Mă simt pamflet
Mă simt pamflet
Inima mi-e îmbibată în oțet
Sufletul meu este înecat
Și totul pare întunecat
In orele spre dimineață
Când mintea mea este în ceață
Apar acele gânduri
Ce mă storc de viață
Parcă nimic nu mai are sens
Și cum sa mai trăiesc?
Căci rostul vieții nu-l găsesc
Și mă doare doar când te privesc
Când mă uit la fotografia ta
Toată tristețea din inima mea
Își face apariția
Mă simt pamflet
Căci doar pe tine te-am iubit
Dar inima mea sa împietrit
De când tu m-ai părăsit ....
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: Maria Alexia
Data postării: 11 iulie 2024
Vizualizări: 446
Poezii din aceiaşi categorie
Gri
gri...
Îmi ești capitol ce nu-l pot citi cu voce tare
O poveste tristă, dureroasă pierdere
Durere ascunsă-n suflet noaptea
Ce-i mai grea pe zi ce trece..
#onewinewoman
Am învățat să dansez cu ea in fiecare zi
Să port un zâmbet ce lacrimi îmi ascunde
Și mă prefac că-i roz deși totul mi-i gri
Dar aș fugi...să pot..dar unde?
#unpahardepoezie
Mă pierd în gânduri la orice pas
Să beau?..mi-i paharul mult prea amar
As vrea să te sun...dar e tot ocupat
Simt cum durerea întrece orice hotar.
#winedrops
Privirea mi-i cu teamă.. în suflet mi-i speranță
Simt că-s blocată în al tăcerii labirint
Mă pierd în iluzii că de-un an îmi e ceață
Că vei reveni. Iarăși mă mint...
vinyl plays, second record
cu chip static, străveziu
schițezi ce simți, privind spre mine
mă tem de a nu fi prea târziu
să clădești turn din ruine
ce din roz-cuarț negru devine
și ale harpei unduioase corzi
defel nu te mai captivează
eliberându-te de gărzi
acum voia te ghidează
și uitarea-i ce urmează
cuprinde-mi mâna doar o dată
în acest loc necultivat
ca drept neajutorată fată
recurg perpetuu la al tău sfat
să nu-mi mai port capul plecat
razele tale mult prea aprige
se-ndreaptă cu mișcări agile
de ce-i “clasic” se pot distinge
și străpung a mea privire
ideea de “farmec” să-mi inspire
Visul-Curaj
Visul - Curaj(impacarea cu sine)
Am alunecat spre mare
Si ma las dus de mister
Stiu ca doar acolo voi gasi
Linistea - sa pot muri..
Pe nisispul cald si moale
Pasii mei vorbesc timid..
Era singura ocazie sa mai fiu candva lucid
O durere apasatoare
M-a adus la orizont
Dar aici eu m-am trezit..
Totul parea diferit
Acea liniste macabra
M-a facut sa fiu invins
Un curaj in antiteza
Care s-a impregnat in vis
Te-am vazut in departare
Cum sclipeai..m-ai observat
Iti cerusem ajutorul
Dar tu nu, nu mi l-ai dat
Visul meu intunecat
Ce m-a dus spre alta "lume"
M-a facut sa tac..doar urme
E o poezie pe care am scris-o azi: tema(acceptarea)
Tu,Străine
M-ai pierdut de mult, nici nu mai știu când
N-am rămas cu niciun gol,m-am împlinit în sfârșit,
Dar defapt să mă distrugi ai reușit.
N-am să-mi mai revin nici dacă plec la Sfinți.
Te vei întoarce cândva dar tu vei fi deja uitat.
Iartă-mă că te-am iertat prea mult
Că n-am devenit cum ai vrut
Iartă-mă că nu te-am meritat.
Poate sunt doar o nesuferită care scrie despre tine,
Dar tu nici măcar nu exiști cu adevărat.
Te-am făcut să pari de pe stele presărat
Căzând în visele mele lucide.
Nu te cunosc, nu știu cine ești,
Dar tot te iubesc în adâncul sufletului
Faci parte din viața mea dăruită trecutului
Mult te mai văd, mult mai vorbești,tare mă zăpăcești.
Parcă ai program de lucru în visele mele,nu mă poți evita…
N-am vrut să te mai văd, așa că n-am mai visat.
Știu ca te-ai supărat…
Te rog, străine, nu mă uita,
Spune-mi că ai fi vrut să mă fi păstrat…
Metamorfoza tăcerii
Într-o noapte, tăcerea a prins viață.
S-a ridicat din umbra pereților,
Întinsă și fluidă, un animal fără formă,
Cu ochii tăi, cu gesturile tale pierdute
În miezul unui timp care nu mai curge.
Am privit-o cum respiră în unghiurile camerei,
Cum înghite aerul ca o foame de alte lumi.
Era plină de întrebări care nu aveau răspunsuri,
De fraze pe care nu le-am rostit niciodată
Și care acum mă priveau ca niște fiare captive.
Tăcerea mea s-a lipit de mine,
Ca un al doilea strat de piele.
A început să-mi vorbească în șoapte ciudate,
Despre stele care ard în vid și nu se sting,
Despre oameni care iubesc ca să se piardă,
Nu ca să se găsească.
Am întrebat-o unde ești tu,
Dar a râs. Nu un râs uman, ci unul
Care vibra ca un fir subțire de lumină
Într-o cameră întunecată.
Mi-a spus că tu ești un ecou care niciodată nu revine,
Un punct pe o hartă care se șterge
De fiecare dată când încerc să-l ating.
M-am ascuns în mine, încercând să fug,
Dar tăcerea m-a urmat ca o umbră străvezie,
Și am început să mă dizolv în ea,
Să devin și eu un gol plin de sensuri ascunse,
Un fel de poezie care își uită începutul
Și se repetă până devine cântec.
În final, nu mai eram decât o idee,
Un fragment dintr-o poveste
Pe care tăcerea o rostea în locul meu.
Și acolo, în mijlocul acelui nimic care era tot,
Am înțeles că te-am pierdut de mult.
Că nu tu lipseai, ci eu,
Pierdută într-o tăcere care mă iubea prea mult
Ca să mă lase să vorbesc.
El, furtuna ce se crede cer senin
El merge tăcut, ca vântul prin seară,
cu pasul ușor, fără urme sub el,
crezând că-i senin, că nu-l mai doboară
furtuna ce-și urlă tăcerea-n inel.
Se poartă ca piatra ce n-are durere,
ca marea ce n-are furtuni pe sub mal,
dar gândul îl arde, ca focul sub zare,
și-n ochii-i de gheață mocnește un val.
El tace. Dar tăcerea-l minte.
Căci sub pleoape stă ascuns
un dor ce-l rupe, îl cuprinde,
ca o mare fără ajuns.
Și poate-ar vrea să-l stingă-n noapte,
dar dorul nu-i un foc ce moare.
El crede că trăiește-n șoapte,
dar arde-n mine... și-l doare.
Gri
gri...
Îmi ești capitol ce nu-l pot citi cu voce tare
O poveste tristă, dureroasă pierdere
Durere ascunsă-n suflet noaptea
Ce-i mai grea pe zi ce trece..
#onewinewoman
Am învățat să dansez cu ea in fiecare zi
Să port un zâmbet ce lacrimi îmi ascunde
Și mă prefac că-i roz deși totul mi-i gri
Dar aș fugi...să pot..dar unde?
#unpahardepoezie
Mă pierd în gânduri la orice pas
Să beau?..mi-i paharul mult prea amar
As vrea să te sun...dar e tot ocupat
Simt cum durerea întrece orice hotar.
#winedrops
Privirea mi-i cu teamă.. în suflet mi-i speranță
Simt că-s blocată în al tăcerii labirint
Mă pierd în iluzii că de-un an îmi e ceață
Că vei reveni. Iarăși mă mint...
vinyl plays, second record
cu chip static, străveziu
schițezi ce simți, privind spre mine
mă tem de a nu fi prea târziu
să clădești turn din ruine
ce din roz-cuarț negru devine
și ale harpei unduioase corzi
defel nu te mai captivează
eliberându-te de gărzi
acum voia te ghidează
și uitarea-i ce urmează
cuprinde-mi mâna doar o dată
în acest loc necultivat
ca drept neajutorată fată
recurg perpetuu la al tău sfat
să nu-mi mai port capul plecat
razele tale mult prea aprige
se-ndreaptă cu mișcări agile
de ce-i “clasic” se pot distinge
și străpung a mea privire
ideea de “farmec” să-mi inspire
Visul-Curaj
Visul - Curaj(impacarea cu sine)
Am alunecat spre mare
Si ma las dus de mister
Stiu ca doar acolo voi gasi
Linistea - sa pot muri..
Pe nisispul cald si moale
Pasii mei vorbesc timid..
Era singura ocazie sa mai fiu candva lucid
O durere apasatoare
M-a adus la orizont
Dar aici eu m-am trezit..
Totul parea diferit
Acea liniste macabra
M-a facut sa fiu invins
Un curaj in antiteza
Care s-a impregnat in vis
Te-am vazut in departare
Cum sclipeai..m-ai observat
Iti cerusem ajutorul
Dar tu nu, nu mi l-ai dat
Visul meu intunecat
Ce m-a dus spre alta "lume"
M-a facut sa tac..doar urme
E o poezie pe care am scris-o azi: tema(acceptarea)
Tu,Străine
M-ai pierdut de mult, nici nu mai știu când
N-am rămas cu niciun gol,m-am împlinit în sfârșit,
Dar defapt să mă distrugi ai reușit.
N-am să-mi mai revin nici dacă plec la Sfinți.
Te vei întoarce cândva dar tu vei fi deja uitat.
Iartă-mă că te-am iertat prea mult
Că n-am devenit cum ai vrut
Iartă-mă că nu te-am meritat.
Poate sunt doar o nesuferită care scrie despre tine,
Dar tu nici măcar nu exiști cu adevărat.
Te-am făcut să pari de pe stele presărat
Căzând în visele mele lucide.
Nu te cunosc, nu știu cine ești,
Dar tot te iubesc în adâncul sufletului
Faci parte din viața mea dăruită trecutului
Mult te mai văd, mult mai vorbești,tare mă zăpăcești.
Parcă ai program de lucru în visele mele,nu mă poți evita…
N-am vrut să te mai văd, așa că n-am mai visat.
Știu ca te-ai supărat…
Te rog, străine, nu mă uita,
Spune-mi că ai fi vrut să mă fi păstrat…
Metamorfoza tăcerii
Într-o noapte, tăcerea a prins viață.
S-a ridicat din umbra pereților,
Întinsă și fluidă, un animal fără formă,
Cu ochii tăi, cu gesturile tale pierdute
În miezul unui timp care nu mai curge.
Am privit-o cum respiră în unghiurile camerei,
Cum înghite aerul ca o foame de alte lumi.
Era plină de întrebări care nu aveau răspunsuri,
De fraze pe care nu le-am rostit niciodată
Și care acum mă priveau ca niște fiare captive.
Tăcerea mea s-a lipit de mine,
Ca un al doilea strat de piele.
A început să-mi vorbească în șoapte ciudate,
Despre stele care ard în vid și nu se sting,
Despre oameni care iubesc ca să se piardă,
Nu ca să se găsească.
Am întrebat-o unde ești tu,
Dar a râs. Nu un râs uman, ci unul
Care vibra ca un fir subțire de lumină
Într-o cameră întunecată.
Mi-a spus că tu ești un ecou care niciodată nu revine,
Un punct pe o hartă care se șterge
De fiecare dată când încerc să-l ating.
M-am ascuns în mine, încercând să fug,
Dar tăcerea m-a urmat ca o umbră străvezie,
Și am început să mă dizolv în ea,
Să devin și eu un gol plin de sensuri ascunse,
Un fel de poezie care își uită începutul
Și se repetă până devine cântec.
În final, nu mai eram decât o idee,
Un fragment dintr-o poveste
Pe care tăcerea o rostea în locul meu.
Și acolo, în mijlocul acelui nimic care era tot,
Am înțeles că te-am pierdut de mult.
Că nu tu lipseai, ci eu,
Pierdută într-o tăcere care mă iubea prea mult
Ca să mă lase să vorbesc.
El, furtuna ce se crede cer senin
El merge tăcut, ca vântul prin seară,
cu pasul ușor, fără urme sub el,
crezând că-i senin, că nu-l mai doboară
furtuna ce-și urlă tăcerea-n inel.
Se poartă ca piatra ce n-are durere,
ca marea ce n-are furtuni pe sub mal,
dar gândul îl arde, ca focul sub zare,
și-n ochii-i de gheață mocnește un val.
El tace. Dar tăcerea-l minte.
Căci sub pleoape stă ascuns
un dor ce-l rupe, îl cuprinde,
ca o mare fără ajuns.
Și poate-ar vrea să-l stingă-n noapte,
dar dorul nu-i un foc ce moare.
El crede că trăiește-n șoapte,
dar arde-n mine... și-l doare.
Alte poezii ale autorului
Te-am scos din poezii
Te as mai privi în ochii încă o dată
Dar te-am scos din poezii
Ți-aș mai zâmbii ca prima dată
Dar ești uitat în amintiri
Ce greu trece timpul
Parcă ieri te-am întâlnit
Dar care a fost motivul ?
Căci chiar te-am iubit
Acum te-am alungat
Te am șters din poezie
Inima mea sa degradat
Te scriam pe hârtie cu cerneală albăstrie
Te as mai privi în ochii încă o dată
Dar nu mai vreau sa te găsesc
Cândva a fost ca niciodată
La tine nu vreau să mă mai gândesc
In viața sper să întâlnești
Pe cineva să iubești
Și când dragoste nu primești
Sa îți amintești și să zâmbești
Că a existat o fată
Care sa te iubească
Te-am șters din amintiri
Dar ce pot sa fac
Viața mea sa schimbat
Pentru mine... Ești uitat ..
Ochi de ciocolată
Ce frumos este sa te iubesc
Si cat de îndrăgesc
Când te îmbrățișez
Simt că trăiesc
Inimioara dragă cu ochii de ciocolată
Ce-mi topește inima toată
Dar privirea nu pot s o feresc
Și nici nu îmi doresc
Nu prea sunt cuvinte sa iți spun
Că tu ești un suflet atât de bun
Și vreau ca tu să ști
Că toată viața te v oi iubi
Ce cadou de la Dumnezeu
Făcut parcă pentru sufletul meu
Un copil cu ochii de ciocolată
Ce-mi încântă viața toată
Floarea mea
Of mamă floare de liliac
Frumoasă ca un copac
Ce primavara înflorește
Și numai iubire răspândește
Tu pentru mine ești tot
Știu..nu prea arăt
Of mamă floarea vieții mele
Strălucești ca soarele
Dintre o mie de stele
Mama mea rămâne unică
Între ele
Te mai supăr din când în când
Și în fața ta mă aplec astăzi
Și mi cer iertare scumpă mamă
Căci ești floare de primăvară
Știu că te-ai chinuit
Regret că nu am fost cum ți-ai dorit
Și că poate te-am dezamăgit
Dar astăzi sufletul meu
Ți-l arăt și îți spun că
Îmi pare rău
Tu floarea
mea cu glas
Liniștitor...
Sa iubesc cum te iubesc ?
Sa iubesc cum te iubesc ?
N-am crezut că pot
Dar tu mie-sti
Soarele în gânduri
Și în inimă tot
Un mic omuleț
Jucăuș și intrazneț
Tu ești soarele
In zilele senine
Și stele in privirea ta
Căci luminezi ca una
Sa iubesc cum te iubesc?
Normal
Doar ești luna mea
Fără tine nu mă văd
Căci ești universul tot
Tu ești raza mea
Ce îmi încălzește inima
Ochii tai
Maro ca pomii toamna
Și strălucitori ca zăpada iarna
Tu îmi ești vara și primăvara
Sa iubesc cum te iubesc?
Se pare că pot
Căci
tu îmi ești în viața
Tot....
Te vom iubi
Încă un an a trecut
I-ar sufletul meu este mut
Simt cum parcă stau in loc
Dar..tot la tine mă întorc
In orele târzii ale dimineții
Stau și-mi ascult sufletul
Este mut
S-au poate nu pot să-l ascult...?
Dar cred ca este trist
Suferă în tăcere
Si vrea a ta mângâiere
Câtă durere...
Sa te întorci înapoi ar vrea
Dar asta nu se va întâmpla
Căci ai plecat departe
Săracul meu..nu scoate nici măcar șoapte
Însă...inima mea
Gălăgie mare face
Parcă este pusă pe ace
Căci durerea și-o manifestă așa
Prin urlete de suferință
Și strigate fară voință
Rănită la infinit
Săraca..a răgușit
Căci atât de tare striga
Însă glasul tu nu-l vei auzi
Dar poate cândva îți voi vorbi
Și ți voi spune ca mereu te vom iubi...
Steaua mea
Steaua mea
Ce răsăritul îl privește
Mă uit la ea
Inima mi se încălzește
Frumusețe eternă
Dragoste infinită
A mea stea
Cu voce aurită
Tot la ea privesc
Iubire simt că primesc
Steaua mea este blondină
Atât de divină
Părul ondulat
Cu nuanța bogăției pictat
In privirea ei
Oceanul îl găsesc
Steaua mea
Pielea albă porțelan
Buzele rose... minunăție
Cu obrajii un roz pal
Steaua mea.. comoara mea
Te-am scos din poezii
Te as mai privi în ochii încă o dată
Dar te-am scos din poezii
Ți-aș mai zâmbii ca prima dată
Dar ești uitat în amintiri
Ce greu trece timpul
Parcă ieri te-am întâlnit
Dar care a fost motivul ?
Căci chiar te-am iubit
Acum te-am alungat
Te am șters din poezie
Inima mea sa degradat
Te scriam pe hârtie cu cerneală albăstrie
Te as mai privi în ochii încă o dată
Dar nu mai vreau sa te găsesc
Cândva a fost ca niciodată
La tine nu vreau să mă mai gândesc
In viața sper să întâlnești
Pe cineva să iubești
Și când dragoste nu primești
Sa îți amintești și să zâmbești
Că a existat o fată
Care sa te iubească
Te-am șters din amintiri
Dar ce pot sa fac
Viața mea sa schimbat
Pentru mine... Ești uitat ..
Ochi de ciocolată
Ce frumos este sa te iubesc
Si cat de îndrăgesc
Când te îmbrățișez
Simt că trăiesc
Inimioara dragă cu ochii de ciocolată
Ce-mi topește inima toată
Dar privirea nu pot s o feresc
Și nici nu îmi doresc
Nu prea sunt cuvinte sa iți spun
Că tu ești un suflet atât de bun
Și vreau ca tu să ști
Că toată viața te v oi iubi
Ce cadou de la Dumnezeu
Făcut parcă pentru sufletul meu
Un copil cu ochii de ciocolată
Ce-mi încântă viața toată
Floarea mea
Of mamă floare de liliac
Frumoasă ca un copac
Ce primavara înflorește
Și numai iubire răspândește
Tu pentru mine ești tot
Știu..nu prea arăt
Of mamă floarea vieții mele
Strălucești ca soarele
Dintre o mie de stele
Mama mea rămâne unică
Între ele
Te mai supăr din când în când
Și în fața ta mă aplec astăzi
Și mi cer iertare scumpă mamă
Căci ești floare de primăvară
Știu că te-ai chinuit
Regret că nu am fost cum ți-ai dorit
Și că poate te-am dezamăgit
Dar astăzi sufletul meu
Ți-l arăt și îți spun că
Îmi pare rău
Tu floarea
mea cu glas
Liniștitor...
Sa iubesc cum te iubesc ?
Sa iubesc cum te iubesc ?
N-am crezut că pot
Dar tu mie-sti
Soarele în gânduri
Și în inimă tot
Un mic omuleț
Jucăuș și intrazneț
Tu ești soarele
In zilele senine
Și stele in privirea ta
Căci luminezi ca una
Sa iubesc cum te iubesc?
Normal
Doar ești luna mea
Fără tine nu mă văd
Căci ești universul tot
Tu ești raza mea
Ce îmi încălzește inima
Ochii tai
Maro ca pomii toamna
Și strălucitori ca zăpada iarna
Tu îmi ești vara și primăvara
Sa iubesc cum te iubesc?
Se pare că pot
Căci
tu îmi ești în viața
Tot....
Te vom iubi
Încă un an a trecut
I-ar sufletul meu este mut
Simt cum parcă stau in loc
Dar..tot la tine mă întorc
In orele târzii ale dimineții
Stau și-mi ascult sufletul
Este mut
S-au poate nu pot să-l ascult...?
Dar cred ca este trist
Suferă în tăcere
Si vrea a ta mângâiere
Câtă durere...
Sa te întorci înapoi ar vrea
Dar asta nu se va întâmpla
Căci ai plecat departe
Săracul meu..nu scoate nici măcar șoapte
Însă...inima mea
Gălăgie mare face
Parcă este pusă pe ace
Căci durerea și-o manifestă așa
Prin urlete de suferință
Și strigate fară voință
Rănită la infinit
Săraca..a răgușit
Căci atât de tare striga
Însă glasul tu nu-l vei auzi
Dar poate cândva îți voi vorbi
Și ți voi spune ca mereu te vom iubi...
Steaua mea
Steaua mea
Ce răsăritul îl privește
Mă uit la ea
Inima mi se încălzește
Frumusețe eternă
Dragoste infinită
A mea stea
Cu voce aurită
Tot la ea privesc
Iubire simt că primesc
Steaua mea este blondină
Atât de divină
Părul ondulat
Cu nuanța bogăției pictat
In privirea ei
Oceanul îl găsesc
Steaua mea
Pielea albă porțelan
Buzele rose... minunăție
Cu obrajii un roz pal
Steaua mea.. comoara mea