ABECEDARUL

Veselie si iubire impartaseam cu ea,
Nu era tristete dar nici ura,
Lucrurile rele, parca disparusera,
De demult, tare de mult,
In alta casa s-au dus!

Primul pas ninge,

În grădina noastră,

Al doilea pas,

Privim la fereastră,

Al treilea pas ,

Ieșim la joacă,

Al patrulea pas,

Trebuie să-ți placă,

Facem omul de omăt,

Al cincilea pas,

Trebuie să îl arăt,

Parcă-i râs,

Cine nu știe,

E cel mai frumos,

Dar afară e lunicos,

Trebuie să-i pun și o pălărie,

Ca să fie ca o mică păpădie,

I-am făcut și o amică,

Dar acum este mai mică,

Căci soarele puțin o topise,

Ia și uită un nor acum venise.

Autor: Nicoleta Postovan 

Un cățel rău și îngâmfat,

Se plimba pe străzi haihui.

Și grăbit a înhățat

O pisică a nu știu cui.

Însă vezi că pisicuța

Cea roșcată și speriată,

A strigat-o pe măicuța

Cea dungată și umflată.

Ea de cum și auzi

Glasul micului său pui,

Se-ncruntă și s-azvârli

Drept în fața dumnealui.

Dar cățelul vezi matale

Nu se lăsa dus de nas,

Și îi dădu îndată o labă

Lăsând-o fără de glas.

Dară vezi, că mândru Soare

Ce stătea și îi privea,

Se gândea c-ar fi în stare

S-o ajute, c-ar putea.

Și o rază a sa fierbinte

Îl ajunse pe cățel,

Stricându-i de-ndată jocul

Ce-l desfătase nițel.

Și privind cu ochi voioși,

Măicuța acum bucuroasă,

Mulțumi Soarelui tandru,

Luându-și pisicul acasă.

Sa iubesc cum te iubesc ?

N-am crezut că pot 

Dar tu mie-sti

Soarele în gânduri 

Și în inimă tot 

Un mic omuleț 

Jucăuș și intrazneț

Tu ești soarele 

In zilele senine 

Și stele in privirea ta

Căci luminezi ca una

Sa iubesc cum te iubesc?

Normal 

Doar ești luna mea

Fără tine nu mă văd 

Căci ești universul tot

Tu ești raza mea 

Ce îmi încălzește inima 

Ochii tai

Maro ca pomii toamna

Și strălucitori ca zăpada iarna 

Tu îmi ești vara și primăvara 

Sa iubesc cum te iubesc?

Se pare că pot

Căci

tu îmi ești în viața 

Tot....

Nicolae, Nicolae

Cel cu ochii de vapaie

Tu esti cel care-a unit neamuri

In ale Domnului ramuri.

Diferit ai fost de fel,

Si ai facut voia Domnului din cer,

Ai fost făptură neînțeleasă

Încă de la sânul mamei aleasă.

Ai răzbit pentru al tău neam,

Și-ai ajutat pe orișicine,

Ai făcut din om copil,

Și le-ai adus doar nemurire.

Și din bătrâni știm ale tale povețe,

Așa cum ai salvat și fetele junețe,

Ești sus de-a dreapta Tatălui,

Și-ți pui cu condei ale omului idei.

La bunicii mei, 

Sunt acum la ei, 

Pereții sunt acoperiți cu covoare, 

Pare, pare că-s mii de fulare! 

Iar în sarai, 

Știu că erai! 

E o poveste, 

Îți spun o veste!

Pe masă, un ceas dintr un film minunat! 

Eu zic, nu spun minciuni e adevărat! 

Un trandafir vioi! 

Să l vedem în doi! 

Frunze artificiale, 

Parcă sunt reale! 

Milioane floricele, 

Ce micuță, frumușele! 

Cruci, insigne și cănuțe! 

Motănei și pisicuțe,

Fructe, legume și un urs de pluș! 

După față, mi se pare jucăuș, 

Împrejur copăcei, 

Măricei sau mititei! 

Plete împletite, pentru scăunele, 

Făcute cu iubire și singurele,

Câinișorii stau la soare, 

Nu vin ploi, și-i uscat în jur tare! 

Eu cam m am plictisit, 

Repede, zgomotele au amuțit. 

Acolo sunt miliarde preparate, 

Piper negru, galben și toate-s adevărate! 

Am gustat zgușioncă,

Cuvântul țărănesc, 

La prânz bunica zice: 

Hai să te hrănesc! 

Desene pe perete, cu elefănței,

Poate ați mâncăm, cartofii cu ulei, 

Casa parcă-i străveche, 

Parcă nimeni n ar trăi aici, 

Mi ar părea că masa-i veche, 

Ce tu crezi și ce mai zici? 

Când e liniște așa dispărut vocea pașilor, 

Încet, încet se-aude ceasul. 

Unu,doi ,

Și apoi, 

Privește atent, și-i ora de culcare,

Bruscă observi, că mai vreai  mâncare!

Pe frigider sunt magnete fluturași, 

Le schimbi locul, sărind ca niște iepurași!

Perdele colorate, 

Portrete de soare luminate, 

Mi se pare că toate s cam ciudate, 

Văd medicamente și zic: Ia

Deodată te ai speria. 

Pe la buni, mereu găsești o prăjitură, 

Atent, atent de ți le fură?

Peste tot e buruiană verde, 

De raza culoarea-și pierde,

Puișorii verzătură ciuculește, 

Găinușa îi păzește! 

Câinele hămăiește 

Și cocioaba ne-ocrotește.

 Autor: Nicoleta Postovan 

Noapte e afara, ploua...
De la geam un vint cam rece,
L-am deschis.. Improspatare,
Bate vintul, timpul trece.

Tu dormi moarta, obosita,
Parca n-ai dormit un veac,
Mult as vrea sa-mi fii iubita,
Mult as vrea sa-ti fiu pe plac.

Toti si toate fug ascunse,
De furtuna ce-o sa vina,
Numai luna dintre nouri,
Citeodata mai suspina.

Ea de tine-mi aminetste,
Cind cu ochii reci, fierbinti,
Simti napasta care vine,
Te cutremuri si presimti.

Si am pus si eu zavorul,
Si perdeaua-ncet am tras,
Nu cumva sa te trezeasca,
Trasnetul care da glas.

Dormi frumoasa, linstita,
O furtuna mai avem,
Sa ramii a mea iubita,
Sau eternul meu blestem.

E liniste dura,
Nimic nu te-ncurca,
Doar chaos de fluxuri,
Ce capu-ti bifurca,
In feluri si feluri,
De ginduri mihnite,
Si toate din cauza
unei iubite...

Infloriti pe deal sunt macii,
Si soptesc pe la chindii,
El mai trage cu urechea,
Si compune melancolic,
Poezii.

Obositi cu traista-n spate,
Vine lumea  de la sapa,
Povestind in drum spre casa,
Vre-o istorie hazlie,
Si ciudata.

Poezii despre iubire,
El a scris atit de multe,
Nestiind cum e vreodata,
Cineva sa i-le asculte...

Si acolo unde macii,
Se soptesc pe la chindii,
Sta un tinar melancolic,
Si compune toata ziua
Poezii..