Închisoare cu pereți invizibili
Uneori mă eliberez, dar adeseori sunt întemnițată
în închisoarea sufletului meu, o închisoare cu
pereți invizibili și, aparent, inexistenți, atunci
când plâng. Și doar atunci când plâng, eu
simt cum spiritul îmi îmbrățișează materia;
apartenenţă; tristețe incurabilă. O realitate
înspăimântătoare și asemănătoare apocalipsei
mă forțează să privesc; imagini stocate pe retină;
atunci când pericolul este prea mare pentru a fi
conștientizat; ne mințim singuri atunci când credem că
nimic nu se crapă în interior; atunci când, de fapt, totul
se crapă; Africa se crapă, India se crapă, Turcia se crapă;
se crapă pământul și înghite tot; și ape, și case, și dealuri,
și munți, și drumuri, și poduri, și flori, și animale, și oameni,
dar și lăcuste, și broaște, și șerpi, chiar și morminte. Doar
ochii pot vorbi împotriva acestei tăceri maligne. Tăcerea
devine un sarcom Ewing al durerii. Ea este, de fapt, un țipăt
intern si se poate transforma intr-un cântec cosmic, atunci când
este forțată să iasă printre dinți fracturați; un cântec sfâșiat,
care pătrunde într-o realitate ciudată pentru a se înălța
la un cer sfâșiat; meteoriți, asteroizi, nave spațiale
sfărâmate, unde radio, bioxid de carbon, și raze gamma;
dar și epifanii, care se înalță printre limbile de foc
ale vulcanilor aprinși; hipertensivi în rugăciune, care
nu mai știu ce se întâmplă cu ei; cutremure după
cutremure și poluri care se balansează; Siberia, Islanda.
Cu ceva timp în urmă, această realitate era doar umbra
unui vis de neînțeles, în zori. Această realitate aluneca
atunci când mă trezeam singură pentru a-mi hrăni
libertatea mea dureroasă. Acum persistă, iar visul
poate deveni o evadare din acest coșmar real;vise lucide
precum sunt razboaiele pentru obtinerea de teritorii
in scopul salvarii, atunci cand nimic nu este sigur;
si absolut nimic nu este sigur, cu exceptia lui
Dumnezeu; doar Dumnezeu poate deveni
realitatea noastra certa, daca noi dorim .
Poezie de Marieta Maglas
Notă; această poezie este publicată.
Poems in the same category
Toamna vine cu zăpadă
Toamna vine cu zăpadă,
Mult omăt e în ogradă,
Vine-un fulg frumos,
Dă de știre cu folos,
Că sosește iarna,
E un zvon sau este goarna?
Cad fulgii pe pământ,
Câte unul într-un rând.
Autor: Nicoleta Postovan
Dansul fulgilor de nea
Într-o iarnă-albă, dansul lor se ivește,
Fulgii de nea în aer parcă se leagănă.
Cu gingășie și grație, pe pământ coboară,
O simfonie magică, ce ochii ne încântă.
Pe crengi și acoperișuri, ei se așează ușor,
Un tablou fermecător, ce vestește iarna.
Îmbracă lumea-n alb, un decor adormit,
Dansând pe notele dulci ale naturii eterna armonie.
Copiii în grădină prind un fulg cu dorințe,
Rotunjimile delicate le zâmbesc printre paienjeni.
Ating bucuria în palme pentru o clipită fugace,
Un moment magic ce strânge povestea în crenelurile lor.
Dansul fulgilor e ca o horă a visurilor împlinite,
Clasați pe ritm în valuri albe și efemere.
În lumina zorilor întregul univers dansează,
O mireasmă a miracolului făr' de sfârșit.
Fulgii cad mereu peste orașul dezvelit,
Luminând nopțile reci cu sclipiri luminoase.
Rugăm sărbatoarea tainicelor clipe-i să le pice noroc
Și cerem timpului să oftăm, ca să le primenească-ncă o poezie frumoasă.
Cine ne ajută -sinistrații-
Pe drumul desfundat de apa
Văzduhului deslănțuit
Șuvoaile se duc la vale
Cu tot ce în viață am avut .
De câte ori mă încearcă soarta ,
Destinul greu, de zeci de ani
Că pierd pe rând tot ce adun,
Recoltele-s făcute scrum.
Din norii grei ne cade piatră
Sfărâmă tot pe unde cade,
Mă doare sufletul ce văd
Că nu a mai rămas din casă.
Sătenii mei sunt năuciții
De ce Doamne ne tot loviți ?
Noi și așa o ducem prost ,
Învățați ,să ținem post!...
Ce foamete va fi la noi !...
Recoltele-s toate în noroi
Ce vom mai pune oare-n oală?
E cineva căruia îi pasă
De așa soartă nemiloasă?
Tomnatice năluci
Ploaia la fereastră
Mă stropea mărunt,
Ruginind pe -o piatră
Ochiul cerului cărunt.
Pe asfaltul mâzgălit
Cad frunze arămii,
Geme pomul dezgolit
În căușul inimii.
Vântul bate rece,
Suflă-n crăpături
Cu zelul de a seduce,
Hoinărea-n vârtejuri.
Alunecară norii grei
Pe scoarța gălbejită
În brațele umbrei
Suspina înțepenită.
Zbor de aripi vlăguit
Tănguia pe la răscruci
Din zările băntute
De tomnatele năluci...
Octombrie de George Topârceanu în norvegiană
Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…
Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…
Oktober
Oktober igjen på åsene
Gule og røde tepper.
Sølvskyer passerer i bølgene
Og syng kjærlighet til hanen.
Jeg ser alltid på barometeret
Og jeg grøsser når det synker litt,
For solen blir mindre
I diameter.
Men under den varme himmelen som i mai
Hvite dager går forbi dager,
Mer ustadig og mer
Subtil…
Utidig forsinket
Høstturer gjennom hagene
Med foldene til klamydaen fulle
Av krysantemum.
Og hvordan den knapt flyter i bevegelse
Som en markis
Som hele universet
Se tilbake på dem med overraskelse, -
En forvirret flaggermus
På grunn av hennes jomfruutseende
Han ble gul, forvirret
Og følelsene blomstret
Den andre gangen…
Toamna vine cu zăpadă
Toamna vine cu zăpadă,
Mult omăt e în ogradă,
Vine-un fulg frumos,
Dă de știre cu folos,
Că sosește iarna,
E un zvon sau este goarna?
Cad fulgii pe pământ,
Câte unul într-un rând.
Autor: Nicoleta Postovan
Dansul fulgilor de nea
Într-o iarnă-albă, dansul lor se ivește,
Fulgii de nea în aer parcă se leagănă.
Cu gingășie și grație, pe pământ coboară,
O simfonie magică, ce ochii ne încântă.
Pe crengi și acoperișuri, ei se așează ușor,
Un tablou fermecător, ce vestește iarna.
Îmbracă lumea-n alb, un decor adormit,
Dansând pe notele dulci ale naturii eterna armonie.
Copiii în grădină prind un fulg cu dorințe,
Rotunjimile delicate le zâmbesc printre paienjeni.
Ating bucuria în palme pentru o clipită fugace,
Un moment magic ce strânge povestea în crenelurile lor.
Dansul fulgilor e ca o horă a visurilor împlinite,
Clasați pe ritm în valuri albe și efemere.
În lumina zorilor întregul univers dansează,
O mireasmă a miracolului făr' de sfârșit.
Fulgii cad mereu peste orașul dezvelit,
Luminând nopțile reci cu sclipiri luminoase.
Rugăm sărbatoarea tainicelor clipe-i să le pice noroc
Și cerem timpului să oftăm, ca să le primenească-ncă o poezie frumoasă.
Cine ne ajută -sinistrații-
Pe drumul desfundat de apa
Văzduhului deslănțuit
Șuvoaile se duc la vale
Cu tot ce în viață am avut .
De câte ori mă încearcă soarta ,
Destinul greu, de zeci de ani
Că pierd pe rând tot ce adun,
Recoltele-s făcute scrum.
Din norii grei ne cade piatră
Sfărâmă tot pe unde cade,
Mă doare sufletul ce văd
Că nu a mai rămas din casă.
Sătenii mei sunt năuciții
De ce Doamne ne tot loviți ?
Noi și așa o ducem prost ,
Învățați ,să ținem post!...
Ce foamete va fi la noi !...
Recoltele-s toate în noroi
Ce vom mai pune oare-n oală?
E cineva căruia îi pasă
De așa soartă nemiloasă?
Tomnatice năluci
Ploaia la fereastră
Mă stropea mărunt,
Ruginind pe -o piatră
Ochiul cerului cărunt.
Pe asfaltul mâzgălit
Cad frunze arămii,
Geme pomul dezgolit
În căușul inimii.
Vântul bate rece,
Suflă-n crăpături
Cu zelul de a seduce,
Hoinărea-n vârtejuri.
Alunecară norii grei
Pe scoarța gălbejită
În brațele umbrei
Suspina înțepenită.
Zbor de aripi vlăguit
Tănguia pe la răscruci
Din zările băntute
De tomnatele năluci...
Octombrie de George Topârceanu în norvegiană
Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…
Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…
Oktober
Oktober igjen på åsene
Gule og røde tepper.
Sølvskyer passerer i bølgene
Og syng kjærlighet til hanen.
Jeg ser alltid på barometeret
Og jeg grøsser når det synker litt,
For solen blir mindre
I diameter.
Men under den varme himmelen som i mai
Hvite dager går forbi dager,
Mer ustadig og mer
Subtil…
Utidig forsinket
Høstturer gjennom hagene
Med foldene til klamydaen fulle
Av krysantemum.
Og hvordan den knapt flyter i bevegelse
Som en markis
Som hele universet
Se tilbake på dem med overraskelse, -
En forvirret flaggermus
På grunn av hennes jomfruutseende
Han ble gul, forvirret
Og følelsene blomstret
Den andre gangen…
Other poems by the author
Ochiul
Un ochi cosmic omnipotent
m-a deschis în interior
pentru o logică epistemică. Picăturile
de ploaie se prelingeau pe sticla ovală
a ferestrei; umiditate. Acel ochi
se albăstrea ca și cum
ar fi căpătat nuanța stelelor
care nu se mai pot forma și
încep să se evapore
din miezul lor ; embrioni avortați.
Am tăcut o vreme până când
cuvintele ce exprimă suferința
au reușit să răzbată
supraîncărcarea senzorială
a limbii. Sensul lor
s-a pierdut în melancolia ploii ;
tânguire, jeluire, boceală.
Blues-ul stelelor a fost absorbit
de această tristețe crescândă;
a avea senzația
că ești orb atunci când ,de fapt,
poți vedea;
senzorial, stimuli, perceptiv ;
Ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu.
Poezie de Marieta Maglas
Nota : Stelele portocalii și galbene au de obicei o temperatură medie. Cele mai fierbinți stele sunt albastre și alb-albastru( sursa :articol publicat de Sarah Hoffschwelle).
Aceasta poezie este publicata in Poleart Magazine.
Dublu rondelet triolet pentru primăvară
Doar atingând,
Macii scoală păiușele.
Doar atingând,
Roșul vibrează verdele,
Soarele ~ foc prin cerul-ceas
Și cerul sună ca un bas,
Wați atingând.
Și pentru timpul ce-a rămas
Florile se deschid la apus
Soarele ~ foc prin cerul-ceas,
Doar pentru timpul ce-a rămas .
Natura e un contrabas.
De sunet, vântul e sedus
Și pentru timpul ce-a rămas
Florile se deschid la apus.
Simt iubirea,
Un trandafir însângerat.
Simt iubirea
Ce aduce fericirea
Când verdele-i înviorat
Și movul cer e orchestrat,
Simt iubirea.
Umbre tatuate dansând,
Macii scoală păiușele.
Și insectele, rând pe rând~
Umbre tatuate dansând,
Și-n glas de cuc, ecou vibrând,
Roșul vibrează verdele,
Umbre tatuate dansând,
Macii scoală păiușele.
Poezie de Marieta Maglas
Aceasta poezie este publicata in Poleart Magazine.
Quintuple Etheree și vers alb pentru o nouă realitate
Ființe umane cu ochi încercănați și obosiți; tristețe.
Meditație și muzică de jazz;
jazz care pătrunde în liniștea profundă
a îngerilor însângerați;
îngeri albi, care luptă necontenit
pentru deșteptare; a deveni conștient
de tine însuți sau a te trezi într-o realitate mărginită;
ochi-orb și gândire lipsită de discernământ; albire ;
Pol,
rasism,
aziluri,
execuții,
prostituție,
femei violate,
atacuri teroriste;
febra dengue, salarii mici,
imigrație ilegală,
virus Zika și Chikungunya,
Colecții heraldice, blazoane,
impactul meteoriților,
combinatii genetice,
militantism islamist,
focuri în natură,
monetizare ,
război,drone,
răstigniri,
răpiri,
sfincși,
+
plăci,
droguri,
cocktailuri,
cutremure,
valuri de ocean,
vortexuri, tornade,
hărțuiri sexuale,
represiuni evidente,
malformații congenitale;
vânzări de artefacte furate,
alimente pentru oameni lihniți,
politici pentru refugiați,
dezastrele nucleare,
șomajul sezonier,
alunecări de sol,
creșteri de prețuri,
vulcanii activi,
coafuri,
nudism,
vis,
@
cub,
crime,
ochelari,
benzinarii,
succès teatral,
ghețari topindu-se,
lucrări interimare;
strategiile tăcute,
copii- bolnavi asimptomatici,
proteste care blochează drumuri,
șoferi având temperamente diferite și
conducând mașini diferite,
mașini cu faruri care clipesc, în timp ce motoarele lor
țipă precum anumite instrumente muzicale,
copaci care strigă și pistoale care
scriu poezii lirice cu găurile pe care le fac în pereți,
versuri de jazz penetrând tăcerea
îngerilor însângerați,
îngeri într-o luptă neînfricată pentru
trezirea la această nouă realitate.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: Poezia este publicata.
Încă în viață
Mai avem timp pana murim.
Acest timp nu semnifica nimic altceva
decât un proces de îmbătrânire ;
respirația amintirilor într-un aer friabil,
respiratie care nu este încă înghețata ;
armuri in forma de pene pentru păsări pereche,
păsări în zbor ce-si caută hrana si iubirea.
Amandoua au nevoie de semințele vieții ;
zbor pe cerul înalt si înnorat al toamnei
atunci când viața isi pierde lumina ;
a nu fi hectic, ci, poate, putin hedonic.
Oamenii sceptici par a fi mai putin dispuși să acționeze.
Prefera să alunece in introspecție
pentru a-și găsi liniștea. Poate că ei caută
un sens fundamental al vietii
cu scopul de a coexista pasnic, sau poate nu ;
căutând armuri si o trezire la conștiința de sine
în ceea ce privește marea trecere
sau dispariția.
Urme de pași
În mod iluzoriu, spațiul se extinde și
timpul se diminuează; viziune întunecată,
dimensiune emoțională. Poate că încă mai
putem simți pulsul cosmic, atunci când viața
ne inversează simțurile ; într-un mod spiralat
și sincron cu mișcarea pământului. Există riscul
de a ne pierde definitiv; a privi o boltă cerească
răsunătoare. Suntem într-o cameră plină de amintiri,
cameră pe care pașii tăi o ocolesc mereu.
Sentimentele noastre de iubire sunt pline până la
refuz de ecourile unor vise de mult uitate, vise
ce aparțin trecutului îndepărtat. Pe retină,
noi orizonturi eratice și eterne emerg din pâcla
unei tangibilități cubice; granule de cuarț cristalizat
în cronometre; ciclice precum notele muzicale sau
precum cifra zero; clepsidre care atârnă pe pereți
și care conțin nisip fierbinte. Un timp sonor în
liniștea înserării; bătrânețe privind în oglindă;
cer convex și cristalin; ca o lentilă. În zilele caniculare,
vederea poate suferi distorsiuni; o fată numită
morgana sau un tărâm al iluziei; substituirea realității ;
existență umană, care provine din praful cosmic;
devenit lut; Dumnezeu, un Sculptor; tu și cu mine,
un singur trup având un ochi unic spiritual; cubic
sau la puterea a treia; privirea care arde totul,
în fiecare zi; Creație; Asemănare. Chiar dacă
sunt mai mult decât tangibile, ideile noastre
sunt concepute pentru a fi, totuși, în sine;
ideea de sine; ideea de lepădare de sine
pentru sfințire. Lumea se schimbă și dispare
odată cu trecerea timpului. Dumnezeu rămâne.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: Aceasta poezie este publicata.
Aubade pentru pian
Acea sonată izvorăște din dorința ta
de a explora o anumită idee muzicală.
Mă uit la "The Sky", o capodoperă
pictată cu foarfeca de Henri Matisse,
în timp ce te ascult. Acele păsări albe,
care se înalță, se aseamănă cu niște
hieroglife în mișcare. Pare atât de diferită
această duminică, în zorii zilei și
în secreția de lumină a soarelui,
ce pare că vrea să se ascundă!
Câteva raze aurii țes o pânză pentru
a crea noi spirale de viață
complexe și atrăgătoare. ‘Visele care
se ridică și îngerii care cad’ este tema piesei tale de pian.
Acest timp neobișnuit se balansează
făcând sincronism cu albirea treptată a părului tău.
Două foarfecuțe Mizutani par să fie uitate
pe un scaun similar cu cele care se găsesc
în saloanele de coafură. Dar salonul nostru
este destinat să fie un loc de întâlnire
pentru numeroși artiști.
Casa are scări în spirală care
duc până la Strada Singurătății. Duminicile
nu sunt importante pentru noi,
dar cred că ar trebui să fie,
din moment ce ele servesc
ca un memento pentru oameni.
Ei pot avea, astfel, mai mult timp pentru
rugăciune și pentru meditație în biserici, mai ales.
Acea ușă, care închide camera ta secretă,
se mișcă, spulberând tăcerea.
Din când în când, eu totuși aud
notele pianului tău dispărând în aer.
Ele sunt precum pașii de pe holul nostru ; sunt fugitive.
Este o nouă duminică, dar lacrimi vechi
curg din ochii albi ai norilor. Deși plouă torențial,
prietenii nu vor să rateze momentul în care
pot să te audă cântând la pian.
Notele scrise de tine pe caietul de muzică seamănă
cu niște hieroglife antice.
Sunetele pianului strălucesc.
Nu ți-am spus niciodată cât de mult te iubesc în zori,
atunci când mă trezesc și te văd dormind lângă mine.
În fiecare dimineață, sentimentul renaște din nou
din cenușa zilei de ieri.
Poezie de Marieta Maglas
Poezia este publicata in OPA.
Ochiul
Un ochi cosmic omnipotent
m-a deschis în interior
pentru o logică epistemică. Picăturile
de ploaie se prelingeau pe sticla ovală
a ferestrei; umiditate. Acel ochi
se albăstrea ca și cum
ar fi căpătat nuanța stelelor
care nu se mai pot forma și
încep să se evapore
din miezul lor ; embrioni avortați.
Am tăcut o vreme până când
cuvintele ce exprimă suferința
au reușit să răzbată
supraîncărcarea senzorială
a limbii. Sensul lor
s-a pierdut în melancolia ploii ;
tânguire, jeluire, boceală.
Blues-ul stelelor a fost absorbit
de această tristețe crescândă;
a avea senzația
că ești orb atunci când ,de fapt,
poți vedea;
senzorial, stimuli, perceptiv ;
Ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu.
Poezie de Marieta Maglas
Nota : Stelele portocalii și galbene au de obicei o temperatură medie. Cele mai fierbinți stele sunt albastre și alb-albastru( sursa :articol publicat de Sarah Hoffschwelle).
Aceasta poezie este publicata in Poleart Magazine.
Dublu rondelet triolet pentru primăvară
Doar atingând,
Macii scoală păiușele.
Doar atingând,
Roșul vibrează verdele,
Soarele ~ foc prin cerul-ceas
Și cerul sună ca un bas,
Wați atingând.
Și pentru timpul ce-a rămas
Florile se deschid la apus
Soarele ~ foc prin cerul-ceas,
Doar pentru timpul ce-a rămas .
Natura e un contrabas.
De sunet, vântul e sedus
Și pentru timpul ce-a rămas
Florile se deschid la apus.
Simt iubirea,
Un trandafir însângerat.
Simt iubirea
Ce aduce fericirea
Când verdele-i înviorat
Și movul cer e orchestrat,
Simt iubirea.
Umbre tatuate dansând,
Macii scoală păiușele.
Și insectele, rând pe rând~
Umbre tatuate dansând,
Și-n glas de cuc, ecou vibrând,
Roșul vibrează verdele,
Umbre tatuate dansând,
Macii scoală păiușele.
Poezie de Marieta Maglas
Aceasta poezie este publicata in Poleart Magazine.
Quintuple Etheree și vers alb pentru o nouă realitate
Ființe umane cu ochi încercănați și obosiți; tristețe.
Meditație și muzică de jazz;
jazz care pătrunde în liniștea profundă
a îngerilor însângerați;
îngeri albi, care luptă necontenit
pentru deșteptare; a deveni conștient
de tine însuți sau a te trezi într-o realitate mărginită;
ochi-orb și gândire lipsită de discernământ; albire ;
Pol,
rasism,
aziluri,
execuții,
prostituție,
femei violate,
atacuri teroriste;
febra dengue, salarii mici,
imigrație ilegală,
virus Zika și Chikungunya,
Colecții heraldice, blazoane,
impactul meteoriților,
combinatii genetice,
militantism islamist,
focuri în natură,
monetizare ,
război,drone,
răstigniri,
răpiri,
sfincși,
+
plăci,
droguri,
cocktailuri,
cutremure,
valuri de ocean,
vortexuri, tornade,
hărțuiri sexuale,
represiuni evidente,
malformații congenitale;
vânzări de artefacte furate,
alimente pentru oameni lihniți,
politici pentru refugiați,
dezastrele nucleare,
șomajul sezonier,
alunecări de sol,
creșteri de prețuri,
vulcanii activi,
coafuri,
nudism,
vis,
@
cub,
crime,
ochelari,
benzinarii,
succès teatral,
ghețari topindu-se,
lucrări interimare;
strategiile tăcute,
copii- bolnavi asimptomatici,
proteste care blochează drumuri,
șoferi având temperamente diferite și
conducând mașini diferite,
mașini cu faruri care clipesc, în timp ce motoarele lor
țipă precum anumite instrumente muzicale,
copaci care strigă și pistoale care
scriu poezii lirice cu găurile pe care le fac în pereți,
versuri de jazz penetrând tăcerea
îngerilor însângerați,
îngeri într-o luptă neînfricată pentru
trezirea la această nouă realitate.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: Poezia este publicata.
Încă în viață
Mai avem timp pana murim.
Acest timp nu semnifica nimic altceva
decât un proces de îmbătrânire ;
respirația amintirilor într-un aer friabil,
respiratie care nu este încă înghețata ;
armuri in forma de pene pentru păsări pereche,
păsări în zbor ce-si caută hrana si iubirea.
Amandoua au nevoie de semințele vieții ;
zbor pe cerul înalt si înnorat al toamnei
atunci când viața isi pierde lumina ;
a nu fi hectic, ci, poate, putin hedonic.
Oamenii sceptici par a fi mai putin dispuși să acționeze.
Prefera să alunece in introspecție
pentru a-și găsi liniștea. Poate că ei caută
un sens fundamental al vietii
cu scopul de a coexista pasnic, sau poate nu ;
căutând armuri si o trezire la conștiința de sine
în ceea ce privește marea trecere
sau dispariția.
Urme de pași
În mod iluzoriu, spațiul se extinde și
timpul se diminuează; viziune întunecată,
dimensiune emoțională. Poate că încă mai
putem simți pulsul cosmic, atunci când viața
ne inversează simțurile ; într-un mod spiralat
și sincron cu mișcarea pământului. Există riscul
de a ne pierde definitiv; a privi o boltă cerească
răsunătoare. Suntem într-o cameră plină de amintiri,
cameră pe care pașii tăi o ocolesc mereu.
Sentimentele noastre de iubire sunt pline până la
refuz de ecourile unor vise de mult uitate, vise
ce aparțin trecutului îndepărtat. Pe retină,
noi orizonturi eratice și eterne emerg din pâcla
unei tangibilități cubice; granule de cuarț cristalizat
în cronometre; ciclice precum notele muzicale sau
precum cifra zero; clepsidre care atârnă pe pereți
și care conțin nisip fierbinte. Un timp sonor în
liniștea înserării; bătrânețe privind în oglindă;
cer convex și cristalin; ca o lentilă. În zilele caniculare,
vederea poate suferi distorsiuni; o fată numită
morgana sau un tărâm al iluziei; substituirea realității ;
existență umană, care provine din praful cosmic;
devenit lut; Dumnezeu, un Sculptor; tu și cu mine,
un singur trup având un ochi unic spiritual; cubic
sau la puterea a treia; privirea care arde totul,
în fiecare zi; Creație; Asemănare. Chiar dacă
sunt mai mult decât tangibile, ideile noastre
sunt concepute pentru a fi, totuși, în sine;
ideea de sine; ideea de lepădare de sine
pentru sfințire. Lumea se schimbă și dispare
odată cu trecerea timpului. Dumnezeu rămâne.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: Aceasta poezie este publicata.
Aubade pentru pian
Acea sonată izvorăște din dorința ta
de a explora o anumită idee muzicală.
Mă uit la "The Sky", o capodoperă
pictată cu foarfeca de Henri Matisse,
în timp ce te ascult. Acele păsări albe,
care se înalță, se aseamănă cu niște
hieroglife în mișcare. Pare atât de diferită
această duminică, în zorii zilei și
în secreția de lumină a soarelui,
ce pare că vrea să se ascundă!
Câteva raze aurii țes o pânză pentru
a crea noi spirale de viață
complexe și atrăgătoare. ‘Visele care
se ridică și îngerii care cad’ este tema piesei tale de pian.
Acest timp neobișnuit se balansează
făcând sincronism cu albirea treptată a părului tău.
Două foarfecuțe Mizutani par să fie uitate
pe un scaun similar cu cele care se găsesc
în saloanele de coafură. Dar salonul nostru
este destinat să fie un loc de întâlnire
pentru numeroși artiști.
Casa are scări în spirală care
duc până la Strada Singurătății. Duminicile
nu sunt importante pentru noi,
dar cred că ar trebui să fie,
din moment ce ele servesc
ca un memento pentru oameni.
Ei pot avea, astfel, mai mult timp pentru
rugăciune și pentru meditație în biserici, mai ales.
Acea ușă, care închide camera ta secretă,
se mișcă, spulberând tăcerea.
Din când în când, eu totuși aud
notele pianului tău dispărând în aer.
Ele sunt precum pașii de pe holul nostru ; sunt fugitive.
Este o nouă duminică, dar lacrimi vechi
curg din ochii albi ai norilor. Deși plouă torențial,
prietenii nu vor să rateze momentul în care
pot să te audă cântând la pian.
Notele scrise de tine pe caietul de muzică seamănă
cu niște hieroglife antice.
Sunetele pianului strălucesc.
Nu ți-am spus niciodată cât de mult te iubesc în zori,
atunci când mă trezesc și te văd dormind lângă mine.
În fiecare dimineață, sentimentul renaște din nou
din cenușa zilei de ieri.
Poezie de Marieta Maglas
Poezia este publicata in OPA.