Multumesc!

ne-am încropit casă într-un vârf de munte

în ultima zi a anului

acolo nu-ți poți face decât o casă pe temelii de piatră

neacoperită

deasupra ei așezi cerul

ziua primești înăuntru Soarele

noaptea Luna și stelele

ploaia și frigul nu ne mai sperie

ne strângem în brațe ca doi albatroși

care se regăsesc după un drum lung și istovitor

peste mările și oceanele lumii

locul nostru de-aici este și a lor

va fi mereu locul lor magic de plecare

și de întoarcere

în fiecare an al vieții

noi nu avem aripi să zburăm spre țărmurile arctice

de la marginea lumii

sau spre tropice

Dumnezeu ne-a pedepsit să rămânem prizonierii pietrei

să trudim toată viața pe câmpiile sterpe ale speranței

cu mâinile goale

în ultima noapte a anului

vom dormi nepăsători și neprihăniți ca pruncii

îmbrățișați în toată durerea noastră

de-a ne fi născut oameni...

M-am sculat de dimineață

Și-am plecat întins la piață,

Vreau spanac de la băbuțe

Dar spanacu-i...în dubițe!

Intră polițistu-n clasă

Să descopere drogați,

Insă conștiința-l lasă

Că sunt fiii...de bogați!

Sunt copoi comunitar

Și vă fac la toți dosar,

Care vindeți doar verdețuri

Fără a avea pe ele...prețuri!

În vremuri de astăzi, politica e-un dans,

Cu umbre și lumini, într-un joc de avans,

În operele lui Caragiale, văd reflecții,

De politicieni și scheme, sub diverse interacțiuni.

Pe scena vieții politice, caricaturile cresc,

Ca-n teatrul lui Caragiale, cu ironii și descreșt,

 Politicienii se joacă într-un circ complicat,

Cu promisiuni strălucitoare și cuvinte prefăcute-n aurat.

Călătorim prin "O scrisoare pierdută" a vieții,

Într-o lume de teatru politic, cu rostiri trăsnite,

Ca un vaudeville al puterii și al intereselor,

Caragiale ar zâmbi, privind scenele cu jocuri și delictoase pacte.

"Conu Leonida față cu reacțiunea" se desfășoară,

În zilele noastre, când libertatea se clatină și sfârșește-n zări,

Politicieni cu măști, cu figuri de comedie,

O satiră modernă, în care umorul se transformă-n tragedie.

În "D'ale carnavalului" viețile noastre evoluează,

Ca într-un spectacol al iluziilor, unde minciunile ne-atrag,

Politicieni mascați în personaje alese,

Caragiale râde-n groapa sa, privind jocurile lor false.

În politica de astăzi, parodie și dramă se-împletesc,

Așa cum Caragiale învăța cuțitul să fie unelteles,

În fiecare replică, în fiecare promisiune,

 Reflectând tumultul și absurdul în haosul unei națiuni.

Politica de azi, oglindă a societății, e un teatru modern,

Cu personaje desprinse parcă din operele lui Caragiale,

Și, în mijlocul acestui act, sperăm într-o schimbare,

Să scriem un epilog mai luminos în această comedie, oarecum amară.

Nu te văd altfel decât în culorile albe

ale dimineții

în tempera zorilor

ești undeva

pe această pânză imensă a zilei

printre nuanțele de galben apos

amestecate cu roșu

într-o acuarelă umedă

neterminată

uneori te pictez numai în alb și negru

abstract

îți iau albastru din ochi

rimelul

rujul

fondul de ten

fără culori nu mai ești tu

cine ți-a spus că ești frumoasă

nu te-a trecut prin toate nuanțele de gri

posibile

nu ți-a descoperit ridurile

cearcănele vineții

porii

urmele lacrimilor

sunt momente când mă supăr

și înmoi pen***cenzure*** în nuanțele de negru

ale întunericului

alteori nici nu mă ating de albul dureros al pânzei

(după care se ascund toate culorile!)

arunc pensulele

suspend timpul

îmi țin răsuflarea și mă scufund

printre pescuitorii de perle

din Pacific

printre broaște țestoase

și rechini albi

.

prima perlă ți-o atârn de mijlocul gleznei

( glezna ta parcă-i sculptată de Dumnezeu!)

și-ți cer iertare cu tot albastrul cerului

și cu tot roșul însângerat al răsăritului

.

sunt un biet pictor

prins în această infernală spirală a culorilor…

Și dacă aș vorbi cu luna

Și aș cânta sumbru-n arcuș,

Mi-ar fi sufletul furtuna

Ce lăsă-n urmă pași de tuș.

Și alinări de ar mai fi

Pe parcursul vieții mele,

Inima mi-aș jertfi,

Să-ți pot uita și numele.

Fericirea de-aș găsi

Ca să nu te mai aștept,

Te-aș lăsa, te-aș părăsi

A mea cale s-o îndrept.

Viață cu amărăciune

Și de lacrimi plină,

Scrie eul cu-n tăciune

Versuri pline cu lumină.

Cuprins de frică-n întuneric

Și-nsetat de foc,

Muză, ecoul liric,

Șoapte suave puse-n joc.

Unde stralucesti tu, Luna?

Asta seara cand eu plang?

Vreau toti norii sa se -adune

Sa nu te mai vad nicicand!

Unde stralucesti tu, Soare?

Asta zi cand eu ma sting?

Poti sa iti imaginezi tu oare?

Lacrimi grele-n Cer senin?

Unde stralucesti Lumina?

Astă noapte cand eu zac,

Poti sa fii asa naiva?

Sa nu vezi ca eu ma zbat.

Unde stralucesti tu, Viata?

Asta zi cand ma destram

Atârnând  de-un un fir de ata

Las in urma tot ce am.

O alta toamnă ce îmi vorbeste despre tine

Chiar de ne-am pierdut de ceva timp,

Din senin la tine încă îmi fuge gândul

As vrea sa-mi fii, ca-n suflet bate vântul.

Și de ar fi cândva sa ne-ntâlnim

C-un vin sa ne petrecem timpul,

Îmbrățişaţi pe canapea sa stăm

Ca-j toamnă...si rece-i anotimpul.

Și de o fi sa nu ne întâlnim

Voi aștepta mereu cu gândul

Căci toate trec și toate vin....

...doar ca ne trece timpul...

Ochii-mi erau scântei atunci când te vedeau

Și buzele-mi strigau a foc când tu mă sărutai

Doamne!...nici toți poeții la un loc

Nu ar putea descrie dorul ce ți-l port!

De-ai sti ce dor îmi e, când inima te vrea

Să te mai simtă o clipă aproape

Să bată din nou lângă a ta

Căci mai frumos nicicând nu bate...

Ce dor îmi e de ochii tăi senini

Amintirea lor azi mi-e un souvenir

Când cu dorință știau să mă îmbie

Mi-atât de dor...si doar eu știu...

De-ai sti cum stai ascuns în gândul meu

Doar eu să mi te pot găsi 

Bărbatul ce în suflet mi-a sădit 

Dorul ce azi, mi-e infinit...

Te-aș ruga să vii cu mine

Pentru o clipă măcar

Într-un loc din altă lume

Unde visele nu au hotar.

Te-aș ruga să-mi stai alături

La ureche să-ti șoptesc

Dorul ce I-am strâns în mine

De când vise împletesc.

Te-aș ruga să mă asculți

Să-mi simți inima cum cântă

Însetată de ochii tăi căprui

Ce îmi spuneau că sunt dorită.

Te-aș ruga pentr-o ultimă dată

Să mă saruti, să mă îmbrățişezi

Un vin să mai ciocnim in noapte

Apoi să pleci, să nu te mai intorci.

Dar...m-ai "rugat" să uit de tine

Când dorul aprig ardea în mine

Mi-ai spus atât de rece, fără regret

"Nici o speranță!".. să-ți mai cer.

Si..m-ai "rugat" să uit de noi

Că nu-ți mai pasă mi-ai strigat

Dar n-ai gândit că am un suflet

Ce nu așa...te-a vrut uitat.

P.S

M-am tot rugat să te intorci

Așa m-a îndemnat instinctul

Că uneori și tu ai vrea

La un pahar de vin...sfârșitul.

De-ai ști ce dor imi este sa te văd

Sa te-aud, sa te mai simt, sa fim...

Tot mi-am turnat sperante-n pahar

Ca poate-o sa te-ntorci în timp..

🍷

De-ai ști cat mi-am dorit privirea ta

Sa-ti mai aud glasul dulce şi blând

..cât mi-am dorit sa îți rămân aproape

Din când în când să te mai văd zâmbind.

🍷

Dar tu îmi ești de-un an tot mai departe

Și doru-mi rătăcește-n zări, în ceruri risipit

Tot cauta-n neștire sa îti fie aproape

Îmbrățișări să-i dai ..sa fie împlinit.

🍷2024-09-27

And today I lost myself in an illusion

of love

Trying again to lie myself that it

doesn't hurt

I step on my thoughts and feelings

again

Wishing me a wine and a last hug...

Feelling guilty of wanting a wine

I pay you tribute every night

With hot tears I endure and sigh

For the end of the story we had.

I would like to forget everything but

I'm afraid

That longing will take over me again

And my heart will begin to groan

Torn by your lack of echo.

Nu cred că vreau să te întorci 

N-ai face decât sa rascolesti 

Dorul ce-l port in suflet...

Dureri și sentimente...

Care, de nu știi...

Încă le simt prezente...

Nu cred că vreau să te întorci 

Inima a învățat ce mintea îmi știa 

Întors.. doar durere o sa provoci

Iar eu încerc să mă lepăd de ea.

...Nu ar fi bine să te-ntorci

Și cred că nu doar pentru mine...

Dar nu cred c-ai dori să vezi 

Cum mă prezint azi, ridicată din ruine...

Tu cel ce mi-ai dăruit întâiul vin

Apoi cu greață ai scuipat venin...

Plecat te-ai vrut...plecat rămâi!!!

Sau vino!!!...de greață am niște lămâi!😏