Cuibar rotind de ape

Everything in life has a reason.

Each cause has a purpose.

Any effects leads to a caution.

All the results give firmness.

Be yourself on the life's stage.

Keep the kindness of your soul,

Show the power of your mind,

And you'll receive the Heaven blessings.

dragostea

răbdătoare plină de bunătate

ajută întărește limpezește

omul

iertând ridicând miluind

milos omniprezent

Dumnezeu 

Degetele-mi, rătăcite printre rândurile unei pagini,

Literele, în grămezi mai mici, mai mari sau câte două,

Alcătuiesc mai multe gânduri, relatări și chiar proiectează imagini,

Aranjate ca soldații, ca să aducă sens pe fiecare pagină nouă.

Un cuvânt, o emoție și poate o virgulă,

O cratimă, spațiu liber... Nu sunt sigură.

Ochelarii se lasă mai jos, ca într-un vals,

Cuvintele necitite în blur au rămas.

Miros de hârtie, un parfum fără de preț;

Nu îl întrece nici Kindle, chiar de-i isteț.

Sunet de răsfoit, ca un cânt, mă alină,

Cărțile pe raft, neatinse, suspină.

Ce magie cuvintele pot face!

Literele, în lanț, sunt ca niște brățări și mărgele;

Povești sunt ascunse sub cerneala ce toarce,

Semne de punctuație, zici că-s acadele.

Universul cărții are cerul pictat:

Din planete și stele el este format.

Fiecare stea aduce sensul cu sine,

Planetele-s propoziții și fraze depline.

Autorul stăpânește acest univers,

Îi dă culoare și viață după cum își dorește.

Ia trofeul atunci când este ales

În această lume, cuvântul hrănește.

Anna Dabija

Pacat ca uneori te deschizi fata de un om care nu merita si nici nu te merita

Pacat ca tot ce  frumos e intr-adevar trecator.. ma gandesc inca la noi si ranile dor

Oricat timp ar trece, de tine nu-mi va trece

Mi-e dor de tot ce am fost si am putea fi

Mi-e dor de tine si noapte si zi

Ce am avut cu tine e dincolo de cuvinte

Te vreau si azi la fel ca inainte

Ce am avut noi doi era o dragoste adevarata

Uitandu-ma la filme de dragoste ma simt ca altadata

Cand eram un noi si nu doar eu si tu

Cat de greu e acum sa stiu ca noi nu

Sunt amintiri frumoase, de povestit chiar si copiilor

Cat am putut sa iubesc un om cu care nu aveam un viitor..

Plec, cu inima-ncuiată,
Trec adesea pe alei.
Cînd ea doarme, vîntul - bată
Plec, eu astazi, ca şi ieri.

Rău, îmi pare desparţirea,
Lacrimile se adun.
E departe fericirea!
Rău, cînd florile apun.

Simplu, e senină zarea,
Iar cîmpiile sunt vii,
Vîntul, florile şi apa,
Simplu, te aştept să vii.

tăcerea ta este ca o stâncă în mijlocul drumului

n-ai ce-i face

tragi pe dreapta

răsucești cheia în contact

oprești motorul cu o mână nesigură

și aștepți să vină un utilaj greu

care să-ți degajeze sufletul

.

între timp îți aprinzi o țigară

.

avalanșa de liniște însă nu se oprește

aduce toate zăpezile adunate în ultima vreme

în gânduri

neliniștile cenușii ale dimineții

pietrele ascuțite ale neîncrederii

dizlocă bucăți mari de tristețe

.

arareori am văzut atâte alunecări de patimă

ca în dimineața aceasta

jandarmii inimii izolează locul

cu benzi colorate în roșu

atenție

avalanșă

se poate circula doar pe o singură bandă

cea a iubirii

.

cu grijă

.

cine-ar fi crezut că lacrima ta de cristal

ar putea dărâma în zbaterea disperată a ochilor

muntele de diamant al speranței

.

mă întreb neîncetat

răvășit până în colțurile cele mai întunecate ale minții

.

nu e destul că am rămas blocat în mijlocul vieții

mi-ai adus și toate cețurile reci ale deznădejdei

peste cerul zilei de mâine…

O grădina ca Edenul

Așa-s ochii tăi acum

Fără sa-i mai pot vedea

Viața mea s-ar face scrum

Ca o floare ofilită

Te privesc și stau pe drum

Poate din greșeală-ți pică

O privire în album

Mii de poze dar niciuna

N-au putut promite-n veci

Ca odată fără tine

Inima mi-o frângi și pleci

Poate c-ai fi vrut o floare

Ți-am adus și un buchet

Și nu te-ai gândit ca doare

Să mă uiți încet… complet

Ochii ei ca două stele

Se uitau în fix în ai mei

Simțeam timpul cum s-oprește

Astăzi fără vreun temei

Nu sunt bani pierduți sau timpul

Doar îmbrățișări prea reci

Care fără să-mi dau seama

Mă faceau sa cred ca pleci

În final tot ai plecat

Fără sa ai vreun regret

Eu voi fii mereu aici

Cu iubire-n piept, discret

Și dacă ai citi

Ți ai da seama ce-aș simți

Dacă ai veni-napoi

Lângă mine, lângă noi

Dar mioara cea laie

Se duce vioaie

Prin negrul zăvoi

La țarcul de oi

La cânii mai mari

Cei aprigi și tari

Pă-l crunt mi-l ochește

Și bravă rostește:

- Dulăule dragă

Diseară nu-i șagă

Că al nostru stăpân

E la capăt de drum

Că la apus de soare

Vor să ni-l omoare

Ciobanul vrâncean

Și cu cel ungurean

Chiar după păscut

Că e mai avut.

Râvnesc și urzesc

Un gând nebunesc

Vor viața să-i curme

Să ne lege în turme

Și după amurg

Să ne vândă în târg.

- Mioriță laie,

Laie, bucălaie,

Dar ce-a zis stăpânul,

Al nostru, românul?

- E cam șovăielnic

Și își scrie pomelnic

Ceva cu o nuntă

Și-o mamă căruntă

E doar istovit

Fără vlagă, sleit

Tu dă-te încoace

Să-i rupi de cojoace

Să-i joci în picioare

Să-i muști unde-i doare

Ești cel mai frățesc

Și mai bărbătesc,

Dar scarmănă-i bine

În seara ce vine

Că iarba-i de miei

Și dulăul de ei

Gonește-i la vale

Să ne piară din cale

Uitați să ne fie

Să se ducă-n pustie!

Și dulăul plecă

Și mi-i încăieră

În dosul stânii

Laolaltă cu cânii

Și-i scărmănă tare

De cerură iertare

Pe câmp alergând,

Din ochi lăcrimând.

Iar cel moldovan

Rămas ortoman

Își găsi un loc

Și făcu un foc

Sus în țara ielelor

Unde-i iarba fiarelor

Regina albinelor

Și ursitul zânelor.

Din desagă a scos

Un fluier frumos

Fluieraș de fag

Și zise cu drag

Un cântec de crai

Pe-o gură de rai.

Moldovan

de Vali Brașoveanu

1 mai 2023

Stau asa și ma gândesc,

Ma gândesc la ce suntem acum

Dacă te mai iubesc, dacă ma iubesti,

Cu siguranță inca nu.

Ma gândesc la cum ar fi

Sa fim amândoi,

Sa ne iubim asa frumos

Sincer si fără griji.

Dar știu ca oricum

Și oricât mi as dori,

Acea zi nu va veni.

Da, te iubesc, te iubesc nespus,

Pentru asta te las sa te duci.

Sa fii fericit și sincer iubit.

NOIembrie a venit,

Dar NOI tot nu ne am găsit...

Univers de praf,

Un gol căzut,

Râvnit într-o singurătateo toxică a stărilor de toamnă.

Trăirea asta nu e importantă. 

E pierdere-a emoții pure,

Naiv de proastă

A unei ficțiuni - oraş

Nelocuit şi cald de rece.

Oceanul de singurătate...

Mai pierde astăzi o speranţ- a nopții simple.

Şi toamna asta se va pierde, 

Și va rămâne tot uitătă,

O trecere de timp în nefiinţă.

Ah! Şi cât e de banal,  deprinzător, prostesc... 

O starea a naibii de-a speran în nesperanța ce-o trăieşti.

Eu prea dulce

Tu prea picantă

Asa ca și personalitățile noastre diferite

Ce se atrag

Și în minte îmi sunt tipărite 

Amintirile și momentele dragi

Și uite asa mai mult mă atragi

Parfumandu te cu parfumul meu

Ajungi să îți placă mirosul meu 

Ce îl vei simti uneori

Și iubirea mea va fi pentru totdeauna aceeasi 

Și uite asa mai zburași

În mintea mea de roz fluturași

Îmi scriu propria mea poveste în lacrimi de cerneală,

Cuvintele tremură ca umbre ce nu se văd,

Fiecare pagină mă arde, și inima-mi e goală,

Iar literele-mi sângerează în doruri ce nu vreau să le revăd.

Fiecare frază mă înjunghie-n piept adânc,

Căci nu știu că în tăcere mă pictez,

Chipul meu devine o mască de piatră,

Iar trăirile devin prea brusc cuvinte duri care rănesc.

Ea sunt eu. Masca mi-a căzut,

Din cerneala mâinii mele renăscută,

Un adevăr amar, dar cunoscut:

Pe foaie, eu sunt vina nenăscută.

De ce n-am loc în cartea mea, de ce?

De ce rămân acel chip mereu trist?

De ce port vina lumii fără drept,

Și-n propria mea poveste, sunt luată drept antagonist?

                                                        Elena Daria 🖋️