De dor...

Te rog mă iartă că am vrut prea mult, 

Să rămâi parte frumoasă din viața mea

Că am căutat cu orice gând și cuvânt 

Un loc în lumea și inima ta.

N-am cerut prea mult, doar un semn

Doar un strop de atenție, o vorbă blândă 

De azi nu mai vreau să-ți tulbur tăcerea 

Mă retrag... mi-e inima mult prea frântă.

Ți-am strâns promisiunile cu grijă 

Și le-am așezat pe-a uitării aripă 

Nu vreau să mă mai gândesc la ele...

Să-mi treacă viața așteptând.... o clipă.

Sunt femeie, literă scrisă-n destin

Cu cerneală vie și gust fin de vin,

În palma îmi arde un vers nerostit

Un alfabet cald, profund, infinit.

Sunt punct și virgulă, pauză, fior

Rima ce leagă tăcerile de dor,

Când râd, aprind paharul ușor

Și vinul devine cuvânt curgător.

Îmi port poezia sub piele, discret

În ochi am strofe, mersul mi-e sonet,

Și-n fiecare cuvânt dau de știre 

Cum viața imi e... dor și iubire.

Și îmi e dor de tine în fiecare clipă 

De parcă zici că am fost blestemată 

Îmi ești chemarea mea tăcută 

Urletul meu, din inima-mi rănită.

Și îmi e dor de sufletul îmi spintec

Și nu mai știu cum să mă vindec

O-mbrățisare mi-ar prinde-atat de bine

Tăcerea însă te ține departe de mine

Mi-e dor de tine pentru totdeauna 

Lipsa ta știu... mă va măcina întruna 

Lipsă aducătoare de neputință si durere

Ce-mi fac sufletul și gândul să sufere...

Și iar mi-e dor și azi, dor imi va fi și mâine

Si-s toată un amestec de emoții 

Teamă, zâmbete, tristețe, uimire...

Și mă sufoc... din cauza intensității...

Urmele trecerii mele prin viața ta,

S-au șters demult...tu, m-ai uitat deja...

De tine cu drag eu îmi mai amintesc,

Nu mai sunt tristă, dar nici nu mai zâmbesc....

Te caut printre amintiri uitate,

Prin sertare de suflet, închise cu chei și lăcate,

Prin toate cele 4 ale inimii cămări...

Poate-am să te zăresc ascuns ca luna prin nori...

Ai plecat fără să te uiţi înapoi. 

Ai închis cu nepăsare o pagină care

mie îmi era viață....

Doar poezia mi-a rămas despre noi doi

În ea, noi nu ne-am pierdut niciodată....

Regret că ți-am fost prea multă 

Regret tot eu că n-ai știut a prețui

Prea puțin adultă, copilăroasă, naivă 

Sperând să fiu cum tu puteai să-mi fii...

Regret c-am fost nepotrivită 

Bucati din suflet servindu-ți pe tavă 

De-al tău vin m-am lăsat vrăjită 

Și n-am simțit cum mă-mbătam cu-a ta otravă...

Regret doar că ți-am fost adevărată 

Regret tot eu că doar ți-am prisosit

Fii sincer... ți-am fost măcar apropiată 

Sau ai jucat rolul în care nimic n-ai simtit?

Regreți și tu măcar pentr-o secundă sfârșitul?

Că m-ai servit, în loc de vin, cu ignoranță 

Când nu-mi doream decât un ultim vin îmbrățișați

Finalul poveștii să-l creionăm într-o altă nuanță...

E noapte și gândul sună a ploaie 

Din ochi se revarsă șiroaie 

Sufletul se îneacă în agonie

Când durerea cântă a ei simfonie

Gândul mă doare atât de cumplit

De când sufletul mi-ai rănit 

Rog ploaia să spele al tău cuvânt

Ce fără milă inima mi-a înfrânt.

E noapte și tăcerea e surdă 

Se-aud picuri de șoapte otrăvite 

Si mintea îmi cade în amorțire 

Când amintirea revine în simțire...

Astăzi iubitule, te găsesc mereu pe paginile scrise, 

În suflet adăpostul tău îmi este.

În ochii tăi se reflectă lumina, 

Iubirea ta de către mine este infinită.

Nu pot să mai trăiesc o zi, 

Fără să spun că te iubesc.

Cât mai arde soarele cu foc, 

Amorul nostru va fi scris pe tablourile desenate.

Ai adunat toate stelele într-o coroană,

Și mi-ai oferit-o  mie.

Printre străini dacă mă pierd, 

Te voi recunoaște mereu și te voi găsi.

Sufletul meu a găsit, 

Inima mea a simțit iubirea adevărată.

În ochii tăi, strălucesc tot timpul lacrimi de iubire.

Glasul tău se așterne în neagra noapte,

Ca vântul blând,ce mângâie frunza rătăcită.

Chipul tău mă îmblânzește permanent ,când am nevoie.

Pe umerii tăi, pot plânge doar și numai de iubire.

A trecut iarna dar eu tot singurul pe tine te iubesc, 

Primăvara dulce a înflorit.

Și inima mea,tot la tine se întoarce.

Vântul îmi șoptește numele tău,ducându-l peste lumea asta mare.

Sub luna pustie, dorul meu 

Mereu te caută pe tine.

Poezia compusă pe 10.02.2025 

Frunte-mi-ași spăla-o însumi
De povara unui dar
Unui dar ce-mi luminează
Sumbra-mi viață ca un far

Inima el mi-o învie
Oasele mi le-nspăimântă
Fără strop de mârșăvie
Toată viața mi-o-nveșmântă

Dar el doar în plină taină
Când mi-e drag și cel mai bine
Căile mi le îmbină
Cu miros de gelozie

Din extaz el mă coboară
Ca un venin mă torturează
Cu durere mă-nconjoară
Și-n final mă-ngenunchează

E neant, e adăpost
E și ură, e slăbire
E întregul nostru rost
Acest dar, numit, iubire

Frumoasa mea,nu-i niciodată prea târziu să furi fără regrete fericirea...

Iar eu n-am să-ți promit nimic din ce știu bine că nu am,

Nu pot ori mai degrabă nu cunosc.

Nu stiu nici calea,drumul sau de taină hartă ce poate să te scoată,

Pe-al bucuriei fără de sfârșit tărâm...

Știu bine însă cine sunt ,îți jur...

Când te iubesc,când te respir,

Sau când te sorb prin orice por,

Nemuritorul meu roșu trandafir cu aripi îngerești ce doar eu ți le văd,

Tu ești!

Nu-i niciodată prea târziu să ierți,să uiți sau să iubești un cerșetor de inimi precum eu sunt...

Nu,n-am uitat să-ți scriu poeme dulci născute dintr-un năvalnic dor,

Ce mă frământă groaznic când ești departe,

Chiar dacă tu acolo-n Dobrovăț te regăsești...

Am înțeles,

N-am ce să-ți reproșez și te iubesc,aștept și iar aștept!

(Horia Stănicel-Vasilica dragostea mea 22 decembrie 2024)

Plouă din cer cu stropi înmiresmați,

Cât de frumos miroase ploaia-n seri de vară,
Iar eu, cu gândul tot la tine,
Înșir cuvinte pe o foaie de hârtie,
A nu știu câta oară…

Cât de frumos se-aștern picuri de ploaie
Pe frunzele și florile de verde sănătos,
Cât de duios adie gândul meu spre tine,
Atent, să nu-mi șteargă sărutul
De pe ale sale aripi fine…

Cât de frumos șoptește ploaia asta seară,
Tot despre tine și ale tale carismatice culori,
Iar eu ascult atent dulcele-i cântec
Și nu mai știu dacă-i visare,
Căci fiecare vers e un buchet de flori…

Dacă tot ne spui povești

Bunicule ,bun și drag

Spune-mi cum era odată

Când te îndrăgosteai de o fată?

-Nepoțelul meu cel drag

Nu știu când ai crescut ,

Mai ieri te purtam pe gât

Și tu spuneai : SUNT MARE!

-De atunci vremea a trecut .

Acum ,vezi cât am crescut!.

-Care e întrebarea  ,spune

Nu te mai jena?

-Bunicule ,vreau să-mi spui :

Cum e când iubești întăi?

-E o întrebare curioasă!.

Fata, e cu tine în clasă?

-Dragul  meu pe vremea mea

 -Lucrurile stăteau altcumva :

Eram matur ,mă liberasem  din armată ,

Și  da ,m-am îndrăgostit  de o  fată

Cu ea mi-am trăit ,viața toată !...

E târziu, iubirea mea... 
Rogu-te aprins, nu uita de mine, nu uita de inima mea. 
 
Nu te pot purta în sufletu-mi străpuns 
Ai lăsat urme dure, sidefate 
Vorbele tale, dureros de dulci 
Mă lovesc, simțindu-se ca un sărut. 
 
Ne cunoaștem, oare? 
Vorbește vinul pentru tine, dragul meu 
În inima-mi, fitil aprins 
Nu te pot uita, oră târzie, mă cuprinde luna vie. 
 
Unde ești? Vocea ta, un domol glas 
Chipul tău, o amintire. 
Ochii tăi, albastru ocean 
Părul tău, aura luminii 
Mă orbești, zâmbete cald! 
 
E ora trei, ai adormit?  
Sau te gândești la mine, la cum m-ai părăsit?  
Arde, iubitule... stinge țigara! 
 
Stinge flacăra din mine  
Ia cu tine lacrimile-mi amare 
Fură-mi nopțile tăcute  
Sărută-mă, uită de regretele din suflet. 
 
În grija altcuiva, lasă-mi te rog inima.  
Stelele și luna mea,  
Luați-mă cu voi 
Și când va fi rândul meu  
Făuriți-mi inima, să fie una cu voi.