Dependență.....
Îmi plânge inima de durere,
Vrea să simtă a ta mângâiere,
Vrea să te simtă aproape de ea,
Este dependentă de tine, prințesa mea.........
Dependența de tine o pune la pământ,
Fără tine-și face loc încet în mormânt,
Vrea să-ți spună multe, dar nu scoate niciun cuvânt
Fără cuvinte îți va face încă un jurământ............
Iți va spune fără cuvinte tot ce vrei s-auzi
În caz că va ceda, te rog să n-o acuzi......
Va face tot posibilul să te țină aproape,
De durere va vărsa lacrimi în fiecare noapte,
Se va îneca în regrete și lacrimi nevinovate,
Va sta constant la un pas de moarte...........
Rămâne în impas, așteptând să te întorci la ea, nu va face nici un pas fără tine, rămâne blocată aici în trecut așteptând să te întorci la ea ca să-și continue drumul alături de tine🥺.......
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Djl6m6dnn1r
Data postării: 13 august 2024
Adăugat la favorite: 2
Comentarii: 1
Vizualizări: 427
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Iubitul meu cu ochi căprui
Iubitul meu cu ochi căprui
Unde îmi fugi în miez de noapte
Caci asa îmi faci mereu
Si nimic nu v ar desparte
Si nu imi este frica
Căci ceea ce răsari culegi
Dar tu ? Iubitul meu ...
N ai sa culegi în miez de noapte
Și îți vad chipul la fereastra
Atunci când te strecori
Căci usa zdruna când o deschizi
Și parca mi dă fiori
Iubitul meu cu ochi căprui
Nu ți ar fi vreodată frică
Sa va vad pe amândoi
În bezna lunii arginti
Pe a noastra bancă mică
Durerea
Mușcă din mine timpul rece și-o durere
Topește ceasul amintirile fumând
Convoacă rănile pătrunse la tăiere
Se conformează nepăsării suspinând
Curge tăcerea preligându-se cuminte
Liniștea picură durere sângerând
Îneacă vorbele sfârșite de cuvinte
Usucă stările confuze respirând
Pierind culorile sucombă transparente
Cade lumina dezmembrându-se arzând
Rămase petele albastre conștiente
Pictate orb de o durere persistând
Zboară prezențele urcând independente
Umblă pe aripile timpului visând
Pleacă scrisorile-ajungând indiferente
Durerea stoarsă pe o foaie ascunzând
Mâhnite gândurile calcă neglijente
Uitarea nu le risipește măturând
Privirea capătă sclipirile absente
Durerea sapă adevărul ucigând
Gândul..îmi fuge!
Astăzi mai mult ca niciodată
Gândul îmi fuge fără oprire,
Și-l las să văd unde mă duce
Poate spre-un loc de fericire.
Mă trece prin copilăria mea
Și prin sătucul de sub deal,
Vrea să-mi arate ce lipsește
Din viața vie..a omului rural.
Privirea mi-o rotesc în juru-mi
Poate zăresc vreun cunoscut,
Dar nici țipenie de vreo ființă
Și simt că satul...este pierdut.
Mă-ndrept ușor și înspre școală
Dar nu mai văd decât paragină,
Mă întristez și cu amar rostesc
Ăsta-i prezentul cu a lui...pagină.
Cobor pe vale către Siretul mic
Că mare el a fost cândva, odată,
Și mă opresc lângă izvorul rece
Care îmi dă...apa binecuvântată.
Dezamăgit de ce-am văzut în sat
Vreau gândul să mi-l cert puțin,
Dar cum să-mi mint eu adevărul
Să neg c-am devenit, copil...străin.
Totuși, viața curge nu se oprește
Și timpul din păcate nu revine,
Gândului, în gând..îi mulțumesc
Și sper că-n timp...ne va fi bine!
Позови
Позови меня обратно,
Напои чистой водой,
Время пролетело так внезапно,
Я уже забыл как быть с тобой.
Научи вновь ласкам нежным,
Напиши мне все слова любви.
Покажи как быть безбрежным,
Покажи мне вновь свои пути.
Собери вновь мое сердце,
Положи на место все куски.
Закрой на ключ забытую дверцу,
и оставь себе ключи.
Marte
Sunt pe Marte
Cu mintea-n altă parte
Nimeni nu mă poate întoarce
Orice-ar face
Uneori vreau să fug de realitate
Dacă n-ar fi cineva să mă caute
Dar n-am unde m-ascunde
Poate într-o cameră câteva secunde.
Mi se întâmplă la ore străine
Să nu fiu atentă
Oare ce-i în neregulă cu mine?
Sunt pe altă planetă?
Florile așa ca tine...
Ca o briză-n ziua pârjolitoare
mă înviora inima ta plină,tremurătoare
Doar un înger de lumină
Are vocea atât de lină
O ! iubito, ce n-aș da
să fi cu mine pe pământ
dar florile așa ca tine
sunt fărâmițate-n vânt...
risipite far' să zică un cuvânt
Mă așez în câmpia de flori
umbra se lungește...
Gândul meu reînvie fiori !
Când din nou te citește.
Pe calea mea aud un foșnet
Un pârâu fredonează note
dintr-o cântare cu măsuri frânte
Eu visător, în cuget
limpezesc atât de clar
vocea iubită făr' de hotar
Iar când zorii se revarsă
Țin in mână-o floare de gorun
Să pot cunoaște pe deplin
aripa blândeții întinsă
Iar când soarele coboară
Înegrind orizontul drept
te văd în pat bolnavă
murind încet, încet...
Lacrimile ce încep să cadă
nasc lanțuri de lumină
Gândind că într-o zi
te voi revedea, îmi dă putere
să parez sabia ce voi să secere
sufletul meu, ca un spic de grâu
Sufletul... va rămâne-n trupul rece ?
Sau ridica-se va să plece
La portul către stele
Razele lunii să îl spele...
O tornadă te ridică...
Să calci pe lift de nori
Printre abise, printre strâmtori
Praf de stele...lași în urmă
Deschide cerul pentru mine
să pot vedea lumina-ți blândă
atunci când luna-i o minune
iar fii cu mine împreună !
Coboară pe o scară constelată
În frunte vino, c-o nestemată
Nu-ți schimba înfățișarea !
Că e proaspătă ca primăvara.
Iubitul meu cu ochi căprui
Iubitul meu cu ochi căprui
Unde îmi fugi în miez de noapte
Caci asa îmi faci mereu
Si nimic nu v ar desparte
Si nu imi este frica
Căci ceea ce răsari culegi
Dar tu ? Iubitul meu ...
N ai sa culegi în miez de noapte
Și îți vad chipul la fereastra
Atunci când te strecori
Căci usa zdruna când o deschizi
Și parca mi dă fiori
Iubitul meu cu ochi căprui
Nu ți ar fi vreodată frică
Sa va vad pe amândoi
În bezna lunii arginti
Pe a noastra bancă mică
Durerea
Mușcă din mine timpul rece și-o durere
Topește ceasul amintirile fumând
Convoacă rănile pătrunse la tăiere
Se conformează nepăsării suspinând
Curge tăcerea preligându-se cuminte
Liniștea picură durere sângerând
Îneacă vorbele sfârșite de cuvinte
Usucă stările confuze respirând
Pierind culorile sucombă transparente
Cade lumina dezmembrându-se arzând
Rămase petele albastre conștiente
Pictate orb de o durere persistând
Zboară prezențele urcând independente
Umblă pe aripile timpului visând
Pleacă scrisorile-ajungând indiferente
Durerea stoarsă pe o foaie ascunzând
Mâhnite gândurile calcă neglijente
Uitarea nu le risipește măturând
Privirea capătă sclipirile absente
Durerea sapă adevărul ucigând
Gândul..îmi fuge!
Astăzi mai mult ca niciodată
Gândul îmi fuge fără oprire,
Și-l las să văd unde mă duce
Poate spre-un loc de fericire.
Mă trece prin copilăria mea
Și prin sătucul de sub deal,
Vrea să-mi arate ce lipsește
Din viața vie..a omului rural.
Privirea mi-o rotesc în juru-mi
Poate zăresc vreun cunoscut,
Dar nici țipenie de vreo ființă
Și simt că satul...este pierdut.
Mă-ndrept ușor și înspre școală
Dar nu mai văd decât paragină,
Mă întristez și cu amar rostesc
Ăsta-i prezentul cu a lui...pagină.
Cobor pe vale către Siretul mic
Că mare el a fost cândva, odată,
Și mă opresc lângă izvorul rece
Care îmi dă...apa binecuvântată.
Dezamăgit de ce-am văzut în sat
Vreau gândul să mi-l cert puțin,
Dar cum să-mi mint eu adevărul
Să neg c-am devenit, copil...străin.
Totuși, viața curge nu se oprește
Și timpul din păcate nu revine,
Gândului, în gând..îi mulțumesc
Și sper că-n timp...ne va fi bine!
Позови
Позови меня обратно,
Напои чистой водой,
Время пролетело так внезапно,
Я уже забыл как быть с тобой.
Научи вновь ласкам нежным,
Напиши мне все слова любви.
Покажи как быть безбрежным,
Покажи мне вновь свои пути.
Собери вновь мое сердце,
Положи на место все куски.
Закрой на ключ забытую дверцу,
и оставь себе ключи.
Marte
Sunt pe Marte
Cu mintea-n altă parte
Nimeni nu mă poate întoarce
Orice-ar face
Uneori vreau să fug de realitate
Dacă n-ar fi cineva să mă caute
Dar n-am unde m-ascunde
Poate într-o cameră câteva secunde.
Mi se întâmplă la ore străine
Să nu fiu atentă
Oare ce-i în neregulă cu mine?
Sunt pe altă planetă?
Florile așa ca tine...
Ca o briză-n ziua pârjolitoare
mă înviora inima ta plină,tremurătoare
Doar un înger de lumină
Are vocea atât de lină
O ! iubito, ce n-aș da
să fi cu mine pe pământ
dar florile așa ca tine
sunt fărâmițate-n vânt...
risipite far' să zică un cuvânt
Mă așez în câmpia de flori
umbra se lungește...
Gândul meu reînvie fiori !
Când din nou te citește.
Pe calea mea aud un foșnet
Un pârâu fredonează note
dintr-o cântare cu măsuri frânte
Eu visător, în cuget
limpezesc atât de clar
vocea iubită făr' de hotar
Iar când zorii se revarsă
Țin in mână-o floare de gorun
Să pot cunoaște pe deplin
aripa blândeții întinsă
Iar când soarele coboară
Înegrind orizontul drept
te văd în pat bolnavă
murind încet, încet...
Lacrimile ce încep să cadă
nasc lanțuri de lumină
Gândind că într-o zi
te voi revedea, îmi dă putere
să parez sabia ce voi să secere
sufletul meu, ca un spic de grâu
Sufletul... va rămâne-n trupul rece ?
Sau ridica-se va să plece
La portul către stele
Razele lunii să îl spele...
O tornadă te ridică...
Să calci pe lift de nori
Printre abise, printre strâmtori
Praf de stele...lași în urmă
Deschide cerul pentru mine
să pot vedea lumina-ți blândă
atunci când luna-i o minune
iar fii cu mine împreună !
Coboară pe o scară constelată
În frunte vino, c-o nestemată
Nu-ți schimba înfățișarea !
Că e proaspătă ca primăvara.
Alte poezii ale autorului
Tu ești tot...
Sculptură murală între ruine
Asta ești tu pentru mine,
Mână de ajutor în agonie
Cea mai frumoasă peripeție.....
Pentru mine ești artă pură,
Scut ce mă apără de fiecare lovitură,
Ești tot ce mi-aș putea dori,
Ești totul pentru care aș putea muri....
Devastat
În sufletul meu e direct furtună, nu pot s-o numesc ploaie de vară
Nu-i numic frumos de când amintirile au început să-mi dispară
În vânt și ploaie rece mă chinui de trei ore să-mi aprind o țigară
După nori nu mai vine soare dacă a apucat să se facă seară
Plouă cu regrete iar sufletul îmi este complet inundat
Iubirea este o binecuvântare însă eu sunt blestemat
Mă gândesc doar la ea și încep să uit cine sunt cu adevărat
Mă doare din ce în ce mai tare și nu știu ce trebuie să fac
Nu găsesc nici o rezolvare prin care inimi să pot să-i fac pe plac
Nu știu cât timp o să mai treacă până când am să reușesc sa mă adun
Am început să vorbesc doar nu mine, nu vreau să cred că-s nebun
Lumea-n care trăiesc...
Urlă de durere doi demoni muți
Ce pășesc pe cioburi desculți,
Doi nevăzători îi îndrumă
Doi surzi îi ascultă cum urlă.
Doi pictori le scriu durerea,
Un poet c-o vioară rupe tăcerea,
Violonistul pictează un tablou,
Liniște asurzitoare-n capul tău.
Asta-i lumea-n care trăiesc
Asta-i lumea-n care trudesc,
Asta-i lumea-n care înebunesc
Dar nu-i lumea pe care mi-o doresc.
Fără titlu.
Arde cerul de doi ani cu flăcări de gheață,
Îngeri nevinovați își iau adio de la viață.
Trecutul mi-e prezent, sunt blocat în ceață
Plâng de durere, dar am doar zâmbete pe față,
Îl rog pe Dumnezeu ca de data asta să nu mă vadă
Îi jur că m-am sinucis involuntar, sper să mă creadă,
Dacă nu, am s-accept ca flăcările iadului să mă ardă
N-am să regret niciodată faptul c-am căzut iubiri pradă
5 jurăminte..
CInci jurăminte blestemate am făcut,
Toate astea înainte să te fi pierdut,
Sunt legat și nu pot s-o iau de la-nceput
Strig de durere pe interior dar rămân tăcut .....
Ți-am jurat c-am să fiu numai al tău,
Acest jurământ îmi va fi călău.....
Ți-am jurat c-am să te iubesc și după moarte,
Cu acest jurământ m-am lipsit singur de dreptate......
Celelalte trei sunt doar despre mine,
Le-am făcut ca sufletul să-mi aline
Știam că nu-s destul de bun pentru tine,
Știam c-ai să pleci de lângă mine.....
Îți mai amintești visele pe care le aveam?
Îți mai amintești cât de tare mă temeam,
C-am să pierd tot cea ce iubeam,
De frica despărțirii parcă înebuneam......
Sunt bine...
Sunt bine, crede-mă pe cuvânt
Curând am să-mi găsesc locul în mormânt
Sunt bine, uite cum zâmbesc
Vreau să mor pentru că n-am motive să trăiesc
Sunt bine, mi-e doar puțin dor
Am gânduri negre și nu-mi doresc decât să mor
Sunt bine, puțin cam plictisit
Mă doare prea tare c-am pierdut tot ce-am iubit
Sunt bine, dar nu mă pot abține
Îmi curg lacrimi pe față când mă gândesc la tine
Sunt bine, doar puțin distrus
De când ai plecat în viață mă simt ca un intrus
Sunt bine, m-am îndrăgostit
Acum am 1000 de motive să fiu din nou fericit
Sunt bine, sau încerc să fiu
Acum este din nou trafic în sufletul meu pustiu
Sunt bine, chiar o iubesc
Are locul ei deci nu pot spune că te înlocuiesc
Sunt bine, m-am obișnuit........
Tu ești tot...
Sculptură murală între ruine
Asta ești tu pentru mine,
Mână de ajutor în agonie
Cea mai frumoasă peripeție.....
Pentru mine ești artă pură,
Scut ce mă apără de fiecare lovitură,
Ești tot ce mi-aș putea dori,
Ești totul pentru care aș putea muri....
Devastat
În sufletul meu e direct furtună, nu pot s-o numesc ploaie de vară
Nu-i numic frumos de când amintirile au început să-mi dispară
În vânt și ploaie rece mă chinui de trei ore să-mi aprind o țigară
După nori nu mai vine soare dacă a apucat să se facă seară
Plouă cu regrete iar sufletul îmi este complet inundat
Iubirea este o binecuvântare însă eu sunt blestemat
Mă gândesc doar la ea și încep să uit cine sunt cu adevărat
Mă doare din ce în ce mai tare și nu știu ce trebuie să fac
Nu găsesc nici o rezolvare prin care inimi să pot să-i fac pe plac
Nu știu cât timp o să mai treacă până când am să reușesc sa mă adun
Am început să vorbesc doar nu mine, nu vreau să cred că-s nebun
Lumea-n care trăiesc...
Urlă de durere doi demoni muți
Ce pășesc pe cioburi desculți,
Doi nevăzători îi îndrumă
Doi surzi îi ascultă cum urlă.
Doi pictori le scriu durerea,
Un poet c-o vioară rupe tăcerea,
Violonistul pictează un tablou,
Liniște asurzitoare-n capul tău.
Asta-i lumea-n care trăiesc
Asta-i lumea-n care trudesc,
Asta-i lumea-n care înebunesc
Dar nu-i lumea pe care mi-o doresc.
Fără titlu.
Arde cerul de doi ani cu flăcări de gheață,
Îngeri nevinovați își iau adio de la viață.
Trecutul mi-e prezent, sunt blocat în ceață
Plâng de durere, dar am doar zâmbete pe față,
Îl rog pe Dumnezeu ca de data asta să nu mă vadă
Îi jur că m-am sinucis involuntar, sper să mă creadă,
Dacă nu, am s-accept ca flăcările iadului să mă ardă
N-am să regret niciodată faptul c-am căzut iubiri pradă
5 jurăminte..
CInci jurăminte blestemate am făcut,
Toate astea înainte să te fi pierdut,
Sunt legat și nu pot s-o iau de la-nceput
Strig de durere pe interior dar rămân tăcut .....
Ți-am jurat c-am să fiu numai al tău,
Acest jurământ îmi va fi călău.....
Ți-am jurat c-am să te iubesc și după moarte,
Cu acest jurământ m-am lipsit singur de dreptate......
Celelalte trei sunt doar despre mine,
Le-am făcut ca sufletul să-mi aline
Știam că nu-s destul de bun pentru tine,
Știam c-ai să pleci de lângă mine.....
Îți mai amintești visele pe care le aveam?
Îți mai amintești cât de tare mă temeam,
C-am să pierd tot cea ce iubeam,
De frica despărțirii parcă înebuneam......
Sunt bine...
Sunt bine, crede-mă pe cuvânt
Curând am să-mi găsesc locul în mormânt
Sunt bine, uite cum zâmbesc
Vreau să mor pentru că n-am motive să trăiesc
Sunt bine, mi-e doar puțin dor
Am gânduri negre și nu-mi doresc decât să mor
Sunt bine, puțin cam plictisit
Mă doare prea tare c-am pierdut tot ce-am iubit
Sunt bine, dar nu mă pot abține
Îmi curg lacrimi pe față când mă gândesc la tine
Sunt bine, doar puțin distrus
De când ai plecat în viață mă simt ca un intrus
Sunt bine, m-am îndrăgostit
Acum am 1000 de motive să fiu din nou fericit
Sunt bine, sau încerc să fiu
Acum este din nou trafic în sufletul meu pustiu
Sunt bine, chiar o iubesc
Are locul ei deci nu pot spune că te înlocuiesc
Sunt bine, m-am obișnuit........
edi petecuță