Sonet violet pentru Paul Gauguin
În mijlocul florilor de Hibiscus strălucitoare,
Doar culori schimbătoare în îmbrățișarea soarelui,
Tahiti este plin de povești de pură încântare;
Din zori până la apusul mov, și zborul fluturelui.
Munții zimțuiesc cerul albastru, cu- a lor maiestate.
Verdele, jad nuanțat al lagunelor reflectante
Coralii de turcoaz, dansând, dau apei sonoritate.
Dansează cu anemonele roșii, exuberante.
În timp ce focul aprins la amiază pare de cobalt,
Valurile viridine-s cerneluri pentru tiparnițe.
Tonurile Murex sunt melci ascunși printre roci de bazalt.
Simboluri renascentiste, zambilele par lămpițe.
Tahiti, un Eden imortalizat pe șevalete,
Surprinde momentul istoric ~ natură și vis vibrant;
Pensula lui Gauguin, în zorile ultraviolete,
Ecouri de artă si lumini cu efect reverberant.
Un sonet recitat de zefir și de mișcarea apei,
Nuanțele de mov pictate ating corzile harpei.
Poezie de Marieta Maglas
Poems in the same category
flux de poeme naani /35
controlând jocul-
activismul schimbă
narațiunea
pentru un impact explozibil
Dansul fulgilor de nea
Într-o iarnă-albă, dansul lor se ivește,
Fulgii de nea în aer parcă se leagănă.
Cu gingășie și grație, pe pământ coboară,
O simfonie magică, ce ochii ne încântă.
Pe crengi și acoperișuri, ei se așează ușor,
Un tablou fermecător, ce vestește iarna.
Îmbracă lumea-n alb, un decor adormit,
Dansând pe notele dulci ale naturii eterna armonie.
Copiii în grădină prind un fulg cu dorințe,
Rotunjimile delicate le zâmbesc printre paienjeni.
Ating bucuria în palme pentru o clipită fugace,
Un moment magic ce strânge povestea în crenelurile lor.
Dansul fulgilor e ca o horă a visurilor împlinite,
Clasați pe ritm în valuri albe și efemere.
În lumina zorilor întregul univers dansează,
O mireasmă a miracolului făr' de sfârșit.
Fulgii cad mereu peste orașul dezvelit,
Luminând nopțile reci cu sclipiri luminoase.
Rugăm sărbatoarea tainicelor clipe-i să le pice noroc
Și cerem timpului să oftăm, ca să le primenească-ncă o poezie frumoasă.
Toamnă bogată!
A trecut ieri pe la mine
Vântul cel rece de toamnă,
Și mi-a spus că este vremea
Să m-apuc de cules poamă.
M-am uitat în sus spre cer
Și-am văzut cocori în zbor,
Multă gălăgie-n deplasare
Și un ,, V " perfect sub nor.
Am în preajma casei multă vie
Nobilă, hibrdă, soiuri bune,
Însă anul a fost unul secetos
Cu struguri puțini în regiune.
Mâine toți vom merge la cules
Și voi pune teascul în mișcare,
Must să-obțin și-apoi vin dulce
Să degust puțin după mâncare.
Astăzi mi-am propus o treabă
Să strâng prunele din pomi,
Să fac magiun și oleac de țuică
Tare, când o bei ușor s-adormi.
Nucii mă așteaptă ca să-i bat
Dar nu știu când le e rândul,
Seara aș dori să scriu un vers
Vine somnul și-mi ia gândul.
Frumos e anotimpul toamnă
Când munca ta este-n cămară,
Să ai legume, fructe și borcane
Când gerul pe pământ...coboară!
Poem Jintishi pentru Crăciun
Un timp înghețat aduce liniște și zăpadă abundentă ;
a-L prețui pe Dumnezeu atunci când ești înzăpezit.
Fulgii de nea cad pe tâmplele brazilor argintii, care sunt tăiați;
tot ce poți face este să cânți armonios imnuri religioase ~
un cer înghețat și lipsit de albinele care zboară în căutarea hranei ;
Plină de cocori, umbra toamnei trecute alunecă în uitare;
E ajunul Crăciunului și oamenii așteaptă iertarea, dar
fiecare tufiș alb se transformă într-un diavol de zăpadă;
zborurile de păsări , ciripiturile sferice și amintirile liturgice devin
icoane în trunchiurile de copaci~ iubire conștientizată și îngropată;
Îngerii de lumină coboară din înaltul cerului, în timp ce pădurea este defrișată.
Lumina stelelor învăluie liniștea noptii intr-o parte a lumii ;suferință și iubire.
Acea pădure chiar are nevoie de o nouă primăvară pentru revivifiere;
Imnurile pătrund spațiul cosmic divin; absorbție și dispariție; metamorfoză.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: aceasta poezia este publicata.
Toamna
Zbărcesc frunzele uscate
Fața netedă de scoarță
Pe cărările-nfundate
în puzderie de ceață.
Suflă vântul năucit
peste norul ce fumegă
Din trupul ruginit,
Desprins de pe o creangă
Aripi golașe-n stoluri
Văzduhul împânzirä,
Cuibărindu se de goluri,
În depărtare se topirä.
,ploi mărunte- n tropäit
Tin isonul pașilor,
Schițänd câte-un plescäit
Prin crăpătura ușilor.
Bolta cerne n friguratä
Din năframa cenușie
Peste ziua spulberatä
Din a nopții inerție..
flux de poeme naani /35
controlând jocul-
activismul schimbă
narațiunea
pentru un impact explozibil
Dansul fulgilor de nea
Într-o iarnă-albă, dansul lor se ivește,
Fulgii de nea în aer parcă se leagănă.
Cu gingășie și grație, pe pământ coboară,
O simfonie magică, ce ochii ne încântă.
Pe crengi și acoperișuri, ei se așează ușor,
Un tablou fermecător, ce vestește iarna.
Îmbracă lumea-n alb, un decor adormit,
Dansând pe notele dulci ale naturii eterna armonie.
Copiii în grădină prind un fulg cu dorințe,
Rotunjimile delicate le zâmbesc printre paienjeni.
Ating bucuria în palme pentru o clipită fugace,
Un moment magic ce strânge povestea în crenelurile lor.
Dansul fulgilor e ca o horă a visurilor împlinite,
Clasați pe ritm în valuri albe și efemere.
În lumina zorilor întregul univers dansează,
O mireasmă a miracolului făr' de sfârșit.
Fulgii cad mereu peste orașul dezvelit,
Luminând nopțile reci cu sclipiri luminoase.
Rugăm sărbatoarea tainicelor clipe-i să le pice noroc
Și cerem timpului să oftăm, ca să le primenească-ncă o poezie frumoasă.
Toamnă bogată!
A trecut ieri pe la mine
Vântul cel rece de toamnă,
Și mi-a spus că este vremea
Să m-apuc de cules poamă.
M-am uitat în sus spre cer
Și-am văzut cocori în zbor,
Multă gălăgie-n deplasare
Și un ,, V " perfect sub nor.
Am în preajma casei multă vie
Nobilă, hibrdă, soiuri bune,
Însă anul a fost unul secetos
Cu struguri puțini în regiune.
Mâine toți vom merge la cules
Și voi pune teascul în mișcare,
Must să-obțin și-apoi vin dulce
Să degust puțin după mâncare.
Astăzi mi-am propus o treabă
Să strâng prunele din pomi,
Să fac magiun și oleac de țuică
Tare, când o bei ușor s-adormi.
Nucii mă așteaptă ca să-i bat
Dar nu știu când le e rândul,
Seara aș dori să scriu un vers
Vine somnul și-mi ia gândul.
Frumos e anotimpul toamnă
Când munca ta este-n cămară,
Să ai legume, fructe și borcane
Când gerul pe pământ...coboară!
Poem Jintishi pentru Crăciun
Un timp înghețat aduce liniște și zăpadă abundentă ;
a-L prețui pe Dumnezeu atunci când ești înzăpezit.
Fulgii de nea cad pe tâmplele brazilor argintii, care sunt tăiați;
tot ce poți face este să cânți armonios imnuri religioase ~
un cer înghețat și lipsit de albinele care zboară în căutarea hranei ;
Plină de cocori, umbra toamnei trecute alunecă în uitare;
E ajunul Crăciunului și oamenii așteaptă iertarea, dar
fiecare tufiș alb se transformă într-un diavol de zăpadă;
zborurile de păsări , ciripiturile sferice și amintirile liturgice devin
icoane în trunchiurile de copaci~ iubire conștientizată și îngropată;
Îngerii de lumină coboară din înaltul cerului, în timp ce pădurea este defrișată.
Lumina stelelor învăluie liniștea noptii intr-o parte a lumii ;suferință și iubire.
Acea pădure chiar are nevoie de o nouă primăvară pentru revivifiere;
Imnurile pătrund spațiul cosmic divin; absorbție și dispariție; metamorfoză.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: aceasta poezia este publicata.
Toamna
Zbărcesc frunzele uscate
Fața netedă de scoarță
Pe cărările-nfundate
în puzderie de ceață.
Suflă vântul năucit
peste norul ce fumegă
Din trupul ruginit,
Desprins de pe o creangă
Aripi golașe-n stoluri
Văzduhul împânzirä,
Cuibărindu se de goluri,
În depărtare se topirä.
,ploi mărunte- n tropäit
Tin isonul pașilor,
Schițänd câte-un plescäit
Prin crăpătura ușilor.
Bolta cerne n friguratä
Din năframa cenușie
Peste ziua spulberatä
Din a nopții inerție..
Other poems by the author
Eva
O lumină violetă pătrunde tot și, în special,
tot ce se crapă; buze pietrificate, sentimente
uitate, precum și stări amăgitoare de fericire.
Această lumină este o culoare, ce împodobește
urechea unei femei ; ureche, care poate auzi ;
un cântec violet ascuns în taina sânului~
frunze pentru a acoperi răni vechi; dureri după
dureri ; goliciune. Această femeie știe că tot
ceea ce strălucește nu este doar aur în universul
ei paralel ; templu, refracție, dispersie. Învață
cum să–și înfingă dinții într-un măr și-i înfinge
din nou până când acesta se crapă ; a mușca,
remușcare. Ulterior, ea mestecă pentru a se
hrăni; deschidere, transformare ; Ea are nevoie
de sentimentul conștiinței de sine; reflexie de
lumină pe marginea propriului ei abis; cruditate
lăptoasă, matitate, creștere, prăsire și maturație
de toamnă; părăsire. Subconștientul ei este un
cavou în care zace o puritate primară, puerilism.
Viața ei este o zbatere pentru nimic; o ramură
din pomul cunoașterii, care nu va înflori niciodată;
sămânță, a germina. Ea este încă existentă și vie
sub cerul ei plin de nori, îndepărtat și apatic ;
crepuscul trist. Ea are nevoie de o sărutare sfântă
pentru galaxia ei de sentimente. Aude sâsâitul șarpelui,
verde la față, și freamătul frunzelor ; mască~
fie alba, fie roșie, fie galbenă, fie cafenie. Viața ei
este întunecare. Ea nu vrea să se dezumanizeze.
Umbra ei este o formă în spațiu, una eterică.
Ea înțelege semnificația fructului interzis, pe care
îl păstrează în căușul iubirii ; zbârcire, mumificare.
Poezie de Marieta Maglas
Aubade pentru pian
Acea sonată izvorăște din dorința ta
de a explora o anumită idee muzicală.
Mă uit la "The Sky", o capodoperă
pictată cu foarfeca de Henri Matisse,
în timp ce te ascult. Acele păsări albe,
care se înalță, se aseamănă cu niște
hieroglife în mișcare. Pare atât de diferită
această duminică, în zorii zilei și
în secreția de lumină a soarelui,
ce pare că vrea să se ascundă!
Câteva raze aurii țes o pânză pentru
a crea noi spirale de viață
complexe și atrăgătoare. ‘Visele care
se ridică și îngerii care cad’ este tema piesei tale de pian.
Acest timp neobișnuit se balansează
făcând sincronism cu albirea treptată a părului tău.
Două foarfecuțe Mizutani par să fie uitate
pe un scaun similar cu cele care se găsesc
în saloanele de coafură. Dar salonul nostru
este destinat să fie un loc de întâlnire
pentru numeroși artiști.
Casa are scări în spirală care
duc până la Strada Singurătății. Duminicile
nu sunt importante pentru noi,
dar cred că ar trebui să fie,
din moment ce ele servesc
ca un memento pentru oameni.
Ei pot avea, astfel, mai mult timp pentru
rugăciune și pentru meditație în biserici, mai ales.
Acea ușă, care închide camera ta secretă,
se mișcă, spulberând tăcerea.
Din când în când, eu totuși aud
notele pianului tău dispărând în aer.
Ele sunt precum pașii de pe holul nostru ; sunt fugitive.
Este o nouă duminică, dar lacrimi vechi
curg din ochii albi ai norilor. Deși plouă torențial,
prietenii nu vor să rateze momentul în care
pot să te audă cântând la pian.
Notele scrise de tine pe caietul de muzică seamănă
cu niște hieroglife antice.
Sunetele pianului strălucesc.
Nu ți-am spus niciodată cât de mult te iubesc în zori,
atunci când mă trezesc și te văd dormind lângă mine.
În fiecare dimineață, sentimentul renaște din nou
din cenușa zilei de ieri.
Poezie de Marieta Maglas
Poezia este publicata in OPA.
Curcubeul sunetelor
Cerul crepuscular este
indigo-portocaliu,
o simfonie. Lumina
este absorbită; se descompune
în fotoni. O stea moare
în univers. Devine iubire.
Întunericul este atras de
cuanta de energie;
este infinit și înghețat în sine
atunci când pătrunde
sinele fierbinte al luminii.
Vântul îmbrățișează fiorul
macilor nepalezi ~
frumuseți hipnotice și
pete roșii pe
un lan de grâu
ce așteaptă secerișul~
scutură zgomotos galbenul obosit;
albastrul astral vibrează și
poate fi auzit ~
acorduri de jazz și
bluesuri în progresie;
versuri despre oamenii
învăluiți în frunze,
o dragoste sfântă și
un curcubeu sonor.
Ieri am devenit bunică (Villanelle)
Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ,
O lume nouă se deschide-n zori,
Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.
Prin lacrimi și durere, strigăt sfânt,
Lumina vieții vine fără nori,
Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ.
Și Dumnezeu coboară prin Cuvânt,
Să-nvețe pe părinții iubitori;
Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.
Bunica scrie pentru el un cânt,
Pictează viața lui cu dulci culori.
Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ,
Dar el aprinde-n noi un nou avânt,
Viață bătrână cu-ale ei rigori.
Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.
Nepotul este- un univers profund,
De noi povești devenim cititori.
Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ,
Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.
Villanelle de Marieta Maglas
În franceză:
Poésie pour mon petit-fils
Poésie de Marieta Maglas
Nouveau,
Un cri dans l'air,
Vulcans intérieurs,
Chaleur d'une vie, douce,
Éclat.
Larmes d'une mère,
Forte danse de l'âme,
L'enfant éclaire,
Les ombres du passé,
Espoir.
Rires entrelacés,
Un regard pur éveille,
En cette aube tendre,
Mon cœur s'épanouit,
Avenir.
În engleză:
Villanelle for My Grandson
Poem by Marieta Maglas
In pain, a child arrives beneath the storm,
While volcanoes spill their fire on the ground,
A tiny heart, a world where love takes form.
The earth trembles as if it must transform,
And through the clouds, joy's soft whispers abound.
In pain, a child arrives beneath the storm.
A grandmother's role is forever warm,
With arms wide open, ready to astound,
A tiny heart, a world where love takes form.
Little breaths are echoes, tender like a norm,
Eyes full of wonder—his gaze knows no bound.
In pain, a child arrives beneath the storm.
He cries, the sound a gentle, wild alarm,
For in his game, love’s secret truths are found.
A tiny heart, a world where love takes form.
Two grandmothers unite in this love charm
To cradle dreams; their silence is profound.
In pain, a child arrives beneath the storm,
A tiny heart, a world where love takes form.
EA HAERE IA OE, o pictură realizată de Paul Gauguin
O lumină violetă pătrunde tot ce se crapă;
buze pietrificate, sărutări uitate,
precum și stări de fericire iluzorie.
Această lumină devine o culoare
ce împodobește urechea stângă a unei femei și
poate fi chiar auzită.
Ea devine cântec atunci când
inima palpită pentru un sentiment
în ascunzișul sânului~
frunze pentru a acoperi răni vechi;
dureri după dureri ;goliciune.
Această femeie știe că ceea ce strălucește
nu este aur în universul ei paralel.
Învață cum să–și înfingă dinții într-un măr
și-i înfinge din nou până când acesta se crapă ;
apoi mestecă pentru a se hrăni;
lapte, creștere și toamnă în fruct;
Are nevoie de sentimentul conștiinței de sine;
reflexie de lumină pe marginea propriului ei abis;
un timp al tăcerii.
Subconștientul ei este o cameră funerară
în care zace o puritate primară.
Viața ei este un zbucium pentru nimic;
o ramură care nu va înmuguri niciodată;
o ramură din pomul cunoașterii ;
încă existentă sub cerul înnorat,
trist la apus, îndepărtat și apatic.
Ea are nevoie de un sărut sfânt pentru
galaxia ei de sentimente.
Aude sâsâitul verde al șarpelui și
freamătul frunzelor.
Viața ei este întunecare.
Ea nu vrea să fie dezumanizată-
Umbra ei- o formă în spațiu, una eterică.
Ea înțelege semnificația fructului interzis
pe care îl păstrează în în căușul iubirii.
Dansul Senbonzakura din oglindă
Am inchis fereastra plină de crăpături a diminetii.
Prima rafală de vânt adusese sunete de flaut,
de tobe și de paşi efemeri ; de explozii și de
distorsiuni; toate dispăreau încet în melancolia ploii.
Priveam atent un dans lent și, ca de obicei,
sincron cu imaginea mişcărilor din oglindă;
crâmpeie de amintiri invadau spațiul spiritual;
iubirea pe care o simțim atunci când mintea
este golită de emoțiile fierbinți ale verii.
M-am așezat lângă o vecină în vârstă
ce avusese un fiu care a luptat pe frontul din
Asia până când a fost împușcat și despicat
în două. Luptase printre cei mai buni
soldați, toti perfecționisti. Muzica s-a oprit
brusc, dar mișcarile dansatorilor au continuat
în absența notelor, accelerându-se, din când
în când, pentru a crea o anumită tensiune
cu scopul de a evoca stări de euforie precum și
emoții estetice. Acea muzica era veche, tot atat de
veche precum pianul. Ritmul mișcărilor era similar cu
cel dintr-o animație Disney care se derulează lent.
Toți dansatorii purtau eșarfe albe și executau
foarte multe piruete pentru a sugera ideea de
agitație și suspans. Fereastra s-a deschis lăsând să
pătrundă un aer metropolitan, intesat cu zgomote;
un vânt vijelios și rece care începea să aducă
infecții fatale precum sunt cele găsite în ghețarii
ancestrali; pandemii și civilizații dispărute;
o istorie care se repetă ciclic ; un vânt premergător
ploilor abundente de toamnă. Aceste bacterii sunt
reale și pot distruge totul ; un contrast pentru
desenele animate Disney; inocență; culpabilitate.
Viața este concretă în sine. Atunci când viața devine
halucinantă, un pericol ascuns și extrem de destructiv
devine real. Grindina găurea acoperișul tăcerii.
Dansatorii transmiteau semnele lui Dumnezeu prin
intermediul mimicii precum și prin fluturarea brațelor
deasupra capului; semnele semanau cu niste numere.
Numele lui Dumnezeu era preamărit. Ei au început să
se legene si sa cânte cântece religioase despre Iisus.
Dansul nu părea să fie coregrafiat. Ideea de emoție
ancestrală; ideea de a simți și de a resimți; ordine
și dezordine mentală ; emoții care pătrund sufletele
suferinde pentru a dispărea lent și pașnic in linistea noptii.
Poezie de Marieta Maglas
Nota :Această poezie este publicată.
Eva
O lumină violetă pătrunde tot și, în special,
tot ce se crapă; buze pietrificate, sentimente
uitate, precum și stări amăgitoare de fericire.
Această lumină este o culoare, ce împodobește
urechea unei femei ; ureche, care poate auzi ;
un cântec violet ascuns în taina sânului~
frunze pentru a acoperi răni vechi; dureri după
dureri ; goliciune. Această femeie știe că tot
ceea ce strălucește nu este doar aur în universul
ei paralel ; templu, refracție, dispersie. Învață
cum să–și înfingă dinții într-un măr și-i înfinge
din nou până când acesta se crapă ; a mușca,
remușcare. Ulterior, ea mestecă pentru a se
hrăni; deschidere, transformare ; Ea are nevoie
de sentimentul conștiinței de sine; reflexie de
lumină pe marginea propriului ei abis; cruditate
lăptoasă, matitate, creștere, prăsire și maturație
de toamnă; părăsire. Subconștientul ei este un
cavou în care zace o puritate primară, puerilism.
Viața ei este o zbatere pentru nimic; o ramură
din pomul cunoașterii, care nu va înflori niciodată;
sămânță, a germina. Ea este încă existentă și vie
sub cerul ei plin de nori, îndepărtat și apatic ;
crepuscul trist. Ea are nevoie de o sărutare sfântă
pentru galaxia ei de sentimente. Aude sâsâitul șarpelui,
verde la față, și freamătul frunzelor ; mască~
fie alba, fie roșie, fie galbenă, fie cafenie. Viața ei
este întunecare. Ea nu vrea să se dezumanizeze.
Umbra ei este o formă în spațiu, una eterică.
Ea înțelege semnificația fructului interzis, pe care
îl păstrează în căușul iubirii ; zbârcire, mumificare.
Poezie de Marieta Maglas
Aubade pentru pian
Acea sonată izvorăște din dorința ta
de a explora o anumită idee muzicală.
Mă uit la "The Sky", o capodoperă
pictată cu foarfeca de Henri Matisse,
în timp ce te ascult. Acele păsări albe,
care se înalță, se aseamănă cu niște
hieroglife în mișcare. Pare atât de diferită
această duminică, în zorii zilei și
în secreția de lumină a soarelui,
ce pare că vrea să se ascundă!
Câteva raze aurii țes o pânză pentru
a crea noi spirale de viață
complexe și atrăgătoare. ‘Visele care
se ridică și îngerii care cad’ este tema piesei tale de pian.
Acest timp neobișnuit se balansează
făcând sincronism cu albirea treptată a părului tău.
Două foarfecuțe Mizutani par să fie uitate
pe un scaun similar cu cele care se găsesc
în saloanele de coafură. Dar salonul nostru
este destinat să fie un loc de întâlnire
pentru numeroși artiști.
Casa are scări în spirală care
duc până la Strada Singurătății. Duminicile
nu sunt importante pentru noi,
dar cred că ar trebui să fie,
din moment ce ele servesc
ca un memento pentru oameni.
Ei pot avea, astfel, mai mult timp pentru
rugăciune și pentru meditație în biserici, mai ales.
Acea ușă, care închide camera ta secretă,
se mișcă, spulberând tăcerea.
Din când în când, eu totuși aud
notele pianului tău dispărând în aer.
Ele sunt precum pașii de pe holul nostru ; sunt fugitive.
Este o nouă duminică, dar lacrimi vechi
curg din ochii albi ai norilor. Deși plouă torențial,
prietenii nu vor să rateze momentul în care
pot să te audă cântând la pian.
Notele scrise de tine pe caietul de muzică seamănă
cu niște hieroglife antice.
Sunetele pianului strălucesc.
Nu ți-am spus niciodată cât de mult te iubesc în zori,
atunci când mă trezesc și te văd dormind lângă mine.
În fiecare dimineață, sentimentul renaște din nou
din cenușa zilei de ieri.
Poezie de Marieta Maglas
Poezia este publicata in OPA.
Curcubeul sunetelor
Cerul crepuscular este
indigo-portocaliu,
o simfonie. Lumina
este absorbită; se descompune
în fotoni. O stea moare
în univers. Devine iubire.
Întunericul este atras de
cuanta de energie;
este infinit și înghețat în sine
atunci când pătrunde
sinele fierbinte al luminii.
Vântul îmbrățișează fiorul
macilor nepalezi ~
frumuseți hipnotice și
pete roșii pe
un lan de grâu
ce așteaptă secerișul~
scutură zgomotos galbenul obosit;
albastrul astral vibrează și
poate fi auzit ~
acorduri de jazz și
bluesuri în progresie;
versuri despre oamenii
învăluiți în frunze,
o dragoste sfântă și
un curcubeu sonor.
Ieri am devenit bunică (Villanelle)
Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ,
O lume nouă se deschide-n zori,
Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.
Prin lacrimi și durere, strigăt sfânt,
Lumina vieții vine fără nori,
Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ.
Și Dumnezeu coboară prin Cuvânt,
Să-nvețe pe părinții iubitori;
Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.
Bunica scrie pentru el un cânt,
Pictează viața lui cu dulci culori.
Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ,
Dar el aprinde-n noi un nou avânt,
Viață bătrână cu-ale ei rigori.
Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.
Nepotul este- un univers profund,
De noi povești devenim cititori.
Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ,
Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.
Villanelle de Marieta Maglas
În franceză:
Poésie pour mon petit-fils
Poésie de Marieta Maglas
Nouveau,
Un cri dans l'air,
Vulcans intérieurs,
Chaleur d'une vie, douce,
Éclat.
Larmes d'une mère,
Forte danse de l'âme,
L'enfant éclaire,
Les ombres du passé,
Espoir.
Rires entrelacés,
Un regard pur éveille,
En cette aube tendre,
Mon cœur s'épanouit,
Avenir.
În engleză:
Villanelle for My Grandson
Poem by Marieta Maglas
In pain, a child arrives beneath the storm,
While volcanoes spill their fire on the ground,
A tiny heart, a world where love takes form.
The earth trembles as if it must transform,
And through the clouds, joy's soft whispers abound.
In pain, a child arrives beneath the storm.
A grandmother's role is forever warm,
With arms wide open, ready to astound,
A tiny heart, a world where love takes form.
Little breaths are echoes, tender like a norm,
Eyes full of wonder—his gaze knows no bound.
In pain, a child arrives beneath the storm.
He cries, the sound a gentle, wild alarm,
For in his game, love’s secret truths are found.
A tiny heart, a world where love takes form.
Two grandmothers unite in this love charm
To cradle dreams; their silence is profound.
In pain, a child arrives beneath the storm,
A tiny heart, a world where love takes form.
EA HAERE IA OE, o pictură realizată de Paul Gauguin
O lumină violetă pătrunde tot ce se crapă;
buze pietrificate, sărutări uitate,
precum și stări de fericire iluzorie.
Această lumină devine o culoare
ce împodobește urechea stângă a unei femei și
poate fi chiar auzită.
Ea devine cântec atunci când
inima palpită pentru un sentiment
în ascunzișul sânului~
frunze pentru a acoperi răni vechi;
dureri după dureri ;goliciune.
Această femeie știe că ceea ce strălucește
nu este aur în universul ei paralel.
Învață cum să–și înfingă dinții într-un măr
și-i înfinge din nou până când acesta se crapă ;
apoi mestecă pentru a se hrăni;
lapte, creștere și toamnă în fruct;
Are nevoie de sentimentul conștiinței de sine;
reflexie de lumină pe marginea propriului ei abis;
un timp al tăcerii.
Subconștientul ei este o cameră funerară
în care zace o puritate primară.
Viața ei este un zbucium pentru nimic;
o ramură care nu va înmuguri niciodată;
o ramură din pomul cunoașterii ;
încă existentă sub cerul înnorat,
trist la apus, îndepărtat și apatic.
Ea are nevoie de un sărut sfânt pentru
galaxia ei de sentimente.
Aude sâsâitul verde al șarpelui și
freamătul frunzelor.
Viața ei este întunecare.
Ea nu vrea să fie dezumanizată-
Umbra ei- o formă în spațiu, una eterică.
Ea înțelege semnificația fructului interzis
pe care îl păstrează în în căușul iubirii.
Dansul Senbonzakura din oglindă
Am inchis fereastra plină de crăpături a diminetii.
Prima rafală de vânt adusese sunete de flaut,
de tobe și de paşi efemeri ; de explozii și de
distorsiuni; toate dispăreau încet în melancolia ploii.
Priveam atent un dans lent și, ca de obicei,
sincron cu imaginea mişcărilor din oglindă;
crâmpeie de amintiri invadau spațiul spiritual;
iubirea pe care o simțim atunci când mintea
este golită de emoțiile fierbinți ale verii.
M-am așezat lângă o vecină în vârstă
ce avusese un fiu care a luptat pe frontul din
Asia până când a fost împușcat și despicat
în două. Luptase printre cei mai buni
soldați, toti perfecționisti. Muzica s-a oprit
brusc, dar mișcarile dansatorilor au continuat
în absența notelor, accelerându-se, din când
în când, pentru a crea o anumită tensiune
cu scopul de a evoca stări de euforie precum și
emoții estetice. Acea muzica era veche, tot atat de
veche precum pianul. Ritmul mișcărilor era similar cu
cel dintr-o animație Disney care se derulează lent.
Toți dansatorii purtau eșarfe albe și executau
foarte multe piruete pentru a sugera ideea de
agitație și suspans. Fereastra s-a deschis lăsând să
pătrundă un aer metropolitan, intesat cu zgomote;
un vânt vijelios și rece care începea să aducă
infecții fatale precum sunt cele găsite în ghețarii
ancestrali; pandemii și civilizații dispărute;
o istorie care se repetă ciclic ; un vânt premergător
ploilor abundente de toamnă. Aceste bacterii sunt
reale și pot distruge totul ; un contrast pentru
desenele animate Disney; inocență; culpabilitate.
Viața este concretă în sine. Atunci când viața devine
halucinantă, un pericol ascuns și extrem de destructiv
devine real. Grindina găurea acoperișul tăcerii.
Dansatorii transmiteau semnele lui Dumnezeu prin
intermediul mimicii precum și prin fluturarea brațelor
deasupra capului; semnele semanau cu niste numere.
Numele lui Dumnezeu era preamărit. Ei au început să
se legene si sa cânte cântece religioase despre Iisus.
Dansul nu părea să fie coregrafiat. Ideea de emoție
ancestrală; ideea de a simți și de a resimți; ordine
și dezordine mentală ; emoții care pătrund sufletele
suferinde pentru a dispărea lent și pașnic in linistea noptii.
Poezie de Marieta Maglas
Nota :Această poezie este publicată.