Te-am scos din poezii

Sa iubesc cum te iubesc ?

N-am crezut că pot 

Dar tu mie-sti

Soarele în gânduri 

Și în inimă tot 

Un mic omuleț 

Jucăuș și intrazneț

Tu ești soarele 

In zilele senine 

Și stele in privirea ta

Căci luminezi ca una

Sa iubesc cum te iubesc?

Normal 

Doar ești luna mea

Fără tine nu mă văd 

Căci ești universul tot

Tu ești raza mea 

Ce îmi încălzește inima 

Ochii tai

Maro ca pomii toamna

Și strălucitori ca zăpada iarna 

Tu îmi ești vara și primăvara 

Sa iubesc cum te iubesc?

Se pare că pot

Căci

tu îmi ești în viața 

Tot....

Of mamă floare de liliac 

Frumoasă ca un copac 

Ce primavara înflorește 

Și numai iubire răspândește 

Tu pentru mine ești tot

Știu..nu prea arăt 

Of mamă floarea vieții mele 

Strălucești ca soarele 

Dintre o mie de stele 

Mama mea rămâne unică 

Între ele

Te mai supăr din când în când 

Și în fața ta mă aplec astăzi 

Și mi cer iertare scumpă mamă 

Căci ești floare de primăvară 

Știu că te-ai chinuit 

Regret că nu am fost cum ți-ai dorit

Și că poate te-am dezamăgit 

Dar astăzi sufletul meu 

Ți-l arăt și îți spun că 

Îmi pare rău 

Tu floarea

mea cu glas 

Liniștitor...

Steaua mea 

Ce răsăritul îl privește 

Mă uit la ea 

Inima mi se încălzește 

Frumusețe eternă 

Dragoste infinită 

A mea stea 

Cu voce aurită 

Tot la ea privesc 

Iubire simt că primesc 

Steaua mea este blondină 

Atât de divină 

Părul ondulat 

Cu nuanța bogăției pictat 

In privirea ei 

Oceanul îl găsesc

Steaua mea 

Pielea albă porțelan 

Buzele rose... minunăție 

Cu obrajii un roz pal 

Steaua mea.. comoara mea 

Încă un an a trecut 

I-ar sufletul meu este mut 

Simt cum parcă stau in loc 

Dar..tot la tine mă întorc 

In orele târzii ale dimineții 

Stau și-mi ascult sufletul 

Este mut 

S-au poate nu pot să-l ascult...?

Dar cred ca este trist 

Suferă în tăcere 

Si vrea a ta mângâiere 

Câtă durere...

Sa te întorci înapoi ar vrea 

Dar asta nu se va întâmpla 

Căci ai plecat departe 

Săracul meu..nu scoate nici măcar șoapte 

Însă...inima mea 

Gălăgie mare face 

Parcă este pusă pe ace 

Căci durerea și-o manifestă așa 

Prin urlete de suferință 

Și strigate fară voință 

Rănită la infinit 

Săraca..a răgușit 

Căci atât de tare striga 

Însă glasul tu nu-l vei auzi 

Dar poate cândva îți voi vorbi 

Și ți voi spune ca mereu te vom iubi...

Ce frumos este sa te iubesc 

Si cat de îndrăgesc 

Când te îmbrățișez 

Simt că trăiesc 

Inimioara dragă cu ochii de ciocolată 

Ce-mi topește inima toată 

Dar privirea nu pot s o feresc 

Și nici nu îmi doresc 

Nu prea sunt cuvinte sa iți spun 

Că tu ești un suflet atât de bun

Și vreau ca tu să ști 

Că toată viața te v oi iubi

Ce cadou de la Dumnezeu 

Făcut parcă pentru sufletul meu 

Un copil cu ochii de ciocolată 

Ce-mi încântă viața toată

Mă simt pamflet 

Inima mi-e îmbibată în oțet 

Sufletul meu este înecat 

Și totul pare întunecat 

In orele spre dimineață 

Când mintea mea este în ceață 

Apar acele gânduri 

Ce mă storc de viață 

Parcă nimic nu mai are sens 

Și cum sa mai trăiesc?

Căci rostul vieții nu-l găsesc 

Și mă doare doar când te privesc 

Când mă uit la fotografia ta

Toată tristețea din inima mea

Își face apariția 

Mă simt pamflet 

Căci doar pe tine te-am iubit 

Dar inima mea sa împietrit 

De când tu m-ai părăsit ....

Sunt vinovată, zic ei, pentru tot ce primesc –

Furtuna ce cade, cuvintele ce rănesc.

De parcă palma lor e mâna mea,

De parcă vina e sângele ce-mi stă.

Mă învinovățesc pentru răsuflarea-mi grea,

Pentru că m-am apărat, că nu am tăcut în ea.

Durerea mea? O glumă pe buzele lor,

Un ecou stins, un sunet ce le dă fiori.

„De ce ai vorbit? De ce-ai plâns, de ce-ai stat?

Ai provocat tunetul, ai creat păcat!”

Dar cum să fii vinovat că respiri,

Când tragi aerul lor plin de spini?

Eu sunt agresorul, eu sunt furtuna,

Asta-mi spun fețele ce-mi ard totdeauna.

Și tot ce port e un trup făcut să absoarbă

Loviturile lor – și vina întreagă.

Am încercat să urlu, dar urletul meu

E transformat într-o șoaptă ce-nvinovățește tot eu.

Am fost un copil ce-a cerut un loc,

Dar locul meu e mereu greșit, în foc.

De ce durerea mea trebuie să se plece?

De ce rănile mele sunt „prea mult”, sunt „rece”?

Când toate zgomotele lor se înfig în mine,

Eu tac, eu iau, eu devin rușine.

Poate într-o zi, voi învăța să mă rup,

Să scap de lanțul ce-n suflet mi-a pus un stup.

Dar astăzi, sunt vinovată doar că exist –

Un suflet zdrobit într-un cosmos prea trist.

M-am întors acasă…

Dorul de tine, iar mă apasă.

A trecut juma’ de an,

în cap și-n inimă tot te am.

Am încercat orice, doar să te șterg din minte,

însă orice baiat de tine mi-aduce aminte.

Niciunul nu-i ca tine,

niciunul bun pentru mine.

Tu deja m-ai dat uitarii,

eu încerc să-ți uit ochii înecandu-mă-n tării…

ești azi în bratele ei,

ești în patul altei femei.

n-am mai scris demult, speram că am trecut peste.

sunt acasă și de la tine aștept vreo veste.

aștept să-mi scrii, să mă cauți…

îmi e dor să ma vezi și ușor să mă săruți

te-am văzut, m-ai salutat

speram să văd că m-ai sunat.

azi iubești pe altcineva,

pe mine m-ai lăsat undeva,

undeva în trecut,

întrebându-mă ea cu ce m-a întrecut...

cu ce e ea mai buna, ce are ea

ce nu am eu și ce poate ea să-ți dea?

nu mai plang, dar încă mă gândesc la tine,

deși m-am forțat să te șterg din mine

nu te pot scoate din minte...

îmi aduc aminte de toate acele jurăminte,

ce ni le-am făcut când ne iubeam,

când din priviri ne absorbeam.

mă-ntreb zilnic dacă ți-e dor,

mă-ntreb dacă ți-ar păsa de-ar fi să mor…

încă mă gândesc la tine la orice melodie

viața fară tine e o dureroasă tragedie.

ai trecut așa rapid și usor la altă iubire,

iar mie nu mi-ai lăsat nici măcar o privire.

vreau să te sun atât de mult,

însă trebuie mintea să mi-o ascult…

inima te vrea și totuși mintea nu-mi zice la fel

chiar speram să-mi dai acel inel…

pe mâna dreaptă încă ai brățara de la mine,

totuși pe aceiasi mână ai prinzătoarea ei la tine…

sper să te uit și să nu-mi mai simt inima goală.

tu în sufletul meu ești boală!

aș vrea atât de mult să te urăsc,

dar cu gândul la tine tot mă amărăsc.

îmi pare rău după iubirea ta,

și tânjesc zilnic dupa arta

pe care o făceai cu inima mea,

de liniștea pe care chipul tău mi-o dădea.

Blestemat să fii iubire!

mi-ai trimis inima spre zdrobire,

Blestemat să fii!

să mă cauți în toate și să nu mă poți găsi,

să-ți fie dor de mine, să arzi, să te sufoci,

să cauți ceva din mine în ale lor voci,

să te faci scrum de dorul meu,

să vezi cât poate fi de greu

să iubești un om ce azi nu mai există

să rămai doar cu o simplă amintire tristă.

Amar

Și acru e gustul înfrângerii

Când nu am luptat suficient

Și aripa durerii m-a învăluit

Ca un giulgiu de mătase, peste rănile deschise

Mi-e frig

Și mi-e foame

Nu pot scăpa din pânza de păianjen

Pe care deznădejdea a țesut-o

Perfid

Iar noaptea va aduce iar amintiri dureroase

Nu am știut cum să te mint

Și am pierdut

Mi-e gura uscată, iar lacrimile au uitat să se prelingă

Pe obrazul împietrit de teamă

Căci sufletul doare mai tare ca o tăietură de cuțit

Mi-ai spus că n-am habar să te iubesc,

Că n-am măsura dorului în sânge,

Dar n-ai văzut cum ochii-mi obosesc

Când holul rece-n două ne mai frânge.

De cinci ori astăzi umbra ți-am pândit,

Purtând ochelarii mei drept paravan,

Te-ai dus grăbită, părul ți-a plutit,

Iar eu am rămas scriitorul din tiran.

N-am vrut să te strig, n-am vrut să te chem,

E tot iubire-n faptul că te-am lăsat,

Să porți pe umeri liniștea, un semn,

Că n-am vrut să te simți un om vânat.

Am seri în care singur mă mai cert,

Și nopți în care scriu și tot mai beau,

Căci în manuscrisul ăsta, pe care-l tot iert,

Doar pașii tăi prin versuri mai stăteau.

Să crezi că nu te iubesc? E dreptul tău,

În timp ce eu beau singur și te scriu,

Și-n fumul de tutun, ce-mi face rău,

Te caut pe tine-n tot ce e pustiu.

Simt că mă sufoc fără tine,

Iar sufletul tânjește după a ta iubire,

Îmi înec suferinta in pastile si alcool,

Si crede-mă... simt că mor.

Încă sper, după două luni,

Și mă afund in rugăciuni,

O clipă, sa te mai țin in brațe, 

Si să-mi lovești inima ca două gloanțe.

Poate in altă viață,

Într-o altă dimineață,

O sa ne întâlnim,

Unul pe altul, sa ne sprijinm.

E un vis frumos, aproape imposibil, 

ma gândesc la noi, și la tot ce era posibil,

Crede-mă, nu pot să-ți dau drumul,

Fara să-ți mai simt, măcar o dată parfumul.

Mesajele au incetat 

Interesul sa oprit

Si viata mea a luat sfarsit.