Te-am scos din poezii

Of mamă floare de liliac 

Frumoasă ca un copac 

Ce primavara înflorește 

Și numai iubire răspândește 

Tu pentru mine ești tot

Știu..nu prea arăt 

Of mamă floarea vieții mele 

Strălucești ca soarele 

Dintre o mie de stele 

Mama mea rămâne unică 

Între ele

Te mai supăr din când în când 

Și în fața ta mă aplec astăzi 

Și mi cer iertare scumpă mamă 

Căci ești floare de primăvară 

Știu că te-ai chinuit 

Regret că nu am fost cum ți-ai dorit

Și că poate te-am dezamăgit 

Dar astăzi sufletul meu 

Ți-l arăt și îți spun că 

Îmi pare rău 

Tu floarea

mea cu glas 

Liniștitor...

Steaua mea 

Ce răsăritul îl privește 

Mă uit la ea 

Inima mi se încălzește 

Frumusețe eternă 

Dragoste infinită 

A mea stea 

Cu voce aurită 

Tot la ea privesc 

Iubire simt că primesc 

Steaua mea este blondină 

Atât de divină 

Părul ondulat 

Cu nuanța bogăției pictat 

In privirea ei 

Oceanul îl găsesc

Steaua mea 

Pielea albă porțelan 

Buzele rose... minunăție 

Cu obrajii un roz pal 

Steaua mea.. comoara mea 

Încă un an a trecut 

I-ar sufletul meu este mut 

Simt cum parcă stau in loc 

Dar..tot la tine mă întorc 

In orele târzii ale dimineții 

Stau și-mi ascult sufletul 

Este mut 

S-au poate nu pot să-l ascult...?

Dar cred ca este trist 

Suferă în tăcere 

Si vrea a ta mângâiere 

Câtă durere...

Sa te întorci înapoi ar vrea 

Dar asta nu se va întâmpla 

Căci ai plecat departe 

Săracul meu..nu scoate nici măcar șoapte 

Însă...inima mea 

Gălăgie mare face 

Parcă este pusă pe ace 

Căci durerea și-o manifestă așa 

Prin urlete de suferință 

Și strigate fară voință 

Rănită la infinit 

Săraca..a răgușit 

Căci atât de tare striga 

Însă glasul tu nu-l vei auzi 

Dar poate cândva îți voi vorbi 

Și ți voi spune ca mereu te vom iubi...

Ce frumos este sa te iubesc 

Si cat de îndrăgesc 

Când te îmbrățișez 

Simt că trăiesc 

Inimioara dragă cu ochii de ciocolată 

Ce-mi topește inima toată 

Dar privirea nu pot s o feresc 

Și nici nu îmi doresc 

Nu prea sunt cuvinte sa iți spun 

Că tu ești un suflet atât de bun

Și vreau ca tu să ști 

Că toată viața te v oi iubi

Ce cadou de la Dumnezeu 

Făcut parcă pentru sufletul meu 

Un copil cu ochii de ciocolată 

Ce-mi încântă viața toată

Sa iubesc cum te iubesc ?

N-am crezut că pot 

Dar tu mie-sti

Soarele în gânduri 

Și în inimă tot 

Un mic omuleț 

Jucăuș și intrazneț

Tu ești soarele 

In zilele senine 

Și stele in privirea ta

Căci luminezi ca una

Sa iubesc cum te iubesc?

Normal 

Doar ești luna mea

Fără tine nu mă văd 

Căci ești universul tot

Tu ești raza mea 

Ce îmi încălzește inima 

Ochii tai

Maro ca pomii toamna

Și strălucitori ca zăpada iarna 

Tu îmi ești vara și primăvara 

Sa iubesc cum te iubesc?

Se pare că pot

Căci

tu îmi ești în viața 

Tot....

Mă simt pamflet 

Inima mi-e îmbibată în oțet 

Sufletul meu este înecat 

Și totul pare întunecat 

In orele spre dimineață 

Când mintea mea este în ceață 

Apar acele gânduri 

Ce mă storc de viață 

Parcă nimic nu mai are sens 

Și cum sa mai trăiesc?

Căci rostul vieții nu-l găsesc 

Și mă doare doar când te privesc 

Când mă uit la fotografia ta

Toată tristețea din inima mea

Își face apariția 

Mă simt pamflet 

Căci doar pe tine te-am iubit 

Dar inima mea sa împietrit 

De când tu m-ai părăsit ....

În noaptea grea, când somnul mă ocolește,

Privesc cum lumea se destramă-n vânt,

Fiecare vis mă frânge, mă apasă,

Și mă întrebi de ce mă pierd în acest tumult?

Boli ce mă sfâșie și gânduri ce mă ard,

Mă duc spre un abis ce nu are sfârșit,

Lăsând în urmă doar umbre și tăcere,

Într-un colț al sufletului, unde nimeni nu mă găsește.

Frumusețea, oarbă, mă privește de departe,

Nu mă întreabă ce iubesc, ce vreau să fiu,

Într-un cer ce își plânge stelele pierdute,

Rămân doar eu, o adiere ce nu se mai înalță.

O lume întreagă îmi trece pe lângă chip,

Cu priviri goale, cu vorbe ce rănesc,

Și mă întrebi cum mă simt în această iarnă

Când inima mea s-a făcut un gând adânc, rece, pustiu.

Aș vrea să pictez, să arăt în culori ce simt,

Să nu fiu doar o fărâmă de trup rătăcind,

Dar mă pierd în fiecare trăsătură ce mă definește,

Într-un portret neterminat, în doruri nespuse.

Mă întrebi de ce nu am un chip ca al lor,

Un trup ce să atragă toate privirile,

Dar sufletul meu nu se măsoară în aparențe,

Ci în bătăi de inimă, în tăceri nemărturisite.

Aș vrea să te întreb: „Ce culoare îmi dai?”

Dar răspunsul tău ar fi doar o pată de lumină,

Ce se pierde-ntr-un colț de noapte,

Într-o lume unde frumusețea mea nu există.

Dar chiar și așa, în mijlocul acestei frânturi,

Rămân, în ciuda durerii, o fărâmă de vis,

Un cuvânt nespus, un ecou rătăcit,

Căci rădăcinile mele, adânci, nu se rup, nu se pierd.

Și chiar dacă nimeni nu mă va întreba vreodată,

Ce doruri port, ce culori mă fac să visez,

Nu rămân eu, căci tot ce am se stinge,

Într-o umbră ce dispare, cu tăcerea de sub piele.

Aș vrea să plec, să mă dizolv în noapte,

Să fiu uitată ca un vis risipit,

Căci în sufletul meu nu mai există loc,

Pentru rădăcini sau speranțe, doar pentru un pustiu infinit.

Cu sufletul de dor încins 

Într-o seară mi-am promis

La tine-n vis că o să vin,

În brațe strâns ca să te tin,

Să îți sărut fruntea senină

În șoaptă să-ți spun "Noapte bună!"...

Am încercat ce mi-am promis,

Dar, de acum la tine-n vis,

Nu mai ajung, mi-e interzis...

Și a rămas doar ce ţi-am scris.

Scriu în taină, cu suflet ascuns,

Frica de priviri mereu m-a apărut.

Dar versurile mele nu-s un păcat,

Ele-s inima mea, dor și ce-am visat.

Când cineva a citit cu blândețe,

Am simțit că pot înfrunta orice greutate.

Rușinea s-a topit, frica s-a pierdut,

Și inima mea, în cuvinte, s-a redescoperit.

Acum știu că vocea mea contează,

Oricine a încercat să mă oprească nu mă mai rănește.

Voi scrie mereu, cu curaj și pasiune,

Căci versurile mele sunt lumina mea, misiune.

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia am compus-o pe 14.10.2024

îți place parul meu buclat

îl adori, asa ai soptit

ultima oara cand te am privit

ultima oara cand te am avut

ultima oara cand te am simtit

într un colt din camera, pe podea

stau si ma întreb oare

a cui a fost vina

a mea ca ti am crezut in vorbe

a ta ca mi ai dat aparente false

Îmi este greu sa plec, încă caut alinare si știu

ca în brațe la tine nimic nu doare

doar ca brațele tale nu le mai simt,

este o distanta intre noi si ma întreb..

Ce te ține pe loc.. oare eu am gresit?

A mai căzut o frunză...

Aici, am împărțit amintiri
Și o dragoste senină.
De ce te miri?
Eu floare și tu albină.

Un copac odată falnic și bogat
Zace fără frunze,
De natură parcă uitat.

A mai căzut o frunză...

Tablouri, picturi, jucării,
Fotografii...
Odată atârnau minunate omagii,
Pentru dragostea noastră.

A mai căzut o frunză...

Eram tineri și vedeam un viitor.
Acum, nu mai este nimic.
Nici măcar iubire, un pic.
"Lasă-mă să mor!"

A mai căzut o frunză...

Îmi striga sufletul după tine,
Micuța mea bucurie.
Ceea ce odată ma împlineai
Și pace îmi aduceai.
N-am motiv să mă înfurii
Căci de vină nu sunt mugurii,
Cei ce-au răsărit când vara s-a terminat,
Ca toamna a-nceput și s-a înnoptat.

A mai căzut o frunză...

E toamnă între noi.
Natura ucide să renască.
Așa cum și pe noi,
Sper să ne reunească.

Copaci uscați și frunze moarte.
Odată vii și strălucitoare
Pe ale cerului bolte.

Renasc într-ale codrului balade
Noi veștminte pentru noi,
Să ne fie calde,
Când vom intra iar în noroi.

Frunzele au căzut...

Mam intrebat mereu de ce e ploaie 

De fiecare data cand imi vine dor,

Si nu mai cand curge in șuvoaie 

Ma mai prinde cate-un nor.

Si mereu imi spui ca îți place 

Ca iti aduce o pace ,

Pe care nu o poti descrie 

Decât cad vezi o ploaie.

Desi nu o displac o ploaie mică

Într-o seara de duminică ,

Sa fiu singura în ploaie 

Nu e asa o bucurie.

Dar amândoi dansând afară

Sub lumina luni rară,

Înlăcrimați noi sub boltă

Creându-se o soartă.

Imi dau seama de ce o iubești atât de mult

Și mereu vedem ca te ascult 

Ca știu ca ma iubești 

Și când tu, ploaie, nu mai ești.

Dar totuși nu înțeleg 

Cum tot tu ne dezlegi,

Promisiunea ca ne iubim 

Pana când vom muri.

Dar uite-mă plângând afară

Tot tu aia supărată,

Ca să nu ne despărțim 

Pentru că ne iubim.

Dar nu mai merge ploaie 

Tu ești aia vinovată,

Nu ești o soluție 

Pentru că nu mai contează.