Prețuiți copilăria

Un unchiaș ,dar țanțoș tare

Se așează plin de el

Pe băncuță ,vezi matale

O bătrână sta nițel.

Bătrânica cam sfioasă

Dar cochetă nu puțin

Murmură puțin retrasă

Cu un glas încet dar fin.

Este liber ,dar să știți

Nu greșiți a întreba

Sunt băncuțe de priviți

Dar puteți de vreți a sta.

Mă scuzați ,unchiașul zice

Am greșit ,așa se pare.

Încercă să se ridice

Demn ,dar pare că îl doare.

Dar bătrâna noastră dulce

Chicotind fără s-arate

Se întinde să-l apuce

De doriți ,stați că se poate.

Moșul nostru rușinat

Se așează și sfios

Apropo sunt divorțat

Aveți soț ,sunt curios?

Domnule ,rușine mare

Am simțit cam ce gândești

Dar crezui că mi se pare

Arați doar ce poamă ești.

Pe culmea dealului semeț

Ajunse dragul timp de coasă

Și moș Vasile șugubăț

La ceas de prânz așterne masă.

Sub salcie lângă pârâu

Pe iarba reavănă ,cosită

Moșicul nostru cel zglobiu

Golește traista și s-agită.

Măi Ioane ,către fiu

Nu găsesc rachiul tată

Și de bine tată știu 

Mumăta m-o lăsat baltă.

Mergi acum îndat acasă

Cu rachiul doar să vii

Pân atunci eu bat o coasă

Nu mănânc ,așa să știi.

Fiul dară se conformă

Se pornește se-ntoarce

Rachiul îi ține-n formă

Tatălui cam mult îi place.

Brânză ,pită ,șuncă ,ceapă

Sub salcia cea pletoasă

Cu miros plăcut de iarbă

Să tot stai așa la masă.

Apă rece de izvor

Amândoi cu poftă beau

La cosit apoi dau zor

Vine noaptea de mai stau.

Când sufletul ți-e greu

Și inima prea bate

Pierdut e visul tău

În conștiință poate.

Instinctul nu-ți dă pace

Și vrea să te domine

În noaptea minții tale

Nu prea e loc de tine.

Exiști cu disperarea

Si te confrunți cu ea

În negură cărarea

Își pierde calea sa.

  Tu cauți licărirea 

Prin negru cel ascuns

Ți-e frică de pieirea 

Egoului tău stins.

Tunelul nopții tale

Se duce sub pământ

Coșmarul nu dispare

Și vezi stafii mergând.

Mormântul minții tale

Ascuns e și de tine

Pe cer e căutarea

Dar luna nu mai vine.

O stea e totuși parcă 

Ce licăre abia

Speranța te încearcă

Începi cred a visa.

Icoana simplității clare

De lacrimi sticla ta e mată

Dar foaia scrisă vieții tale

Măicuță e imaculată.

Te port cu mine zi de zi

Doar că exist pe astă lume

Și știu că poți a mă simți

Când dragă maică nu mi-e bine.

Sensibil cred îs ca și tine

Nu am putut să fiu altfel

Mă rog mereu tu să fii bine

Și să mai stai maică nițel.

Nițel mai mult măicuță sfântă

Fie cu părul tău cărunt

Să nu îmi lași inima frântă

În dor de tine prea pierdut.

Ești a mea dragoste dintâi

Când am deschis ochii în lume

Te rog măicuță mai rămâi

Mereu nevoie am de tine.

Chiar dacă vremea a pus semne

Pe tot ce e ființa ta

Iubirii sacre dar și demne

Tu faci doar cinste maica mea.

În dor de tine mă trezesc

Dar știu că încă ești

Nu prea ți-am spus că te iubesc

Aștept măicuță vești.

Iubita mea frumoasă ești

La brațul tău eu strălucesc

Doar tu în inimă îmi crești

Mereu întîiul te iubesc.

Mă-ndrăgostesc mereu de tine

Cu tine timpul stă în loc

De trupul tău cu forme fine

Să mă despart nu pot deloc.

Privirea ta îmi dă fiori

În carapace eu sunt prins

Când merg cu tine printre flori

Frumoasă ești de neatins.

Tu draga mea unică ești

Eu poate sunt doar cineva

Tu ești prințesa din povești

Ce ai ieșit în calea mea.

Ești firea pasiunii mele

Ești rațiunea timpului ce vine

Tu faci ființa mea să spere

Și amăgirea să suspine.

Încet mă-ntreb să nu auzi

De ce tu m-ai ales pe mine

Cum ai putut ca să pătrunzi

Și să-mi iei inima la tine.

Mi-e frică dară draga mea

Iubirea mea să nu-ți ajungă

Și să mă scoți din lumea ta

Să fiu pierdut în astă junglă.

Ce fel de om tu vei fi

Ce viață vei avea pe pământ

Ce bine ar fi de ai ști

Că nu doar sfârșești  în mormânt.

Speranța părinților

Mândria bunicilor

Lumină în negru tunel

Venim pe lume nițel.

Să fii mereu cel mai bun

În lumea haină și mare

Să nu te abați de la drum

Tu ești dator ori datoare.

Să strângi avere de poți

Să fii în viață om mare

Cât sunt ,să îi bucuri pe toți

Că doar nu ești un oricare.

Dar timpul e oare milos

Și are răbdare cu tine?

Îi pasă de ești sus ori ești jos

Îi pasă de ți-e rău ori ți-e bine?

Haidem cu toții o zi

S-o rupem din timpul fugar

Să o simțim de parcă ar fi

Ultima primită în dar.

Răbdarea cu timpul nu pot

În viața ta pe pământ

Să fie împreună deloc

Te naști ,dar respiri nu știi cât.

sfredelind stabilopozii

valurile

se prind de balustrada falezei.

liniște!-

tot strigă pescărușii,

florile de gardenia

cântă!

nici puii de berze

n-au somn;

de-acolo de sus,

privesc cum o zână  frumoasă, din palatul de mărgean,

a prins într-o plasă de fluturi

soarele.

cântând din mandolină,

șopotește, ca o apă:

noapte bună!

Mulți părinți se duc în lume,

Oare pentru ce anume...?

Pentru bani? pentru avere?

Din necaz sau din plăcere...

Dar un lucru e păcat.. 

Foarte multi, chiar au uitat ..

De ce oare au plecat?

Nu le pasă oare lor 

Dacă sunt de ajutor ?!

De-ai ști, draga mea... doar dacă ai ști...  

Cine și ce ești tu cu adevărat...

Refren:  

Zilnic duc grija unei noi lupte...  

Uneori câștig, alteori adorm înfrântă.  

De-ai ști... că nu sunt eroul negativ.  

Încerc și încă dau greș... vreau să fii gata,  

Când cu al tău piept în lume tu cobori.  

De-ai ști, draga mea... că ești nestemata mea,  

Tot ce-mi doresc e gardul să-l păstrez.  

Nu vreau să-l dobori, să pleci în alte zări...  

De-ai ști, draga mea...

Refren:  

De-ai ști, draga mea... doar dacă ai ști...  

Cine și ce ești tu cu adevărat...  

Zilnic duc grija unei noi lupte...  

Uneori câștig, alteori adorm înfrântă.  

De-ai ști... că nu sunt eroul negativ.

Dacă și tu ai ceda... să nu-ți mai critici inima,  

Dacă și tu ai înceta... să nu vezi ce eu văd.  

De-ai ști, draga mea, ce mult însemni,  

Ce mult contezi pentru mine – ești aer, apă...  

Ești natura.  

De-ai ști tu, draga mea... că tu ești viața mea.

Refren (x2):  

De-ai ști, draga mea... doar dacă ai ști...

Cine și ce ești tu cu adevărat...  

Zilnic duc grija unei noi lupte...  

Uneori câștig, alteori adorm înfrântă.  

De-ai ști... că nu sunt eroul negativ.

Orice ceartă am purta, tu vei fi mândria mea.  

Cât de greu pare a fi, în timp se va risipi.  

De-ai ști, draga mea copilă, cum îmi legeni inima.  

De-ai ști, draga mea, ești parte din carnea mea.

Refren final:  

De-ai ști, draga mea... doar dacă ai ști...  

Cine și ce ești tu cu adevărat...  

Zilnic duc grija unei noi lupte...  

Uneori câștig, alteori adorm înfrântă.  

De-ai ști... că nu sunt eroul negativ.

Fustița mea e lungă și albastră

De la mama am găzduit-o,

Eu cu fustița mea mă joc,

Cu drag o prețuiesc,

Și la nimeniea n-o dau

Nici să mă obligi.

(Am încercat,e prima mea poezie)

Amurgul e mirajul din toate câte sunt,

în umbră ispitit de ape fără fund...

Când amurgul stă să ardă

în țărâna de pe drum,

soarele (să nu să piardă)

își deschise ochi subțire

printre norii arși de scrum.

Mult jăratec umblă-n valuri,

prinzând trestia și lacul,

prinzând florile pe maluri.

Aci, vântu-și face veacul.

S-a trezit și se porni

la un neam de păpădii.

Trecu stins prin somnul ierbii

ca un sfânt răpus în piatră,

și o luă apoi spre sat

să-și găsească loc în vatră.

Prispa este caldă încă,

o pisică leneveşte:

ziua întreagă a fost pe luncă...

cu stăpânu’ la cosit.

Dar cum noaptea tainic creşte,

vântul iar se risipeşte

și aleargă

printre nuci

pasărea de păpădie

care urcă-n lumea largă,

uneori printre uluci.

Doarme -n floarea fistichie,

doarme fluturu’ sprinţar,

legănat în șoapte blânde

de-o păpușă cu tichie.

Cum păpușa are har,

cască alături un bondar.

Timpul curge în risipă,

norii galbeni nu-l ajung.

Mai clipeşte pentr-o clipă

ochiul roşului amurg.

Greier mic cu paşii repezi

şi cu glasul ascuţit,

urcă-n grabă două lespezi;

Altu’ îşi cântă lung amorul

unei tufe de cucută:

oare cine îl ascultă ?…

Pe la streşini de cerdac,

într-un cuib de rămurele,

puisorii nu mai tac.

Se îndeamnă în culcuş

lângă alte rândunele.

Undeva în depărtare

se aude un lătrat;

câinelui i se năzare

o nălucă sau un hoţ

care vine noaptea -n sat,

când cocoşii s-au culcat.

Luna hoinăreşte -n cer,

pe la porţi de stele bate:

- Doar lumină eu vă cer

pentru fete deocheate -

bezne reci să ardă -n noapte;

să se limpezească toate

ca nisipurile-n ape.

Umblă ielele desculţe

La Stejaru’ cu Izvoare,

îndărăt pe drum de piatră

(scăpărând în felinare)

trece şirul de căruţe...

Şi cum satu-i cumpănit

cu poveşti de altădată,

din mătăsuri s-au ivit

stelele subțiri, stângace.

În adâncu’ lor se arată

flăcările altor vremuri:

Luna -n cer e cât o roată.

Întunericul se -nchide

(şovăielnic dar supus)

în luminile lichide.

Astru fraged, rubiniu,

pâlpâie în sânul nopţii

ca un înger timpuriu.

din cartea ilustrată pentru copii:  Copilul și Norul -

Ștefan Radu Mușat