5 jurăminte..
CInci jurăminte blestemate am făcut,
Toate astea înainte să te fi pierdut,
Sunt legat și nu pot s-o iau de la-nceput
Strig de durere pe interior dar rămân tăcut .....
Ți-am jurat c-am să fiu numai al tău,
Acest jurământ îmi va fi călău.....
Ți-am jurat c-am să te iubesc și după moarte,
Cu acest jurământ m-am lipsit singur de dreptate......
Celelalte trei sunt doar despre mine,
Le-am făcut ca sufletul să-mi aline
Știam că nu-s destul de bun pentru tine,
Știam c-ai să pleci de lângă mine.....
Îți mai amintești visele pe care le aveam?
Îți mai amintești cât de tare mă temeam,
C-am să pierd tot cea ce iubeam,
De frica despărțirii parcă înebuneam......
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: Djl6m6dnn1r
Data postării: 24 iulie 2024
Adăugat la favorite: 3
Vizualizări: 749
Poezii din aceiaşi categorie
Într-o seară, într-un parc
O floare, o bancă, un parc
doi îndrăgostiți tac
e noapte afară,
iar cerul de stele-i plin
ei încet se omoară
cu o singură sticlă de vin
Tăcerea mă cam seacă
așa că-mi mai torn un pahar
el se ridică și pleacă
o fi totul in zadar?
Disperată mă întind
să încerc să-l prind de mană
picioarele nu mă mai țin
de nimic nu mai sunt bună
Mi-aș dori ca să-mi permit
să-ntorc timpul în trecut
să-nțeleg cu ce am greșit
și cum, Doamne, te-am pierdut!
Serenada suspinului
Vioarele își serbează nunta-n graiul meu ce se irosește cu fiecare cuvânt "mă dor"
Mă dor tristetele zori că nu mai vin și mă lasă scufundată-n mănăstirea viorilor cu-n glas ce se sting
Ele zbiară în suspin pe fiecare coardă a inimii mele si fiecare notă răsfrântă plânge numai și numai de dorul pentru ele
Notele obișnuiau să îi daie cântării fericirii mele, iar peisajul răsuna a chitară vioaie și plină de viață care își ducea traiul trăind o serenadă
O serenadă a nopții scânteie ce învăluie iubirea-n discreția amorului de după perdele de safir
O cheie sol, o notă muzicală ce iubea să se încălzească la razele sale fierbinții
Și o compoziție întreagă din atomi ei doar ție îți cânta
Pana și în ploaie ele predominau a sclipirii amor ce amortiza căderea sufletului meu
Acum privindu-mă singură, nici nu mi-aș permite să îmi dau dreptul la fericire căci nu cred că merit așa dar, mai ales când nici măcar de tine nu eram vreodată demnă căci îmi preferam soarta cu spini, să fie legată cu seceta unui sunet de vioară ucis, ce urcă cruciș spre realizarea ce-l așteaptă,că nimeni vreodată nu-l va iubi cu adevărat
Regret
Gânduri negre și regrete ,ce sa mă fac eu cu voi
Nu zăresc nicio rază de soare, când în suflet am doar ploi
Mă doare mult prea tare și nu-mi doresc decât să mor
Mă doare când știu că împarți cu el același dormitor
Inima mi-e rece ca de gheață dar încă te așteaptă
A încercat să mai iubească dar te caută în fiecare fată
Nu-și poate lua gândul de la tine când încă te iubește
Nu se poate atașa de alta când doar pe tine te dorește
Poate acum erai cu mine dacă nu eram atât de prost
Pot să-mi cer mi de scuze dar acum nu cred că mai are rost
Acum rătăcesc singur și mă gândesc la trecut
Nu pot să accept nici azi faptul că te-am pierdut
Spune-mi ce să fac, cum i-aș putea interzice s-o mai facă
I-am tot explicat că dacă nu se mai gândește o să-i treacă
Spune-mi ce-aș putea să-i fac dacă refuză să mă asculte
Spune-mi cum aș putea vreodată s-o forțez ca să te uite
tihnit
Lasa-mi pantecul sa planga
Sa se sece de putere
Verse rauri de durere
Ochii ce visau la stele
Soapta-n ceruri ce-a luat
Codrul verde spulberat
Marea-n pagi de hartie
Acum toate s amintire
Aud in liniste raspunsul,
ce rasuna rabdator
Face roadele sa cada...
Sa sfarsasca n cumplit dor.
Moartea ne desparte trupurile
Am îmbătrânit… Și tu ai îmbătrânit odată cu mine
Păcat ca m-ai lăsat și te-ai dus înaintea mea
Putea oricând totul să se termine
S-a încheiat deja, drumurile noastre se despart.
Iar am să-ți duc dorul, însă acesta va fi cel mai apăsător
Îmi vine să mă sting odată cu tine,nu sunt bine.
N-ai să te mai întorci să mă mângâi când mi-e rău ?
N-ai să te mai întorci să-mi săruți obrazul când la muncă vei pleca?
Cum aș putea crede că moartea ne-a despărțit
Poate tu ești într-un loc mai bun,
Dar mie viața mi s-a sfârșit
Trebuia să nu ne fi despărțit nimeni și nimic, nici măcar moartea…
Amintiri cu tine îmi răsar în cap
În mintea mea răsună vocea ta
Chipul tău îl văd mereu și mi-e din ce în ce mai greu
Moșneagule, întoarce-te la baba ta
Nu o mai lăsa să-ți ducă dorul acum și mai mereu.
Fată dulce
În mijlocul furtunii
Mi-ai aruncat sufletul când ai plecat,
Fată dulce, suflet amar
De lacrimile tale m-am lăsat înduplecat,
Mare greșeală,
Dar, aș greși din nou,
În inima mea goală
Iubirea ta rămâne un ecou,
Va răsuna la infinit,
Îmi va aminti mereu de tine,
La fiecare răsărit
Voi adormi gândindu-mă la tine
Fată dulce ce n-ai ochi pentru mine.....
Voi aștepta o viață,
Nerăbdător să-ți aud al tău glas,
Voi aștepta o viață,
Cu speranța să reluăm de unde am rămas...
Într-o seară, într-un parc
O floare, o bancă, un parc
doi îndrăgostiți tac
e noapte afară,
iar cerul de stele-i plin
ei încet se omoară
cu o singură sticlă de vin
Tăcerea mă cam seacă
așa că-mi mai torn un pahar
el se ridică și pleacă
o fi totul in zadar?
Disperată mă întind
să încerc să-l prind de mană
picioarele nu mă mai țin
de nimic nu mai sunt bună
Mi-aș dori ca să-mi permit
să-ntorc timpul în trecut
să-nțeleg cu ce am greșit
și cum, Doamne, te-am pierdut!
Serenada suspinului
Vioarele își serbează nunta-n graiul meu ce se irosește cu fiecare cuvânt "mă dor"
Mă dor tristetele zori că nu mai vin și mă lasă scufundată-n mănăstirea viorilor cu-n glas ce se sting
Ele zbiară în suspin pe fiecare coardă a inimii mele si fiecare notă răsfrântă plânge numai și numai de dorul pentru ele
Notele obișnuiau să îi daie cântării fericirii mele, iar peisajul răsuna a chitară vioaie și plină de viață care își ducea traiul trăind o serenadă
O serenadă a nopții scânteie ce învăluie iubirea-n discreția amorului de după perdele de safir
O cheie sol, o notă muzicală ce iubea să se încălzească la razele sale fierbinții
Și o compoziție întreagă din atomi ei doar ție îți cânta
Pana și în ploaie ele predominau a sclipirii amor ce amortiza căderea sufletului meu
Acum privindu-mă singură, nici nu mi-aș permite să îmi dau dreptul la fericire căci nu cred că merit așa dar, mai ales când nici măcar de tine nu eram vreodată demnă căci îmi preferam soarta cu spini, să fie legată cu seceta unui sunet de vioară ucis, ce urcă cruciș spre realizarea ce-l așteaptă,că nimeni vreodată nu-l va iubi cu adevărat
Regret
Gânduri negre și regrete ,ce sa mă fac eu cu voi
Nu zăresc nicio rază de soare, când în suflet am doar ploi
Mă doare mult prea tare și nu-mi doresc decât să mor
Mă doare când știu că împarți cu el același dormitor
Inima mi-e rece ca de gheață dar încă te așteaptă
A încercat să mai iubească dar te caută în fiecare fată
Nu-și poate lua gândul de la tine când încă te iubește
Nu se poate atașa de alta când doar pe tine te dorește
Poate acum erai cu mine dacă nu eram atât de prost
Pot să-mi cer mi de scuze dar acum nu cred că mai are rost
Acum rătăcesc singur și mă gândesc la trecut
Nu pot să accept nici azi faptul că te-am pierdut
Spune-mi ce să fac, cum i-aș putea interzice s-o mai facă
I-am tot explicat că dacă nu se mai gândește o să-i treacă
Spune-mi ce-aș putea să-i fac dacă refuză să mă asculte
Spune-mi cum aș putea vreodată s-o forțez ca să te uite
tihnit
Lasa-mi pantecul sa planga
Sa se sece de putere
Verse rauri de durere
Ochii ce visau la stele
Soapta-n ceruri ce-a luat
Codrul verde spulberat
Marea-n pagi de hartie
Acum toate s amintire
Aud in liniste raspunsul,
ce rasuna rabdator
Face roadele sa cada...
Sa sfarsasca n cumplit dor.
Moartea ne desparte trupurile
Am îmbătrânit… Și tu ai îmbătrânit odată cu mine
Păcat ca m-ai lăsat și te-ai dus înaintea mea
Putea oricând totul să se termine
S-a încheiat deja, drumurile noastre se despart.
Iar am să-ți duc dorul, însă acesta va fi cel mai apăsător
Îmi vine să mă sting odată cu tine,nu sunt bine.
N-ai să te mai întorci să mă mângâi când mi-e rău ?
N-ai să te mai întorci să-mi săruți obrazul când la muncă vei pleca?
Cum aș putea crede că moartea ne-a despărțit
Poate tu ești într-un loc mai bun,
Dar mie viața mi s-a sfârșit
Trebuia să nu ne fi despărțit nimeni și nimic, nici măcar moartea…
Amintiri cu tine îmi răsar în cap
În mintea mea răsună vocea ta
Chipul tău îl văd mereu și mi-e din ce în ce mai greu
Moșneagule, întoarce-te la baba ta
Nu o mai lăsa să-ți ducă dorul acum și mai mereu.
Fată dulce
În mijlocul furtunii
Mi-ai aruncat sufletul când ai plecat,
Fată dulce, suflet amar
De lacrimile tale m-am lăsat înduplecat,
Mare greșeală,
Dar, aș greși din nou,
În inima mea goală
Iubirea ta rămâne un ecou,
Va răsuna la infinit,
Îmi va aminti mereu de tine,
La fiecare răsărit
Voi adormi gândindu-mă la tine
Fată dulce ce n-ai ochi pentru mine.....
Voi aștepta o viață,
Nerăbdător să-ți aud al tău glas,
Voi aștepta o viață,
Cu speranța să reluăm de unde am rămas...
Alte poezii ale autorului
Privesc în gol
În zadar se reflectă din oglindă raze de lumină
Trăiesc în trecut, întunericul mi-e fixat pe retină
Sunt un suflet nocturn ce n-are parte de lună plină
Întuneric total, noaptea asta nu se mai termină
Privesc în gol, către interminabilul abis
Acolo unde cel mai frumos vis mi-am împins
Vreau să sar după el, vreau să-l recuperez
Vreau ca fundul abisului să-l îmbrățișez
M-arunc în gol și ce-i interminabil se termină
Mă bucur, dar nici aici nu văd urmă de lumină
Nu văd nimic, aud doar două voci ce suspină
"Suferința blestemată nici la final nu se termină"
Fără titlu.
Îmi pare rău dar chiar nu am timp să mă țin de prostii
M-am săturat să-mi tot las gândurile negre pe hârtii
Am să mă schimb în cea mai rea versiune posibilă
N-am cum să rezist unei tentați atât de irezistibilă
Mereu am rămas în impas chiar la un pas de fericire
Pentru mine este o linie subțire între iubire și tragedie
Uneori consider că sunt chiar sinonime blestemate
Oricât ai încerca nu poți să faci în niciuna dreptate
Aproape doi ani de când refuz să mi-o scot din gânduri
Și mai bine de trei de când o tot pun pe rânduri
De când mă știu i-am dezamăgit pe toți, însă nu contează
Nu-I vina mea că toți care mă cunosc mă supraestimează
Vreau să fac ce-mi dictează inima ,nu să ascult de alții
Vreau să nu-mi pese de nimic, n-am timp de conspirații
M-am săturat de toate m-am saturat să tot intru în relații
N-am cum să le iau în serios când în cap au doar aberații
Fara titlu
Ce sens mai are răsăritul
Dacă la mine-n suflet e noapte mereu,
Vreau să-nbrățișez apusul
În singurătatea sufletului meu.....
Lumea-ntreagă nu se-nvârte în jurul tău
Doar a mea o face,
Sufletul meu nu ține cont de ce-i bun sau rău
Pentru tine trece peste toate........
Nu ține cont de trecut, prezent sau viitor,
Este prins într-o buclă temporală,
Este blestemat să se simtă nemuritor,
Prins într-o poveste fără morală......
Morala e prezentă
Dar imposibil de dedus,
Luciditatea e absentă
Dacă ăsta-i ultimul apus......
Vreau să fie ultimul,
Vreau ca aici să se termine tot,
Că doar n-oi fi eu singurul,
Care la finalul zilei este mort....
V-or mai trece suflete cu mine
Prin poarta către uitare,
Se v-or ratăci-n ale iubiri ruine
Se v-or pierde-n nepăsare.....
Poveștile au suflet,
Multe sunt triste și pline de durere,
Durerea n-are zâmbet,
Dacă n-o mai alină nicio mângâiere........
La marginea iadului.
Ce rost mai au cuvintele rostite
Dacă de urechile ei nu sunt auzite,
De ce să te pierzi în vise interzise
Dacă obiectivele-ți rămân neatinse?
Am renunțat de mult să mai caut fericire,
Iubirea-mi este un blestem de nemurire
N-am cum să-l rup, nu mă pot ascunde,
Sentimentele curate nu pot fi corupte.
Aș putea să mă mint, dar de ce s-o fac
De ce să irosesc cuvinte când pot să tac,
De ce să-mi pese atât de mult de toate
Nu rămâne nimic lângă mine după moarte.
Îm minte am doar haos, nu-nțeleg nimic,
Nimic nu se legă, îmi vine mereu să strig,
Să strig de durere într-o profundă tăcere
Să m-audă doar îngeri cu aripi negre.
La marginea iadului am să scriu o pezie
Toate gândurile am să le las pe-o hârtie.
Iubirea ce ți-o port o să-mi fie cerneală
Scriu o eternitate să rămân cu mintea goală.
Poate dacă mor...
Poate că moarte-mi este în zadar
Însă viața-mi oferă acest dar
Cum să refuz să scap din coșmar
Toate zilele-mi au un gust amar
Iubirea pentru mine e blestem
Pentru fericire sunt nedemn
Îmi doresc doar o cruce de lemn
Pentru că ea nu vine când o chem
Ea nu m-aude noaptea când o strig
Nu mă-ncălzește când mi-e frig
Nu m-aprinde când mă sting
Nu mă-nvie când sunt mort
Nu-mi dă nimic când pierd tot
Nu mă stinge când iau foc
Nu m-așteaptă când stau pe loc
Ea merge doar în față
Nu-i pasă de-a mea viață
Nu vede că mă pierd în ceață
De asta îmi doresc să mor
Să mă conving că totu-i trecător
Poate așa am să scap de-al tău dor
Dacă mor poate n-am să te mai iubesc
Sau poate mor ca prostul și greșesc
Dar ce să fac dacă fără tine înebunesc
Vreau să mor, doar asta îmi mai doresc
Dacă nu pot să fiu cu tine ce sens au toate?
Ți-am jurat c-am să te iubesc și după moarte
Acum sunt curios dacă asta chiar se poate
De obicei nu fac promisiuni nefondate
Fără titlu.....
Ai nevoie de o singură scânteie
S-aprinzi focul ce de mult sa stins
E nevoie de-o singură femeie
Ca să ai din nou sufletul încins
Încălzește-mi inima de gheață
Și doar al tău voi fi, promit
Îți ofer și propria-mi viață
Dacă mă faci să mă simt iubit.
Oferă-mi tot ce poți
Și eu îți ofer tot ce simt
Petreci cu mine nopți
Și-ți promit c-am să te alint
Privesc în gol
În zadar se reflectă din oglindă raze de lumină
Trăiesc în trecut, întunericul mi-e fixat pe retină
Sunt un suflet nocturn ce n-are parte de lună plină
Întuneric total, noaptea asta nu se mai termină
Privesc în gol, către interminabilul abis
Acolo unde cel mai frumos vis mi-am împins
Vreau să sar după el, vreau să-l recuperez
Vreau ca fundul abisului să-l îmbrățișez
M-arunc în gol și ce-i interminabil se termină
Mă bucur, dar nici aici nu văd urmă de lumină
Nu văd nimic, aud doar două voci ce suspină
"Suferința blestemată nici la final nu se termină"
Fără titlu.
Îmi pare rău dar chiar nu am timp să mă țin de prostii
M-am săturat să-mi tot las gândurile negre pe hârtii
Am să mă schimb în cea mai rea versiune posibilă
N-am cum să rezist unei tentați atât de irezistibilă
Mereu am rămas în impas chiar la un pas de fericire
Pentru mine este o linie subțire între iubire și tragedie
Uneori consider că sunt chiar sinonime blestemate
Oricât ai încerca nu poți să faci în niciuna dreptate
Aproape doi ani de când refuz să mi-o scot din gânduri
Și mai bine de trei de când o tot pun pe rânduri
De când mă știu i-am dezamăgit pe toți, însă nu contează
Nu-I vina mea că toți care mă cunosc mă supraestimează
Vreau să fac ce-mi dictează inima ,nu să ascult de alții
Vreau să nu-mi pese de nimic, n-am timp de conspirații
M-am săturat de toate m-am saturat să tot intru în relații
N-am cum să le iau în serios când în cap au doar aberații
Fara titlu
Ce sens mai are răsăritul
Dacă la mine-n suflet e noapte mereu,
Vreau să-nbrățișez apusul
În singurătatea sufletului meu.....
Lumea-ntreagă nu se-nvârte în jurul tău
Doar a mea o face,
Sufletul meu nu ține cont de ce-i bun sau rău
Pentru tine trece peste toate........
Nu ține cont de trecut, prezent sau viitor,
Este prins într-o buclă temporală,
Este blestemat să se simtă nemuritor,
Prins într-o poveste fără morală......
Morala e prezentă
Dar imposibil de dedus,
Luciditatea e absentă
Dacă ăsta-i ultimul apus......
Vreau să fie ultimul,
Vreau ca aici să se termine tot,
Că doar n-oi fi eu singurul,
Care la finalul zilei este mort....
V-or mai trece suflete cu mine
Prin poarta către uitare,
Se v-or ratăci-n ale iubiri ruine
Se v-or pierde-n nepăsare.....
Poveștile au suflet,
Multe sunt triste și pline de durere,
Durerea n-are zâmbet,
Dacă n-o mai alină nicio mângâiere........
La marginea iadului.
Ce rost mai au cuvintele rostite
Dacă de urechile ei nu sunt auzite,
De ce să te pierzi în vise interzise
Dacă obiectivele-ți rămân neatinse?
Am renunțat de mult să mai caut fericire,
Iubirea-mi este un blestem de nemurire
N-am cum să-l rup, nu mă pot ascunde,
Sentimentele curate nu pot fi corupte.
Aș putea să mă mint, dar de ce s-o fac
De ce să irosesc cuvinte când pot să tac,
De ce să-mi pese atât de mult de toate
Nu rămâne nimic lângă mine după moarte.
Îm minte am doar haos, nu-nțeleg nimic,
Nimic nu se legă, îmi vine mereu să strig,
Să strig de durere într-o profundă tăcere
Să m-audă doar îngeri cu aripi negre.
La marginea iadului am să scriu o pezie
Toate gândurile am să le las pe-o hârtie.
Iubirea ce ți-o port o să-mi fie cerneală
Scriu o eternitate să rămân cu mintea goală.
Poate dacă mor...
Poate că moarte-mi este în zadar
Însă viața-mi oferă acest dar
Cum să refuz să scap din coșmar
Toate zilele-mi au un gust amar
Iubirea pentru mine e blestem
Pentru fericire sunt nedemn
Îmi doresc doar o cruce de lemn
Pentru că ea nu vine când o chem
Ea nu m-aude noaptea când o strig
Nu mă-ncălzește când mi-e frig
Nu m-aprinde când mă sting
Nu mă-nvie când sunt mort
Nu-mi dă nimic când pierd tot
Nu mă stinge când iau foc
Nu m-așteaptă când stau pe loc
Ea merge doar în față
Nu-i pasă de-a mea viață
Nu vede că mă pierd în ceață
De asta îmi doresc să mor
Să mă conving că totu-i trecător
Poate așa am să scap de-al tău dor
Dacă mor poate n-am să te mai iubesc
Sau poate mor ca prostul și greșesc
Dar ce să fac dacă fără tine înebunesc
Vreau să mor, doar asta îmi mai doresc
Dacă nu pot să fiu cu tine ce sens au toate?
Ți-am jurat c-am să te iubesc și după moarte
Acum sunt curios dacă asta chiar se poate
De obicei nu fac promisiuni nefondate
Fără titlu.....
Ai nevoie de o singură scânteie
S-aprinzi focul ce de mult sa stins
E nevoie de-o singură femeie
Ca să ai din nou sufletul încins
Încălzește-mi inima de gheață
Și doar al tău voi fi, promit
Îți ofer și propria-mi viață
Dacă mă faci să mă simt iubit.
Oferă-mi tot ce poți
Și eu îți ofer tot ce simt
Petreci cu mine nopți
Și-ți promit c-am să te alint