Daca
Zilele trec, se scurg în nisip.
Lipsit de timp, dispar în ruine.
Câteodată mă cert, ca nu-s cinstit
Și ca mă mint, singur pe mine…
Nici nu mai scriu, creionu-i aspriu
Dorința-i copac, cuvântu-i funie
Efuzez cenușiu, respirând în sicriu
N-am scris de mult, foaia-i pustie…
Frica-i un punct și mă-npinge să pic
Dar ce e la fund, turme în costume?
Când am auzit că dragostea-i mit
Am pus inima în plic și am trimis-o pe lume!
Sunt un om izolat, aruncat în mulțime
Dar am cugetat, să-aleg un vis de-împlinit;
Un abandonat, în efluvii străine
Acum încerc, să construiesc - castele în nisip.
Și dacă plec, vor risipi stele din cer?
Dacă-ți povestesc, ai să menții secret?
Dacă nu mai scriu, oare mai sunt poet?
Dacă nu iubesc, oare mai trăiesc?
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Priveghi
Poem: Această minunată copilărie
O primă carte cu versurile lui Grigore Vieru în limba italiană a fost lansată la Chişinău
Poem: Enantioză
Poem: Poem poetic poezit
MII DE CĂRȚI PENTRU CEI MICI. La Chişinău s-a deschis un târg de carte pentru copii
Poem: Tentație divină
Poem: Adevărul
Romanul Notre Dame de Paris a devenit cea mai căutată carte din librării