1  

Знаешь? Я стану бумажным журавликом.../ Ştii? Voi deveni o macara de hârtie...

Знаешь? Я стану бумажным журавликом, 

Для тех, кому необходимы журавли, 

Для тех, кто высоко летал в степи, 

И кому в сотнях метрах от земли, 

В полёте крылья обожгли.  

Для тех, кто сам, как гордый мотылёк, 

Взлетел под жгучий фитилёк. 

Кто видит солнце по часам, 

Кого терзают ожидания тихие минуты, 

Кто режет вены по ночам, 

Считает до конца секунды. 

Кто через трубку, а не нос, 

Вдыхает жизнь с прощальных нот. 

Кого сжирают заживо за раз, 

Железный скрип из метастаз. 

Кто твёрдо верит, что новый день, 

Сшит из 1000 журавлей. 

Знаешь? Я поверю в хэппи-энд, 

И тем, кому так важен брег, 

В тылу спасения, судеб и легенд, 

Журавлик станет оберег.  

Я разорву себя на части, 

В клочки бумаг, в которых жизнь. 

Мне журавлю бумажному подвластно, 

Судьбу чью-то изменить. 

В руках дрожащих, у холодных ног, 

Прочту надежды монолог. 

Не волнуйся...каскад из слёз летящих вниз... 

Бумажный лист впитает их. 

Одеялом спрячет от гвоздей, 

Венец из 1000 журавлей. 

Знаешь? Я растворюсь навечно в журавлях, 

Стеной бумажной встану средь огня, 

Где на перепутье смерти и бытия, 

Чья-то жизнь обречена. 

1000 бумажных журавлей, 

Стремятся в небо поскорей,  

За теми, чьё сердце навечно сожжено,  

Кому по легенде исчезнуть суждено...


Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: Wlad Prokk poezii.online Знаешь? Я стану бумажным журавликом.../ Ştii? Voi deveni o macara de hârtie...

#bjuravlik

Data postării: 4 iulie 2024

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1271

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Manuscrisele durerii

Navele nu pleacă doar ca să se-ntoarcă,

Există drumuri lungi fără popas,

Când dorul urcă sufletul în barcă

Și lasă-n urmă vechiul tău atlas.

 

Sunt oameni mulți ce te ridică-n slavă,

Să vezi splendoare în noroiul crud,

Să scrii cu aur pe o filă gravă

Un manuscris pe care sfinții-l aud.

 

Dar nicio ancoră nu e pe veci sortită

Să prindă rădăcini în cerul înalt,

Când cartea serii este mărginită,

Rămâi pe malul celălalt, schimbat.

 

Eșecul nu-i o vamă la plecare,

Nici vreo cerneală ce s-a scurs greu,

Ci o renaștere prin marea care

Te-a rupt de omul care erai mereu.

 

Pe pergamentul scris cu multă arsură,

Fiecare rând e un capitol tăios,

Dar nicio pată și nicio ștersătură

Nu a lăsat destinul tău pe dos.

 

Nu trebuia ca umbra să rămână,

Ci doar să-ți schimbe mersul pe pământ,

Să-ți lase o peniță nouă în mână,

Exact în locul unde ești și sunt.

Mai mult...

Totul piere,nu rămâne..

Moarte, cumplită mai ești,

Ce înfiorător clipești 

Pe chipul neänsufletit 

Pentru vecie adormit.

Și rânjești la mine,

Dezlănțuind suspine.

Privirea ți -o sluțești

Pe făptura ce-o sfârșești.

Învăluind în parafină 

Trupul cu iz de toxină,

Bântui cutremurător 

Prin lăcașul muritor.

Pe obrazul de ceară 

Zgârii din ghearä,

Pretinzând ofrandă,

Chiar de ploile o scaldă.

Și lași un gol ce tulbură,

Ce macină și scutură 

Nefastul gând în sine,

Că totul piere,nu rămâne...

Mai mult...

Orgia timpului și Spațiului

Vai Eros, cum icnește mileniul
Iubit de-o cadână secundă,
Atunci când revarsă, abundă
Sămânța care va zămisli-ntrânsa eternul,
Căci pe limbă, printre buzele sfere,
Se scurge o rază firavă de miere
Și astfel, in nespațiu, explodă eterul.
 
Spațiul cu timpul vital se iubesc.
Cu cât e steaua mai mare,
Cu atât în ritmicul act ei se unesc,
Iar timpul din ceruri trece firesc,
Iar oamenii între coase trăiesc.
 
Vai Cupidon, cum geme secunda
Sub dulcea atingere a eonului ei,
Când simte că-ncepe dizolvarea matricei
Și vede cum brusc se aplatizează unda
Căci pe limbă, printre buzele sfere,
Se scurge o rază amară de fiere
Și astfel prin spațiu implodă obida!
 
-------
 
Vai Cupidon, cum icnește galaxia
Iubită de-un fante atom,
Atunci când pe coapsele-i albe
O mângâie, tandru, cu-n electron
Și, pe limbă, printre buzele sfere
Se scurge o rază firavă de miere
Și iată, netimpul e-nvins din primul moment.
Timpul cu spațiul vital se iubesc.
 
Cu cât e steaua mai mare,
Cu atât în ritmicul act ei se unesc,
Iar timpul din ceruri trece firesc,
Iar oamenii între coase trăiesc.
 
Vai Eros, cum vibrează atomul
Printre elipsele lactee ale stelelor,
Excitat de imaginea dinamică a curbelor
Ce aleargă printre distanțele roiurilor,
Căci pe limbă, printre buzele sfere,
Se scurge o rază amară de fiere,
Iar timpul se pierde în frigul distanțelor!
Mai mult...

Vei fi uitat

Te-ai născut la miez de noapte,

Când un fulger a trăsnit,

Tipărindu-ți a ta soartă

Și urându-ți bun venit.

 

 

Ai trăit cât ți-a fost scris,

Ai făcut ce-ai reușit.

Poate rar ai mai învins,

Poate nu ți-a fost sortit.

 

Ai fost bun, ai fost iubit,

Ai iubit și-ai dăruit,

Ai cules, ai împărțit,

Ți-ai trăit rostul smerit.

 

Iar acum te-ai și trezit

Încuiat în spații negre,

Absorbit fiind de teamă

Și de scurgerea de vreme.

 

 

Descompunerea începe,

Iar tu dormi, cu gândul treaz.

Îngenuncheat a fost de moarte

Și-al tău suflet de viteaz.

 

Cerșești mila de la viață

Să poți iar să fii erou,

Să te-neci în ale vremii

Dulce cântec de tangou.

 

Izolat ai fost de lume

Și de mersul ei dulceag,

Într-o limită de spațiu,

Într-o limită de veac.

 

 

Om cu trupul descompus

Și cu suflet de copil,

Ai ajuns să fii distrus,

Nu mai poți să fii tu viu.

 

Alaturi sunt doar stropi de lacrimi,

Vărsați de mamă, soră, tată,

Doar țărâna cea din veacuri,

A morții tale, demult uitată.

 

Vei fi materie, doar praf,

O stea cu lumina stinsă.

Vei fi uitat și îngropat,

Vei fi-ncuiat și lepădat.

 

 

Și vei pleca purtat de vânt,

Sorbind mireasma dimineții,

Privind în jos spre-al tău mormânt

Și spre sumbrul rost al vieții.

 

 

Îmi pare rău, dar e sfârșit.

Pân-aici ți-a fost sortit.

Inchide ochii, dormi ușor

Gîndesc și eu :"Nu vreau să mor..."

Mai mult...

Noi

Mă uit cu-anhedonie grea,

La „noi” — dar cine-am fost cândva?

Tu, rece-n gând și-n mângâieri,

Cu ochii prinși de alte sfere-n zări.

 

Cu inima bătând ușor

Pentru iluzii fără dor,

Pentru o caldă amăgire

Ce-ți dă fiori, dar nu iubire.

 

Iar eu — mereu aici rămas,

Neclintit în al tăcerii ceas,

Cu zâmbet rece, împietrit,

Pe chipul meu de dor lovit.

 

Ți-am fost sprijin când plângeai,

Dar râsul nu mi-l dăruiai,

Ți-am fost adăpost și alinare,

Dar nu și loc de sărbătoare.

 

Cu sentimente halucinate,

De-amor aprins și doruri sparte,

Trăind o viață fără preț,

Cu suflet frânt și ochii-n ceață.

 

Și când pe viață nu mai pui

Nici vis, nici inimă, nici glas,

Moartea îți șoptește: „Haide, vino!” —

Și câștigă fără pas. 

Mai mult...

Acum

Oare unde sunt?

Între două clipe uitate

Într-o fărâmă de lumină

Între pământ și brazdă

 

De-aș pune sămânță în urma plugului

O urmă de ’am fost’

Dar acum, acum unde sunt?

 

Prin geamul spart al timpului prezent

zâmbește azi mințindu-mă de mâine

e doar acum,

restu’ e poveste

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍