Steluță

Și luna voi vrea să îți ofer, 

Și stele, și planete, univers

Când voi ține-n brațe-mi steaua

Ce mi-e dată-n dar, din cer.

 

Steluță, ce ziua îmi înseninezi

Voi vrea mereu în brațe să te simt 

Și să-ți stau de veghe, să visezi ,

Nopți, cu ține-n brațe adormind.


Category: Love poems

All author's poems: Andreea poezii.online Steluță

Date of posting: 14 июля

Added in favorites: 1

Views: 84

Log in and comment!

Poems in the same category

Imi doresc

Mi-as dori ca cineva sa ma iubeasca asa cum iubesc eu

Mi-as dori ca toti sa simta cum simt eu

Mi-as dori sa ne luam dupa ce si cum simtim

Decat sa ne tratam in diferite moduri

Mereu am ales cu sufletul si inima

Sper sincer ca intr-o zi asta se va schimba

Cum e lumea asta rea.. prefer ca fiind eu sa fiu bunul din ea..

Oricat am vrut sa reapari in viata mea

Acum vreau sa-ti spun: DISPARI, PA!

Dar iubesc momentele cu tine

Le-am retrait la nesfarit

In speranta ca poate si tu intr-o zi..

Vei ajunge sa simti ca lumea e mare, dar eu-s doar a ta..

More ...

Mina mea stinga  

Mina mea stinga ,arsa de soare

Aproape ca o gheara

Mina mea stinga, in asteptare

Mingiind hectare din pielea ta

Asteptind ploaia

Adunind picaturile printre linii

Coborind racoarea

Mina mea stinga, trufasa

Lucioasa

Mina mea stinga ,care tine arcul

Care tresare cind pleaca sageata

Mina mea stinga ,care indreapta calul

Aproape verde,mirosind a fin

Mina mea stinga, care hraneste ciinele

Deseori indeamnat spre singe

Mina mea stinga

Care, sub luna-ti prinde ,la ceafa ,parul

Mina mea stinga 

Abia-i la jumatate cit mina mea dreapta

More ...

Ultima oară

E ultima oară când plâng,

Nici melodiile lui Roxen nu le mai simt

Ți-aș spune că te mai vreau dar mint

Dar totuși încă te am în gând.

 

Poate am vărsat o lacrimă

Pe “Zburătorul” de la Emma

Poate îți mai scriu poezii de avangardă

Dar și asa… e ultima.

 

E ultima oară când mă auzi cântând

Cu toată puterea “Stay” ,Rihanna

Căci nu mai simt să râmâi , cerând

Să-mi mai dai o dată toamna.

More ...

Ce n-aș da?

Ce n-aș da, să nu mai fiu
În lumea asta, așa pustiu.
Să-mi fi lumină, să m-alini
Cu ochii tăi așa senini.

Să lucești, precum o stea,
Ce-mi învie inima;
Să ne privim duios, himeric,
Să-mi scapi viața de-ntuneric.

Iar dacă-mi vei fi, și Soarele va străluci,
În brațe-mi stai, să nu-l pot deosebi
De culoarea părului bălai
Și de-al tău ochilor rai.

More ...

Din Neagra Strainatate

Liniste!

In sufletul meu

Nu mai e timp

Pentru distractii...

Pentru bucurii...

Pentru iubire...

Acum,

In intunericul meu

Recapitulez

Iarasi

Evenimentele

Vietii mele

Si simt ca

Nu mai am

Sanse

La evadare...

Asa ca

Las moartea cea oarba

Sa caute-n mine cu mana de moasa.

More ...

As vrea sa plec

Azi plec.

Am insistat și m-am luptat

Cu mori de vânt,

Dar ce păcat...m-ai ignorat...

Așa că, plec...

M-am hotărât, nu are rost

să mai încerc. 

 

Mai fac un pas, iar mă opresc.

Aș vrea să plec...

Dar ochii tăi mă țintuiesc.

Tu îmi zâmbești,

Eu mă topesc .

Jocul acesta nebunesc

Ma tine-n loc, mă-nvârt în cerc

Și uite-așa, mai stau și azi,

Încă nu plec...

 

            

More ...

Other poems by the author

Privind spre nori

A fost odată ca niciodată o familie simplă, formată dintr-un bărbat și o femeie. Aceștia aveau împreună o fetiță care era zglobie, îi placeau jocurile copilărești și era dornică mereu să își facă prieteni noi... uneori chiar nu avea astâmpăr să stea locului chiar și pentru două secunde. Era o ființă atât de blândă și de visătoare încă din primii ani de viață. Inventa tot felul de joculețe pe care le juca cu copiii vecinilor.

 

Ea era singurul copil, dar din cauza că erau doar niște oameni simpli, părinții ei munceau din zori și până-n seară pentru a duce un trai normal, nu prea aveau timp pe care să îl petreacă împreună. 

 

Cât timp părinții ei erau la muncă, ea mergea la bunici să stea cu ei. Fetița se juca deseori jocul ei preferat, mai ales când era tristă, și anume, privitul norilor. Aceștia o minunau, dar niciodată nu avea cu cine să împartă bucuria și entuziasmul de a-i privi.  Bunicii erau ocupați sau pur și simplu nu aveau chef, spunând că există lucruri serioase de făcut pe pământ, mai serioase decât privitul norilor.  De cele mai multe ori aceste cuvinte o întristau, dar uneori se consola singură că îi rămâneau ei mai mulți nori de descoperit și că o comoară ca asta nu se poate împărți.  Fetița era mereu senină, deși în dinăuntrul ei se simțea tristă și singură.  Evident, avea zile mai fericite, când nu simțea acele goluri lăsate de singurătate, zile în care uita să se mai întoarcă acasă de la joaca cu copii de-ai vecinilor. 

 

Fetiță a crescut, acum era aproape adult. Seninătatea ei a dispărut odată cu trecerea vârstei și foarte puține lucruri o mai bucurau. Golurile marcate de singurătate au pus stăpânire pe ea. Ii lipsea iubirea din chip, naivitatea din copilărie pe care o vedeai în priviri....era altfel.

 

Într-o zi a cunoscut un băiat, de aceeași vârstă cu ea. Abea a recunoscut din privirea lui că era un suflet bun, copilăros, visător, de parcă s-ar fi văzut pe ea în copilărie. Nu îi venea să creadă că el a rezistat trecerii anilor și a rămas așa.

Au devenit amici, se cunoșteau deja de o vreme și au început să meargă des împreună la picnicuri și apoi, întâlniri de doi. 

 

Într-o zi, la unul dintre picnicuri, ea a îndrăznit să împărtășească cu băiatul comoara descoperită de ea în copilărie, și anume, norii. I-au plăcut atât de mult băiatului încât acesta devenise obiceiul lor preferat. 

Prima persoană care a privit norii împreună cu ea i-a readus zâmbetul pe față. Au privit fericiți norii ani întregi până când au decis să se căsătorească sub bolta cerului însoțiți de nori.

 

More ...

Tablou

Mă privești ca pe-un tablou și-ți spui în gând

Că nici un alt tablou nu are tei

Sau cerul însorit și-o floare-n câmp

Însă nu pe mine, tu, ma vrei! 

 

Îmi privești soarele ce-mi strălucește

Si cum străbate vântul prin păduri, 

Și te gândești ca nimeni nu-mi iubește

Viața ce-mi descrisă prin picturi. 

 

Mă  privești ca pe-un tablou de toamnă, 

Cu frunzele-mi pictate pe pământ

Și cu crengile-mi bătute-n zori de vânt, 

Mă privești ca pe-un tablou de toamnă.

 

Te uiți la mine și vezi îndrăgostiți, 

Dar în sufletu-ți e doar amăgire

Și-ți pare rău că nu am fost iubiți, 

Dar acum sunt un tablou, si tu..

o amintire

 

Am rămas o arta neînțeleasă-n ochii tăi

Și altfel nu mă vei putea privi, 

Dar vei rămâne în ale-mi inimii văpăi

Și n-am să încetez a te iubii!

 

De Adam Ioana Andreea Lenuța 

More ...

Cu ochii tăi senini, albaștri

Cu ochii tăi senini,albaștri 

Sub clar de lună mă privești 

Și când te văd, te rătăcești, 

Cu ochii tăi senini,albaștri. 

 

More ...

Mimul fericirii

Mă uit de ani de zile la trecut,

Fereastra e aceeași și în astă seară

Și pentru o clipă broaștele-au tăcut

Să poată auzi dacă aprind țigară.

 

Inspir fumul amar-înțepător

Că poate v-a ajunge până la plămâni

Și poate-mi mai trece o zi, să mor

S-ajung în iad, lângă păgâni, 

 

Că am mimat un zâmbet în oglindă, 

Să cred că eu sunt încă fericit, 

Dar gândul de a mă spânzura la grindă

A apărut de când m-ai părăsit. 

 

Obișnuiesc să stau lângă fereastră 

Și să privesc în gol, fumând 

Și numai scrumul rămânând, 

De când s-a dus iubirea noastră. 

 

Și ochii-mi sunt trist și obosiți, 

Dar nimeni nu vrea să mă creadă 

De parcă ochii le-au rămas lipiți 

De mime ce-au avut să vadă.

More ...

Nici...

Nici luna nu-i pe cer în astă seară, 

E și târziu și e înnorat, 

Nici stelele nu par să-mi fie alături. 

De când ne-am înnoptat.

 

More ...

Culoarea nopții

Culoarea nopții fără tine

E palidă și mult prea rece

Si nici cu timpul nu-mi va trece

Culoarea nopții, fără tine.

 

More ...