Rugăminte

Pe culmea dealului semeț

Ajunse dragul timp de coasă

Și moș Vasile șugubăț

La ceas de prânz așterne masă.

Sub salcie lângă pârâu

Pe iarba reavănă ,cosită

Moșicul nostru cel zglobiu

Golește traista și s-agită.

Măi Ioane ,către fiu

Nu găsesc rachiul tată

Și de bine tată știu 

Mumăta m-o lăsat baltă.

Mergi acum îndat acasă

Cu rachiul doar să vii

Pân atunci eu bat o coasă

Nu mănânc ,așa să știi.

Fiul dară se conformă

Se pornește se-ntoarce

Rachiul îi ține-n formă

Tatălui cam mult îi place.

Brânză ,pită ,șuncă ,ceapă

Sub salcia cea pletoasă

Cu miros plăcut de iarbă

Să tot stai așa la masă.

Apă rece de izvor

Amândoi cu poftă beau

La cosit apoi dau zor

Vine noaptea de mai stau.

Mă trezii voios se pare

Am dormit pesemne bine

Simt nimic că nu mă doare

Azi e soare pentru mine.

Am deschis fereastra larg

Simt pădurea cum adie

Un tablou ce-mi este drag

Mi se afișează mie.

Toamna lucră cu natura

Si o modelează ea

Îi închide iernii gura

Șoptindu-i că va mai sta.

După noaptea friguroasă

Și cu cerul plin de stele

Dimineață tu frumoasă

Aduci soare zilei mele.

Prin răceala ta în zori

Îmi oferi căldură mie

Mă trezești ,îmi dai fiori

Și faci bine să îmi fie.

Să mai stai te rog puțin

Terapie pentru mine

Antidotul la venin

Tu îmi dai starea de bine.

Frumoasa mea de neatins

Tu cu a ta lumină

Călătorești prin al meu vis

Și îmi aduci un pic de tihnă.

Lumină calmă și plăcută

Cu forme bine definite

Mereu tu dragă ești tăcută

În crusta boltei infinite.

Ești floare galbenă pe cer

Candoarea ta mereu e rece

Să vină noaptea eu doar sper

Și de ești tu să nu mai plece.

Când stele mii te înconjoară

Tu parcă ești și mai frumoasă

Și pari o pură domnișoară

Ce mă privește grațioasă.

La mine doar ,parcă privești

În astă noapte lungă

Lumina ta o țintuiești

Privirii să-mi ajungă.

Ești draga dulce nopții mele

Ce mă surprinzi mereu

Alintul gândurilor mele

La căpătâiul meu.

Când zorile aproape sunt

În pragul dimineții

Te depărtezi ,eu pe pământ

Mă zbat în umbra ceții.

Aleargă pașii mei grăbiți

Prin mintea rătăcită

Dar umezi ochii obosiți

Pierduți îs pe orbită.

Am patul însă ca un beci

Cu ușa ferecată

 Înunecat ,cu rafturi reci

Să fug aș vrea îndată.

Mi-e greu departe și nu pot

Decât a te visa

Să te ating și să te văd

O Doamne cât aș vrea.

Imagini vii în somnul meu

Și amintiri cu tine

Mă obosesc ,dar sunt al tău

Și tu ești doar cu mine.

Refugiul chinului de zi

Eu mi-l găsesc în noapte

Pe patul rece de aș fi

Cu tine pân la moarte.

Dormii un pic sau poate nu

Visam îmbrățișat

Parfumul tău mi se păru

Pe pernă și pe pat.

Delirul minții luptă

La vis nu îi dă pace

Speranța e pierdută

Sau poate se întoarce.

Când sufletul ți-e greu

Și inima prea bate

Pierdut e visul tău

În conștiință poate.

Instinctul nu-ți dă pace

Și vrea să te domine

În noaptea minții tale

Nu prea e loc de tine.

Exiști cu disperarea

Si te confrunți cu ea

În negură cărarea

Își pierde calea sa.

  Tu cauți licărirea 

Prin negru cel ascuns

Ți-e frică de pieirea 

Egoului tău stins.

Tunelul nopții tale

Se duce sub pământ

Coșmarul nu dispare

Și vezi stafii mergând.

Mormântul minții tale

Ascuns e și de tine

Pe cer e căutarea

Dar luna nu mai vine.

O stea e totuși parcă 

Ce licăre abia

Speranța te încearcă

Începi cred a visa.

Mirajul jocului de umbre

Ascuns în crusta timpului meschin

Se oglindește face tumbe

În tremur surd și în suspin.

Misterios pierdut privirii mute

Nedeslușit în bezna ancestrală

În spațiul mitic eului să lupte

Îi e nevoie de-ndrăzneală.

Mult ciufulit de vânturi reci

Îmbrățișat de brazii cei înalți

Tu loc dosit printre poteci

Ai noștri pași doar îi descalți.

Cu raze blânde soarele te scaldă

Îți încălzeste reavănul pământ

Când răsuflarea chiar devine caldă

În vârfuri mugurii își prind avânt.

Natura vie și virgină

Se desfășoară instinctiv

Tăcerea timpului comprimă

Pe traiul demn și primitiv.

Nu poate mintea să ajungă

Pe trupul hâd să îl clintească

Când neputința e osândă

Pierdută este calea cea lumească.

Poiana neaoșă-n visare

Cu calea ei nestrăbătută

Zărită e în depărtare

Frumoasă vie și tăcută.

Poate părinții mei n au plecat în străinătate 

Dar nici nu i am avut aproape.

Mereu era ceva 

Ce ii preocupa

Și de mică eu voiam să mă joc cu ei orice

Să mă învelească la culcare și să mi spună povești cu prinți si prințese si împărați veșnic bogați

Mi am dorit un tată care să mă ia in brațe de dragul meu, ci nu doar când mă loveam

Mi am dorit o mamă cu care timpul mi l petreceam

Mi am dorit o casă veșnic luminată

Nu una dezbinată in bucăți de piatră

Mi ai dorit un tată care mă observa, ci nu unul care doar mă privea

Mi am dorit o mamă ce ma umplea de fericire, ci nu una blocată in bucătărie

Mi am dorit o viața cu mai puține probleme, cu mai puține datorii si mai multe bucurii

Mi am dorit părinți care să mă ajute să cresc, ci nu părinți blocați in afaceri de succes

Mi am dorit si mi am dorit si doresc degeaba intr una, mi as dorii la nesfârșit dacă se întâmpla pana acuma

Mi am dorit o familie ca in poveștile regale, un bărbat și o femeie și fără daune morale, fără certuri și necazuri intre rude si neveste, intre tați și frați și mame ce se ascund dupa ferestre

Părinții mei n au fost plecați, intr o tară mai bogată, au stat și au indurat problemele ce au venit cu ei deodată

Mi am dorit, o viața ca in povești, fără grija banilor sau grijile sufletești, mi am dorit un tată care să vadă cu inima mai mult decât au văzut ochii lui prima știre de la tv.

Mi am dorit o viață buna, fără scandal sau drame amestecate cu traume, mi am dorit o mamă care să schimbe ce i greșit in bine pentru ea, pentru mine pentru sora si pentru mamaia, pentru neamul ei urât de cei din jur, pentru familia ei bună ce și au pus la gât un șnur când au acceptat poverile pe care tata le a format, când au acceptat regulile de a sta la ei in sat, de a sta departe de tot ce înseamnă iubire fată de mine sau Miruna sau orice nepot de-o fire…

Mi am dorit, cam pre multe… dar nu mă opresc aici caci multe dintre ele sunt doar niște frici, de care voi scăpa ușor in lumea mea, lumea in care… mama si cu tata imi aduc doar alinare

Am plecat din Piatra Neamț

Fiindcă Marce a lucrat mai mult,

Țara e ,,brazdată" de boala PPA

Și-i dificil de părăsit ,,corabia ".

Spre Botoșani drumul ne-a dus

La Frumușica în Vlădeni de Sus,

La gospodina Mihaela și Săvel

Unde putem gusta și-un păhărel. 

În curtea lor găsești de toate

Și vacă cu vițel și porc și rațe,

Și o livadă cu mulți meri și pruni

Din care facem țuică, din străbuni. 

Lângă livadă este via noastră

Ce se întinde pân' la fereastră,

Aici e muncă grea, nu e un joc

De vrei vinul să-l ai, în poloboc. 

De la Săvel dealul urcăm ușor

Spre casa părintească cu pridvor,

Unde părinții ne așteaptă-n prag

Cu 'mbrățișări și mai ales cu drag. 

 Vezi bucuria cum pe chip le-apare

Când poarta scârție, din balamale,

Dar care nu le-ascunde din tristețe

Acum, la anii mulți...cu bătrânețe.

Cu greutate, mama, tata se ridică

Cu lacrima ce pe obraz le pică,

Pe care-o șterg cu dosul palmei

Spunând...veniți copiii mamei. 

Emoționați, mâna le-o sărutăm

Și-apoi unii pe alții ne îmbrățișăm,

În timp ce ochii plânși se limpezesc

Și fericiți suntem când ei zambesc. 

E greu, când anii tot s-au adunat

Lăsând obrazul...de rid brăzdat,

Mama purtându-și trupul aplecat

Iar tata mijlocul...cu-n brâu legat. 

Dar și așa, ograda lor e plină

Și mama noastră, parcă-i albină,

Trebăluiesc, pâna seara târziu

Iar tata, mai gustă și-un rachiu. 

Când poarta se deschide...vezi

Că-i ordine deplină și tu...crezi,

Că-n astă curte sunt doi tinerei

Și nu bătrâni, în cârcă, cu ani grei. 

Povestea lor...e una minunată

Iar viața...le-a fost luminată,

În Cel de Sus,  credintă au avut

Iar Domnul...în viață, i-a ținut. 

Acum, cu toții ne rugăm la cer

Să fie sănătoși în trup și creier,

Iar când durerile îi mai încearcă

Ne spun că-s încercări și pleacă. 

La ei, cu drag, mereu vom reveni

De supărări, părinții...îi vom feri,

Vom alina a lor, tristă singuratate

Și rugi vom înălța...către Divinitate!

Dimineața se așează peste sat

ca o rânduială veche,

iar țăranul, gospodar prin însăși ființa sa,

își începe lucrul

într-o tăcere plină de sens.

Basmaua femeii strânge laolaltă

grija casei și demnitatea zilei,

semn al cominității

într-un spațiu unde timpul

nu se grăbește să treacă.

La vatră, focul nu arde la întâmplare,

ci veghează pâinea,

rod al pământului lucrat cu răbdare,

dragoste și înțelepciune

simbol al unei ordini morale simple.

Plugul deschide brazda

cu o gravitate aproape ritualică,

în gestul acesta adunându-se

truda, speranța și încrederea

într-un viitor câștigat prin muncă.

Satul se constituie astfel

nu doar ca spațiu geografic,

ci ca formă de existență:

o etică a statorniciei,

o pedagogie a lucrului bine făcut.

Atâta timp cât vatra arde,

pâinea se frânge cu respect

și pământul este lucrat cu înțelepciune,

satul rămâne

o matrice vie a identității noastre.

Copilărie, ce departe ești...

Mai ții minte, când îți spuneam povești?

Trăiam un vis, alături de eroi faimoși

Ce ne spunea că adevărul, biruie minciuna,

Ne cultiva curajul,iubirea de neam și de țară,

Nu am crezut vreodată că am să plec afară...

Am reușit, mi-am făcut un rost, dar liniște nu am

Sunt doar un străin, mă întorc acasă...

Să cosesc iarba verde, din Valea Mare,

Să-mi cânte iarăși cucul primăvara,

Să aud pe drumuri vorbind  românește,

Să-mi salut vecinii, bunâ dimineața,

Casa bătrânească s-o întineresc...

Să vorbesc cu mama, să vorbesc cu tata,

Să le cer iertare c-am plecat...

Dar că-s fericit, că mă întorc în sat...

Copil as vrea eu sa mai fiu

Sa nu am griji, sa nu mai stiu,

La mama, tata sa tot fiu.

Sa nu am griji, sa n-am nevoi

Sa fiu acolo langa voi.

Cu mic cu mare sa-nvatam

Ca viata noastra-i ca un pom.

Crestem mari si ne-nflorim

Dar nur stim de ce muncim!

Acasă începe cu vocea lor,

scurtă, caldă, pe numele meu.

ușile știu pașii,

masa este timpul,

pâinea se rupe mereu egal.

Vorbim puțin,

ne înțelegem mult.

greșelile bat în pereți,

dar nu sparg nimic.

Râsul vine din bucătărie,

se leagă de seară,

de lumină

de mine.

Familia e ritm:

plecări, întoarceri,

o lumină lăsată aprinsă

când ajung târziu.

Și chiar când tac,

ei aud,

chiar când greșesc,

mă așteaptă

pentru că familia e iubire.