5 jurăminte..
CInci jurăminte blestemate am făcut,
Toate astea înainte să te fi pierdut,
Sunt legat și nu pot s-o iau de la-nceput
Strig de durere pe interior dar rămân tăcut .....
Ți-am jurat c-am să fiu numai al tău,
Acest jurământ îmi va fi călău.....
Ți-am jurat c-am să te iubesc și după moarte,
Cu acest jurământ m-am lipsit singur de dreptate......
Celelalte trei sunt doar despre mine,
Le-am făcut ca sufletul să-mi aline
Știam că nu-s destul de bun pentru tine,
Știam c-ai să pleci de lângă mine.....
Îți mai amintești visele pe care le aveam?
Îți mai amintești cât de tare mă temeam,
C-am să pierd tot cea ce iubeam,
De frica despărțirii parcă înebuneam......
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: Djl6m6dnn1r
Data postării: 24 iulie 2024
Adăugat la favorite: 3
Vizualizări: 747
Poezii din aceiaşi categorie
Te las.
N-am nevoie de un glob de cristal
Ca să știu c-ai să-mi lași un gust amar
Nici n-am început dar ne-ndreptăm spre final
Cel mai frumos vis se transformă întrun coșmar
La început credeam că poate o să fie diferit
La început credeam că însfârșit voi fi iubit
Însă acum știu că urmează să fiu dezamăgit
Deci nare sens să mai încerc și să mă agit
Nare sens să-mi pun speranța într-o fată falsă
Nare sens să aștept să dai tu cărțile pe față
Se vede de la distanță că nu ești fată de casă
Nu ești genul alături de care vreau să trec prin viață
Nu-mi dau cu părerea însă asta mi-e impresia
Nu repet aceiași greșeală, mi-am învățat lecția
Nu-ți cer să-mi demonstrezi că n-am dreptate
N-are sens să te stresezi...oricum te las în spate
Te iert
Te iert ca m-ai lasat in agonie
Cand cu tacerea m-ai crucificat de-atatea ori
Te iert ca m-ai scaldat în ură și manie
Te iert cu inima curata... de-o 1000 de ori.
Iti iert nepăsarea cu care m-ai îngenunchiat
Cand imi doream o ultima imbratisare
Te iert ca in graba m-ai judecat
Lasand în urma atâta disperare.
Te iert pentru ce ai greșit odată
Trădarea m-o las sa-mi tulbure gandul
Te iert... caci viata sa ne-mpace nu mai poate
Te iert si-astept sa ne împace pamantul...
A pierit amorul
Și uite cum s-a dus încet
Amorul nostru fraged
Lângă-un codru, în secret
Spun "adio!", și-apoi șed.
Lebedele albe lin plutesc
În oglinda lacului albastru
Eu încerc să-mi întâlnesc
Sufletul odată astru.
Dar lebedele au devenit negre,
Lacul e acum ghețar,
Parcă am avut așa trăire...
Ah! încet tresar.
Iubirea noastră era pură
Ca un izvor cristalin
Însă acum eu stau singură
Și mă descompun în chin.
Amintiri dulci, acum un suspin
Căci nu mai vrei să mi te arăți,
Să-mi mângâi obrazul fin
Of! Mi-ai rupt inima-n bucăți.
Încă sper, și sper, și sper...
O lumină să mă trezească
Să-ți văd corpul alb în aer
El de răni să mă golească.
Dar din nou e doar un vis
Frumos din cale-afară
A fost chiar un paradis
Păcat că a trebuit să piară.
Recurs demisec
Ti-am dăruit cu drag bucăți din suflet
Crezând în timp ca vei aprecia
Și ca vei vrea când ne-o veni sfarsitul
C-un vin în doi sa incheiem povestea,
Mi-erati altarul meu de armonie
Neștiind ce va urma sa fie..
Ca vei alege să mă închizi in vesnicie
Sa ma abandonezi intr-o eternă mâhnire..
Mi-ai spus atât de sec ca nu ești pentru mine
Uitând de tot si toate peste noapte
Sperand sa pot uita si eu de tine..
Ai gândit rău...mai rău de-atata nU se poate.
Sunt zile...luni...un an....de când port doliu
După o poveste-n doi ucisa din orgoliu
Cu sentimente rosé puse la zid
Si-o durere ce-n mine o-nchid.
Și azi, ca alta data, pe-o foaie de lacrimi
udată
Rescriu povestea noastra încă o dată
Și cine stie câte pagini or plânge..câte foi.
Sfârșitul fără recurs ce l-ai dorit pentru noi.
Anatomia Tăcerii
Am deschis inima ca pe-o carte veche,
Cuvintele șopteau, dar foile erau seci.
Tăcerea mea are vene; pulsează încet,
Un râu nevăzut, dar mereu prezent.
Mă întreb: dacă n-aud ecou, exist?
Dacă strigătul meu se pierde-n abis,
Și nimeni nu știe că sunt, că respir,
Sunt real sau doar o umbră ce conspir’?
Îmi port pielea ca pe un acoperiș uzat,
Fiecare cicatrice e un adevăr îngropat.
Mă recontruiesc, dar clădirile cad,
Fundația e făcută din nisip și oftat.
Frumusețea? O monedă ce nu o plătesc,
Mi-e refuzată, dar nici nu mi-o doresc.
Eu caut ceva ce lumea nu are:
Un sens în haos, o inimă-ntr-o mare.
Dar ce rost are căutarea?
Când răspunsurile-s îngropate în tăcerea mea.
Și totuși, continui, un Sisif modern,
Împingând un munte făcut din etern.
Nu sunt un geniu, dar nici nu sunt om.
Sunt ceva între, un paradox enorm.
Mă nasc și mor în fiecare zi,
Dar nu găsesc nicicând ceea ce aș fi.
Poate că viața nu e răspuns, ci doar întrebare.
Poate că tot ce caut se ascunde în zare.
Sau poate că eu sunt răspunsul ascuns –
Un strigăt care refuză să fie de-ajuns.
Dincolo de cuvinte
Dincolo de-atâtea cuvinte, rămâne tăcerea...
Aceea care doare... fără glas,
Un pas pierdut ce-şi caută alinarea
În visul unei clipe de bun rămas.
Am scris cum am știut căci am simţit prea mult,
În zeci de rânduri fără nume,
Dar dorul nu se stinge când doar scriu
Ce-a fost odată viu, acum... pierdut în lume.
Și dacă într-o zi auzi că nu mai sunt,
Păstrează-mă în gând, fără regrete,
Căci tot ce n-am putut să-ți spun,
Ți-am lăsat scris în poezii...de dor, de sete..
Te las.
N-am nevoie de un glob de cristal
Ca să știu c-ai să-mi lași un gust amar
Nici n-am început dar ne-ndreptăm spre final
Cel mai frumos vis se transformă întrun coșmar
La început credeam că poate o să fie diferit
La început credeam că însfârșit voi fi iubit
Însă acum știu că urmează să fiu dezamăgit
Deci nare sens să mai încerc și să mă agit
Nare sens să-mi pun speranța într-o fată falsă
Nare sens să aștept să dai tu cărțile pe față
Se vede de la distanță că nu ești fată de casă
Nu ești genul alături de care vreau să trec prin viață
Nu-mi dau cu părerea însă asta mi-e impresia
Nu repet aceiași greșeală, mi-am învățat lecția
Nu-ți cer să-mi demonstrezi că n-am dreptate
N-are sens să te stresezi...oricum te las în spate
Te iert
Te iert ca m-ai lasat in agonie
Cand cu tacerea m-ai crucificat de-atatea ori
Te iert ca m-ai scaldat în ură și manie
Te iert cu inima curata... de-o 1000 de ori.
Iti iert nepăsarea cu care m-ai îngenunchiat
Cand imi doream o ultima imbratisare
Te iert ca in graba m-ai judecat
Lasand în urma atâta disperare.
Te iert pentru ce ai greșit odată
Trădarea m-o las sa-mi tulbure gandul
Te iert... caci viata sa ne-mpace nu mai poate
Te iert si-astept sa ne împace pamantul...
A pierit amorul
Și uite cum s-a dus încet
Amorul nostru fraged
Lângă-un codru, în secret
Spun "adio!", și-apoi șed.
Lebedele albe lin plutesc
În oglinda lacului albastru
Eu încerc să-mi întâlnesc
Sufletul odată astru.
Dar lebedele au devenit negre,
Lacul e acum ghețar,
Parcă am avut așa trăire...
Ah! încet tresar.
Iubirea noastră era pură
Ca un izvor cristalin
Însă acum eu stau singură
Și mă descompun în chin.
Amintiri dulci, acum un suspin
Căci nu mai vrei să mi te arăți,
Să-mi mângâi obrazul fin
Of! Mi-ai rupt inima-n bucăți.
Încă sper, și sper, și sper...
O lumină să mă trezească
Să-ți văd corpul alb în aer
El de răni să mă golească.
Dar din nou e doar un vis
Frumos din cale-afară
A fost chiar un paradis
Păcat că a trebuit să piară.
Recurs demisec
Ti-am dăruit cu drag bucăți din suflet
Crezând în timp ca vei aprecia
Și ca vei vrea când ne-o veni sfarsitul
C-un vin în doi sa incheiem povestea,
Mi-erati altarul meu de armonie
Neștiind ce va urma sa fie..
Ca vei alege să mă închizi in vesnicie
Sa ma abandonezi intr-o eternă mâhnire..
Mi-ai spus atât de sec ca nu ești pentru mine
Uitând de tot si toate peste noapte
Sperand sa pot uita si eu de tine..
Ai gândit rău...mai rău de-atata nU se poate.
Sunt zile...luni...un an....de când port doliu
După o poveste-n doi ucisa din orgoliu
Cu sentimente rosé puse la zid
Si-o durere ce-n mine o-nchid.
Și azi, ca alta data, pe-o foaie de lacrimi
udată
Rescriu povestea noastra încă o dată
Și cine stie câte pagini or plânge..câte foi.
Sfârșitul fără recurs ce l-ai dorit pentru noi.
Anatomia Tăcerii
Am deschis inima ca pe-o carte veche,
Cuvintele șopteau, dar foile erau seci.
Tăcerea mea are vene; pulsează încet,
Un râu nevăzut, dar mereu prezent.
Mă întreb: dacă n-aud ecou, exist?
Dacă strigătul meu se pierde-n abis,
Și nimeni nu știe că sunt, că respir,
Sunt real sau doar o umbră ce conspir’?
Îmi port pielea ca pe un acoperiș uzat,
Fiecare cicatrice e un adevăr îngropat.
Mă recontruiesc, dar clădirile cad,
Fundația e făcută din nisip și oftat.
Frumusețea? O monedă ce nu o plătesc,
Mi-e refuzată, dar nici nu mi-o doresc.
Eu caut ceva ce lumea nu are:
Un sens în haos, o inimă-ntr-o mare.
Dar ce rost are căutarea?
Când răspunsurile-s îngropate în tăcerea mea.
Și totuși, continui, un Sisif modern,
Împingând un munte făcut din etern.
Nu sunt un geniu, dar nici nu sunt om.
Sunt ceva între, un paradox enorm.
Mă nasc și mor în fiecare zi,
Dar nu găsesc nicicând ceea ce aș fi.
Poate că viața nu e răspuns, ci doar întrebare.
Poate că tot ce caut se ascunde în zare.
Sau poate că eu sunt răspunsul ascuns –
Un strigăt care refuză să fie de-ajuns.
Dincolo de cuvinte
Dincolo de-atâtea cuvinte, rămâne tăcerea...
Aceea care doare... fără glas,
Un pas pierdut ce-şi caută alinarea
În visul unei clipe de bun rămas.
Am scris cum am știut căci am simţit prea mult,
În zeci de rânduri fără nume,
Dar dorul nu se stinge când doar scriu
Ce-a fost odată viu, acum... pierdut în lume.
Și dacă într-o zi auzi că nu mai sunt,
Păstrează-mă în gând, fără regrete,
Căci tot ce n-am putut să-ți spun,
Ți-am lăsat scris în poezii...de dor, de sete..
Alte poezii ale autorului
De când mă știu.
De când mă știu am ochii goi,
De când mă știu trăiesc în trecut,
Acolo unde eram doar noi doi,
Acolo unde încă nu te-am pierdut.....
De când mă știu mi-e dor de tine,
De când mă știu simt că mor,
Mă știu doar de când am fost cu tine
Vechiul eu a fost doar trecător....
Nu mai sunt cine eram,
Nu mai sunt așa cum mă știu,
Mai bine în trecut muream,
Decât să trăiesc cu sufletul pustiu.....
Sufletul mi-e pe deplin gol,
Inima mi-e plină doar de tine,
Gândurile-mi sunt acoperite cu nămol,
Trupul îmi zace între ruine.....
Așa mă simt de când mă știu,
Așa mă simt fără tine,
Fiecare vers pe care-l scriu,
Îl scriu doar pentru tine......
Te iubesc de când mă știu,
Te iubesc și mi-e greu,
Îmi lipsești de când mă știu,
Îi lipsești sufletului meu......
Fără titlu.....
Ai nevoie de o singură scânteie
S-aprinzi focul ce de mult sa stins
E nevoie de-o singură femeie
Ca să ai din nou sufletul încins
Încălzește-mi inima de gheață
Și doar al tău voi fi, promit
Îți ofer și propria-mi viață
Dacă mă faci să mă simt iubit.
Oferă-mi tot ce poți
Și eu îți ofer tot ce simt
Petreci cu mine nopți
Și-ți promit c-am să te alint
Aceeași iubire...
Poate c-am greștit
Sau poate doar acum greșesc
Poate c-am înebunit
Sau doar acum înebunesc
Poate c-am iubit
Sau doar acum mă-ndrăgostesc
Poate viața mea-i o glumă
Și Dumnezeu de mine râde,
Totu-i precum o furtună
Și n-am unde m-ascunde......
Versuri lipsite de legătură
În minte doar cuvinte de ură
În suflet port aceeași iubire
În gânduri am aceeași amintire....
Fără titlu.
Îmi pare rău dar chiar nu am timp să mă țin de prostii
M-am săturat să-mi tot las gândurile negre pe hârtii
Am să mă schimb în cea mai rea versiune posibilă
N-am cum să rezist unei tentați atât de irezistibilă
Mereu am rămas în impas chiar la un pas de fericire
Pentru mine este o linie subțire între iubire și tragedie
Uneori consider că sunt chiar sinonime blestemate
Oricât ai încerca nu poți să faci în niciuna dreptate
Aproape doi ani de când refuz să mi-o scot din gânduri
Și mai bine de trei de când o tot pun pe rânduri
De când mă știu i-am dezamăgit pe toți, însă nu contează
Nu-I vina mea că toți care mă cunosc mă supraestimează
Vreau să fac ce-mi dictează inima ,nu să ascult de alții
Vreau să nu-mi pese de nimic, n-am timp de conspirații
M-am săturat de toate m-am saturat să tot intru în relații
N-am cum să le iau în serios când în cap au doar aberații
Deprimat.
Seara deprimat mă uit la stele
Le privesc și mă gândesc la tine,
De ce nu ești în brațele mele
De ce nu ești lângă mine....
Regret că nu mai ești a mea,
Dar eu încă sunt la tău,
De pe cer s-a furat o stea,
Lipsa ei îmi face rău......
Defapt... nimic nu s-a furat
Eu sunt cel care am pierdut-o,
Merit să fiu deprimat,
Eu sunt cel care am rănit-o.....
Fără legătură
La mine-n cap se aude o sublimă vioară
La primele trei note sentimentele-mi omoară,
Violonistul sunt eu, cu sufletul rece ca gheața,
Lipsit de sentimente pe strofe-mi las viața....
Poate c-am înebunit, sau poate așa sunt eu,
Un om cu suflet rece lipsit de dumnezeu,
Un antisocial depresiv drogat lipsit de viitor
Ce cu disperare se agață de un vis nemuritor....
De când mă știu.
De când mă știu am ochii goi,
De când mă știu trăiesc în trecut,
Acolo unde eram doar noi doi,
Acolo unde încă nu te-am pierdut.....
De când mă știu mi-e dor de tine,
De când mă știu simt că mor,
Mă știu doar de când am fost cu tine
Vechiul eu a fost doar trecător....
Nu mai sunt cine eram,
Nu mai sunt așa cum mă știu,
Mai bine în trecut muream,
Decât să trăiesc cu sufletul pustiu.....
Sufletul mi-e pe deplin gol,
Inima mi-e plină doar de tine,
Gândurile-mi sunt acoperite cu nămol,
Trupul îmi zace între ruine.....
Așa mă simt de când mă știu,
Așa mă simt fără tine,
Fiecare vers pe care-l scriu,
Îl scriu doar pentru tine......
Te iubesc de când mă știu,
Te iubesc și mi-e greu,
Îmi lipsești de când mă știu,
Îi lipsești sufletului meu......
Fără titlu.....
Ai nevoie de o singură scânteie
S-aprinzi focul ce de mult sa stins
E nevoie de-o singură femeie
Ca să ai din nou sufletul încins
Încălzește-mi inima de gheață
Și doar al tău voi fi, promit
Îți ofer și propria-mi viață
Dacă mă faci să mă simt iubit.
Oferă-mi tot ce poți
Și eu îți ofer tot ce simt
Petreci cu mine nopți
Și-ți promit c-am să te alint
Aceeași iubire...
Poate c-am greștit
Sau poate doar acum greșesc
Poate c-am înebunit
Sau doar acum înebunesc
Poate c-am iubit
Sau doar acum mă-ndrăgostesc
Poate viața mea-i o glumă
Și Dumnezeu de mine râde,
Totu-i precum o furtună
Și n-am unde m-ascunde......
Versuri lipsite de legătură
În minte doar cuvinte de ură
În suflet port aceeași iubire
În gânduri am aceeași amintire....
Fără titlu.
Îmi pare rău dar chiar nu am timp să mă țin de prostii
M-am săturat să-mi tot las gândurile negre pe hârtii
Am să mă schimb în cea mai rea versiune posibilă
N-am cum să rezist unei tentați atât de irezistibilă
Mereu am rămas în impas chiar la un pas de fericire
Pentru mine este o linie subțire între iubire și tragedie
Uneori consider că sunt chiar sinonime blestemate
Oricât ai încerca nu poți să faci în niciuna dreptate
Aproape doi ani de când refuz să mi-o scot din gânduri
Și mai bine de trei de când o tot pun pe rânduri
De când mă știu i-am dezamăgit pe toți, însă nu contează
Nu-I vina mea că toți care mă cunosc mă supraestimează
Vreau să fac ce-mi dictează inima ,nu să ascult de alții
Vreau să nu-mi pese de nimic, n-am timp de conspirații
M-am săturat de toate m-am saturat să tot intru în relații
N-am cum să le iau în serios când în cap au doar aberații
Deprimat.
Seara deprimat mă uit la stele
Le privesc și mă gândesc la tine,
De ce nu ești în brațele mele
De ce nu ești lângă mine....
Regret că nu mai ești a mea,
Dar eu încă sunt la tău,
De pe cer s-a furat o stea,
Lipsa ei îmi face rău......
Defapt... nimic nu s-a furat
Eu sunt cel care am pierdut-o,
Merit să fiu deprimat,
Eu sunt cel care am rănit-o.....
Fără legătură
La mine-n cap se aude o sublimă vioară
La primele trei note sentimentele-mi omoară,
Violonistul sunt eu, cu sufletul rece ca gheața,
Lipsit de sentimente pe strofe-mi las viața....
Poate c-am înebunit, sau poate așa sunt eu,
Un om cu suflet rece lipsit de dumnezeu,
Un antisocial depresiv drogat lipsit de viitor
Ce cu disperare se agață de un vis nemuritor....