Instinct

Primăvara am pornit s-o caut,

Cu firul alb-roșu legat de dor,

Știam că undeva, în lume,

Se ascunde cel mai scump mărțișor.

Am întrebat florile zglobii,

Le-am prins de mânecă

(și ce să vezi),

Mi-au răspuns râzând ironic:

„E mai aproape decât crezi.”

(hmmm)

După ce-am ajuns la capătul pământului,

Am zis: gata, în fine,

Până când florile mi-au aruncat cu o piatră-n cap

Și-am văzut primăvara-nflorind odată cu tine.

Din drum, din gând, din răsărit,

Ghioceii cântau de zor,

Din urechi îți creșteau lalele,

Iar eu nu puteam decât să te ador.

Și-atunci am înțeles:

Nu trebuia să mai caut deloc.

Primăvara începe cu tine,

Tu ești… cel mai scump mărțișor.

Și ție, celui mai scump mărțișor,

Îți dăruiesc din adâncul inimii mele

Drept mărțișor…

Bolta cu stele.

Mă uit la cer, luna e fericită,

Mă uit la stele, ele-s și mai ceva,

Ascult noaptea și ce mai chicotește…

Și apoi mă uit la furnicuța mea.

Zâmbește și ea… într-un univers paralel,

E fericită și ea… în sens invers…

Era să uit de pozitivitate, da, așa de pozitivă e ea, exact ca o stea… căzătoare,

Si poartă un zâmbet așa de larg… cât un centimetru de mare.

Și dacă mai ține mult buzele alea încruntate,

Și cărămizi peste minunatul ei suflet,

O să o caut personal să i le sărut până când

Le dau zâmbet.

Ochișorii mei albaștri, nu știi tu oare,

Nu simți tu când stai așa singurică

Că te iubesc toată cât ești de mică?

Știu că tu nu poți să-mi scrii direct

Să-mi spui ce te doare de ai așa gânduri multe

(nimeni nu o supără pe prințesa mea în afară de mine 😡)

Și nici nu îmi pot imagina măcar cât ți-e de greu să ai atâtea cuvinte pline.

Și mai vin și eu și te încarc cu ale mele

Și tu nu te plângi niciodată,

Mă asculți 🥺

Suflețelul meu, tu nu esti singură,

Și eu te ascult în felul meu…

Te ascult din noapte, din stele, din praful magic pe care îl lași pe asfalt când treci grăbită, din toate gândurile…

Din viața pe care mi-o dai când ni se întâlnesc privirile.

Când o să fii pregătită să-mi vorbești în realitate,

Eu sunt aici să te ascult.

Dar nu te mai gândi la asta atât de mult.

Mai bine lasă-mă tu prințesă frumoasă

Să-ți trimit un pupic direct pe frunte 💋

Ah, fir-ar să fie, ea stă tristă acolo departe exact acum când nu pot să o am în brațe 🥺

Când mi-e dor, se scutură timpul din ramurile lui uscate,

Și cad, una câte una, amintiri cu tine, neschimbate.

Și regret…

Regret că n-am avut urechi mai adânci

să-ți ascund vocea în ele pentru zilele ca acestea.

Că n-am avut ochi mai mari,

să-mi încapă în ei fiecare colț al chipului tău.

Și regret că, uneori,

am lăsat supărările să vorbească

mai tare decât iubirea.

Pentru că, adevărul e,

oricât de îmbufnată eram pe tine,

în clipa în care te vedeam de departe,

trecând atât de frumos prin lume,

toată supărarea mea se bucura.

Încerca să mai rămână puțin așa,

dar inima mea era deschisă deja.

Cred că dorul mă face să-mi imaginez

tot felul de sfârșituri ale lumii.

Mă întreb dacă până ne revedem

o să înceapă vreun război,

dacă o să vină extratereștrii de pe Marte,

sau dacă universul o să inventeze încă o scuză

ca să ne mai țină puțin departe 😡

Iar dacă tot vorbim de crize…

nu sunt geloasă.

Doar vezi și tu acum, cu criza asta energetică, dacă aș fi în guvern,

primul lucru pe care l-aș suspenda

ar fi festivalurile 😈

Nu pentru a economisi,

Ci pentru că abia așteptam să se termine,

ca să te am din nou doar pentru mine.

Să nu te mai împart cu scene,

cu muzica,

cu luminile,

cu mii de oameni care îți furau timpul.

Să te am departe lângă mine.

Dacă ai fi aici te-aș ruga să-mi povestești cum ți-a fost,

iar eu te-aș asculta și te-aș sorbi din priviri fără să mă rețin…

Și dacă mi-ai spune că festivalul te-a făcut fericită

Aș putea să las de la mine și să înceapă să-mi placă și mie puțin.

Știi…

Cred că distanța asta este atât de grea

pentru că inimile noastre își duc dorul în același timp.

Și-mi place să cred

că, atunci când mie mi se face dor de tine,

în aceeași clipă,

undeva,

și inima ta mă caută pe mine.

Dacă ai fi un strugure

te-aș face vin dulce,

să mi te plimbi cum vrei

prin sânge.

Să mă amețești

cum deja oricum o faci

cu ochișorii tăi dezbrăcați

de vedere,

care atunci când se uită la mine

mă plimbă prin întreaga

cale lactee.

Admit, așa mergând

din șanț în șanț

fără să fi băut măcar nimic,

cu sângele fierbând

de dor și chin,

din strugure te-am făcut vin,

și doar privindu-te

măi dulce vin domol,

mă îmbeți fără măcar

să gust alcool.

Știam eu de când

ți-am văzut părul viță de vie,

ce o să-mi faci tu mie,

și te-am lăsat,

n-am zis nimic,

că mă îndrăgosteam

de tine câte-un pic,

câte-un pic,

și te beau vin și amețesc,

și pic,

Mai rămâi cu mine un pic,

închide ochii,

vreau in brațe să te ridic,

ține ochii în continuare închiși

să te pun înapoi jos,

nu o să-ți fac nimic

(doar îți fur un pupic 😈)

Dar..

Mai rămâi cu mine un pic 🥺

încă un pic,

încă un pic,

nu o să mă opresc,

încă un pic…

mi-e dor de tine

dictatorul meu mic

și inofensiv,

așa cum îi este dor

și ceasului de timp.

Of… doar dacă

te-aș vedea într-o zi

din întâmplare…

măcar un pic🥺

Noap…

în fine 😈

În liniștea nopții,

când stelele-mi citesc povești vechi, născute în timp,

tu mi-ai zâmbit și eu ți-am spus:

„The moon is beautiful, isn’t it?”

Poate te întrebi

de ce aceste cuvinte plutesc între noi… și știi,

nu-ți voi spune direct… e un secret

pe care doar cei curioși îl pot descoperi.

Mă întind după tine ca după o lumină,

te fur din zborul gândului meu și pretind

că doar cei ce cercetează cu atenție

aceste cuvinte, mesajul îl prind.

Și totuși… ai observat

că luna se îmbracă în soare

atunci când te surprinde zâmbind?

„The moon is beautiful, isn’t it?”

Ești trează?

Pentru că dacă nu ești,

Când o sa vezi poezia asta,

Eu o să plutesc în derivă

Pe undeva pe mare,

Să te caut în vis

Și să-ți fur o îmbrățișare.

Iar dacă nu dormi,

Mă găsești într-un acvariu,

Repetând același scenariu.

Pentru că dacă o să stau pe uscat,

O să mor de dor, întrebându-mă

Dacă îi lipsesc și eu micului meu dictator…

mereu, în fiecare oră, în fiecare zi, la două zile… măcar uneori 🥺.

(Nu știe, dar are noroc că are ochii ăia frumoși, altfel mă supăram de mult că e așa de misterios).

(Nu am un emoji suficient de nervos pentru asta, că aș fi pus).

Până încerc să fiu iar zen

și luminos,

o să-i trimit un pupic de noapte bună nervos, că așa merită dictatorii adorabili, misterioși.

era 3 dimineață

făceam duș cu apă rece

m-ai privit

ai zis treci peste

sufletul e mort de mult

le joci pe toate

și după le pupi în bot

le arunci peste tot

le sucești mințile 

și după le arunci peste bord

știi să-ți joci prea bine rolul

tot băiatul rău, nu strici decorul

vedeam sentimente

am auzit că toate-s fente

lumea toată nu le vede

le-ai avut, dar sunt absente

era numărul 7

de pe aleea de la munte

când mă așteptam la fapte

am avut gândul la moarte 

trântești ușa

în mine arunci toată cenușa

m-ai ofilit precum o floare

nici măcar nu mă mai doare

la mormânt regreți și-o floare

pe mine nimeni nu mă prețuiește

doar eu sunt lecția vieții

plătesc de una singură prețul 

treci peste

era o fată blondă

o mai iubești?

a fost de probă?

minciunile tale se aprobă

ce păcat că eu nu-s

nici brunetă, nici blondă

sunt o ancoră

port a suferinței robă

era fum de țigară

îl trăgeam în piept în doară

să nu mai simt cât mă omoară

nu simțeam nimic pe seară

erai șoc că nu fumez 

ce să vezi și să nu crezi

țigări privesc cum mi se rulez

cicatrici îmi tot gravez

mă distrug, nu mă opresc

iubirea ta o devorez

Zorii ne intră-n casă nu ne lasă

Să mai dormim puțin să ne iubim,

Iar raza soarelui de la fereastră

Ne zice că e timpul să ne trezim.

Privesc la orologiul din perete

Care arată că vremea e târzie,

O las pe doamna încă-n visare

Și o zbughiesc înspre bucătărie.

În grabă pregătesc micul dejun

Și pun ibricul pe-un ochi în spate,

Aștept aroma să-mi inunde casa

Și-un psalm citesc din sfânta carte.

Abia când masa așteaptă musafiri

Cu un sărut fugar îmi trezesc soția,

Făcându-i invitația de-a sta la masă

Și după împreună să părăsim locația.

Gustăm rapid și ne sorbim cafeaua

Și-apoi o rugă către IIsus rostim,

Ne îmbrăcăm și coborâm din bloc

Și iute cu mașina la serviciu pornim.

Începem o noua zi cu noi probleme

Care n-așteaptă deloc vreo amânare,

Că e ușor sau greu mergem înainte

Și nu uităm de-a cere...binecuvântare!

Sunt condamnat cu executare

La moarte grea, prin a iubi,

Iubita mea călău să-mi fii,

Să pui pedeapsa-n aplicare.

La execuţie să mă duci,

Din ochii tăi de amazoană,

Săgeţi s-arunci spre mine, doamnă

Şi inima să mi-o străpungi.

Şi buzele, în piaţa mare,

Pe eşafod când am să urc,

Să mi le-aşezi pe un butuc,

Să le retezi c-o sărutare.

Să-mi legi de glezne chingi cu fire,

Pe-al morţii scaun când m-aşezi

Şi să mă electrocutezi,

Minute-n şir cu-a ta iubire.

Şi nici aşa de nu mă duc,

Din pieptul tău tu să pui foc

Sub mine, să m-aprind pe loc,

Să ard pe al iubirii rug.

Hai si da-mi mana, fa o plecaciune

Astazi te invit la un ultim dans

Cu un nod in gat, in gura amaraciune

Dragostea mea, mai stii a dansa vals?

Atatia ani la rand am dansat stangaci

Si eu te invatam, tu pareai ca pricepi

Faceai doi pasi corecti ca apoi sa ma calci

Desi ma durea, te rugam sa reincepi

Si ce mult am pierdut incercand sa te invat eu

Un dans de care nu erai deloc interesat

Dansul eu il iubeam, un dans deloc greu

Dar vezi tu, e nevoie de doi neaparat

Eu profesor nebun care insista in zadar

Tu, elev absent fara interes de a excela

Abia dupa ce mi-s picioarele mi-e clar

Ca tu doar minteai, nu stii a dansa

Si de-ai mai vrea azi cu mine sa dansezi

Desi ma lovesti, ti-as oferi un dans

Te rog sa-ti dai silinta, nu iar sa cedezi

Dragostea mea, ai uitat a dansa vals?

Anotimp al naturii

Ce mult te-am așteptat

Să vii toamnă,

Să mai temperezi,

din orgoliile verii.

Să ii dai naturii o nouă înfățișare,

chiar o nouă stare.

Să îmi aduci fructe calde de toamnă

Fructe scuturate de pe copacii semigoi 

împreună și pe rand cu frunzele moi,

ude de roua înghețață a dimineții.

Aș dori să văd gutuile la fereastra mea,

să le simt,să le miros și să gust dulceața lor.

Aș dori să știu că toamna va ajunge la fereastra mea 

Cand în grădina mea s-a așternut un covor de brumă.

Atunci cand toate viețuitoarele au dispărut,

și păsările nu mai zboară deasupra casei mele,

nici nu mai bat la fereastra mea,

să ceară apă și hrană.

La orizont se vede un strat dens și nesfarșit, 

al ceții pană la marginile satului meu.

Doar o umbră de fum de pe acoperișul unei case,

văzut la îndepărtare cu orbeața ochilor mei.

Am cules struguri moi și gustoși ,

din grădina mea de vară.

Dar acum viile s-au scuturat de struguri,

mari și negri,

după o lovitură grea de vant puternic.

În final am cules un coș plin cu fructe de toamnă,

dintre cele mai alese,

atunci cand va veni iarna la poarta mea,

să o întampin și să îî daruiesc .

Sub privirea înnorată

De iubire și de drag

Un vlăstar va crește mândru,

Aducând lumină în preg.

Palma mame-i e fierbinte

Când se plimbă încet pe frunte

Și când somnul se codește

Glas de înger îi soptește.

Lângă pat umbra veghează

La orce scâncet este trează

Câte griji au dat năvală

Le uită cu pruncu-n poală

O-mămică e bogată

Când mânuțe mici o cată

Și când gura mică-o chemă:

Cel  mai dulce cuvânt - MAMĂ-