Rugăminte

Cât mintea poate ca să ducă

Și amintirile vor fi

Vor vrea și pașii să ajungă

De sate tu mă vei primi.

Te-am părăsit și am plecat

Tu dragă ai rămas

Cu sufletul parcă uscat

În lume fac popas.

Mult dor îmi e de tine

Să iți miros pământul

Primește-mă pe mine

Pribeagul și măruntul.

În lumea cea străină

Am devenit prea mic

Tu dorul îmi alină

Primește-mă un pic.

Poienile să calc

Prin iarba cea înaltă

De gol să mă dezbrac

Sătucul meu mă iartă.

Prin lumi am căutat

Pe drumuri am umblat

Mi-i sufletul prea gol

Cu visuri am plecat

Dar nu mai pot de dor.

Te regăsesc în somn

Dară te pierd în zori

De m-ai lăsa  să dorm

Pe dealul cel cu flori.

 

 


Categoria: Casa Părintească

Toate poeziile autorului: Maricel Bouros poezii.online Rugăminte

Data postării: 1 iunie

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 109

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Noaptea minții

Când sufletul ți-e greu

Și inima prea bate

Pierdut e visul tău

În conștiință poate.

Instinctul nu-ți dă pace

Și vrea să te domine

În noaptea minții tale

Nu prea e loc de tine.

Exiști cu disperarea

Si te confrunți cu ea

În negură cărarea

Își pierde calea sa.

  Tu cauți licărirea 

Prin negru cel ascuns

Ți-e frică de pieirea 

Egoului tău stins.

Tunelul nopții tale

Se duce sub pământ

Coșmarul nu dispare

Și vezi stafii mergând.

Mormântul minții tale

Ascuns e și de tine

Pe cer e căutarea

Dar luna nu mai vine.

O stea e totuși parcă 

Ce licăre abia

Speranța te încearcă

Începi cred a visa.

 

 

Mai mult...

Iarba pe deal

Pe culmea dealului semeț

Ajunse dragul timp de coasă

Și moș Vasile șugubăț

La ceas de prânz așterne masă.

Sub salcie lângă pârâu

Pe iarba reavănă ,cosită

Moșicul nostru cel zglobiu

Golește traista și s-agită.

Măi Ioane ,către fiu

Nu găsesc rachiul tată

Și de bine tată știu 

Mumăta m-o lăsat baltă.

Mergi acum îndat acasă

Cu rachiul doar să vii

Pân atunci eu bat o coasă

Nu mănânc ,așa să știi.

Fiul dară se conformă

Se pornește se-ntoarce

Rachiul îi ține-n formă

Tatălui cam mult îi place.

Brânză ,pită ,șuncă ,ceapă

Sub salcia cea pletoasă

Cu miros plăcut de iarbă

Să tot stai așa la masă.

Apă rece de izvor

Amândoi cu poftă beau

La cosit apoi dau zor

Vine noaptea de mai stau.

Mai mult...

Suflet de plumb

Izvor al nemuriririi

Cu ape tremurânde

Inspiri doar teamă firii

Sevă gândirii strâmbe.

Tu harul cel divin

Ți-ai nimicit menirea

Când cupa cu venin 

Ți-a contemplat privirea.

Ai devenit securea

Copacului cel falnic

Privești cum luptă crusta

Să-l țină ,chiar ești jalnic.

Ești spinul cel de plumb

Așa ai devenit

Te-ai poticnit în trup

Când vârful ai înfipt.

În haină muritoare

Te zbați dar în zadar

Pășești în viață oare?

Ori stai de veghe doar?

Cărări întunecate

La adăpost târziu

Exiști dar fugi prin noapte

În urmă lași pustiu.

E golul ce te umple

Pe scurtul drum ales

Speranța lasă urme

Pe spiritul tău șters.

 

Mai mult...

Fantezie

Parfumul serii ce coboară

Pe tine te aduce

La chipul tău de domnișoară 

Pierdut eu îmi fac cruce.

Icoana gândurilor mele

Îmi amăgești privirea

Ești cea mai cea din toate cele

În tine am pieirea.

În focul pasiunii

Mă perpelesc cu tine

În ciuda rațiunii 

Tu abuzezi de mine.

Năluca visurilor mele

Fantasma zorilor de zi

Mă ții de mână printre stele

Cu mine doară vreau să fii.

Sunt dominat de tine

Când buzele-ți ating

Mai stai te rog cu mine

Luminile se sting.

În brațe să te simt

Să-ți mângâi pielea fină

O noapte eu mă mint

Doar eu cred sunt de vină.

Iubita mea din noapte

Ce-n zori mă părăsești 

Nu pleca prea departe

Să poți să mă găsești...

 

Mai mult...

Doar tu

Iubita mea frumoasă ești

La brațul tău eu strălucesc

Doar tu în inimă îmi crești

Mereu întîiul te iubesc.

Mă-ndrăgostesc mereu de tine

Cu tine timpul stă în loc

De trupul tău cu forme fine

Să mă despart nu pot deloc.

Privirea ta îmi dă fiori

În carapace eu sunt prins

Când merg cu tine printre flori

Frumoasă ești de neatins.

Tu draga mea unică ești

Eu poate sunt doar cineva

Tu ești prințesa din povești

Ce ai ieșit în calea mea.

Ești firea pasiunii mele

Ești rațiunea timpului ce vine

Tu faci ființa mea să spere

Și amăgirea să suspine.

Încet mă-ntreb să nu auzi

De ce tu m-ai ales pe mine

Cum ai putut ca să pătrunzi

Și să-mi iei inima la tine.

Mi-e frică dară draga mea

Iubirea mea să nu-ți ajungă

Și să mă scoți din lumea ta

Să fiu pierdut în astă junglă.

  

Mai mult...

Zori de zi

Mă trezii voios se pare

Am dormit pesemne bine

Simt nimic că nu mă doare

Azi e soare pentru mine.

Am deschis fereastra larg

Simt pădurea cum adie

Un tablou ce-mi este drag

Mi se afișează mie.

Toamna lucră cu natura

Si o modelează ea

Îi închide iernii gura

Șoptindu-i că va mai sta.

După noaptea friguroasă

Și cu cerul plin de stele

Dimineață tu frumoasă

Aduci soare zilei mele.

Prin răceala ta în zori

Îmi oferi căldură mie

Mă trezești ,îmi dai fiori

Și faci bine să îmi fie.

Să mai stai te rog puțin

Terapie pentru mine

Antidotul la venin

Tu îmi dai starea de bine.

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Liniștea de-acasă

În liniştea de-acasă

Îmi place-aşa de mult!

Îmi plac umbrele serii

Şi greieri să ascult.

 

Copil al altor vremuri,

Mă trimeteau ai mei

Cu mieii pe izlazuri,

Să am grijă de ei...

 

Cu doru-i, pitpalacul

Mi se pierdea-n câmpii,

Plutea în aer pacea

Şi dragul de-a trăi.

 

Vedeam departe codrul,

Un cal fără stăpân,

Mă saluta izvorul

Şi mirosea a fân.

 

În faptul serii, mierla

Cu-acorduri de artist,

Îţi alina durerea

Oricât erai de trist.

 

Cânta privighetoarea

La margini de zăvoi,

Şi-o buhă, făr-să ştie,

Ne speria pe noi.

 

              ☆

 

Aşa se vedea viaţa

În veacul douăzeci

Dar ştiinţa şi progresul

Le-au risipit pe veci!

Mai mult...

Bătrânii noștri

Oh, vai, bãtrânii noştri, ce repede plecarã:

Unul toamna trecutã, iar altu-n primãvarã!

S-au dus, lãsând în urmã pãreri de rãu şi doruri

Dar, totodatã, stimã, şi cinste, şi onoruri.

 

Îmi stãruie în minte chipul bunicii mele

Care-mi veghease paşii în zilele acele

Ce nu le poate şterge uitarea, niciodatã,

Şi nici sã le îngroape, bucatã cu bucatã!

 

C-un sac de ani în spate, cu boli de o valizã,

Din ce în ce mai grave, la orice analizã,

Lãsã pâinea-nvelitã în şterguri de mãtasã,

Şi lacrime pe faţã şi locul gol în casã.

 

O întrevãd aievea, pe ea, la fel de vie

Cum ne punea gogoşii fierbinţi, în farfurie;

Un caş întreg, şi lapte, şi un cofraj cu ouã,

Uitând complet de sine şi dându-ni-le nouã.

 

Bunicul - om destoinic, veghea gospodãria

Şi saluta sfielnic, scoţându-şi pãlãria.

Râdea, de vreunu-n spate-i cerca sã se cocoaţe

Şi ne pupa pe frunte, ţinându-ne în braţe...

 

Ei nu mai sunt. Dar chipul le stãruie prin vreme,

Prin dalbele petale de crini şi crizanteme,

Prin doruri nãzuite, cântate-n româneşte,

Prin steaua ce rãsare, când soarele-asfinţeşte.

 

                                   ☆

 

Mi-e tare dor de coşul şi lemnele din şurã,

De mãmãliga caldã, ce se topea în gurã.

De vocea îngereascã ce fredona-n surdinã,

Cântãrile din harfã, pe drum sau în grãdinã.

 

Mã tem numai, ca teama-mi sã nu se-adevereascã:

De-a nu gãsi pe nimeni în casa bãtrâneascã...

Un frig parcã mã prinde...ce nu îl pot descrie

Oare e frig afarã? Sau numai mi-e frig mie?...

 

La casa cea bãtrânã, mã vãd acum pe mine

Sãtul de alergare prin multe ţãri strãine.

În curte nu e nimeni. Strig tare: "Mamã! Tatã!"

Caut-a deschide poarta. Dar poarta... încuiatã!

 

22.09.2021, Doornik, Belgia 

Mai mult...

Acasă, la Chișinău

Chișinăul meu, oraș al dorului,

Te port în piept, cu pași ușori și tăcuți,

Sub cerul tău, mă pierd în amintiri,

Pe străzile tale, timpul e mai blând.

 

Te-am văzut în fiecare dimineață,

Cu colțuri vechi, ce spun povești,

Fiecare piatră ascunde o taină,

Iar fiecare vânt îți adie speranțe.

 

Bulevardul Ștefan, te-am simțit mereu aproape,

Cu arbori bătrâni, ce țin la umbra lor

Mă ascund în tine, îți cunosc mirosul,

Al toamnei, al primăverii, al zăpezii, al dorului.

 

Chișinăul meu, cu suflet de pământ,

Îți simt bătaia în fiecare colț,

În piețele tale, în parcuri și cafenele,

Sub luminile serii, unde visele se topesc.

 

Pe malul Bâcului, unduirea apei

Îmi aduce liniște, îmi dă răgaz,

Și-n fiecare clădire veche,

Se ascund povești de altă viață, alte vremuri.

 

Chiar și în fața zilelor gri,

Tu rămâi orașul meu iubit,

Împărtășind cu mine fiecare clipă,

Chişinău, orașul meu, în inima ta mă regăsesc.

Mai mult...

Idol de viață!

Că semăn cu mama,cu tata

Să caut pri istorii

Rădăcinile neamului meu?

Obârșii vechi ce se adapă 

Din asunse izvoare ?

Că-s amestec din apă și lut

Că-s neam hărăzit pe vecie,

Să fiu eu Român stăpân 

Pe destin și pe a mea glie ?...

 

 

Mai mult...

Casa părintească

Casă părintească leagăn îngeresc

acolo doi ochi dragi duios privesc

Casă părintească ești magnet divin

unde nu aș fi, la tine revin.

 

Casă părintească suflet de dor plin

când ajung la tine genunchii îmi înclin

Doar pe pragul tău liniștea îmi găsesc

casă părintească, veșnic te iubesc.

 

Casă părintească tu ești vocea mamei care,

și acum o aud cum ne strigă la mâncare

Casă părintească cu geamuri spre drum

de acolo am pornit în viață  om bun.

 

Casă părintească, cuibușor de rai

inima ta bate după cânt de nai

Aici fost-am educat în spirit creștin

Casă părintească locul meu divin.

Mai mult...

În chip smerit

În umbra serii, intru liniștit în casă, 

o casă pustie, cu mult fungus în colțuri, 

în față se vede portretul măicuței mele frumoase. 

Un chip blând, smerit, de parcă-ar fi venit din cer, 

Mângâind cu lumina sa orice colț de dor și fier,

Și-aducând alinare ca un vechi și sfânt mister.

 

Privirea ei pătrunsă de lumină,

Părea dintr-o poveste fără vină.

În lumea ei, e farmec pe-alese,

Oamenii-s blânzi, iar grijile-s șterse.

Fericirea zâmbește, mereu dăinuind,

Într-un colț de paradis strălucind.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍