Sonet violet pentru Paul Gauguin
În mijlocul florilor de Hibiscus strălucitoare,
Doar culori schimbătoare în îmbrățișarea soarelui,
Tahiti este plin de povești de pură încântare;
Din zori până la apusul mov, și zborul fluturelui.
Munții zimțuiesc cerul albastru, cu- a lor maiestate.
Verdele, jad nuanțat al lagunelor reflectante
Coralii de turcoaz, dansând, dau apei sonoritate.
Dansează cu anemonele roșii, exuberante.
În timp ce focul aprins la amiază pare de cobalt,
Valurile viridine-s cerneluri pentru tiparnițe.
Tonurile Murex sunt melci ascunși printre roci de bazalt.
Simboluri renascentiste, zambilele par lămpițe.
Tahiti, un Eden imortalizat pe șevalete,
Surprinde momentul istoric ~ natură și vis vibrant;
Pensula lui Gauguin, în zorile ultraviolete,
Ecouri de artă si lumini cu efect reverberant.
Un sonet recitat de zefir și de mișcarea apei,
Nuanțele de mov pictate ating corzile harpei.
Poezie de Marieta Maglas
Poems in the same category
CA DAR ȘI ISPITĂ
Cer, pământ, apă și foc
Voalul nopții plin de stele
Munți, câmpii și văi adânci
Ploie în stropii mai mari ,mai mici
Cer cusut pe orizonturi,
Niște noțiuni concrete,care
Dispersate,adunate
Sub un numitor comun
Face un tot ,pe care Domnul,
L-a asezat pe orbită
Ca dar și ispită
Și l-a numit Pământ.
La izvor!
Sui pe cărarea-ngustă către izvor,
Că n-am mai fost tocmai de-un an,
Cu greu pășesc și-mi târâi un picior,
Ce rupt a fost, lovit de-un bolovan
Dar cum aș putea să nu mă duc,
Și apa să o gust, fruntea să-mi ud,
Să mă întind pe iarba de sub nuc,
Umbră să simt și ciripitul să-l aud
Mă voi ascunde apoi după stâncă,
Poate-am noroc să văd vreo capră,
În jur o să-mi pun flori de brâncă,
Și liniștit o voi aștepta să treacă
Până ce capra va veni să se adape,
Voi admira feeria pădurii de foioase,
Nu voi lăsa privirii nimic să-i scape,
Scrutând peisajul unei țări frumoase
........................................
Ziua s-a scurs spre soare-apune,
Și capra nu am văzut-o să coboare,
Pădurea mi-a vorbit, să pot a spune,
Feriti copacii, ca drujba..să nu-i doboare!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Dunărea se scaldă
Sub clar de lună, Dunărea se scaldă,
Curgând încet prin codri verzi,
Sub cer senin, cu stele ce se-nalță,
Sclipind pe ape, în valuri largi, arginti.
Pădurile, ca niște umbre vii,
Își murmură în taină basmul lor,
Un verde infinit ce nu-l poți ști,
Decât atunci când îl iubești cu dor.
Un vânt ușor străbate malul nins,
Cu flori de tei și miresme de vară,
Și Dunărea, în sunet lin cuprins,
Își spune povestea clară și amară.
O stea căzând aduce-un strop de vis,
Se pierde-n zare, ca un gând pierdut,
Pe cerul clar, un tainic paradis,
Ce-n fiecare noapte-i renăscut.
Asfințitul
Pe pereți se scurg
Stropii de amurg,
Luna strălucește
Sub streașină clipește.
Pomii moțăiau,
În vânt se legănau.
Amorțit pământul
Își reflecta veșmântul.
Soarele se stinge
Prin gene se prelinge
Și negura se așterne,
Moleșeala cerne.
Prin frunzișul voalat
Pasărea s -a pitulat ,
Amuțind din ciripit
Și clipoci pripit..
Doar liliecii forfoteau,
Întunecimea iscodeau,
Doar cucuveaua glăsuia,
Asfințitul bântuia...
Raze de gheață
În regatul ceresc, unde tacere domnește,
Soarele, cu raze de gheață, pe tron se așează,
Țesând din albastru și alb o pânză cerească,
Un tablou viu, unde focul cu frigul se împletește.
El, monarhul zilei, cu diademă de brumă,
Își etalează puterea-ntr-un paradox astral,
În regat pururi arzând, dar nicicând în cenușă,
Domnește peste iarnă, cu-a sa flacără de gheață, regal.
Cu fiecare zori de zi, soarele se renaște,
Încrustând în ceruri diamante scânteietoare,
Și-a sa lumină, ce arde rece, se revarsă,
Prin veșmântul nopții, în carapacea sa aurie, zboară.
În zodia sa, soarele sculptează timpul,
Cu degete de gheață care ard, dar nu ard,
Într-o simfonie a universului, fără sfârșit, fără exemplu,
Dirijând anotimpurile, într-un ciclu nesfârșit, pe pământ.
El, stăpân peste paradoxuri, luminează și înghite,
Razele-i, săgeți de gheață, în inima zilei lovesc,
Topind misterul nopții, lumea încet le primește,
Într-un dans cosmic, unde flăcările reci tot cresc.
Și-n acest balet solar, unde lumina înfrigurată,
Cu pământul se joacă, într-o armonie de culori,
Soarele cu raze de gheață, în cer întronat,
Își poartă coroana de ghețuri și flori.
Sub bolta înstelată, el veghează domol,
Peste mările înghețate, peste munții semeți,
Unde fiecare rază prinde viață și rol,
Într-un univers unde soarele arde cu gheață, discreț.
Astfel, arde în regatul său înghețat,
Un rege al contrastelor, un titan al cerului înalt,
Pictând cu raze de gheață, într-un mod neașteptat,
Un peisaj etern, unde focul și gheața nu se-mpart.
Tomnatice năluci
Ploaia la fereastră
Mă stropea mărunt,
Ruginind pe -o piatră
Ochiul cerului cărunt.
Pe asfaltul mâzgălit
Cad frunze arămii,
Geme pomul dezgolit
În căușul inimii.
Vântul bate rece,
Suflă-n crăpături
Cu zelul de a seduce,
Hoinărea-n vârtejuri.
Alunecară norii grei
Pe scoarța gălbejită
În brațele umbrei
Suspina înțepenită.
Zbor de aripi vlăguit
Tănguia pe la răscruci
Din zările băntute
De tomnatele năluci...
CA DAR ȘI ISPITĂ
Cer, pământ, apă și foc
Voalul nopții plin de stele
Munți, câmpii și văi adânci
Ploie în stropii mai mari ,mai mici
Cer cusut pe orizonturi,
Niște noțiuni concrete,care
Dispersate,adunate
Sub un numitor comun
Face un tot ,pe care Domnul,
L-a asezat pe orbită
Ca dar și ispită
Și l-a numit Pământ.
La izvor!
Sui pe cărarea-ngustă către izvor,
Că n-am mai fost tocmai de-un an,
Cu greu pășesc și-mi târâi un picior,
Ce rupt a fost, lovit de-un bolovan
Dar cum aș putea să nu mă duc,
Și apa să o gust, fruntea să-mi ud,
Să mă întind pe iarba de sub nuc,
Umbră să simt și ciripitul să-l aud
Mă voi ascunde apoi după stâncă,
Poate-am noroc să văd vreo capră,
În jur o să-mi pun flori de brâncă,
Și liniștit o voi aștepta să treacă
Până ce capra va veni să se adape,
Voi admira feeria pădurii de foioase,
Nu voi lăsa privirii nimic să-i scape,
Scrutând peisajul unei țări frumoase
........................................
Ziua s-a scurs spre soare-apune,
Și capra nu am văzut-o să coboare,
Pădurea mi-a vorbit, să pot a spune,
Feriti copacii, ca drujba..să nu-i doboare!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Dunărea se scaldă
Sub clar de lună, Dunărea se scaldă,
Curgând încet prin codri verzi,
Sub cer senin, cu stele ce se-nalță,
Sclipind pe ape, în valuri largi, arginti.
Pădurile, ca niște umbre vii,
Își murmură în taină basmul lor,
Un verde infinit ce nu-l poți ști,
Decât atunci când îl iubești cu dor.
Un vânt ușor străbate malul nins,
Cu flori de tei și miresme de vară,
Și Dunărea, în sunet lin cuprins,
Își spune povestea clară și amară.
O stea căzând aduce-un strop de vis,
Se pierde-n zare, ca un gând pierdut,
Pe cerul clar, un tainic paradis,
Ce-n fiecare noapte-i renăscut.
Asfințitul
Pe pereți se scurg
Stropii de amurg,
Luna strălucește
Sub streașină clipește.
Pomii moțăiau,
În vânt se legănau.
Amorțit pământul
Își reflecta veșmântul.
Soarele se stinge
Prin gene se prelinge
Și negura se așterne,
Moleșeala cerne.
Prin frunzișul voalat
Pasărea s -a pitulat ,
Amuțind din ciripit
Și clipoci pripit..
Doar liliecii forfoteau,
Întunecimea iscodeau,
Doar cucuveaua glăsuia,
Asfințitul bântuia...
Raze de gheață
În regatul ceresc, unde tacere domnește,
Soarele, cu raze de gheață, pe tron se așează,
Țesând din albastru și alb o pânză cerească,
Un tablou viu, unde focul cu frigul se împletește.
El, monarhul zilei, cu diademă de brumă,
Își etalează puterea-ntr-un paradox astral,
În regat pururi arzând, dar nicicând în cenușă,
Domnește peste iarnă, cu-a sa flacără de gheață, regal.
Cu fiecare zori de zi, soarele se renaște,
Încrustând în ceruri diamante scânteietoare,
Și-a sa lumină, ce arde rece, se revarsă,
Prin veșmântul nopții, în carapacea sa aurie, zboară.
În zodia sa, soarele sculptează timpul,
Cu degete de gheață care ard, dar nu ard,
Într-o simfonie a universului, fără sfârșit, fără exemplu,
Dirijând anotimpurile, într-un ciclu nesfârșit, pe pământ.
El, stăpân peste paradoxuri, luminează și înghite,
Razele-i, săgeți de gheață, în inima zilei lovesc,
Topind misterul nopții, lumea încet le primește,
Într-un dans cosmic, unde flăcările reci tot cresc.
Și-n acest balet solar, unde lumina înfrigurată,
Cu pământul se joacă, într-o armonie de culori,
Soarele cu raze de gheață, în cer întronat,
Își poartă coroana de ghețuri și flori.
Sub bolta înstelată, el veghează domol,
Peste mările înghețate, peste munții semeți,
Unde fiecare rază prinde viață și rol,
Într-un univers unde soarele arde cu gheață, discreț.
Astfel, arde în regatul său înghețat,
Un rege al contrastelor, un titan al cerului înalt,
Pictând cu raze de gheață, într-un mod neașteptat,
Un peisaj etern, unde focul și gheața nu se-mpart.
Tomnatice năluci
Ploaia la fereastră
Mă stropea mărunt,
Ruginind pe -o piatră
Ochiul cerului cărunt.
Pe asfaltul mâzgălit
Cad frunze arămii,
Geme pomul dezgolit
În căușul inimii.
Vântul bate rece,
Suflă-n crăpături
Cu zelul de a seduce,
Hoinărea-n vârtejuri.
Alunecară norii grei
Pe scoarța gălbejită
În brațele umbrei
Suspina înțepenită.
Zbor de aripi vlăguit
Tănguia pe la răscruci
Din zările băntute
De tomnatele năluci...
Other poems by the author
Colind pentru copiii cuminți
E luna decembrie, numita Undrea.
Moș Crăciun ne-aduce daruri de iubire.
Cu jar în sobe, casele se-ascund în nea.
Refren
Dragul meu, oriunde-ai fi și-oricât ți-ar fi de greu,
Vino cu fundițe albastre pentru bradul meu!
Tot anul, elfii lucreaza fără simbrie.
Cu sania vine Moșul, plin de daruri.
Este Ajunul Crăciunului, în decembrie.
Refren
Oricât de greu v-ar fi, dragi tătici și mămici,
Veniți cu fundițe și globuri pentru cei mici!
Numai vise frumoase și nici un coșmar!
Acești îngeri de lumină nu mint niciodată.
Focul în sobe se transforma în fum și jar.
Refren
Oricât de greu v-ar fi, dragi tătici și mămici,
Veniți cu lumini și bomboane pentru cei mici!
Timp de așteptare și parfum de chihlimbar!
Iisus s-a născut în ieslea din Nazaret.
Ajun plin de rugăciuni, de colinzi și de har.
Refren
Bucură-te, atunci când frămânți cozonaci
Căci frămânți și pentru colindătorii săraci!
Numai cuvinte calde și nici un gând amar!
Miros de brad ,de cozonaci și de sarmale!.
In soba, lemnul devine incet fum și jar.
Refren
Dragul meu, oriunde-ai fi , vino în Ajun
Cu fundițe-albastre pentru bradul de Crăciun!
În case de piatră și lemn, Dumnezeu preabun
Trimite îngeri luminoși și Duhul plin de har.
Este decembrie, prima zi de Crăciun.
Acum focul nu este decât fum și jar.
Poezie de Marieta Maglas
Mistrețul
Și fuge,și fuge de rupe pământul
Mistrețul,mistrețul cu colți ca argintul.
Ce palidă lună, ce lună bizară,
Ce stea care cade și cade să piarâ?
Pământul se zbate, pământul mocnește.
Mistrețul aleargă, gonește orbește.
El vrea să se~ascundă,ce seară cumplită!
Pământul se crapă și vrea să~l înghită.
Aleargă orbește prin lunci și ponoare.
Ce prinț din Levant vine la vânătoare?
Ce corn de argint îi străpunge iar gândul?
Ce vuiet s~aude? Aleargă ca vântul.
Deodată~l aude cum strigă pe creste.
Lung si lucios e acest zmeu din poveste.
Cu dinți ca argintul și flăcări în gură,
Ucide, ucide cu o lovitură.
Fulgere ai săi ochi,prin ploaie gonește.
Nici codri, nici râuri, nimic nu~l oprește.
Și urlă, scrâșnește,îl vede cum vine
El vrea să~l străpungă, dar cade pe șine.
Și zmeul s~oprește,gura~i înroșită,
Iar steaua tot cade, ce noapte cumplită!
Cu ai săi colți zdrobiți, printre îngeri și flori,
Mistrețul nu moare, ci aleargă pe nori.
Poezie de Marieta Maglas
Dedicată poetului Ştefan Augustin Doinaş pentru superba lui poezie 'Mistreţul cu colţi de argint.'
Nota : Aseară eram în tren și un biet mistreț a murit sub șine. Trenul plin de sângele mistrețului nu a mai putut continua călătoria. A fost un accident. Am plâns, apoi am compus această poezie. Doamne ajuta!
Un poem Sestet în oglindă pentru fluturi
Lumina dă strălucire aripilor magice ale fluturelui în zbor,
Zborul este frumusețea lui și încântarea anemonelor,în lumină .
Aripile flutură libere arcuindu-se delicat; parcă s-ar legăna,
Legănare de dans învață el pe florile albe, cu a lui aripă.
Briza îl găsește printre roz ~înfloriții copaci,
Copacii îi propulsează spiritul inocent și pur în briză.
Dansul farmecă floarea pentru a o pune în transă,
Transa este stilul lui de a aduna polen pentru a putea dansa.
Visele fierbinți devin purpurii, atunci când dulcea floare strălucește,
Strălucirea soarelui în zori, pe cer, da profunzime îndrăgostitului visător.
Fermecându-l, ea ii spune povesti pentru a se putea arunca în brațele lui.
Brațele lui redevin aripi atunci când caută cu frenezie si alte farmece.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: Aceasta poezie este publicata.
Deșertul
E ceva de invățat in deșert - Cuvinte sacre.
Există un fel de sete și un deșert imens,
locuit intotdeauna de mulți oameni ~ rătăcitori,
rătăcitori muribunzi, cei cu ochi de plumb,
cei pierduți și inutili in noaptea vieții.
Noi stele incep să strălucească pe același
cer unic, greu, vizibilitate diminuată și imprejurimi.
Aceste stele sunt cu siguranță străvechi,
o lumină de noapte pentru toți cei invinși
care continuă să cante cantecele lor grele.
Ei caută o sursă de apă dulce. Orice
alt tip de apă este lipsita de importanță.
Cineva a spus că poate preface pămantul
uscat in izvoare de ape. Nu este vorba doar despre
sete~ in stele, Dumnezeu, omniprezent. In general,
rătăcitorii muribunzi incă mai au voință și speranță.
Nu pot muri de două ori, dar ei cred că vor pierde
totul pentru că nimic nu mai poate fi salvat.
Cu toate acestea, există o posibilitate infimă
de găsire a unui loc de supraviețuire.
Poem Zen pentru sunet
Păstrarea lucrurilor în amintire este o provocare ~
gunoiul sinelui; cântând la pian;
lacrimi precum picăturile de sânge, în ploaia țipătoare.
Sunetul este doar percepția minții ~
vibrații contorsionate pentru propria lor conversie.
Picăturile de ploaie cad peste toate florile libere, fără excepție.
Mistralul nu poate spulbera suferințele sau sentimentele.
O petală care alunecă în aer poate nuanța poezia unui cântec;
mormintele secrete; erorile grave, ascunse; ghețarii dismorfici;
ferestrele mate; și lucrătorii fără de adăpost;
dorința de a vedea soarele în diminețile mohorâte;
un ochi spiritual pentru o prejudecată împotriva cerului; grindină.
Un dans al picăturilor de ploaie în lumină și focuri de artificii în noapte;
ecouri ritmice. Vântul, care suflă, poate spulbera, până la distrugere, albastrul și
viața nefericită, în haos; lumina plină de cruzime a războaielor;
plante și animale sângerând îngenuncheate;
oameni ca rocile vii, flori și pietre în grădini; a avea
un sentiment de apartenență și un limbaj de dor;
femei cântând imnuri sfinte în temple;
ascultându-și propriile voci.
Vânturile și spiritele sunt, în esență, invizibile;
liniște, forță. Cerul este mai înalt decât ploaia.
Zgomotul făcut de un avion de luptă poate accelera
procesul de spargere al ferestrelor , de ofilire al florilor,
de alterare a viselor și de prăbușire al bisericilor.
Acest zgomot este asemănător mistralului; degradare de-a lungul secolelor.
În ceață, sufletele netrupești escaladează
serenitatea munților pentru un nou proces de metamorfozare.
Autorul poeziei este Marieta Maglas
Aceasta poezie a fost publicata in Dissident Voice.
Dansul Senbonzakura din oglindă
Am inchis fereastra plină de crăpături a diminetii.
Prima rafală de vânt adusese sunete de flaut,
de tobe și de paşi efemeri ; de explozii și de
distorsiuni; toate dispăreau încet în melancolia ploii.
Priveam atent un dans lent și, ca de obicei,
sincron cu imaginea mişcărilor din oglindă;
crâmpeie de amintiri invadau spațiul spiritual;
iubirea pe care o simțim atunci când mintea
este golită de emoțiile fierbinți ale verii.
M-am așezat lângă o vecină în vârstă
ce avusese un fiu care a luptat pe frontul din
Asia până când a fost împușcat și despicat
în două. Luptase printre cei mai buni
soldați, toti perfecționisti. Muzica s-a oprit
brusc, dar mișcarile dansatorilor au continuat
în absența notelor, accelerându-se, din când
în când, pentru a crea o anumită tensiune
cu scopul de a evoca stări de euforie precum și
emoții estetice. Acea muzica era veche, tot atat de
veche precum pianul. Ritmul mișcărilor era similar cu
cel dintr-o animație Disney care se derulează lent.
Toți dansatorii purtau eșarfe albe și executau
foarte multe piruete pentru a sugera ideea de
agitație și suspans. Fereastra s-a deschis lăsând să
pătrundă un aer metropolitan, intesat cu zgomote;
un vânt vijelios și rece care începea să aducă
infecții fatale precum sunt cele găsite în ghețarii
ancestrali; pandemii și civilizații dispărute;
o istorie care se repetă ciclic ; un vânt premergător
ploilor abundente de toamnă. Aceste bacterii sunt
reale și pot distruge totul ; un contrast pentru
desenele animate Disney; inocență; culpabilitate.
Viața este concretă în sine. Atunci când viața devine
halucinantă, un pericol ascuns și extrem de destructiv
devine real. Grindina găurea acoperișul tăcerii.
Dansatorii transmiteau semnele lui Dumnezeu prin
intermediul mimicii precum și prin fluturarea brațelor
deasupra capului; semnele semanau cu niste numere.
Numele lui Dumnezeu era preamărit. Ei au început să
se legene si sa cânte cântece religioase despre Iisus.
Dansul nu părea să fie coregrafiat. Ideea de emoție
ancestrală; ideea de a simți și de a resimți; ordine
și dezordine mentală ; emoții care pătrund sufletele
suferinde pentru a dispărea lent și pașnic in linistea noptii.
Poezie de Marieta Maglas
Nota :Această poezie este publicată.
Colind pentru copiii cuminți
E luna decembrie, numita Undrea.
Moș Crăciun ne-aduce daruri de iubire.
Cu jar în sobe, casele se-ascund în nea.
Refren
Dragul meu, oriunde-ai fi și-oricât ți-ar fi de greu,
Vino cu fundițe albastre pentru bradul meu!
Tot anul, elfii lucreaza fără simbrie.
Cu sania vine Moșul, plin de daruri.
Este Ajunul Crăciunului, în decembrie.
Refren
Oricât de greu v-ar fi, dragi tătici și mămici,
Veniți cu fundițe și globuri pentru cei mici!
Numai vise frumoase și nici un coșmar!
Acești îngeri de lumină nu mint niciodată.
Focul în sobe se transforma în fum și jar.
Refren
Oricât de greu v-ar fi, dragi tătici și mămici,
Veniți cu lumini și bomboane pentru cei mici!
Timp de așteptare și parfum de chihlimbar!
Iisus s-a născut în ieslea din Nazaret.
Ajun plin de rugăciuni, de colinzi și de har.
Refren
Bucură-te, atunci când frămânți cozonaci
Căci frămânți și pentru colindătorii săraci!
Numai cuvinte calde și nici un gând amar!
Miros de brad ,de cozonaci și de sarmale!.
In soba, lemnul devine incet fum și jar.
Refren
Dragul meu, oriunde-ai fi , vino în Ajun
Cu fundițe-albastre pentru bradul de Crăciun!
În case de piatră și lemn, Dumnezeu preabun
Trimite îngeri luminoși și Duhul plin de har.
Este decembrie, prima zi de Crăciun.
Acum focul nu este decât fum și jar.
Poezie de Marieta Maglas
Mistrețul
Și fuge,și fuge de rupe pământul
Mistrețul,mistrețul cu colți ca argintul.
Ce palidă lună, ce lună bizară,
Ce stea care cade și cade să piarâ?
Pământul se zbate, pământul mocnește.
Mistrețul aleargă, gonește orbește.
El vrea să se~ascundă,ce seară cumplită!
Pământul se crapă și vrea să~l înghită.
Aleargă orbește prin lunci și ponoare.
Ce prinț din Levant vine la vânătoare?
Ce corn de argint îi străpunge iar gândul?
Ce vuiet s~aude? Aleargă ca vântul.
Deodată~l aude cum strigă pe creste.
Lung si lucios e acest zmeu din poveste.
Cu dinți ca argintul și flăcări în gură,
Ucide, ucide cu o lovitură.
Fulgere ai săi ochi,prin ploaie gonește.
Nici codri, nici râuri, nimic nu~l oprește.
Și urlă, scrâșnește,îl vede cum vine
El vrea să~l străpungă, dar cade pe șine.
Și zmeul s~oprește,gura~i înroșită,
Iar steaua tot cade, ce noapte cumplită!
Cu ai săi colți zdrobiți, printre îngeri și flori,
Mistrețul nu moare, ci aleargă pe nori.
Poezie de Marieta Maglas
Dedicată poetului Ştefan Augustin Doinaş pentru superba lui poezie 'Mistreţul cu colţi de argint.'
Nota : Aseară eram în tren și un biet mistreț a murit sub șine. Trenul plin de sângele mistrețului nu a mai putut continua călătoria. A fost un accident. Am plâns, apoi am compus această poezie. Doamne ajuta!
Un poem Sestet în oglindă pentru fluturi
Lumina dă strălucire aripilor magice ale fluturelui în zbor,
Zborul este frumusețea lui și încântarea anemonelor,în lumină .
Aripile flutură libere arcuindu-se delicat; parcă s-ar legăna,
Legănare de dans învață el pe florile albe, cu a lui aripă.
Briza îl găsește printre roz ~înfloriții copaci,
Copacii îi propulsează spiritul inocent și pur în briză.
Dansul farmecă floarea pentru a o pune în transă,
Transa este stilul lui de a aduna polen pentru a putea dansa.
Visele fierbinți devin purpurii, atunci când dulcea floare strălucește,
Strălucirea soarelui în zori, pe cer, da profunzime îndrăgostitului visător.
Fermecându-l, ea ii spune povesti pentru a se putea arunca în brațele lui.
Brațele lui redevin aripi atunci când caută cu frenezie si alte farmece.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: Aceasta poezie este publicata.
Deșertul
E ceva de invățat in deșert - Cuvinte sacre.
Există un fel de sete și un deșert imens,
locuit intotdeauna de mulți oameni ~ rătăcitori,
rătăcitori muribunzi, cei cu ochi de plumb,
cei pierduți și inutili in noaptea vieții.
Noi stele incep să strălucească pe același
cer unic, greu, vizibilitate diminuată și imprejurimi.
Aceste stele sunt cu siguranță străvechi,
o lumină de noapte pentru toți cei invinși
care continuă să cante cantecele lor grele.
Ei caută o sursă de apă dulce. Orice
alt tip de apă este lipsita de importanță.
Cineva a spus că poate preface pămantul
uscat in izvoare de ape. Nu este vorba doar despre
sete~ in stele, Dumnezeu, omniprezent. In general,
rătăcitorii muribunzi incă mai au voință și speranță.
Nu pot muri de două ori, dar ei cred că vor pierde
totul pentru că nimic nu mai poate fi salvat.
Cu toate acestea, există o posibilitate infimă
de găsire a unui loc de supraviețuire.
Poem Zen pentru sunet
Păstrarea lucrurilor în amintire este o provocare ~
gunoiul sinelui; cântând la pian;
lacrimi precum picăturile de sânge, în ploaia țipătoare.
Sunetul este doar percepția minții ~
vibrații contorsionate pentru propria lor conversie.
Picăturile de ploaie cad peste toate florile libere, fără excepție.
Mistralul nu poate spulbera suferințele sau sentimentele.
O petală care alunecă în aer poate nuanța poezia unui cântec;
mormintele secrete; erorile grave, ascunse; ghețarii dismorfici;
ferestrele mate; și lucrătorii fără de adăpost;
dorința de a vedea soarele în diminețile mohorâte;
un ochi spiritual pentru o prejudecată împotriva cerului; grindină.
Un dans al picăturilor de ploaie în lumină și focuri de artificii în noapte;
ecouri ritmice. Vântul, care suflă, poate spulbera, până la distrugere, albastrul și
viața nefericită, în haos; lumina plină de cruzime a războaielor;
plante și animale sângerând îngenuncheate;
oameni ca rocile vii, flori și pietre în grădini; a avea
un sentiment de apartenență și un limbaj de dor;
femei cântând imnuri sfinte în temple;
ascultându-și propriile voci.
Vânturile și spiritele sunt, în esență, invizibile;
liniște, forță. Cerul este mai înalt decât ploaia.
Zgomotul făcut de un avion de luptă poate accelera
procesul de spargere al ferestrelor , de ofilire al florilor,
de alterare a viselor și de prăbușire al bisericilor.
Acest zgomot este asemănător mistralului; degradare de-a lungul secolelor.
În ceață, sufletele netrupești escaladează
serenitatea munților pentru un nou proces de metamorfozare.
Autorul poeziei este Marieta Maglas
Aceasta poezie a fost publicata in Dissident Voice.
Dansul Senbonzakura din oglindă
Am inchis fereastra plină de crăpături a diminetii.
Prima rafală de vânt adusese sunete de flaut,
de tobe și de paşi efemeri ; de explozii și de
distorsiuni; toate dispăreau încet în melancolia ploii.
Priveam atent un dans lent și, ca de obicei,
sincron cu imaginea mişcărilor din oglindă;
crâmpeie de amintiri invadau spațiul spiritual;
iubirea pe care o simțim atunci când mintea
este golită de emoțiile fierbinți ale verii.
M-am așezat lângă o vecină în vârstă
ce avusese un fiu care a luptat pe frontul din
Asia până când a fost împușcat și despicat
în două. Luptase printre cei mai buni
soldați, toti perfecționisti. Muzica s-a oprit
brusc, dar mișcarile dansatorilor au continuat
în absența notelor, accelerându-se, din când
în când, pentru a crea o anumită tensiune
cu scopul de a evoca stări de euforie precum și
emoții estetice. Acea muzica era veche, tot atat de
veche precum pianul. Ritmul mișcărilor era similar cu
cel dintr-o animație Disney care se derulează lent.
Toți dansatorii purtau eșarfe albe și executau
foarte multe piruete pentru a sugera ideea de
agitație și suspans. Fereastra s-a deschis lăsând să
pătrundă un aer metropolitan, intesat cu zgomote;
un vânt vijelios și rece care începea să aducă
infecții fatale precum sunt cele găsite în ghețarii
ancestrali; pandemii și civilizații dispărute;
o istorie care se repetă ciclic ; un vânt premergător
ploilor abundente de toamnă. Aceste bacterii sunt
reale și pot distruge totul ; un contrast pentru
desenele animate Disney; inocență; culpabilitate.
Viața este concretă în sine. Atunci când viața devine
halucinantă, un pericol ascuns și extrem de destructiv
devine real. Grindina găurea acoperișul tăcerii.
Dansatorii transmiteau semnele lui Dumnezeu prin
intermediul mimicii precum și prin fluturarea brațelor
deasupra capului; semnele semanau cu niste numere.
Numele lui Dumnezeu era preamărit. Ei au început să
se legene si sa cânte cântece religioase despre Iisus.
Dansul nu părea să fie coregrafiat. Ideea de emoție
ancestrală; ideea de a simți și de a resimți; ordine
și dezordine mentală ; emoții care pătrund sufletele
suferinde pentru a dispărea lent și pașnic in linistea noptii.
Poezie de Marieta Maglas
Nota :Această poezie este publicată.