspre lumină:
    Doar tu "mă ajuți" spre pământ să cobor...
    
    Eu te-am simțit aproape-n fiecare an,
    Umbrindu-mi și cea mai mică bucurie,
    Și mult prea multe lacrimi au curs în van:
    C-au înflorit în sânge, cerneala pe hârtie...
    
    Tristețe, acum îți spun, pentru ultima dată,
    Pleacă! și-n urma ta, să-nchizi ușa cu bine,
    Eu vreau să fiu din nou cu fruntea curată:
    Eliberat, senin, frumos, trăi-voi fără tine…

More ...

Umbre în interior

Noaptea, umbre ies din mine.  

Ce am iubit, ce am iertat, ce am regretat,  

nimic nu s-a schimbat.  

Scriu, tac, gândesc la fel… ciudat,  

căci umbrele trecutului răsună  

într-un fel ciudat, de ură.

 

 

Se strecoară toate-n mintea mea

Mă ceartă, mă împacă, mă învață 

Încercând să scoată din mine acel ceva..

Ciudat..e degeaba 

 

Căci dorul încă doare tare 

Și tristețea pare tot mai mare 

Ochii îmi sunt obosiți 

Poate de la prea mult iubit 

 

Umbre interioare mă bântuie 

Încearcă să rupă ciudatul din mine 

Dar păcat... nu se poate 

Căci eu nu știu să am alinare. 

 

Exist pentru a vedea 

Cât poate durea iubirea 

Și cum se îngreunează totul peste noapte 

Când umbrele caută alinare

 

More ...

La mama la mormânt

 

Atât de scurt e drumul pe pământ, 

Și l-am bătut la pas atâta vreme, 

De-un singur lucru am a mă mai teme, 

Că n-am ajuns la mama la mormânt. 

 

Atât de multe gări am părăsit la rând, 

Cu geamantanul plin de anotimpuri, 

Și-am risipit prin ani atâtea timpuri, 

Dar n-am ajuns la mama la mormânt.

 

M-au dus cărări sub ploi și vânt, 

Sub ceruri reci și ierni neiertătoare, 

Am strâns în piept și spini, și sărbătoare,

Dar n-am ajuns la mama la mormânt.

 

Iar ea m-așteaptă ca-ntr-un legământ, 

Sub iarba grea și liniștea de piatră, 

Cu dragostea rămasă acasă-n vatră, 

Dar pasul mi-e departe de mormânt.

 

Și dacă mâine drumu-mi va fi frânt, 

Iar moartea îmi va sta în prag râzând,

Mi-aș duce dorul, ca un ultim gând, 

La mama acasă, la sfântul său mormânt. 

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍