Lume instabilă

Când treci prin mine ca-ntr-un vis de vară,

Și pășești apăsat prin gândurile mele,

Mă pierd în tine, nu mai știu, e seară,

De-mi pui în suflet stele lângă stele.

Timpul se ascunde blând în serile din noi,

Când ne vorbim fără cuvinte,

Iar ochii tăi, cetate peste ploi,

Ascund taina ce ne cuprinde.

Și uneori mă-ntreb cum poți doar tu,

Să ții în palme dorul meu complet,

Să fii și stea, și gând, și început,

Și să rămâi așa, un univers întreg.

E-adevărat, eu am știut dintotdeauna

că războaiele se poartă cu emoții, nu cu arme,

dar n-am bănuit că-n mine va izbucni furtuna

când pașii tăi se vor opri atât de aproape.

Știu că m-am ascuns, deși n-aș fi vrut,

sub umbra ciudată a gândurilor mele;

iar când te-am zărit, m-am stins în tăcere,

pierdut în marea de emoții, doar eu și cu ele.

Și totuși, din colțul fugar al ochilor mei,

te-am privit ca pe-o minune.

erai acolo… atât de frumoasă

și de neatins, întreaga mea lume.

Am așteptat o eternitate să te văd,

și dorul mi s-a scris în fiecare apus;

iar când ai fost aproape, în inima mea

s-au aprins noi galaxii, te-am simțit… nespus.

Eu sper să știi că, deși n-am putut să te privesc,

Mai adânc decât lumina însăși, te-am văzut,

Mi-ai lipsit, nici nu știi

cât de mult… cât de mult!

Dacă ai fi aici, cu mine,

Te-aș privi atât de lung și des,

Că aș uita complet de lume

Și de meci.

Dacă ai fi aici,

Și ar fi, nu mă întreba cum,

Și un râu cu care ai concura,

Aș spune că el îmi este mai drag,

Doar să câștigi tu, campioana mea.

Vezi ce super puteri secrete am?

Am ținut cu ceilalți și am învins…

Ce urmează acum?

Cred că o să încep să folosesc tactica asta

și pe președinți 😆

Ca seara să fie perfectă,

Chiar dacă ești departe acum,

Trebuia neapărat să-ți spun,

Noapte bună, prințesă, omul meu bun!

Hai să vedem mai îndeaproape

cum pică luna pe spate,

cum ploaia dă înapoi,

cum noi.

Cum ceva se întâmplă-n adânc

când norii plâng.

Cum, în lumea noastră fragilă,

de-o secundă de ploaie lăsată,

hai să vedem mai îndeaproape

cum pică frunza pe spate.

Și totuși, ceva se întâmplă-n adânc

când norii plâng.

Îmi udă cuvinte din vers

și pe cele pe care încă nu ți le-am spus,

vezi altele noi cum cresc

de jos în sus.

În adânc se întâmplă deja ceva

de norii se scutură așa.

Tu ești îmbrăcată într-o pelerină de ploaie

și porți o umbrelă drept scut,

nu aveai de unde să știi că acum

te iubesc de fapt cel mai mult.

Îți pică umbrela

și umărul îți rămâne dezgolit

în toată agitația.

Eu n-am umbrelă,

dar ți-l acopăr cu obrazul meu cald.

Și în adânc

nu se mai întâmplă nimic…

norii își țin respirația.

Probabil că doarme,

Sau așteaptă frumoasă

Să apar de prin vise,

Cu fățuca aia nervoasă.

Nu spun că mi-e frică de ea…

(puțin… bine, mor de frică)

Dar chiar și așa, cu tupeu

I-aș mânca fățuca aia mică, mică

Mai încruntată de fel.

În veci nu m-aș gândi să o dau,

O ador exact așa cum o am.

Zic că mi-e frică de ea nu că este violentă,

Doar că am rugat-o să nu doarmă,

Să mă aștepte ca să vorbim în scris,

Și mi-e teamă că i-am furat din ochișorii aceia superbi, în această seară…

Un vis.

Ea știe că mă mai fură somnul uneori,

(și sigur ar răspunde aici: Uneori? Mereu… cu o fățucă cu care ar vrea să mă omoare)…

Aș vrea până dimineață să aflu cum aș putea, atunci când se trezește

Să-i pun toată lumea la picioare.

La piciorușele alea două care o poartă departe, departe de mine…

Protestez…

Nu-mi convine.

O să-i prind eu toate supărările alea într-o zi,

Trebuie să-mi impun și eu cumva autoritatea…

Și după ce i le arunc, să nu le mai simtă niciodată,

Îi sărut cu nesaț buzele alea dulci de bezea.

E-o noapte adâncă, străină,

Cuprinsă de umbre și vise,

Și somnul mi-alunecă-n palme,

Ca o mătase de șoapte cuprinsă.

În depărtări, un greiere frânt,

Își cântă trăirea, cu sfială,

Un ceas rătăcit pe perete,

Se întrece cu el în fiecare seară.

Într-un colț, se zbate o lampă uitată,

De-un galben palid și slab,

E-o noapte perfectă de somn,

Eu nu fac nopții pe plac.

Pe tavan se-ntinde tăcerea,

Un negru dens, fără margini,

Dar somnul nu-și află puterea,

Rămâne să se întindă în pagini.

Pe geamuri se reflectă și luna,

Imensă de parcă respiră,

O lume întreaga adună,

În marea ei albă, pustie.

Privesc ba spre stele, ba la ea,

Ca un orb care nu doarme,

Și-n mine se naște întrebarea,

De ce noaptea nu doarme?!

Și mă-întreb ce vreau de la ele,

De ce le implor cu privirea?

-Poate nu cauți nimic, mi-au șoptit,

-Noi ținem trează amintirea.

Și iarăși, aceeași tăcere,

Aceeași noapte în proză,

În care sufletul meu te privea,

Nu în vise… într-o poză.

Purtai o rochie vie,

Cu valuri de culori din lalele,

Și zâmbetul tău împletea,

Întreg universului stele.

Părul îți curgea peste umeri,

Ca un râu ce ascunde secrete,

Iar în ochii tăi licurici,

Se-ngramadeau să se-mbete.

Și lumea o clipă s-a frânt,

S-a oprit în tot rostul ei,

Doar tu, un gând pe pământ,

Mai aprindeai în mine idei.

E-o noapte-mbătată de vise,

Și somnul e-o mare lucioasă,

Rămân eu cu luna, cu tine,

Și, doamne… cât ești de frumoasă!

Mă uit la cer, luna e fericită,

Mă uit la stele, ele-s și mai ceva,

Ascult noaptea și ce mai chicotește…

Și apoi mă uit la furnicuța mea.

Zâmbește și ea… într-un univers paralel,

E fericită și ea… în sens invers…

Era să uit de pozitivitate, da, așa de pozitivă e ea, exact ca o stea… căzătoare,

Si poartă un zâmbet așa de larg… cât un centimetru de mare.

Și dacă mai ține mult buzele alea încruntate,

Și cărămizi peste minunatul ei suflet,

O să o caut personal să i le sărut până când

Le dau zâmbet.

Ochișorii mei albaștri, nu știi tu oare,

Nu simți tu când stai așa singurică

Că te iubesc toată cât ești de mică?

Știu că tu nu poți să-mi scrii direct

Să-mi spui ce te doare de ai așa gânduri multe

(nimeni nu o supără pe prințesa mea în afară de mine 😡)

Și nici nu îmi pot imagina măcar cât ți-e de greu să ai atâtea cuvinte pline.

Și mai vin și eu și te încarc cu ale mele

Și tu nu te plângi niciodată,

Mă asculți 🥺

Suflețelul meu, tu nu esti singură,

Și eu te ascult în felul meu…

Te ascult din noapte, din stele, din praful magic pe care îl lași pe asfalt când treci grăbită, din toate gândurile…

Din viața pe care mi-o dai când ni se întâlnesc privirile.

Când o să fii pregătită să-mi vorbești în realitate,

Eu sunt aici să te ascult.

Dar nu te mai gândi la asta atât de mult.

Mai bine lasă-mă tu prințesă frumoasă

Să-ți trimit un pupic direct pe frunte 💋

Ah, fir-ar să fie, ea stă tristă acolo departe exact acum când nu pot să o am în brațe 🥺

Te caut în amurgul care se frânge,

În umbrele ce dansează peste gând,

Iar inima-mi, ca vântul, se avânge

Spre tine, fără prag, fără rând.

Ești stânca ce se-aprinde în mare,

Valurile-mi se sparg de tine-n zori,

Și fiecare sărut e o dare

De stele ce se nasc printre fiori.

Mâinile tale-s crengile unei vieți

Ce tremură sub cerul meu prea plin,

Și dacă pleci, se frâng și nu se-ntorc pașii

Ca ploaia ce se stinge în destin.

Dar dragostea, nebună și fierbinte,

Nu știe să moară, nu știe să tacă,

Ea arde și-n tăcere, ca o simfonie

Ce strigă prin vene, ce nu seacă.

Mă simt liber când nu ești aici

Mă simt liber când nici “Salut” , nu îmi

mai zici

Liber, când soarele strălucește iar

Și când o carte citesc, dar e în zadar

Căci gândul meu mereu zboară

Și un tainic adevăr rostește

Zilele și nopțile, în mintea mea se adăpostește

Un gând de: Ce-ar fi fost dacă?

Ce-ar fi fost dacă..

Dacă noi n-am fi fost doar o joacă

Dacă.. m-ai fi iubit la fel de mult cum te iubesc eu

Și ai fi înțeles că nu e doar o iubire de liceu

Te-am crezut când ai spus că sunt special

Dar am știut că ești doar superficial

Toți mi-au spus că nu ești ceva deosebit

Însă dragul meu, eu te-am iubit.

Am iubit nopțile petrecute în șoaptă

Și diminețile când mă așteptai, pe o treaptă

Am iubit până și momentele când nu erai aici

Și din amintiri îmi hrăneam sufletul, plin de frici.

Și totuși, m-am temut degeaba

Știam că iubirea se va schimba

În ceva neplăcut

Dar care totuși, liber m-a făcut.

În rochie albă de mătasă ai apărut în calea mea. Erai aşa de graţioasă, zeiţa mea cu ochi de stea. Erai ca o gingaşă căprioară, Care îşi potoleşte setea la un izvor Şi am înţeles din clipa aceea că veşnic de tine mi-a fost dor. M-am apropiat atunci de tine şi în braţe cu drag te-am ridicat. Erai uşoară ca puful de păpădie şi miroseai a flori de fag. În rochie albă de mătasă ai apărut în viaţa mea. Şi vreau să-mi fii mireasă, zeiţă cu chip de stea. poezie de Vladimir Potlog

Tu,  picătură de ploaie mică,

întinsă cum stai în pat

pe vremea asta ploioasă,

probabil că dormi, și…

Ai toate motivele să fii somnoroasă 🥺

Și nu mă plâng, adică aș vrea,

dar nu am dreptul,

doar că nu prea mai ai cum să faci nimic,

pentru că în timp ce-ți scriam,

a început să se plângă pentru mine cerul câte-un pic, câte-un pic 😈

Așa că dacă cerul tot îmi este aliat,

îmi cresc o mâna din el de departe,

și de oriunde ai fi, chiar și din vis,

să te aduc mai aproape,

să te strâng în brațe

profitând că luna doarme dusă,

să-mi umplu ochii cu

privirea ta dulce,

De care mi-e un dor…

Așa cum îi e dor unei picături de ploaie,

de-un nor.

Așa cum le este dor urechilor mele

de vocea ta caldă și blândă,

Așa cum inima mea tânjește atâtea să-ți spună.

Tu, picătură mică de ploaie,

Să-ți iei o umbrelă cât ploaia cealaltă pică,

Nu de alta, dar…

Să nu te faci și mai mică,

că după o să-mi fac griji zi de zi,

ca niciodată,

că poate cineva nu te vede și te calcă,

și-o să ajungi strivită pe undeva prin pământ pe dedesubt, într-un vers,

și-o să trebuiască să-ți transmit prin furnici că te iubesc.

(Noapte bună, picătură mică de ploaie 🐥)

(Adică… Bună seara!

Pe-un ton matur și politicos…

Încerc să am un aer mai serios,

de om de afaceri,

Ca să nu crezi că nu ai cu cine să vorbești,

și să mă vezi doar cu aer copilăros 🥺)

El:

Am un gol în suflet,Eu

Și pe buze doar amar 

Unde ești?te cat mereu 

Și nu cred că e în zadar

Nouri negri ca tăciunea 

Sau încins deasupra mea

Tu iubito spune-mi una 

Tu iubești pe alt cineva?

Tiam cătat eu printre stele 

Și de flori am întrebat 

Cu un glas plin de durere 

Unde ești? De ce-i plecat?

Mai lăsat rănit să sufăr

Fără leac de vindecare 

Și plutesc eu ca un nufăr 

Singurel în depărtare

Plîng izvoarele bătrîne 

Bate vântul cel de munte 

Fugărind ziua de mâine 

Eu te rog, te rog răspunde

Ea:

Scumpul meu,tu îmi lipsești

Dar cu boala nu-i de pus

Știu că speri să mă găsești 

Mă găsești tu la apus

Te privesc eu dintre nori

Și îți văd chinul sufletesc 

Știu că n-ai puteri să zbori 

Dar să știi că te iubesc

Am o frică uriașă 

Să nu crezi că tiam trădat 

De aș avea a doua șansă 

Tu vei fi al meu bărbat

Iartă mă ca n-am trimis

Eu ultima scrisoare

Iartă mă ca nu tam zis 

De ce sufletul mă doare

Am simțit că iaca moartea

Printre lacrimi mă rugam 

Doamne,păzești mi jumătatea

Asta îi dorința care o  am