Aubade pentru pian
Acea sonată izvorăște din dorința ta
de a explora o anumită idee muzicală.
Mă uit la "The Sky", o capodoperă
pictată cu foarfeca de Henri Matisse,
în timp ce te ascult. Acele păsări albe,
care se înalță, se aseamănă cu niște
hieroglife în mișcare. Pare atât de diferită
această duminică, în zorii zilei și
în secreția de lumină a soarelui,
ce pare că vrea să se ascundă!
Câteva raze aurii țes o pânză pentru
a crea noi spirale de viață
complexe și atrăgătoare. ‘Visele care
se ridică și îngerii care cad’ este tema piesei tale de pian.
Acest timp neobișnuit se balansează
făcând sincronism cu albirea treptată a părului tău.
Două foarfecuțe Mizutani par să fie uitate
pe un scaun similar cu cele care se găsesc
în saloanele de coafură. Dar salonul nostru
este destinat să fie un loc de întâlnire
pentru numeroși artiști.
Casa are scări în spirală care
duc până la Strada Singurătății. Duminicile
nu sunt importante pentru noi,
dar cred că ar trebui să fie,
din moment ce ele servesc
ca un memento pentru oameni.
Ei pot avea, astfel, mai mult timp pentru
rugăciune și pentru meditație în biserici, mai ales.
Acea ușă, care închide camera ta secretă,
se mișcă, spulberând tăcerea.
Din când în când, eu totuși aud
notele pianului tău dispărând în aer.
Ele sunt precum pașii de pe holul nostru ; sunt fugitive.
Este o nouă duminică, dar lacrimi vechi
curg din ochii albi ai norilor. Deși plouă torențial,
prietenii nu vor să rateze momentul în care
pot să te audă cântând la pian.
Notele scrise de tine pe caietul de muzică seamănă
cu niște hieroglife antice.
Sunetele pianului strălucesc.
Nu ți-am spus niciodată cât de mult te iubesc în zori,
atunci când mă trezesc și te văd dormind lângă mine.
În fiecare dimineață, sentimentul renaște din nou
din cenușa zilei de ieri.
Poezie de Marieta Maglas
Poezia este publicata in OPA.
Poems in the same category
O NOAPTE ROMANTICĂ
Continuare
--Robert ,nu toți oamenii sunt sortiți să fie sfinți.Dar nu înțeleg de unde vine arăta răutate și lipsă de respect?
Doar trăiesc printre oamemi .și văd ce-i în jurul meu..Cred că sunt o persoană de modă veche.Nu înțeleg
tineretul din ziua de azi. Eatât de nestatornic,avid de bani și distracții deochiate. Am fost doar de câteva ori
în cluburi,mereu ăn altele, în speranța să găsesc ceva ce mi se potrivește.Am renunțat fără păreri de rău.
Nu pot înțelege acea deslănțuire de energii,dansuri africane , împrumutate de la sălbatici, dorința de extaz, de dro
guri .Oare unde merge omenirea?.Spre ce se îndreaptă?Dar nu numai la noi se întâmplă așa toată Terra e
bolnavă,grav bolnavă!...E adevărat că se mai găsesc și oamen cu scaun la cap. Unde lucrez eu mă simt ca într-o
familie.Avem alte idealuri și prim plan este munca, aă fii sprijin aproapelui tău la nevoie.Eu nu mai aștept să se
întâmple nimic bun în lume, doar cum spui tu,aștept să întânlesc îubirea adevărată, să am o familie ,să am
copii și puterea să-i țin departe de această lume deslănțuită.
--Privirea lui Robert devine mai caldă.El conchide: Fata aceasta merită toată admirația.Furat de gânduri, o apucă
de mână ca un semn de îmbărbătare.
--Mergi pe drumul tău , e drumul cel bun!
Dă-mi orice, dar nu-mi dă drumul
Dă-mi ploi târzii și cer senin,
Dă-mi nopți de vis sau zile-n chin,
Dă-mi focul care arde mut,
Dar nu-mi da drumul nici un minut.
Dă-mi vântul care rupe crengi,
Dă-mi dorul greu ce nu-l alegi,
Dă-mi tot ce vrei să pierzi acum,
Dar nu-mi da drumul pe vreun drum.
Dă-mi tăceri sau vorbe-n van,
Dă-mi ce-i pierdut, ce nu-i uman,
Dă-mi stele stinse, fără zare,
Dar ține-mă, nu-mi da uitare.
Dă-mi tot ce sufletul mai vrea,
Oricât de greu ar apăsa,
Dar lasă-mi jurământul sumbru:
Dă-mi orice, dar nu-mi dă drumul.
Aștept
Astept, indur,sunt abătut,
Sătul de această nerăbdare.
Ca multă vreme a trecut
Si tu nu îmi apari in zare.
Astept ziua ca s-apună,
Si-apoi noaptea să se scurgă.
Astept să fim iar împreună,
Dar pana acolo-i cale lungă.
Aștept si astept, e in zadar
Nu vreau speranța să dispară.
Aștept ca să te văd iar,
Chiar dacă oceane ne separă.
Aștept si sper că o sa vină,
Acea clipă minunată,
Nu vreau să imi devii străină,
Tu mie-mi ești destinată.
Fiul...iubit!
Iubesc privirea ta senină
De care m-am îndrăgostit,
Încă din timpul studenției
Cănd ochii tăi i-am întâlnit.
Demult a început povestea
Iubirii noastre făr 'de sfârșit,
Și binecuvântare s-a revărsat
Peste cămin, când fiul a venit.
Eram doi tineri cu multe vise
Fără a ști că viața-i nemiloasă,
Până ce lovituri noi am primit
Chiar, de la acei primiți în casă.
Am mers pe drumul nostru drept
Și am trăit cum ne-a fost soarta,
Iar viața permanent ne-a învățat
Când, și cui să 'nchidem poarta.
Am plâns, am râs și n-am cedat
Ispitelor ce ne-au ieșit în cale,
În doi luptă am dus și am învins
Și dealul, uneori, l-am făcut vale.
Acum după o viață cu de toate
Sunt fericit că visu-i împlinit,
Și mulțumiri înalț...la Domnul
Rugându-L să rămân...fiul iubit!
Fa-mă să te urăsc
Doar ura mă poate debarasa de iubirea ta,
Fă-mă să te urăsc, să te uit în tăcere,
Să cred că omul care credeam că m-a iubit vreodată
E doar o umbră pierdută, un vis ce se risipeste-n vânt.
Fă-mă să înțeleg că tu nu ai fost decât o fantezie,
Un vis ce se topește în zorii unei dimineți reci,
Un dor ce nu se stinge, o poveste ce se rupe-n mii de cioburi,
Dar inima mea, rănită, refuză să te lase să dispari din sângele meu.
Inima mea strigă, în tăcerea nopții adânci,
Te caută, te cheamă, cu fiecare bătaie ce se frânge,
Oprește-te... oprește-te să fiu prinsă în durerea asta,
Fa-mă să te urăsc, ca să nu mai simt cum iubirea mă doboară.
Fiindcă mă doare să te iubesc,
Mă doare ca un dor nesfârșit ce frânge fiecare fibre,
Dar niciodată nu te voi uita cu adevărat,
Căci tu vei trăi mereu, într-o durere ce nu se stinge, dîn inima mea.
O vorbă...
O vorbă mult prea rea,
Ai aruncat fără căință,
Și a lăsat în urma sa,
Noian de suferință.
O vreme de tăcere,
În calea mea ai pus,
Și ochiu-ntruna cere,
O lacrimă în plus.
Un gest de amăgire,
Pe chip ți se arată,
Iar pura mea iubire,
E-n turnuri ferecată.
Și stau de atâta vreme,
Arzând cu doru-n piept,
Iar inima se teme,
Că veșnic o s-aștept.
O NOAPTE ROMANTICĂ
Continuare
--Robert ,nu toți oamenii sunt sortiți să fie sfinți.Dar nu înțeleg de unde vine arăta răutate și lipsă de respect?
Doar trăiesc printre oamemi .și văd ce-i în jurul meu..Cred că sunt o persoană de modă veche.Nu înțeleg
tineretul din ziua de azi. Eatât de nestatornic,avid de bani și distracții deochiate. Am fost doar de câteva ori
în cluburi,mereu ăn altele, în speranța să găsesc ceva ce mi se potrivește.Am renunțat fără păreri de rău.
Nu pot înțelege acea deslănțuire de energii,dansuri africane , împrumutate de la sălbatici, dorința de extaz, de dro
guri .Oare unde merge omenirea?.Spre ce se îndreaptă?Dar nu numai la noi se întâmplă așa toată Terra e
bolnavă,grav bolnavă!...E adevărat că se mai găsesc și oamen cu scaun la cap. Unde lucrez eu mă simt ca într-o
familie.Avem alte idealuri și prim plan este munca, aă fii sprijin aproapelui tău la nevoie.Eu nu mai aștept să se
întâmple nimic bun în lume, doar cum spui tu,aștept să întânlesc îubirea adevărată, să am o familie ,să am
copii și puterea să-i țin departe de această lume deslănțuită.
--Privirea lui Robert devine mai caldă.El conchide: Fata aceasta merită toată admirația.Furat de gânduri, o apucă
de mână ca un semn de îmbărbătare.
--Mergi pe drumul tău , e drumul cel bun!
Dă-mi orice, dar nu-mi dă drumul
Dă-mi ploi târzii și cer senin,
Dă-mi nopți de vis sau zile-n chin,
Dă-mi focul care arde mut,
Dar nu-mi da drumul nici un minut.
Dă-mi vântul care rupe crengi,
Dă-mi dorul greu ce nu-l alegi,
Dă-mi tot ce vrei să pierzi acum,
Dar nu-mi da drumul pe vreun drum.
Dă-mi tăceri sau vorbe-n van,
Dă-mi ce-i pierdut, ce nu-i uman,
Dă-mi stele stinse, fără zare,
Dar ține-mă, nu-mi da uitare.
Dă-mi tot ce sufletul mai vrea,
Oricât de greu ar apăsa,
Dar lasă-mi jurământul sumbru:
Dă-mi orice, dar nu-mi dă drumul.
Aștept
Astept, indur,sunt abătut,
Sătul de această nerăbdare.
Ca multă vreme a trecut
Si tu nu îmi apari in zare.
Astept ziua ca s-apună,
Si-apoi noaptea să se scurgă.
Astept să fim iar împreună,
Dar pana acolo-i cale lungă.
Aștept si astept, e in zadar
Nu vreau speranța să dispară.
Aștept ca să te văd iar,
Chiar dacă oceane ne separă.
Aștept si sper că o sa vină,
Acea clipă minunată,
Nu vreau să imi devii străină,
Tu mie-mi ești destinată.
Fiul...iubit!
Iubesc privirea ta senină
De care m-am îndrăgostit,
Încă din timpul studenției
Cănd ochii tăi i-am întâlnit.
Demult a început povestea
Iubirii noastre făr 'de sfârșit,
Și binecuvântare s-a revărsat
Peste cămin, când fiul a venit.
Eram doi tineri cu multe vise
Fără a ști că viața-i nemiloasă,
Până ce lovituri noi am primit
Chiar, de la acei primiți în casă.
Am mers pe drumul nostru drept
Și am trăit cum ne-a fost soarta,
Iar viața permanent ne-a învățat
Când, și cui să 'nchidem poarta.
Am plâns, am râs și n-am cedat
Ispitelor ce ne-au ieșit în cale,
În doi luptă am dus și am învins
Și dealul, uneori, l-am făcut vale.
Acum după o viață cu de toate
Sunt fericit că visu-i împlinit,
Și mulțumiri înalț...la Domnul
Rugându-L să rămân...fiul iubit!
Fa-mă să te urăsc
Doar ura mă poate debarasa de iubirea ta,
Fă-mă să te urăsc, să te uit în tăcere,
Să cred că omul care credeam că m-a iubit vreodată
E doar o umbră pierdută, un vis ce se risipeste-n vânt.
Fă-mă să înțeleg că tu nu ai fost decât o fantezie,
Un vis ce se topește în zorii unei dimineți reci,
Un dor ce nu se stinge, o poveste ce se rupe-n mii de cioburi,
Dar inima mea, rănită, refuză să te lase să dispari din sângele meu.
Inima mea strigă, în tăcerea nopții adânci,
Te caută, te cheamă, cu fiecare bătaie ce se frânge,
Oprește-te... oprește-te să fiu prinsă în durerea asta,
Fa-mă să te urăsc, ca să nu mai simt cum iubirea mă doboară.
Fiindcă mă doare să te iubesc,
Mă doare ca un dor nesfârșit ce frânge fiecare fibre,
Dar niciodată nu te voi uita cu adevărat,
Căci tu vei trăi mereu, într-o durere ce nu se stinge, dîn inima mea.
O vorbă...
O vorbă mult prea rea,
Ai aruncat fără căință,
Și a lăsat în urma sa,
Noian de suferință.
O vreme de tăcere,
În calea mea ai pus,
Și ochiu-ntruna cere,
O lacrimă în plus.
Un gest de amăgire,
Pe chip ți se arată,
Iar pura mea iubire,
E-n turnuri ferecată.
Și stau de atâta vreme,
Arzând cu doru-n piept,
Iar inima se teme,
Că veșnic o s-aștept.
Other poems by the author
Dansul Senbonzakura din oglindă
Am inchis fereastra plină de crăpături a diminetii.
Prima rafală de vânt adusese sunete de flaut,
de tobe și de paşi efemeri ; de explozii și de
distorsiuni; toate dispăreau încet în melancolia ploii.
Priveam atent un dans lent și, ca de obicei,
sincron cu imaginea mişcărilor din oglindă;
crâmpeie de amintiri invadau spațiul spiritual;
iubirea pe care o simțim atunci când mintea
este golită de emoțiile fierbinți ale verii.
M-am așezat lângă o vecină în vârstă
ce avusese un fiu care a luptat pe frontul din
Asia până când a fost împușcat și despicat
în două. Luptase printre cei mai buni
soldați, toti perfecționisti. Muzica s-a oprit
brusc, dar mișcarile dansatorilor au continuat
în absența notelor, accelerându-se, din când
în când, pentru a crea o anumită tensiune
cu scopul de a evoca stări de euforie precum și
emoții estetice. Acea muzica era veche, tot atat de
veche precum pianul. Ritmul mișcărilor era similar cu
cel dintr-o animație Disney care se derulează lent.
Toți dansatorii purtau eșarfe albe și executau
foarte multe piruete pentru a sugera ideea de
agitație și suspans. Fereastra s-a deschis lăsând să
pătrundă un aer metropolitan, intesat cu zgomote;
un vânt vijelios și rece care începea să aducă
infecții fatale precum sunt cele găsite în ghețarii
ancestrali; pandemii și civilizații dispărute;
o istorie care se repetă ciclic ; un vânt premergător
ploilor abundente de toamnă. Aceste bacterii sunt
reale și pot distruge totul ; un contrast pentru
desenele animate Disney; inocență; culpabilitate.
Viața este concretă în sine. Atunci când viața devine
halucinantă, un pericol ascuns și extrem de destructiv
devine real. Grindina găurea acoperișul tăcerii.
Dansatorii transmiteau semnele lui Dumnezeu prin
intermediul mimicii precum și prin fluturarea brațelor
deasupra capului; semnele semanau cu niste numere.
Numele lui Dumnezeu era preamărit. Ei au început să
se legene si sa cânte cântece religioase despre Iisus.
Dansul nu părea să fie coregrafiat. Ideea de emoție
ancestrală; ideea de a simți și de a resimți; ordine
și dezordine mentală ; emoții care pătrund sufletele
suferinde pentru a dispărea lent și pașnic in linistea noptii.
Poezie de Marieta Maglas
Nota :Această poezie este publicată.
Curcubeul sunetelor
Cerul crepuscular este
indigo-portocaliu,
o simfonie. Lumina
este absorbită; se descompune
în fotoni. O stea moare
în univers. Devine iubire.
Întunericul este atras de
cuanta de energie;
este infinit și înghețat în sine
atunci când pătrunde
sinele fierbinte al luminii.
Vântul îmbrățișează fiorul
macilor nepalezi ~
frumuseți hipnotice și
pete roșii pe
un lan de grâu
ce așteaptă secerișul~
scutură zgomotos galbenul obosit;
albastrul astral vibrează și
poate fi auzit ~
acorduri de jazz și
bluesuri în progresie;
versuri despre oamenii
învăluiți în frunze,
o dragoste sfântă și
un curcubeu sonor.
Visuri hipnotice
Orice schimbare este ca un vânt care suflă
cu putere și sparge spiralele vieții, dar și
ferestrele, componente uzate ale clădirilor~
structuri încă elastice, care se leagănă și
se îndoaie până se crapă, in timpul cutremurelor.
Multe marionete, cu zîmbete stranii, caută
noi locuri de muncă. Această stare de lucruri
este de-a dreptul șocantă. De fapt, orice criză,
care nu se mai termină, devine o realitate ciudată.
Conform teoriei probabilităților, cineva , în lumea asta,
este exact opusul tău și poate lupta, cu o precizie
matematică, pâna la distrugere completă. Teoria
dualităţii lui zero nu este același lucru cu metoda
reducerii la absurd. Întotdeauna, aceste idei sau visuri
hipnotice pot asasina viitorul. Nici o iubire nu poate
exista într-un suflet bolnav. Este similar cu situatia
in care celulele fagocitare nu au o structură sănătoasă
pentru a asigura imunitatea; stres cronic; boli autoimune.
Cu siguranță, libertatea nu există în adevăratul sens
al cuvântului, pe acest pământ. Doar Dumnezeu ne
eliberează. Această stare de lucruri nu seamănă deloc
cu ceea ce ar fi putut deveni Geneza, dacă ar fi evoluat
în mod diferit ~ o iluzie pentru cei care cred că le este
permis să facă tot ce doar ei consideră că este corect și
îndreptățit să facă. În consecință, toate lucrurile din jur
își pierd, încet, semnificația. E probabil că vom continua
să existăm în timp ce ne învârtim în jurul soarelui.
Aceasta mișcare este esențială. Întotdeauna corpul are
nevoie de suflet pentru a trăi~ nu viceversa. Într-o lume
ideală, toate vocile pot fi auzite~ vibrație plasmatică și
atmosferă tensionată; propagare. Sunetul este un proces
mental. Cântecele sunt ca florile care plutesc pe valurile
unui râu, un râu al schimbării. Uneori, anumite râuri încep
să curgă în sens invers, învingând forța gravitației~ o
alternativă a existenței. Este , cu adevărat, absolut necesar?
Poezie de Marieta Maglas
Deșertul
E ceva de invățat in deșert - Cuvinte sacre.
Există un fel de sete și un deșert imens,
locuit intotdeauna de mulți oameni ~ rătăcitori,
rătăcitori muribunzi, cei cu ochi de plumb,
cei pierduți și inutili in noaptea vieții.
Noi stele incep să strălucească pe același
cer unic, greu, vizibilitate diminuată și imprejurimi.
Aceste stele sunt cu siguranță străvechi,
o lumină de noapte pentru toți cei invinși
care continuă să cante cantecele lor grele.
Ei caută o sursă de apă dulce. Orice
alt tip de apă este lipsita de importanță.
Cineva a spus că poate preface pămantul
uscat in izvoare de ape. Nu este vorba doar despre
sete~ in stele, Dumnezeu, omniprezent. In general,
rătăcitorii muribunzi incă mai au voință și speranță.
Nu pot muri de două ori, dar ei cred că vor pierde
totul pentru că nimic nu mai poate fi salvat.
Cu toate acestea, există o posibilitate infimă
de găsire a unui loc de supraviețuire.
Somnul conștiinței
Fete imbatranite de razboi;
cuvinte tavalindu-se in ura;
pe limbi de foc;torturi;
Patul lui Procust pentru un zambet perfect;
a zambi; ingerii care canta;
ploile de iubire care cad din Cer
si atunci cand totul se crapa;
ferestrele, candelabrele,
bibelourile de portelan,
sufletele, sperantele, visele,
fericirea, orologiile,
continentele, statuile, dintii;
astrele.
Cu fetele imbatranite,
ei sunt foarte frumosi.
Au un zambet perfect.
Sunt castigatori.
Rad si joaca jocul vietii si al mortii
pana la capat.
Quintuple Etheree și vers alb pentru o nouă realitate
Ființe umane cu ochi încercănați și obosiți; tristețe.
Meditație și muzică de jazz;
jazz care pătrunde în liniștea profundă
a îngerilor însângerați;
îngeri albi, care luptă necontenit
pentru deșteptare; a deveni conștient
de tine însuți sau a te trezi într-o realitate mărginită;
ochi-orb și gândire lipsită de discernământ; albire ;
Pol,
rasism,
aziluri,
execuții,
prostituție,
femei violate,
atacuri teroriste;
febra dengue, salarii mici,
imigrație ilegală,
virus Zika și Chikungunya,
Colecții heraldice, blazoane,
impactul meteoriților,
combinatii genetice,
militantism islamist,
focuri în natură,
monetizare ,
război,drone,
răstigniri,
răpiri,
sfincși,
+
plăci,
droguri,
cocktailuri,
cutremure,
valuri de ocean,
vortexuri, tornade,
hărțuiri sexuale,
represiuni evidente,
malformații congenitale;
vânzări de artefacte furate,
alimente pentru oameni lihniți,
politici pentru refugiați,
dezastrele nucleare,
șomajul sezonier,
alunecări de sol,
creșteri de prețuri,
vulcanii activi,
coafuri,
nudism,
vis,
@
cub,
crime,
ochelari,
benzinarii,
succès teatral,
ghețari topindu-se,
lucrări interimare;
strategiile tăcute,
copii- bolnavi asimptomatici,
proteste care blochează drumuri,
șoferi având temperamente diferite și
conducând mașini diferite,
mașini cu faruri care clipesc, în timp ce motoarele lor
țipă precum anumite instrumente muzicale,
copaci care strigă și pistoale care
scriu poezii lirice cu găurile pe care le fac în pereți,
versuri de jazz penetrând tăcerea
îngerilor însângerați,
îngeri într-o luptă neînfricată pentru
trezirea la această nouă realitate.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: Poezia este publicata.
Dansul Senbonzakura din oglindă
Am inchis fereastra plină de crăpături a diminetii.
Prima rafală de vânt adusese sunete de flaut,
de tobe și de paşi efemeri ; de explozii și de
distorsiuni; toate dispăreau încet în melancolia ploii.
Priveam atent un dans lent și, ca de obicei,
sincron cu imaginea mişcărilor din oglindă;
crâmpeie de amintiri invadau spațiul spiritual;
iubirea pe care o simțim atunci când mintea
este golită de emoțiile fierbinți ale verii.
M-am așezat lângă o vecină în vârstă
ce avusese un fiu care a luptat pe frontul din
Asia până când a fost împușcat și despicat
în două. Luptase printre cei mai buni
soldați, toti perfecționisti. Muzica s-a oprit
brusc, dar mișcarile dansatorilor au continuat
în absența notelor, accelerându-se, din când
în când, pentru a crea o anumită tensiune
cu scopul de a evoca stări de euforie precum și
emoții estetice. Acea muzica era veche, tot atat de
veche precum pianul. Ritmul mișcărilor era similar cu
cel dintr-o animație Disney care se derulează lent.
Toți dansatorii purtau eșarfe albe și executau
foarte multe piruete pentru a sugera ideea de
agitație și suspans. Fereastra s-a deschis lăsând să
pătrundă un aer metropolitan, intesat cu zgomote;
un vânt vijelios și rece care începea să aducă
infecții fatale precum sunt cele găsite în ghețarii
ancestrali; pandemii și civilizații dispărute;
o istorie care se repetă ciclic ; un vânt premergător
ploilor abundente de toamnă. Aceste bacterii sunt
reale și pot distruge totul ; un contrast pentru
desenele animate Disney; inocență; culpabilitate.
Viața este concretă în sine. Atunci când viața devine
halucinantă, un pericol ascuns și extrem de destructiv
devine real. Grindina găurea acoperișul tăcerii.
Dansatorii transmiteau semnele lui Dumnezeu prin
intermediul mimicii precum și prin fluturarea brațelor
deasupra capului; semnele semanau cu niste numere.
Numele lui Dumnezeu era preamărit. Ei au început să
se legene si sa cânte cântece religioase despre Iisus.
Dansul nu părea să fie coregrafiat. Ideea de emoție
ancestrală; ideea de a simți și de a resimți; ordine
și dezordine mentală ; emoții care pătrund sufletele
suferinde pentru a dispărea lent și pașnic in linistea noptii.
Poezie de Marieta Maglas
Nota :Această poezie este publicată.
Curcubeul sunetelor
Cerul crepuscular este
indigo-portocaliu,
o simfonie. Lumina
este absorbită; se descompune
în fotoni. O stea moare
în univers. Devine iubire.
Întunericul este atras de
cuanta de energie;
este infinit și înghețat în sine
atunci când pătrunde
sinele fierbinte al luminii.
Vântul îmbrățișează fiorul
macilor nepalezi ~
frumuseți hipnotice și
pete roșii pe
un lan de grâu
ce așteaptă secerișul~
scutură zgomotos galbenul obosit;
albastrul astral vibrează și
poate fi auzit ~
acorduri de jazz și
bluesuri în progresie;
versuri despre oamenii
învăluiți în frunze,
o dragoste sfântă și
un curcubeu sonor.
Visuri hipnotice
Orice schimbare este ca un vânt care suflă
cu putere și sparge spiralele vieții, dar și
ferestrele, componente uzate ale clădirilor~
structuri încă elastice, care se leagănă și
se îndoaie până se crapă, in timpul cutremurelor.
Multe marionete, cu zîmbete stranii, caută
noi locuri de muncă. Această stare de lucruri
este de-a dreptul șocantă. De fapt, orice criză,
care nu se mai termină, devine o realitate ciudată.
Conform teoriei probabilităților, cineva , în lumea asta,
este exact opusul tău și poate lupta, cu o precizie
matematică, pâna la distrugere completă. Teoria
dualităţii lui zero nu este același lucru cu metoda
reducerii la absurd. Întotdeauna, aceste idei sau visuri
hipnotice pot asasina viitorul. Nici o iubire nu poate
exista într-un suflet bolnav. Este similar cu situatia
in care celulele fagocitare nu au o structură sănătoasă
pentru a asigura imunitatea; stres cronic; boli autoimune.
Cu siguranță, libertatea nu există în adevăratul sens
al cuvântului, pe acest pământ. Doar Dumnezeu ne
eliberează. Această stare de lucruri nu seamănă deloc
cu ceea ce ar fi putut deveni Geneza, dacă ar fi evoluat
în mod diferit ~ o iluzie pentru cei care cred că le este
permis să facă tot ce doar ei consideră că este corect și
îndreptățit să facă. În consecință, toate lucrurile din jur
își pierd, încet, semnificația. E probabil că vom continua
să existăm în timp ce ne învârtim în jurul soarelui.
Aceasta mișcare este esențială. Întotdeauna corpul are
nevoie de suflet pentru a trăi~ nu viceversa. Într-o lume
ideală, toate vocile pot fi auzite~ vibrație plasmatică și
atmosferă tensionată; propagare. Sunetul este un proces
mental. Cântecele sunt ca florile care plutesc pe valurile
unui râu, un râu al schimbării. Uneori, anumite râuri încep
să curgă în sens invers, învingând forța gravitației~ o
alternativă a existenței. Este , cu adevărat, absolut necesar?
Poezie de Marieta Maglas
Deșertul
E ceva de invățat in deșert - Cuvinte sacre.
Există un fel de sete și un deșert imens,
locuit intotdeauna de mulți oameni ~ rătăcitori,
rătăcitori muribunzi, cei cu ochi de plumb,
cei pierduți și inutili in noaptea vieții.
Noi stele incep să strălucească pe același
cer unic, greu, vizibilitate diminuată și imprejurimi.
Aceste stele sunt cu siguranță străvechi,
o lumină de noapte pentru toți cei invinși
care continuă să cante cantecele lor grele.
Ei caută o sursă de apă dulce. Orice
alt tip de apă este lipsita de importanță.
Cineva a spus că poate preface pămantul
uscat in izvoare de ape. Nu este vorba doar despre
sete~ in stele, Dumnezeu, omniprezent. In general,
rătăcitorii muribunzi incă mai au voință și speranță.
Nu pot muri de două ori, dar ei cred că vor pierde
totul pentru că nimic nu mai poate fi salvat.
Cu toate acestea, există o posibilitate infimă
de găsire a unui loc de supraviețuire.
Somnul conștiinței
Fete imbatranite de razboi;
cuvinte tavalindu-se in ura;
pe limbi de foc;torturi;
Patul lui Procust pentru un zambet perfect;
a zambi; ingerii care canta;
ploile de iubire care cad din Cer
si atunci cand totul se crapa;
ferestrele, candelabrele,
bibelourile de portelan,
sufletele, sperantele, visele,
fericirea, orologiile,
continentele, statuile, dintii;
astrele.
Cu fetele imbatranite,
ei sunt foarte frumosi.
Au un zambet perfect.
Sunt castigatori.
Rad si joaca jocul vietii si al mortii
pana la capat.
Quintuple Etheree și vers alb pentru o nouă realitate
Ființe umane cu ochi încercănați și obosiți; tristețe.
Meditație și muzică de jazz;
jazz care pătrunde în liniștea profundă
a îngerilor însângerați;
îngeri albi, care luptă necontenit
pentru deșteptare; a deveni conștient
de tine însuți sau a te trezi într-o realitate mărginită;
ochi-orb și gândire lipsită de discernământ; albire ;
Pol,
rasism,
aziluri,
execuții,
prostituție,
femei violate,
atacuri teroriste;
febra dengue, salarii mici,
imigrație ilegală,
virus Zika și Chikungunya,
Colecții heraldice, blazoane,
impactul meteoriților,
combinatii genetice,
militantism islamist,
focuri în natură,
monetizare ,
război,drone,
răstigniri,
răpiri,
sfincși,
+
plăci,
droguri,
cocktailuri,
cutremure,
valuri de ocean,
vortexuri, tornade,
hărțuiri sexuale,
represiuni evidente,
malformații congenitale;
vânzări de artefacte furate,
alimente pentru oameni lihniți,
politici pentru refugiați,
dezastrele nucleare,
șomajul sezonier,
alunecări de sol,
creșteri de prețuri,
vulcanii activi,
coafuri,
nudism,
vis,
@
cub,
crime,
ochelari,
benzinarii,
succès teatral,
ghețari topindu-se,
lucrări interimare;
strategiile tăcute,
copii- bolnavi asimptomatici,
proteste care blochează drumuri,
șoferi având temperamente diferite și
conducând mașini diferite,
mașini cu faruri care clipesc, în timp ce motoarele lor
țipă precum anumite instrumente muzicale,
copaci care strigă și pistoale care
scriu poezii lirice cu găurile pe care le fac în pereți,
versuri de jazz penetrând tăcerea
îngerilor însângerați,
îngeri într-o luptă neînfricată pentru
trezirea la această nouă realitate.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: Poezia este publicata.