Et si tu n'existais pas în portugheză

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

Wasserdichte Uhr

Es ist ein wunderschöner Morgen Anfang Januar, wir sind an einer der renommiertesten technischen Hochschulen im Kreis Suceava, wo unsere angesehene Englischlehrerin Cecilia (ihren Nachnamen kennen wir nicht) im Badezimmer ist. Konkret in der Lehrertoilette, in der Damenabteilung. Es ist ein ziemlich holpriger Start in den Tag, nachdem am Telefon vier bis fünf Wecker gestellt wurden, einer für 12:30 Uhr, einer für 2:40 Uhr, zwei weitere für ihren Sohn und einer für 4:50 Uhr morgens. Die ersten beiden bestanden darin, Antibiotika zu nehmen, nachdem er eine Infektion mit Staphylococcus aureus und ich weiß nicht, wie viele andere Stämme nosokomialer und grampositiver Bakterien hatte, die sein Sohn ihm aus dem Kindergarten mitgebracht hatte, sollte der letzte Alarm pünktlich im Krankenhaus eintreffen Bahnhof und nehmen Sie den Bus zur High School (für diejenigen, die es nicht wissen: Cecilia ist eine Pendlerin mit 15 Jahren Erfahrung im Transportwesen). Normalerweise hätte Cecilia um eine Beurlaubung bitten können, bis es ihr besser ginge, sie sich erholt hatte und mehr Energie hatte, aber man kennt sie, man weiß, wie es ihr geht. Sie möchte nur Olympioniken, sie möchte, dass alles, was sie tut, einen Sinn ergibt, sie mag das Fach, das sie unterrichtet, und nicht nur das, sie möchte den Unterricht dieses Fachs reformieren, sie neigt sogar dazu, den Akt des Unterrichtens zu revolutionieren und zu verbessern, bis es soweit ist Bringen Sie es auf die Ebene der Kunst. Er hat sich entschieden, in dem Bundesstaat, in dem er lebt, Überstunden zu machen, weil er weiß, dass dieses Jahr die Olympiade an der High School stattfinden wird, an der er unterrichtet. An diesem Morgen hatte Cecilia jedoch nicht wirklich Zeit, sich um sich selbst zu kümmern, weshalb sie zum ersten Mal auf die Toilette musste. Ihre gesamte Wimperntusche hat sich durch das Kondenswasser verteilt, zum Glück wischt sie den Überschuss mit ein paar feuchten Tüchern ab. Dann fängt er bei den Trockenen an, sich die Nase zu putzen, und das arme Frau putzt so laut, dass auch die Lehrer in den Nebenkabinen ihren Spaß haben. Es regnet Kommentare wie: „Weißt du, Cecilia, ich habe einen Rasenmäher, mit dem ich den Dschungel rund um das Haus mähe, und er macht genau die gleichen Geräusche.“ Liebe Mitlehrer, zeigen Sie Mitgefühl und lachen Sie nicht über Cecilias Problem, dass es kein Scherz ist mit den Mikroben, die zirkulieren, in denen sie immer wieder auftauchen, wie Pilze nach dem Regen, ich habe den Eindruck, dass das Ende der Welt naht, aber das hier Ist die Realität, sind ökologische Ungleichgewichte, Umweltverschmutzung und Bakterien aufgetreten. Und die globale Erwärmung trägt dazu bei, dass es ihnen gut geht ... Wie dem auch sei ... Cecilia putzt sich genauso leidenschaftlich die Nase wie alles andere. Sie hat mir nicht mit einigen Büchern geholfen, die ich vor 10.000 Jahren brauchte? Natürlich ja, aber ich möchte sagen, dass man bei ihr zu Hause nicht einmal die Farbe der Wände, des Putzes oder, wenn sie Gemälde hat, sehen kann, dass sie Bücher bis hin zum Kronleuchter hat. Und so sieht fast jedes Zimmer der Wohnung aus. Ich habe ziemlich schnell gemerkt, dass sie mit Leidenschaft bei der Sache ist und dass es ihr gut geht. Es ist schwer, in irgendetwas Leidenschaft zu finden. Ich denke wirklich, dass nichts einen Sinn ergibt, oder vielleicht muss ich weiter suchen, bis ich sie finde.

Zurück zu unserer Geschichte: Cecilia putzt sich die Nase, wirft das Taschentuch weg, nachdem es mit Sekreten und Blutgerinnseln gefüllt ist, und schöpft Wasser. Leider gingen mit dem Taschentuch auch die elegante, moderne Uhr den Bach runter, die sie im September von einer Freundin zu ihrem Geburtstag geschenkt bekommen hatte. Es rutschte ihm vom Handgelenk, weil er in seiner unnötigen Eile (er war sowieso zuerst da) nicht fest genug auf den Griff drückte. Um den Kontext ein wenig zu verdeutlichen: Die Uhr verfügt über ein hitzebeständiges Armband, das erfolgreich Wasser widersteht, auf der Verpackung stand zumindest „500 ATM Wasserdichtigkeit“. Die japanischen Hersteller haben nicht über die Qualität des Produkts gelogen, das Cecilia trug: eine Casio G-Shock-Uhr, etwas zu groß für die Hand einer Frau, schwarzes, rundes Zifferblatt, Stundenanzeige mit blauen arabischen Ziffern. Es widersteht, es ist bis heute intakt, nur dass es durch die Kanalisation einen anderen Weg nahm und in das Suceva-Wasser überlief, anstatt es überall hin zu begleiten. Cecilia gerät in Panik, schaltet eine Anzeige in die Zeitung und hängt in der ganzen Stadt Plakate mit Bildern der Uhr auf, auf denen sie eine Belohnung für den Fund verspricht.

Einen Monat nach Beginn der Suche wird ihr mitgeteilt, dass es gefunden wurde und dass sie es abholen wird. Er kommt in diesem Büro an, spricht mit der Dame am Schalter, die ihm die Uhr gibt. Cecilia weiß nicht so richtig, wie sie reagieren soll, es ist ihre Uhr und doch ist es, als wäre sie weg. Wie lange liegt es schon im Wasser, wo alles verschüttet ist, es hat eine militärgrüne Farbe angenommen, er wird versuchen, es zu Hause zu entfernen, entweder mit einer Pinzette, oder mit einer Nagelfeile, oder mit Reinigungsmittel, oder mit anderen Reinigungsmitteln er kann finden. Im Ernst, es sieht nicht einmal wie die Uhr aus, die ihm anfangs so gut gefallen hat ...

Da, trebuie doar să vrem,

Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,

Da, dacă ne-a motivat,

Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),

Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,

Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,

Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),

Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,

Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,

Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,

Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),

Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,

Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,

Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,

Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,

Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,

Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,

Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,

Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,

Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,

Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,

Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,

Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,

Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",

Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,

Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic, 

Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent, 

Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...

Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.

Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.

¿Podemos revisitar la imagen de una persona que nos inspiró hace 10 años?

Sí, sólo tenemos que querer,

Sí, si tuvo una influencia positiva en nosotros,

Sí, si nos motivó,

Sí, si él pudiera entendernos (la mayoría de la gente no puede),

Sí, si pudiera transmitirnos algo de su carácter, de la belleza de su alma y de sus pasiones,

Sí, si todavía suspiro de alegría, mirando sus fotos,

Sí, si nos dejó boquiabiertos de lo únicas que eran sus ideas (una de ellas realmente me sorprendió en todos los sentidos),

Sí, si supiera hacernos querer ver su punto de vista,

Sí, si pudiera darnos la mil millonésima parte de sus regalos,

Sí, si ella nos contagiara de sus risas, de sus bondades y de sus deseos,

Sí, si crees que te ha cambiado para mejor, que te has vuelto más rico (moral, ética, emocionalmente),

Sí, si no se rindió contigo, prefirió confiar en ti, no pensó que perdería el tiempo sin obtener resultados,

Sí, si tampoco has traicionado su confianza,

Sí, si supiera infundirnos ambiciones y aumentarlas a lo largo del tiempo que nos conocimos,

Sí, si descubrimos que no había muchos como ella,

Sí, si realmente se preocupara por los valores morales, ¿cómo puede cada ser humano lograr una versión mejor, más gentil, más afectuosa y más placentera de sí mismo?

Sí, si siempre tenía la misma emoción cada vez que la veía, no importaba que la salpicara agua de lluvia fangosa, que tuviera momentos en los que estuviera más nerviosa, que se enojara, que estuviera cansada, que Teníamos gripe y ya no podíamos disfrutar con los mismos magníficos rasgos de carácter,

Sí, si los pensamientos dirigidos a ella dieran fruto en nuestro corazón,

Sí, si no era una extraña, era algo más que eso, sentías que te acercabas a ella, era como una amiga o una hermana mayor,

Sí, si cada día subieras un escalón, con su ayuda,

Sí, si pudiera construir todo con tanta calma y pasión que realmente no puedas reaccionar pensando en ello,

Sí, si crees que no habrías intentado en vano impresionarla,

Sí, la vejez realmente significaba belleza en su caso, estaba mucho más gorda en su juventud, pero tenía voluntad de adelgazar, tuvo tiempo de arreglar cualquier defecto que le molestaba en sí misma, para deleitarnos a todos a sus 50 y tantos años. ,

Sí, realmente hubiera valido la pena participar en un reality show como "Los rumanos tienen talento",

Sí, porque mencioné la palabra "talento", de ella aprendí que no existe tal cosa, no recibimos ningún talento y no nos lo llevamos al otro mundo, el talento que ella mostró fue adquirido. habilidad, el resultado de algo habitual,

Sí, cuando caí (tropecé), él supo ayudarme a levantarme,

Sí, si todavía pudieras verla en la acera, en el mercado, en los conciertos, en el ayuntamiento, en el estadio funcionando a los 70 años que hoy cumpliría,

Sí, me gustaría verla una vez más...

Mi querida mujer (y las iniciales C. P.) que fue más como una hermana mayor para mí (unos 42 años mayor) durante 7 años, luego tú también te tuviste que ir, se venía otra etapa. Quedaste como un enigma en mi subconsciente, ni siquiera sé hasta el día de hoy cómo hubieras querido que fuera, qué te hubiera gustado más que te mostrara, pero te quedaste en algún lugar ahí, en la lista de "Mujeres". de 10 y de 10 hombres", como si fuera un espectáculo de 10 grados.

Perdón por mi torpeza en todo, pero no fue a propósito, pero tengo frío, mi corazón se acelera, palpito, sudo a veces frío, a veces calor, es como si no pudiera entrar suficiente aire. Se me salen los pulmones cuando admiro la personalidad, el esfuerzo, todo lo que me mostraste, y yo, considerando mi falta de habilidad desde entonces, no pude mostrarte nada más que lo que siempre viste.

(mărturii ale evoluției geologice)

La Vama Veche putem vedea o frumoasă colecție de scoici chiar pe nisip,

Sună telefonul, dar eu nu particip,

Revin așadar la scoici,

Fiecare unică în felul ei,

Cu povestea ei,

Cochilii din alte epoci

Și chiar și roci,

Din cine știe ce perioade, cuaternar, cretacic,

Unele chiar au un aspect aparte, parcă au fost aduse din Pacific, 

Dar cele mai multe sunt cele simple, clasice, albe cu striații,

Telefonul este pus pe vibrații,

Oricum, nici nu mă interesează,

În apa mării picioarele-mi avansează

Să mai caut și alte scoici,

Îmi fac loc printre mai mulți copii cu căței și doici,

Găsesc chiar și melci mezozoici,

Cochilie în nuanțe de portocaliu, asemeni celor de apus de soare,

Care la licitație ar fi de mare valoare,

Dar nu licitez nimic, o țin pentru mine,

Vom călători împreună oriunde, prin hoteluri, cămine,

Altele sunt în nuanțe de violet, mov, lila,

Nu putem opri acea idilă, 

Să venin să mai căutăm și alte scoici, melci pleistocenici,

Când arămii, când maronii, gălbui, verde smarald, când mai rotunzi, când mai tronconici,

Marea ascunde frumuseți de neînchipuit,

Idee cu care încă nu m-am obișnuit.

Ești departe și ai asupra mea

O putere imensă 

Mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Ce șansă că te-am cunoscut

Nu mai credeam în iubire de mult.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând 

Fericirea pe care-o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț să iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț sa iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Uneori fără tine

Drumul e greu

Aș vrea să fii cu mine,

Cu mine mereu.

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Daha güzel

Uzaktasın ve bana sahipsin

Muazzam bir güç

Her gün gülümseyerek uyanıyorum

Seninle tanışmak ne şans

Uzun süre aşka inanmadım.

Senin sevgi dolu dünyanda kalmak istiyorum

Daha önce hiç böyle aşık olmamıştım

Aldığım mutluluk

Bunu sadece seninle yaşamak istiyorum

Seninle sevmeyi öğreniyorum.

Beni görüyorsun

Bildiğimden daha güzel

beni hissettiriyorsun

Dünyanın merkezi olduğumu

Ve beni rahatlatıyorsun, beni rahatlatıyorsun, beni rahatlatıyorsun

Tatlı sözlerle

Kalbim ona yalan söylemek istemiyor

Unutmanı istemiyor.

Senin sevgi dolu dünyanda kalmak istiyorum

Her güne gülümseyerek uyanmak

Aldığım mutluluk

Bunu sadece seninle yaşamak istiyorum

Seninle sevmeyi öğreniyorum.

Beni görüyorsun

Bildiğimden daha güzel

beni hissettiriyorsun

Dünyanın merkezi olduğumu

Ve beni rahatlatıyorsun, beni rahatlatıyorsun, beni rahatlatıyorsun

Tatlı sözlerle

Kalbim ona yalan söylemek istemiyor

Unutmanı istemiyor.

Bazen sensiz

Yol zor

yanımda olmanı isterdim

Daima benimle.

Aldığım mutluluk

Bunu sadece seninle yaşamak istiyorum.

Beni görüyorsun

Bildiğimden daha güzel

beni hissettiriyorsun

Dünyanın merkezi olduğumu

Ve beni rahatlatıyorsun, beni rahatlatıyorsun, beni rahatlatıyorsun

Tatlı sözlerle

Kalbim ona yalan söylemek istemiyor

Unutmanı istemiyor.

(sau reclamă la sirop de tuse)

Numeri minutele, secundele, nanosecundele, până vine ziua cea mare în care trebuie să pleci la aeroport. Te bucuri extrem de mult, te-ai pregătit pentru acest schimb de experiență, ți-ai luat baterie externă, șlapi (atât simpli, cât și pufoși), încărcător, căști, cărțile lui George Bacovia, că știi că îți plac, haine (pijamale, geci groase, cele mai groase pe care le-ai putut găsi, deși timpul ne va spune cât de groase mai sunt), adidași, ghete, pantofi cu toc (deși nu cred că va fi nevoie), role (nu strică puțină distracție din când în când), ceas de buzunar, ceas rezistent la apă, mâncare (mai mult sandwich-uri cu felii de brânză din acelea pătrățoase de la Hochland, biscuiți sărați), unghieră, pastă de dinți, periuță de dinți, lanternă, lăsăm bricheta și briceagul acasă, că e posibil să ne oprească și să ne ceară tot felul de explicații...ce era să uităm?...A, da... ață dentară, încă mai ai aparat dentar și trebuie să ai mare grijă cum îl întreții. Împachetăm tot frumos și plecăm.

Este ora 4:45 dimineața, ne aflăm în fața aeroportului. N-am mâncat nimic, luăm câte ceva de la automatele pe care le găsim. Suntem supuși tuturor verificărilor posibile și imposibile, mergem și la baie, o mașinuță ne duce până la avion. În avion ne căutăm locul, ne așezăm, ne uităm prin niște reviste de modă și preparate locale, edițiile sunt bilingve, pe o pagină au textul în engleză, pe următoarea în finlandeză.

După un zbor de trei ore și jumătate, ajungem și în Finlanda. A durat ceva mai mult, pentru că mergem în nordul Finlandei. E cam aiurea că am ales să merg singură, pentru că trebuie să mă bazez doar pe ospitalitatea localnicilor. Mergem așadar la cămin, primim o cheie a camerei de la administrator și ce să vedem? Vom mai avea alte 4 colege de cameră... Îmi arată noile colege și unde este bucătăria, de asemenea, îmi explică într-o engleză, cu un puternic accent finlandez, că avem și suport pentru farfurii, doar că nu prea este indicat să mănânc acolo în lunile de toamnă, că vin gândaci, și nu știu ce. Și în alte camere din cămin voi mai găsi aceste viețuitoare doar toamna și primăvara, în rest e ok.

Am ajuns acolo spre sfârșitul lunii noiembrie, deci nicio problemă să fie nevoie de deratizare sau ceva, doar că este extrem de frig.

În zilele care au urmat, am avut grijă să port cea mai groasă geacă din toate cele pe care mi le-am adus, doar că gecile cumpărate din Romania nu prea mă ajută la condițiile meteo din nordului Finlandei. Acestea fiind spuse, cam la o săptămână și jumătate de când am ajuns acolo, a început să mă usture în gât. Nu am dat prea multă importanță, îmi vedeam de ale mele. Mergeam să îmi iau supă de la cantină, aveau de două feluri: de dovlecei și de șuncă. Mi-am luat de șuncă, că mi-am închipuit că ar fi mai gustoasă. Ți-ai găsit... înghițeam tare greu bucățile de șuncă din cauza amigdalelor inflamate de la gerul de -34°C. Și asta nu era tot, îmi alesesem semestrul de iarnă, urmau zile și cu -54°C.

Durerile în gât de agravau și mai mult. Mă uitam prin geamantan, nu găseam nimic pentru durerile de gât, nici măcar dropsuri. M-am lămurit, am început să caut o farmacie prin apropiere, cu Google Hărți și cu Street View. Până să găsesc farmacie, găsesc orice bancă, spălătorie auto, locuri unde se face inspecția tehnică periodică la mașini, am trecut până și pe lângă un hotel, care, de fapt, e format din igluuri făcute din sticlă groasă, săracii turiști care se cazează acolo, nu au pic de intimitate, tot se vede. 

Farmacistele la care ajung recomandă un sirop cu un nume kilometric, în minunata lor limbă, nici nu încape pe etichetă, e despărțit în silabe. Dacă îl recomandă, eu îl iau, doar că am început să am o tuse ca de măgar combinat cu broască care orăcăie. Atrag toate privirile când încep. Merg și la cursuri, ce să facem? Mă apucă în timpul prelegerilor foarte importante, n-am trecut nici jumătate de oră și mă roagă lumea, atât colegii, cât și profesorii, să stau în hol să-mi iau notițele. Așa azi, așa mâine, până mă întreb ce e cu siropul pe care îl iau. Cică fluidifică secrețiile din piept pentru a putea tuși, de aceea abia după a 25-a tuse, pot spune că răsuflu mai bine.

Colegele de cameră nu trebuiau să comenteze de tuse, că și eu le suportam, ba că veneau rând pe rând, una pe la 11 noaptea, alta pe la 1, alta pe la 3 dimineața din nu știu ce pub-uri, crâșme, birturi și discoteci doar de ele știute și trânteau ușa de la intrarea în cameră, nu se uitau că lumea încearcă să doarmă. După se puneau să se uite pe YouTube minim două ore de la venirea fiecăreia, după începeau să sforăie. Înțelege-le că da...au viață activă și nu știu ce. Se prea poate ca fix din cauza lor să fi răcit. Cu ele pierdeam minim trei ore de somn pe noapte, iar cu avionul e mai greu să rezervi plecări, veniri, nu e ca și când am merge cu microbuzul de la Spătărești la Pașcani.

În concluzie, aveți mare grijă ce țară vă alegeți pentru Erasmus, ce perioadă a anului și ce haine vă luați cu voi, nu e o plăcere să nu poți merge la cursuri că ai răcit și trebuie să ai grijă singur de tine, pe cont propriu.

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

La fiction de Roald Dahl dans la vraie vie

L'histoire pour enfants de Roald Dahl, Matilda, contient aussi une part de vérité. Le portrait de Mathilde (avec de légers écarts par rapport à Mathilde reflété dans ses écrits) existe dans la vie de tous les jours. Cette personne faisait des permutations, des logarithmes, des équations de je ne sais quel degré, des calculs à la puissance 1000 sans utiliser la fonction calculatrice du téléphone, lisait depuis l'âge de 4 ans, voyait ses propres intérêts et passions tandis que sa sœur aînée lui faisait du vernis à ongles, et son frère regardait un match de football avec je ne sais quelle équipe argentine, si son père la sous-estimait, il enduisait la doublure de la veste qu'il portait le plus souvent avec de l'antisudorifique roll-on, il savait combien de temps il lui manquerait avec toutes les céréales dans son bol, elle savait aussi qui lui fournirait et avant qu'ils ne soient épuisés, elle choisirait toujours le lait de la même entreprise (parce qu'elle n'aimait que celui-là), elle pouvait aussi le savoir à partir de les regards combien verser pour ne pas inonder la nappe, elle savait comment ne pas se moquer des danses en marchant sur le pied de son partenaire, elle savait quand il allait pleuvoir avec une bien meilleure précision que l'application AccuWeather, elle sentait quand elle a été rejetée ou acceptée par ceux de Je le jure, elle s'est souvent sentie incomprise, même si elle comprenait tout le monde tout le temps, elle savait quelles étaient les raisons et les peurs de chacun, elle savait ne pas se laisser inférieure, elle savait se battre pour ses droits , pour la justice et la vérité. Pour elle, ce qui était juste comptait toujours. Il a toujours été une personne calme, terre-à-terre, mais tout aussi drôle. En chantant les efforts de tous, personne n’a été lésé ou ignoré.

Il a vu les intentions de chacun, ce qui anime chaque homme, ce qui le revigore, ce qui le déprime ou le fatigue. Elle savait à qui faire confiance et qui l’aurait laissé tomber dans une situation plus complexe. Cam pouvait presque imaginer à quoi s'attendre de chacun, comment ils réagiraient, ce qui les pousserait à coopérer ou à rejeter l'idée de coopération, comment ils parleraient à chacun individuellement. Personne ne pouvait la surprendre, elle connaissait la plupart des situations qui pouvaient survenir en cours de route.

Il pouvait voir la beauté naturelle des gens, et non la beauté artificielle, qu'ils se maquillaient, qu'ils mettaient du rouge à lèvres, qu'ils créaient un volume bouffant dans leurs cheveux, ou qu'ils étaient au gymnase en train de travailler sur tous leurs cheveux. groupes de muscles. Non, rien de tel, elle appréciait les gens pour ce qu'ils étaient, pas pour ce qu'ils voulaient paraître. Elle n'avait pas besoin de produits cosmétiques inutiles, le naturel était ce qu'il y avait de plus réel, c'est pourquoi elle était belle. Ce qui était le plus spécial chez elle, c'était le fait qu'elle appréciait les gens pour ce qu'ils étaient, pas nécessairement pour ce qu'ils offriraient ou prouveraient. Tout cela s'est produit parce qu'elle voyait les gens sous tous les angles, absorbait leurs regards, les lisait comme si elle lisait des romans. Elle avait hâte d'observer les détails de la personnalité de chacun, de tirer le meilleur de chacun, tout comme une abeille cueille le pollen des fleurs pour le transformer en miel.

En même temps, elle était modeste, elle réalisait ce qu'elle pouvait et ce qu'elle ne pouvait pas faire. Elle n’a jamais pensé un seul instant qu’elle pourrait tout faire seule. Il connaissait ses limites. Elle a compris qu'il y a des situations où elle a également besoin de consulter ses connaissances pour donner leur avis et agir en connaissance de cause.

Il avait une appréciation très fine et minutieuse des conséquences de ses propres actions et de la manière dont elles pourraient affecter son entourage.

Le personnage du livre de Roald Dahl pourrait trouver son équivalent moderne en la personne de Cecilia.

Cu fiecare fulg căzut, 

Eu te iubesc mai mult, mai mult, 

Și te ador și te visez, 

Și vreau doar să te-mbrățișez. 

Cu fiecare fulg de nea, 

Eu mă gândesc dacă mă vrea, 

Dar nu-i destul de clar oare, 

Că eu sunt doar o "oarecare"?

Cu fiecare fulg mărunt, 

Cu dorul tău eu mă înfrunt, 

Și-aștept clipa în care poate,

Mă vei iubii cu semnătate. 

În noaptea lungă, plânge luna-n taină,

 Pe ramuri vechi adoarme câte-un dor,

 Iar vântul țese, ca o albă haină,

 Tăcerea unui vechi și blând fior.

Se scurge timpul peste iarba rară,

 Ca apa lină peste-un prag de lut,

 Și fiecare stea, venind de-afară,

 Aprinde-un vis pe care l-am pierdut.

În noaptea lungă, cerul mă ascultă,

 Cu mii de ochi ce tremură-n senin,

 Iar inima, de-atâta cale multă,

 Se-ntoarce iar la primul ei destin.

Și dacă seara-și strânge stelele aproape,

 Ca pe un roi de gânduri fără glas,

 Eu îți aud tăcerea dintre pleoape,

 Mai vie decât orice bun rămas.

Rămâi așa, lumină dintre astre,

 Cu chipul blând și ochii de izvor,

 Că-n serile tale toate clipele noastre

 Se fac eternitate dintr-un dor.

As the ink flows, her beautiful smile flowers grow,
Reminded in the monochrome colors, like history covers.

But uncharted I see the rows, how easily my heart vows,
Like Sisyphus and the boulders, the lone soul charters.

A pilgrimage to her core to take, thy beliefs to overtake.
Journey on mystery, discovering her mind gallery.

Patiently the wait I make, for her words as sweet as cake.
A cozy old bakery, alike our storytelling diery.

Our ambience of ink, a sweet old smile will link.
My view still conceal, this artwork a beautiful dual.

So let my ambition cordial, your true eyes of crystal.
The wish which I think, is our distance to shrink.

From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?

Tu mă mîngîi pe spate,

Eu te mîngîi în șoapte.

Tu cu cuvinte sub noapte,

Eu cu mîinile crăpate.

Tu zîmbești cu durere,

Eu plîng cu plăcere.

Tu mă iubești cu culoare,

Eu te iubesc, tare...

Inima mea nu știe carte,

Si nici parte nu-mparte

Eu o numesc împărate,

Căci te iubește pîn la moarte

Tu mă mîngîi în cap,

Eu te mîngîi cu drag.

Tu mă mîngîi pe mîină,

Eu te mîngîi cu rimă.

Ce dacă acum răsare soarele,

Dacă e atâta beznă între noi,

Căci căldura se poate duce

Și cu strălucirea înapoi...

În inimile noastre, furtuna bate a dor nebun,

În nopți de gheață și de frig,

În zadar căutăm un cuvânt cald și blând,

În zadar așteptăm să ne mai întâlnim…

 Cântă pianul undeva departe Un cântec de iubire, Şi eu nu mă mai tem de moarte Căci inima îmi este plină de fericire. Melodia lui mă înfioară Şi în suflet am o dulce armonie, Cântă pianul ca pentru ultima oară O frumoasă simfonie. poezie de Vladimir Potlog