Albastru

M-am tot gândit în ultimul timp…

Nu te sperie și pe tine uneori

cât de repede trece timpul?

Cum nopțile abia încep

și dimineața imediat le stinge,

de parcă viața trăiește mereu

cu degetul apăsat pe înainte?

Totul se petrece prea rapid,

Visele noastre adorm seara

și dispar înainte să apucăm să le povestim cuiva,

deși eu ți le mai spun pe ale mele uneori,

iar eu…

eu vreau doar să nu regret că nu ți-am spus că te iubesc

și să ajung să te mai văd doar când dorm.

Nu vreau să regret că nu am văzut niciodată

cum luna trece prin părul tău dintr-un unghi care formează perfect o eclipsă,

sau cum arată ochii tăi văzuți de aproape

când ești fericită sau tristă.

Sau să nu știu care este culoarea ta preferată,

(deși mereu am crezut că este violet)

sau numărul tău norocos,

(al meu este nouă)

sau să nu știu la ce te gândești

atunci când plouă.

Timpul oricum ne fură destule.

Ne ia anii,

ne schimbă chipurile,

ne obosește inimile puțin câte puțin.

De ce îl lăsăm să ne fure și clipele

în care am fi putut să ne iubim…

Nu știu ce o să fie după ziua de mâine,

îmi doresc să nu pleci, nu așa…

fără să știi că te iubesc

și că ai cel mai frumos loc din inima mea.

Cred că noi suntem între vis și realitate,

Prinși într-o clipă de veșnicie din stele.

Dacă mă simți cum te caut în fiecare noapte,

Să știi că te-am numit și te-am scris pe fiecare din ele.

Uneia i-am pus numele tău,

Să știe să te recunoască drept stea.

Alteia i-am șoptit cât de mult îmi lipsești,

Să te viseze și ea.

O stea căzătoare știe cât de frumos zâmbești,

Și astfel, când pică de pe cer, zâmbește și ea.

Alta a aflat cât de mult te iubesc,

Și acum te iubește și ea!

O stea îți luminează noaptea cu foc,

O stea îți împletește mărgele,

Eu mă întreb ce faci și îți scriu,

Alături de stele!

Ce rece se simte distanța - și eu,

Tot sper că e doar o ceață subțire,

Dar noaptea mi-e plină, și somnul e greu,

Că dorul de tine nu are oprire.

Mă plimb printre gânduri ca-ntr-un oraș stins

Cu felinare ce-și caută flacăra-n nori,

Și-n inima mea, unde astăzi ești tu,

E-o liniște goală, fragilă și dor.

Ești linia fină dintre „mai e” și „a fost”,

Un cuvânt neterminat pe buze închise,

Și-n tăcerea ta, parcă îmi spui fără rost

Că unele doruri nu mor... doar există.

Și poate că mâine vei trece tăcut

Prin colțul de lume ce iubirea ne-o ține,

Dar azi — câtă iarnă în suflet mi-ai pus,

Când tu ești departe, iar eu... fără tine.

Prea e așa de albastru cerul,

prea ploaia e așa de udă,

prea îmi lipsești și mi se pare

distanța dintre noi prea absurdă.

Poate că nici nu te gândești la mine deloc

(probabil o faci, sunt doar dramatică),

prea aerul dimineților a învățat să te ascundă…

Vezi? Nici măcar nu ai observat că ți-am scris acum jumătate de secundă…

Prea îmi faci sistemul nervos să fie nervos

(de fapt cred că toate sistemele mele-s nervoase),

când îmi apari așa în minte iară și iară,

prea trebuie să mă prefac că nu te văd,

prea ești frumoasă din cale afară.

Încă o zi în care te iubesc în secret fără să știi ce simt,

(cred că ce simt e mai evident decât faptul că o piatră-i solidă)

dar oricum, ce dimineață revigorantă

să trăim în distanța asta stupidă 😩

Te-am simtit printre gânduri

Cum se simte un anotimp,

Prea cald pentru o zi obișnuită,

Perfect pentru o priveliște de pe Olimp.

Eu mă uitam în jur fără să știu

Că ești peisajul cel mai plin,

Rece și cald deopotrivă,

De pe Olimp.

Era iarnă pe cer și pe pământ

Oriunde priveam rămâneam înghețată în timp,

O ceață de frig și înainte, și înapoi,

Așa se vedea de pe Olimp.

Priveam sperând să te văd când apari

Cu vara să risipești ceața dintre cer și pământ,

Să înțeleg de ce dintr-o iarnă,

Prima iarnă după ce te-am cunoscut

Mi-ai apărut ca un dor în gând.

Prima dată când mi-a fost dor de tine

Nu știam să numesc ce simt,

Dar îmi doream să te cuprind

Cu dorul meu necunoscut

Să stăm împreună pe Olimp.

Să te privesc cu ochii reci

Ca atunci când nu înțelegeam

De ce mi-e dor de tine

Deși atât de puțin te știam.

Prezența ta mă dezordona

Gesturile-mi deveneau străine.

Încercam să nu te prinzi că sunt undeva pe Olimp

Și mă gândesc la tine.

Și-aș vrea să te privești de pe Olimp

Împreună cu mine.

Nu voiam să recunosc

Că m-ai acaparat cu toată luna,

Încercând atunci să ignor ce simt

Cred că mi-a fost dor de tine dintotdeauna.

Erai un dor necunoscut

Ceața prin care priveam în timp

Prima oară când mi-ai lipsit m-a prins…

Pe Olimp.

Deci cred ca mi-ai lipsit mereu

Doar ca acum mi-e dor de tine și mai mult,

Și dacă te întrebai

Când mi-a fost prima oară dor de tine…

În prima iarnă după ce te-am cunoscut.

Înainte să mă pun la somn,

Voiam doar să știi că în seara asta

Am ales violența… și prin urmare,

Ai face bine să te distrezi la maxim la festival,

(e o amenințare)

Îmi imaginez cum dansezi

Pe versuri scrise de mult pentru tine,

Mâinile tale se lasă purtate de ritm, prin părul tău trec versuri de iubire, zâmbetul tău se atinge cu noaptea… ahh

Existența ta, cea mai frumoasă dezordine.

(îmi lipsești 🥺 și îmi doresc din suflet să te distrezi)

RĂGAZUL REGĂSIRII

De ceva timp, de zile bune incerc sa lupt cu mine

Să mă adun din bucăți de dor și vis

Sa-mi strâng puterea din lacrimi și suspine

Și pașii rătăciți sa-i plimb pe-un drum deschis.

Încerc sa-nvăț să las în urmă ce-a durut 

Să-mi fiu alinare și sprijin în orice zi

Să regăsesc în mine curajul ce l-am pierdut

Și să mă inalț tot mai sus, până durerea va muri.

Încerc sa uit cum plângeam și asteptam sa revii

Cum nopți întregi la rând am prefăcut în zi

Cum nu știam de mine, de unde să pornesc

...uram pana și răsăritul pe care atât de mult îl iubesc!

Sa uit cum incercam pentru orice sa caut justificare 

Numai să nu cred ca pur și simplu ai plecat

....atât de mult eram pierdută în zare 

Încât paharul gol imi ajunsese prieten devotat.

Încerc sa uit timpul când nu stiam de mine

Când tot ce imi doream era sa te aud

Dar ție îți era indiferent ... stiu bine!

Tot ce conta era să pot degrabă să te uit...

Încerc din frigul ce-l port sa renasc cu foc

Din tăcerea ce mă-nconjoară sa-mi croiesc un nou drum

Să adun cât mai pot toate bucățile sparte, de jos.

Să le lipesc, sa merg mai departe, lăsând povestea in fum.

Senin e cerul primăverii
și căi pline cu flori,
Fragmente de iubire presărate,
Emanã al său polen,
Parfumul dulce al amintirii,
Când te doream cu foc,
arde și acum în mine
o ultimă scânteie
ce-a mai rămas din noi,
Mă rog să-ți fie bine
să nu vi inapoi.
Căci altă cale bat acum,
privesc spre un apus,
Se ascult bătăi de suflet care nu s-au spus,
De lacrimi frânte
ca roua ce s-au scurs.
Făcut-au ca tulpinii noi să crească în sus
Si zâmbetul pictează
iar pe chipul meu,
culori de fericire
zaresc un curcubeu.

Tu ești poemul pe care eu încerc să-l cânt,

Sau mai degrabă un sonet de

primăvară,

Căci tu ești ciripitul rândunicilor sosite de curând,

În înflorita veselă grădină cu stupi și liliac,

Și totuși afară este toamnă...

Eu vreau să-ţi cânt al meu sonet însă tu râzi,

Și uneori preferi să verși o lacrimă amară,

Sau când te cert ca mai apoi să am regrete, îţi cânt sonete,

Poveşti de dragoste sau de amor,

Târziu în toamnă sau chiar în iarnă,

Fără să simt nici teamă sau regrete!

Nu mai contează, sunt doar poeme de iubire,

Ce se doresc mereu aprinse,

De mine sau de tine,

Distinsă doamnă fostă domnişoară,

Sau chiar a basmelor de vis copila de odinioară.

(Volumul de poezii Sonete de amor) 

Mă suflă vânt aspru de iarnă
Însă continui să aștept și azi,
Simțind cum fulgii se așează
Și se topesc, pe-ai mei obraji.

Privesc spre capătul de stradă
Sperând că ochiul o să-mi vadă,
Fata ce-n noapte îmi apare-n vis
Cu părul lung și împletit în coadă.

Nu cred în vise și nici în vraja lor
Însă ceva în minte, îmi șoptește,
Că toți suntem purtați de soartă
Și visul uneori chiar...îți vorbește.

Nu știu dacă visarea se va adeveri
Și dacă vreodat', pe ea o întâlnesc,
Dar simt că fata mea m-așteaptă
Doar drumul către ea..să îl găsesc.

Renunț și mă îndrept spre casă
Cu gândul rătăcit în depărtare,
Dar cu speranța vie, că într-o zi
Visu-mi va fi...iubire-n sărutare.
...................................
Și multe nopți cu vise au trecut
Până ce fată dragă mi-am găsit,
Și care mi-a adus fecior pe lume
Iar visul nopții, acum...e împlinit!

Ascuns mereu dupa suspin

Am incercat sa fiu un acrobat

Tinand in maini un trandafir cu spini

Din care spinul doar imi era dat...

Disimuland mereu un adevar grotesc

Pe care uneori il neg cu-ardoare

Am invatat asa de mult sa ma feresc

Incat o fac si de iluzii sclipitoare...

Traiesc pe langa propriul eu

Si-am invatat ca e ciudat, sinistru

Un Dumnezeu ce-a devenit ateu

Sunt doar minutul timpului ministru...

Nu caut nimic, nu vreau nimic

Am cautat si-am vrut candva

De-ar fi candva, poate-as mai vrea ceva...

Dar mor incet un pic cate un pic !

De câte ori te-am tot visat la mine în cap

Parfumul tău scump încă mă îmbată 🍷

Trebuie dar nu-mi doresc să scap

Vreau să-mi spui că sunt a ta fată 🧎🏼‍♀️‍➡️

Din nou minte-mă frumos că încă mă iubești

Un ultim sărut dulce să mă duci spre răsărit 🌤️

Chiar de mă privești acum și știu că nu mă iubești

Tu spune-mi minciuni pentru sufletul meu suferit ❤️‍🩹

Mă rupe dorul până în oase

Mă gândesc la trecut chiar dacă știu că mă doare 🚬

Trandafiri uscați și o oglindă e tot ce rămase

Încă te iubesc dar sunt în proces de vindecare 🩹

M-ai încălțat în iubire și mi-ai dat aripi să zbor

De dragul tău aș uita cine sunt și de tot 🕒

Dar tu ești surd și nu auzi cum strig după ajutor

Din inima mea nu pot oricât încerc să te scot 🗝️

Te-aș lua de mână să mergem spre asfințit

Dar m-am înecat încă de la mal 🌊

Știu că par nebună însă știu pentru tine am simțit

Noi doi n-am putut iubi la egal 💔