Drum de Toamna

Capu’ sus, mai sunt multe de dus,

Drumul vieții nu-i apus.

Chiar de-i greu și  ești obosit,

Luptă-ntruna, căci nu e sfârșit.

Capu’ sus, norii negri se duc,

După ploaie e soare-n amurg.

Fiecare pas mic e un dar,

Și din luptă răsare un har.

Capu’ sus, ai putere în tine,

Tot ce-i greu se va duce cu bine.

Nu te teme, căci mâine-i un vis,

Ce te-așteaptă mai sus, spre un pisc.

Capu’ sus, calea-i lungă, dar dreaptă,

Chiar și stelele cad și se-așteaptă.

Tu ridică-te, crede și-ai să vezi,

Că din umbre răsar iar livezi.

Am râs când m-am născut,

la fel când mi-a căzut primul dinte.

Râdeam când mă băteau părinţii,

la fel când venea noaptea.

Am râs în durere,

la fel în clipele de tristeţe.

Am râs în faţa morţii,

la fel chiar de destinul meu.

Am râs de tot și de toate, dar în același timp,

m-am plâns pe mine…

Dacă zilele ar fi ca nopțile,

Nu ar mai exista lumina călăuzitoare.

Dacă vocea ar fi mută,

Cuvintele nu ar mai exprima sentimentele.

Dacă sentimentele nu ar exista,

S-ar așterne o tăcere rece.

Dacă nu ar exista o clipă tandră,

Sufletul ar îngheța în neant.

Dacă nu ar exista culorile,

Totul s-ar adânci în umbră.

Dacă forme nu ar exista,

Fondul nu ar mai avea sens.

Dacă omul din noi n-ar exista,

Omenia ar fi îngropată-n nefast,

Și sălbăticia sentimentelor

Ar dezvălui monstrul uman.

dimineață

de sfârșit de noiembrie,

ceva mai senină,

aduce-n casă miresme de pini.

o adiere tandră

de ondulații cromatice

atinge tăcerea.

 chiar dacă,

prin 

animația străzii

n-am chef de nimic,

simt sufletul lin și zâmbesc....

desfrunzite dimineați,

soarele ascuns în spatele

vorbelor goale,

gâfâie ca o pasăre rănită ...

%

cheia zeilor-

cu șapte raze,

deschide poarta din inima

neîntinată de ură.

Scriu despre prietenie căci,

E prea mult lichid roșu adunat în partea stângă al acestui trup muritor.

Când ma surprind gândind despre acest mister

Parcă am un clei în sertarul din mintea mea

Unde se află astfel de momente din trecutul meu.

Trăind în secolul 21 se pare că

Am așteptări prea mari,

Poate îmi doresc prea mult,

Sau poate ofer prea puțin,

Sau doar nu mi-am învățat lecția pentru examenul vieții

Și atrag oamenii nepotriviți

Care transmit că nu trebuie să am așteptări.

Greșită am crezut că sunt,

Că-mi doresc loialitate și alte baliverne legate de ea.

Dar greșit e timpul în care mă aflu.

Am un suflet bătrân, am descoperit de curând.

Presimt magie și mister
Ai fi vre-un manuscris ocult?
Poate te-ai nascut din ser
Și vreai doar să te ascult?

Poate că ești un codice secret,
Și vreai să îmi prezici în zodii;
Dar eu fiind pregnant poet
Nu inteleg - graiul astronomic.

Răsfoiesc iar în eșec foaia de titlu
Aspirându-ți pasul ezoteric,
Dar nu prea reușesc să mențin ritmul
Călcând pe paragraful sferic...

Vreau să te citesc în șoaptă
Zugrăvindu-te-n particule
Iar oprindu-mă, la miez de noapte
Să-ti las lasoul pe clavicule

Aș vrea, să-ți văd secretele
Și funerar să le zidesc;
Am invatat toate alfabetele,
Dar tot nu pot să te citesc...

Daca ai fi-n povesti, ai fi craiasa

Si intregul univers ti s-ar alina in ochi

Sa stii ca un Luceafar te admira din fereastra, 

Lumina lui, relevandu-te cat dormi.

Mirosul tau, ma lasa sa traiesc

Faptura ta, culeasa din bobi de soare

Mangaie spiritul ceresc,

Mangaie o infinitate intreaga.

Si cand te intorci cu spatele la geam

Nemurirea unui inger se termina,

Tot ce-i luat din plai si guri de rai

Luna, stele - toate plang, cu lacrimi de rugina.

Cerul, infinit de plin, in pauza - 

S-a ferecat letal

Intr-o tacere de suspin, si-acum reteaza

Ca o zgaraietura in metal

Si o gratie argintie se dizolva in contrast

Cu melodia corosiva, ce o rasuna hornul

Dar acel inger dornic, inca sta la al tau cap

Si resemnat iti tot vegheaza somnul.

Stii, uneori simt ca-s blocat
De parca m-am ratacit undeva
M-as pune-n tribunal si m-as judeca
Dar mi se pare prea complicat

Cineva m-a creat in ocean,
Cu slove vesnice si har infinit
Poate era beat sau se uita pe geam
Cand am fost cugetat la un hotar ratacit

Si acum ne simtim un neam
Nascuti eronat, intr-un secol cersit
Cu o putere geroasa in steag
Pe globul corect, in fragmentul gresit

Dar, cine oi fi eu ca sa atac
Vesnicia intreaga, in umilinta serii.
Unui simplu muritor nu i s-a fi dat
Sa inteleaga, completitudinea ideii.

Afara-i resemnare și blestem.

In alfabetul morse,

Picaturile-mi șoptesc refren

Cat eu ascult gospel și încerc mă rimez in strofe

Afară plouă cenușiu, asuprind năpasta

Ingerii decepționați ne plâng.

Nimburile sunt proiectate-n târg

Iar martirii inocent, își zăbovesc răsplata

Frecvențe corosive răsună în perete

Tu copiliță mare, plângi ca din cișmea,

Și nu poti intelege ca dulapul, mi-e plin doar de schelete

Pe care tu, nu le poti vedea

Mă tem ca vazand medaliile pe col, nu ai intelege

Ce-am purtat intregul drum in pungi

Și de ce sunt blestemat de linii negre

Ca baiatul cu pijamale in dungi

Evident ca in final sunt vinovat doar eu

Asta-i ultima fantă in ghețar

De-ai ști cat de mult imi pare rau

Ca nu există un buton pentru restart

Lasa-ma sa cad in vremuri
Să te găsesc ca pe-un proroc
Și să-mi prezici în sferturi
O dragoste din flori de busuioc

Să îmi prezici cuvant de zei
Să ma alinți ca în povești
Și purtând miros de tei
Să îmi spui că mă iubești

Sa-mi cânți o notă-n dungi
Si eu sa iti asculta cantarea
Uitandu-ma in ochii tai profunzi
Pe care ii geloasă marea

Și totuși am să-ți scriu -

Intr-un cer cu lună plină

Am sa-ti scriu, dar nu de frică

Am sa-ti scriu sa-ți spun

Că gândul tău nu mă mai alină acum

Sa-ti spun cum nu mai simt dureri in piept de dor și vină

Cum cerul tău nu-mi ruină lumea,

Sa-ti spun ca nu-mi ma esti divină

Sa-ti spun că nu mai caut mâna ta pe mine

Sa-ti spun ca te-am uitat, dar sa te uitat nu iti scriam acum...

Sa-ti spun că tot ii efemer

Călcând prin fier topit sa-ti spun

Ca a fost o dragoste-n argint

Să-ți spun, chiar dacă știu că mint...