El

Dacă pleci, pragul ușii să nu-l mai treci,

Dacă pleci nu ne vom mai vedea în veci,

Te-am iubit și te-am dorit

Când te vedeam, mă făceai fericit,

Acum, stau și te privesc,

Iar eu incep să mă îmbolnăvesc,

De dor și de tristețe

Îmi rămâne în suflet, o prezență rece.

Nu ți-a păsat,

Nu ți-a păsat de ce aveam frumos,

Nu ți-a păsat de tot ce avea un rost,

Ai decis să pleci, 

Iar de mine să nu-ți mai amintești

O, dulce amară iubire...

Nu îți pare rău pentru mine?

Stau noaptea  si ma gândesc

Cat de mult noi ne distram

Tu esti liber sa visezi 

Eu nu pot face asa ceva 

Tu acolo te simți bine 

Eu aici sufăr de dor 

Înconjurat de lume falsă 

Asa imi este dat sa mor

Poate nu mai vi deloc 

Poate vi cine să știe

Insa un lucru este clar 

Esti un frate pentru mine

Azi arde trandafirul dăruit de tine 

in colțul amintirilor de altădată. 

La cumpăna gândului, umbrele-s senine 

iar spinii n-or să mai înțepe niciodată. 

De astăzi lacrimi nu mai curg 

s-au format deja cascade, 

pașii nu ți-i mai parcurg 

și-nchei frumoase episoade;

de iubire și surâs la țărm de dor,

plecat vei fi, dar în inimă-mi,

te vei afla nemuritor.

Cu tine, privesc în taină prin prismele tăcerii, acolo unde vânturile hoinăresc fără hățișuri, dar evită să pătrundă în sanctuarul meu.

Ești esența, suflarea ce-mi hrănește ființa, dar te-ai topit prea devreme în oceanul lacrimilor mele, fără să găsești izbăvire.

În tine trăiam o viață deplină, acum supraviețuiesc doar în aridul pustiu al inimii, plângându-ți numele cu suspine îndurerate.

De ce ai plecat când erai lumina ce îmi lumina iubirea și temeiul în care mă regăseam?

Îmi este tare dor de tine acum, casa mea, căci în reflexiile tale se oglindesc amintiri care mă umplu de dor, fiind tu singurul loc care mă înțelegea pe deplin.

Iar iubirea ta mă apăra de criticii lumii, care mă tachinau neîncetat spunând că tu nu ești adevărata mea iubire și că nu suntem meniți să fim fericiți.

Dar tu nu ai fost doar o casă pentru mine ci singurul meu acasă în această lume străină.

Taina sufletului meu e întruchipată în agonie, în decepție și amărăciune

Iar abisul trecutelor mele amintiri mi-a secat toată strălucirea lăsându-ma să pier 

Acum privesc cerul doar cu nostalgie, amintindu-mi cum în ultima noapte ochii tăi plini de stele mi-au cântat-n suflet alinarea, o ultimă simfonie

Ma doare atât de tare,când nici măcar nu ma doare.

Numai simt durerea,s o fi dus oare?

Imi pun acum un semn de întrebare.

Îmi lipsesc amintirile cu noi,

dar nu ma doare ca nu pot da înapoi.

Am suferit atât de mult și nu ți a pasat,

Inima mi o făcusei de rahat.

Dar acum dragule revanșa imi iau,

caci durere numai simt deși vreau.

Deseori ma gândesc,

uitându-mă la lună,

Dacă chiar îmi place cum trăiesc,

Dacă chiar am inima bună.

Cine sunt…cine sunt?

Ma nedumeresc eu cu ea

Doar luna știe ce înfrunt

Doar luna frumoasa mea.

Ma rătăcesc printre goluri,

Oare…oare a observat?

Ma rătăcesc printre doruri

Caci nu știu ce viața am de dat.

De primit tare aș vrea,

Luna nu o muți

De iubind cumva,

Doar stând sa o asculți.

Iarna rece tu gheata

Printe amintiri trec

Iarna rece tu viața

Mi as dori sa mai petrec

Iarna rece tu ninsoare

Printe poezii te pierd

Iarna rece tu arzătoare

Fa ma te rog sa mai cred

Iarna calda tu foc

Da mi ceva mai rece

Iarna calda,nu poți?

A fii a mea feblețe

Iarna soare tu rece

Ai sa vezi intr o zi?

Iarna nu mai poate trece

Cât te iubeam de mici copii.

Cum ar fii să nu fim?

Să uităm tot ce știm?

Sa învățăm să iubim?

Sa ne cerem iertare?

Scrisă într-o scrisoare,

Cum ar fii?

Sa fim copii?

Să ne îndrăgostim umil,

Uitând de ce va fii.

Cum ar fii?

Să te îndrăgostești de o inima pătată,

Suflată,poate fără viață,

Poate neștiind a iubi,

Poate neștiind a trăi.

Tu sperând că ai,

Ceva să-i dai,ce nu vezi ‘n rai.

Poate ai să-i dăruiești,

Dar poate nu ai sa primești.

Cum ar fii?

Să încă speri în fantezii.

Ma doare atât de tare,când nici măcar nu ma doare.

Numai simt durerea,s o fi dus oare?

Imi pun acum un semn de întrebare.

Îmi lipsesc amintirile cu noi,

dar nu ma doare ca nu pot da înapoi.

Am suferit atât de mult și nu ți a pasat,

Inima mi o făcusei de rahat.

Dar acum dragule revanșa imi iau,

caci durere numai simt deși vreau.

Și poate nu i prințul pe călare,

Dar vreau să l văd așa.

Mă vede prințesa pierdută n zare,

Sau cel puțin aș vrea.

Ești ca ultima zi de vară,

Mă țin de tine cat mai pot,

Ești ca ultima țigară,

De ce mă tot muți din loc?

Nu vreau să vă  îngrijorați,

Am să vă spun ca sunt bine,

Nu vreau să interpretați,

Altfel de ce simt eu în mine.

Vreau să mă faci să cred,

În dragoste adevărată,

Cu tata absent și mama plecată,

Pe tine te mai am,sper o viață.

Ce știm noi despre viața?

Știm ca nu are doar o fata.

Dar despre iubire?

Nu mi ar încape in aceasta poezie,

Te arde,te apasă,

Te simți acasă,

Îți da starea sa zbori,

când cazi la sol.

E ca o călătorie spre necunoscut,

Stam in fata ei Find muți.

Și e firesc,doar prin asta trăim,

E firesc,sa nu știm sa iubim.

E ca un vis frumos,

Iar după plângi după tot ce a fost,

E ca o zi ploioasa de dimineața,

Dar Zâmbești,Caci așa este in viața.