Autorul Popa Andreea

Parcă și timpul stă în loc de când te-am pierdut 

Sau poate că eu unul niciodată nu te-am avut

Poate că așa ne-a fost scris de la bun început 

S-o luăm amândoi separați un drum necunoscut 

Să ne separăm chiar dacă n-am fost niciodată împreună 

Să nu putem să ne ținem niciodată unul pe altul de mână 

Privirile noastre inocente să nu se întâlnească niciodată 

Din iubirea noastră a ajuns ca ură și regrete să se nască

Iubito am să-ți vorbesc de spațiul dintre noi..

Sau despre distanța care doare

Dintre iubire sau nepăsare..

Sau poate de-o poveste de amor

Ce-i cocoțată pe un nor,

Departe fiind de noi doi

Chiar dacă astazi doare....

Iubito tu esti acolo,eu aici

Dar îți trimit iubirea mea ce știe să vorbească infinit

Engleza,Chineza și toate limbile de pe pământ,

Să-ti spună ea ce eu nu pot

Că te voi sechestra curând

Iubindu-te cu vorbe curse doar din gând,

Să-ți pot șopti un foșnet de amor,

Uitând răscolitorul dor..

Să te sărut aș vrea

Să-ți simt aroma trupului plăpând,

Și ochii tăi frumoși vorbind ceva și ei

Clipind voi ști că dragostea nu știe vreodată a muri,

Nici noi nu vom sfârși,

Ne vom topi în brațe amândoi

Dar totuși vom trăi în infinit

Vom viețui!

(3 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Colecţionez zîmbete, în trupul meu pustiu...

Vrăjesc inimi, pe pămîntul ăsta viu.

Ucid amintiri, arunc lacrimi, caut paşi,

Paşii tăi amore, în sufletu-mi rămaşi!..

Amorţit e visul meu, în pledarea sorţii,

Destin nevinovat, în glasul veşnicului mit,

Pradă vieţii, mereu greşim cu toţii

Dor călcat de foc, în prete zugrăvit!..

Beţia vechilor arome, simt aerul printre vene,

Ceaţa-mi înăbusă privirea, ce oglindeşte alene

Ţurturi de cuvinte, răscolesc prin vise

Scîntee de briliant, pe păru-mi sunt ninse.

Sticle de dorinţe, ascunde pleoapa ruginită

Extaz de putere, în culmea prăbuşită.

Glorios amar, ce-mi îneacă glasul

Veştejit de ploi, rămas îmi e curajul.

Turme de momente, în templul de iubire,

Încinge lumină o şoapta de făclie,

Roade de nămol, ascunse-n trupul meu,

Judecîndu-mi lumea, îmi e dor de chipul tău!!!

Mi-am dorit o revedere,

Dar nu-i doar o simplă plăcere,

Dorința mea a prins amploare,

Ca o stea căzătoare,

Glasul tău a prins culoare,

Peste cer și peste mare,

Peste râuri și câmpii,

Peste norii cei mai gri.

Cum poți dormi știând

Că eu plâng nopțile, nevrând?

Cum poți sta liniștit

După ce m-ai umilit?

Aș muri dacă aș ști

Că aceasta mie soarta

Să mă rănească orice iubire,

Una după alta.

De ce să-mi dau sufletul acestui sentiment

Știind că acesta mă omoară lent, lent?

Fiecare lacrimă are povestea sa,

Însă tu nu vrei să-mi asculți povestea.

Fiecare zâmbet are o poveste,

Însă scriitorul nu mai dă de veste.

Durere, durere, iar durere,

Oare ceva sufletul meu mai cere?

Moartea - ziua mea liniștită,

Moartea - ziua cea mai dorită.

De ce să trăiesc în ură și regret,

Dacă cunosc a lor efect?

De ce să nu mor în liniștea mea?

Pentru că moartea orice durere îmi ia.

Ești atât de aproape, dar atât de departe,

Ești așa ușor de prins, dar greu de atins...

Urăsc orice zi cu gândul la tine,

Dar urăsc orice zi fără gândul la tine.

Urăsc că te iubesc din ce în ce mai mult,

Însă urăsc că nu mă iubești la fel de mult.

Aș da orice să scap de iubirea ta,

Dar aș da orice să o am în apropierea mea.

Aș da orice să scap de tine,

Dar aș da orice să fii mai aproape de mine.

Mi-e dor de tine, dragostea mea,

Mi-e dor de tine, finețea mea.

Cu fiecare privire, diamantul își pierde strălucirea,

Își pierde importanța, își pierde menirea.

La fel și tu, scumpă alinare,

Cu fiecare durere, mă faci să-mi iau plecare.

Mai uitat pe mine și nu m-ai căutat,

Eu te-am pierdut pe tine, dar te-am căutat.

Nu ne-am regăsit, uitare și pierdere,

Nu ne-am întâlnit, suferință și durere.

Noaptea tristeții,

Noaptea sufletelor destrămate,

Noaptea sentimentelor vii,

Noaptea sentimentelor ruinante.

Ești la fel de plăcut ca noaptea albă la început,

Însă energia îți scade, vrut ne vrut.

Mă faci entuziasmată la începutul povestii tale,

Însă atât de obosită în finalul povestii sale.

Plâng noaptea, noaptea tristeții,

Plâng sub lună, însă nu-i simt căldura.

Nu-i simt iubirea, nu te simt, lună!

Noaptea tristeții,

E noaptea durerii tale,

E noaptea unde sufletul meu e in ruinare,

Ești ca sticla, te spargi în mii de bucățele,

Și după ce le strâng, nu știu ce să fac cu ele...

Încerc să le lipesc, dar nu mai sunt ca o dinioară,

Încerc să le arunc, și tot le găsesc în poală.

Ești nefolositor, dar mic și strălucitor,

Ești ca micul ciob al sticlelor.

Te-ai stricat, te-am reparat, iar te-ai stricat,

Te-am reparat, însă nu ai mai funcționat.

Ți-am căutat replica, dar nu ți-am mai găsit-o,

Și chiar dacă voiam să te cumpăr, creierul îmi spunea: evit-o.

Mă culc în noaptea stelelor chinuite,

 În noaptea stelelor care nu pot fi privite. 

În noaptea stelelor care au dispărut,

 Eu mor, sufletul meu se duce, ne vrut.

Doamne ce mult îmi doresc,

Darul cel Dumnezeiesc 

Pacea și iubirea ta,

Fie bogăția mea.

.

Bogățiile divine ce curg,

Râuri de la tine 

Liniștea, protectia,

Toate doar tu le poți da.

Sunt bogat și fericit,

Cu putere prea mărit,

Și mie-mi ghidezi viața..

Să realizez ceva.

Toți cei care sunt cu mine,

Prin protecție divină,

Și slava lui Dumnezeu 

Apărați ve-ti fi mereu.

Te laud doamne pe tine,

Pentru pace și iubire,

Știu că prin dragostea ta,

Pe noi ne poți vindeca.

Eu afirm și cred convins,

Că tu prin puterea ta,

Vindeci pe aceea care,

Au și ei caiile tale.

Căi divine frumuseti,

Armonie bunătate,

Și gânduri de multă pace 

Sunt din bunătatea ta.

Doamne eu îți mulțumesc 

Pentru toate ce primesc  

Și sunt recunoscător ,

DOAMNE AJUTA TUTUROR.