Suflet de plumb

Izvor al nemuriririi

Cu ape tremurânde

Inspiri doar teamă firii

Sevă gândirii strâmbe.

Tu harul cel divin

Ți-ai nimicit menirea

Când cupa cu venin 

Ți-a contemplat privirea.

Ai devenit securea

Copacului cel falnic

Privești cum luptă crusta

Să-l țină ,chiar ești jalnic.

Ești spinul cel de plumb

Așa ai devenit

Te-ai poticnit în trup

Când vârful ai înfipt.

În haină muritoare

Te zbați dar în zadar

Pășești în viață oare?

Ori stai de veghe doar?

Cărări întunecate

La adăpost târziu

Exiști dar fugi prin noapte

În urmă lași pustiu.

E golul ce te umple

Pe scurtul drum ales

Speranța lasă urme

Pe spiritul tău șters.

 


Categoria: Poezii triste

Toate poeziile autorului: Maricel Bouros poezii.online Suflet de plumb

Data postării: 3 iunie

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 34

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Iarba pe deal

Pe culmea dealului semeț

Ajunse dragul timp de coasă

Și moș Vasile șugubăț

La ceas de prânz așterne masă.

Sub salcie lângă pârâu

Pe iarba reavănă ,cosită

Moșicul nostru cel zglobiu

Golește traista și s-agită.

Măi Ioane ,către fiu

Nu găsesc rachiul tată

Și de bine tată știu 

Mumăta m-o lăsat baltă.

Mergi acum îndat acasă

Cu rachiul doar să vii

Pân atunci eu bat o coasă

Nu mănânc ,așa să știi.

Fiul dară se conformă

Se pornește se-ntoarce

Rachiul îi ține-n formă

Tatălui cam mult îi place.

Brânză ,pită ,șuncă ,ceapă

Sub salcia cea pletoasă

Cu miros plăcut de iarbă

Să tot stai așa la masă.

Apă rece de izvor

Amândoi cu poftă beau

La cosit apoi dau zor

Vine noaptea de mai stau.

Mai mult...

Fantezie

Parfumul serii ce coboară

Pe tine te aduce

La chipul tău de domnișoară 

Pierdut eu îmi fac cruce.

Icoana gândurilor mele

Îmi amăgești privirea

Ești cea mai cea din toate cele

În tine am pieirea.

În focul pasiunii

Mă perpelesc cu tine

În ciuda rațiunii 

Tu abuzezi de mine.

Năluca visurilor mele

Fantasma zorilor de zi

Mă ții de mână printre stele

Cu mine doară vreau să fii.

Sunt dominat de tine

Când buzele-ți ating

Mai stai te rog cu mine

Luminile se sting.

În brațe să te simt

Să-ți mângâi pielea fină

O noapte eu mă mint

Doar eu cred sunt de vină.

Iubita mea din noapte

Ce-n zori mă părăsești 

Nu pleca prea departe

Să poți să mă găsești...

 

Mai mult...

Prețuiți copilăria

Trecut-au anii cei frumoși

Ce nu i-am prețuit atunci

Mergeam la joacă bucuroși

Ne cățăram în pruni și nuci.

Făceam năzbâtii nu puține

Plângeam la mâna ridicată

Credeam că au ceva cu mine

Nicicum că am făcut-o lată.

Părinți au fost și noi copii

Bunici ei sunt și noi părinți

I-am supărat dar vreau să știi

Că uneori am fost cuminți.

Eram la școală bunicel

Puțin mai bun decât cei mulți

Eu cred citeam în mare fel

Cum citeau ei nu vrei s-asculți.

Atunci copil ,om mare acum

Doar timpul ne separă

Noi ne-am pierdut cumva pe drum

Începe să ne doară.

Să fiu copil viața întreagă

Un inocent cu aripi fine

Să pot ,aș vrea să înțeleagă

Chiar toată lumea că e bine.

Doară visez și nu e rău

Deși timpul nu iartă

Eu retrăiesc în visul meu

Am fost copil odată.

Mai mult...

Parfum de salcâm

E primăvara pe sfârșite

În satul nostru de departe

Cărări de dor acoperite

Se lasă parcă așteptate.

Poiana spendidă emană

Mireasma frumoaselor flori

Un curcubeu pierdut ,în taină

Trasează dungi și peste nori.

Pădurea verde ,protectoare

Pompează guri de oxigen

Aici în rai e dirijoare

Cu partiturile de lemn.

Pământul reavăn doar respiră

Așteaptă vara ca să vină

Privighetoarea îl inspiră

Și-n picături de rouă el suspină.

S-au pârguit cireșele de mai

Bunica în livadă are doi

Albinele polinizează în alai

S-au plictisit să zboare doar în roi.

Salcâmii când se lasă seara

Dezlănțuiesc mirosul fin

Buchetul lor irită nara

Cu izul dulce ăi divin.

E primăvară în cătun

Poiana verde te încântă

Parfumul dulce de salcâm

Trezește sufletul să simtă.

 

Mai mult...

Luna

Frumoasa mea de neatins

Tu cu a ta lumină

Călătorești prin al meu vis

Și îmi aduci un pic de tihnă.

Lumină calmă și plăcută

Cu forme bine definite

Mereu tu dragă ești tăcută

În crusta boltei infinite.

Ești floare galbenă pe cer

Candoarea ta mereu e rece

Să vină noaptea eu doar sper

Și de ești tu să nu mai plece.

Când stele mii te înconjoară

Tu parcă ești și mai frumoasă

Și pari o pură domnișoară

Ce mă privește grațioasă.

La mine doar ,parcă privești

În astă noapte lungă

Lumina ta o țintuiești

Privirii să-mi ajungă.

Ești draga dulce nopții mele

Ce mă surprinzi mereu

Alintul gândurilor mele

La căpătâiul meu.

Când zorile aproape sunt

În pragul dimineții

Te depărtezi ,eu pe pământ

Mă zbat în umbra ceții.

 

Mai mult...

Zori de zi

Mă trezii voios se pare

Am dormit pesemne bine

Simt nimic că nu mă doare

Azi e soare pentru mine.

Am deschis fereastra larg

Simt pădurea cum adie

Un tablou ce-mi este drag

Mi se afișează mie.

Toamna lucră cu natura

Si o modelează ea

Îi închide iernii gura

Șoptindu-i că va mai sta.

După noaptea friguroasă

Și cu cerul plin de stele

Dimineață tu frumoasă

Aduci soare zilei mele.

Prin răceala ta în zori

Îmi oferi căldură mie

Mă trezești ,îmi dai fiori

Și faci bine să îmi fie.

Să mai stai te rog puțin

Terapie pentru mine

Antidotul la venin

Tu îmi dai starea de bine.

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

10 LUNI, 3 SĂPTĂMÂNI ȘI 4 ZILE

15/08/2024

...stie că îmi lipsește,dar imi lipsește mai mult decât știe el...

..........   

10 LUNI, 3 SĂPTĂMÂNI ȘI 4 ZILE

S-au făcut de când clipele sunt mai puţine

De când te-ai îndepărtat "străine"

De când...ai ales să se termine.

 

Vreau să te pierd, să te uit, să te consum,

Să pot să am curajul să mă adun din scrum.

Să imi dispari de tot, din suflet și din minte,

De pe cerul albastru, din ploaia de cuvinte..

 

Vreau să mi te șterg, să uit c-ai existat,

Să uit cum mi-ai vorbit, să uit cum m-ai tratat.

Încă mă doare rău, deși-a trecut aproape-un an,

De când te port cu speranță și tu nu dai doi bani.

 

Vreau să imi dispari, cu ochi, buze și cu zâmbet,

Cu parfumul tău, cu râsul ce îmi era cântec,

Să nu știu cine ești și de ne-om întâlni,

Să fim doar doi străini ce din greșeală s-ar privi.

.......................

Vreau să te uit dar vinul îmi amintește mereu de tine...

Gust din rosé poate rosé-mi va fi ziua de mâine...

Mai mult...

Minciună dulceagă

Înc-o lacrimă curge,
Înc-o inimă se străpunge,
Încă un sentiment ucis
Și un scenariu interzis.

Interzis propriei persoane
Închis undeva în miile de gânduri,
Să nu fie găsit și amintit
Din nou simțit ca și retrăit.

Te minți că n-ai pățit
Sperând că nu vei mai simți nimic,
Chiar dacă totu-i nimicit
Și momentu-i încontinuu regândit.

Cauți raza dintre nori
Tot crezând că-și va reveni,
Dar încetează, nu te mai minți
Tot mereu cu basme de copii.

Mai mult...

,, Așteaptă''

La marginea ierbii te-ai lăsat ars de soare,

Un final frumos , nu te-ai ferit nici de ploaie.

Acel apus îți marchează sfârșitul 

Pentru a trăi nu-i destul doar aer.

 

E alegerea ta la câți ani să te-ngropi

Însă decizia nu-ți va aparține doar ție.

Prețul vieții tale nu li-i cunoscut lor,

Clubul 27 e un scop de mândrie.

 

Calculează-ți tactul și măsoară-ți cerul

Cele mai lungi aripi duc la zboruri letale.

Nu ai unde să te grăbești căci peronul e gol,

,, Sper să-ți găsești un antidot pentru problemele tale''.

Mai mult...

Mamă de înger 👼

Nu plânge, mamă!... doar știi bine

Că-n ceruri el acum zâmbește.

Un astru mic, plin de lumină 

Ce-i steaua ta și te păzește.

 

Ți-e greu, ți-e frig și te dărâmă, 

Că azi mamă de înger ești 

Și sufletul ți se închină 

Durerii crunte pământești. 

 

Privești cum brațele ți-s goale

Și le mângâie numai vântul 

Dar nu mai plânge mamă 

Copilul tău azi, ți-e un înger!...

Mai mult...

plastic

Cuvinte de plastic, magazine de plastic,

alimente de plastic,

copii de plastic, 

zâmbete de plastic,

cele patru elemente 

sunt, acum, de fapt, unul singur

deloc misterios, deloc închipuit

real, coleric, dar mai ales dezabuzat

distrugătorul care nu mai poate distruge nimic

uniformitatea uniformității

plictisitor de prezent peste tot

unde există existență!

Mai mult...

Nu te mai judec

Nu te mai judec.

Nu te mai întreb de ce ai plecat, de ce ai tăcut, de ce ai schimbat tot ce eram.

 

Dar nici nu te mai înțeleg.

Și, sincer?

Nu mai trebuie.

 

Nu mai stau noaptea să-mi explic de ce tăcerile tale sună a răspuns.

Nu mai caut în mine greșelile tale.

Nu mai port în piept golurile pe care le-ai lăsat și le-ai numit „scuze”.

 

Am obosit să dau explicații în locul tău.

Să scriu povești frumoase din tăceri care, de fapt, erau dispreț.

 

Mi-a fost dor de tine în timp ce tu erai acolo, dar nu erai.

Mi-a fost frig deși erai „alături”.

Mi-am strâns lacrimile cu zâmbete, ca să nu te fac să te simți vinovat.

Dar acum... nu mai vreau să te protejez de ceea ce ești.

 

Ești o amintire.

Una care a știut cândva să mă facă să râd,

Și care azi... mă face să spun doar atât:

 

Nu mai trebuie să te înțeleg.

Nu mai trebuie să rămân.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍