Despre dragoste
Nu-i vorba de noroc, de basme sau fragmente,
Să nu mai zic de vrăji sau de blesteme.
Ci de iubiri la șemineu, privirile prezente.
De brațele ce fac să uiți de tot și de probleme.
De ochii pentru care ai așteptat o viață,
Și buzele ce îți hrănesc fluturii din stomac.
Parfumul pielii impregnat în suflet și pe față,
Și pieptul ce vindecă pulsul cardiac.
De cel ce te-nvelește când se face seară,
Și cel ce te iubește și cu 10 cojoace.
Cel ce îți face viața mai ușoară,
De cel pe care-l simți prin piele și-n torace.
De cel de care te-ai îndrăgostit ieșind la o plimbare,
Și cel cu care ți ai băut cafeaua.
Cel ce a reușit să te scoată din stare,
Și ați ajuns să împărțiți până și podeaua.
Iar spre final când liniștea se apropie,
Și nu știi care din voi va trage cortina.
Lași doar stările să îți bântuie retina,
Căci doar iubind poți face din toate utopie.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Popa Andreea
Data postării: 2 iunie 2024
Vizualizări: 497
Poezii din aceiaşi categorie
For you my dear 4
Your voice is like a siren's melody,
You got me hypnotised,
And that's when i realised,
I was in a trance,
That only you can break if with me you dance.
Ecouri
Câte ecouri încă pe aripile unei păsări solitare
Cenușie și sclipitoare printre razele de soare,
Și câte ecouri am lăsat înaintea noastră pe pământ
Epicentru al durerii fără trup sau cuvânt.
Câte ecouri de dor șoptesc ochii tăi nedumeriți
Lacrimi triste … și de moarte păianjeniți,
Sorbind veninul cu ochi pierduți printre clipele moarte
Ah … câte ecouri rămase … și triste în noapte.
(Autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - Editura Etnous - 2020 / ISBN: 978-606-712-760-7)
O stea
As vrea sa-ti dau in dar o stea
Sa te calauzeasca in soapte
Sa-ti amintesti mereu de ea
Tu cand te uiti pe cer in noapte
Sa sti mereu cand soarele apune
Apare ea de nicaieri si-ti spune
Eu pentru tine sunt aici, si am sa raman o vreme
Am fost aleasa de un print ca sa iti dau putere
Voi straluci in ochii tai mereu cand ma privesti
Si am sa te fac sa-ti fie dor , sa vrei, sa ma doresti
Dar daca te intorci si pleci am sa ma sting incet
Pan ce voi fi un punct pe cer, voi disparea complet.
Si va renaste in gandul tau
Dorinta vie de a iubi din nou
Speranta ca-ntr-o zi pe cer
O stea va straluci in eter
Aceeasi stea care odata
Iti lumina privirea toata
Si te urma vadit in noapte
Nu ezita sa-ti fie aproape.
doar marea/4
doar marea, neînduplecată-n marele ei zbucium,
la porunca Iubitorului de oameni,
domolește
semeția, potolește ura.
punând cu evlavie
la picioarele noastre
epavele trufiei.
Umbră de speranță
De intr-o zi vreun dor de noi te va lovi
sa ma cauti în versuri ce ti le-am pictat
lubirea, dorul și durerea îmi rămân scrise-n poezii
Și nesfârșită clipa când eu te-am așteptat.
Sa nu regreți sfârsitul ce între noi n-a fost
Căci niciodată nu e prea târziu
Sunt poezii scrise din inima c-un rost
Pentru o clipă când mi-am dorit sa-ti fiu.
De intr-o zi dorul nu-! vei putea opri
Încearcă către mine sa faci un gest de-un pas
Căci negreșit in toate ma vei întâlni
Păstrând o umbra de speranţă, pentru un bun rămas..
Zi de martie
Eşti ca o zi de martie, senină,
Ai ochii verzi, miroşi a primăvară
Privirea ta mă-nvăluie-n lumină
De parcă-n suflet soarele-mi coboară.
Muguri sfioşi pe dulci buzele tale
Încet se sparg şi-un zâmbet înfloreşte,
Iar razele-ţi sărută părul moale,
Când tu zâmbeşti, Primăvara zâmbeşte!
Şi uite, îmi topeşti cu-a ta căldură
Zăpada care peste vise-mi creşte,
Ai flori în păr şi eşti atât de pură
Eşti tot ce a mea inimă-şi doreşte!
Eşti ziua ce-o aştept de mult să vină
Din mine să alunge iarna rece,
Eşti ziua mea de martie, senină
Şi te iubesc mai mult, pe zi ce trece.
For you my dear 4
Your voice is like a siren's melody,
You got me hypnotised,
And that's when i realised,
I was in a trance,
That only you can break if with me you dance.
Ecouri
Câte ecouri încă pe aripile unei păsări solitare
Cenușie și sclipitoare printre razele de soare,
Și câte ecouri am lăsat înaintea noastră pe pământ
Epicentru al durerii fără trup sau cuvânt.
Câte ecouri de dor șoptesc ochii tăi nedumeriți
Lacrimi triste … și de moarte păianjeniți,
Sorbind veninul cu ochi pierduți printre clipele moarte
Ah … câte ecouri rămase … și triste în noapte.
(Autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - Editura Etnous - 2020 / ISBN: 978-606-712-760-7)
O stea
As vrea sa-ti dau in dar o stea
Sa te calauzeasca in soapte
Sa-ti amintesti mereu de ea
Tu cand te uiti pe cer in noapte
Sa sti mereu cand soarele apune
Apare ea de nicaieri si-ti spune
Eu pentru tine sunt aici, si am sa raman o vreme
Am fost aleasa de un print ca sa iti dau putere
Voi straluci in ochii tai mereu cand ma privesti
Si am sa te fac sa-ti fie dor , sa vrei, sa ma doresti
Dar daca te intorci si pleci am sa ma sting incet
Pan ce voi fi un punct pe cer, voi disparea complet.
Si va renaste in gandul tau
Dorinta vie de a iubi din nou
Speranta ca-ntr-o zi pe cer
O stea va straluci in eter
Aceeasi stea care odata
Iti lumina privirea toata
Si te urma vadit in noapte
Nu ezita sa-ti fie aproape.
doar marea/4
doar marea, neînduplecată-n marele ei zbucium,
la porunca Iubitorului de oameni,
domolește
semeția, potolește ura.
punând cu evlavie
la picioarele noastre
epavele trufiei.
Umbră de speranță
De intr-o zi vreun dor de noi te va lovi
sa ma cauti în versuri ce ti le-am pictat
lubirea, dorul și durerea îmi rămân scrise-n poezii
Și nesfârșită clipa când eu te-am așteptat.
Sa nu regreți sfârsitul ce între noi n-a fost
Căci niciodată nu e prea târziu
Sunt poezii scrise din inima c-un rost
Pentru o clipă când mi-am dorit sa-ti fiu.
De intr-o zi dorul nu-! vei putea opri
Încearcă către mine sa faci un gest de-un pas
Căci negreșit in toate ma vei întâlni
Păstrând o umbra de speranţă, pentru un bun rămas..
Zi de martie
Eşti ca o zi de martie, senină,
Ai ochii verzi, miroşi a primăvară
Privirea ta mă-nvăluie-n lumină
De parcă-n suflet soarele-mi coboară.
Muguri sfioşi pe dulci buzele tale
Încet se sparg şi-un zâmbet înfloreşte,
Iar razele-ţi sărută părul moale,
Când tu zâmbeşti, Primăvara zâmbeşte!
Şi uite, îmi topeşti cu-a ta căldură
Zăpada care peste vise-mi creşte,
Ai flori în păr şi eşti atât de pură
Eşti tot ce a mea inimă-şi doreşte!
Eşti ziua ce-o aştept de mult să vină
Din mine să alunge iarna rece,
Eşti ziua mea de martie, senină
Şi te iubesc mai mult, pe zi ce trece.
Alte poezii ale autorului
,,Cartea mea de vizită"
În casa mea abundă de regrete,
Abundă de miros a Malboro albastru.
În care n-are rost să dai cu pumnii în perete,
Căci și așa-i format un munte de dezastru.
Eu mi-am uitat țigara-n dormitor aprinsă,
Miroase a tutun din living până-n hol.
De ce-i real și ce-i normal eu parc-aș fi desprinsă,
Casa și mintea plină, în inimă tot gol.
Mi se ridică praful ajuns pe noptieră,
Blurând subit și pozele cu mine.
Și nu disting ce am, de ce mi se oferă,
Nici ce este brutal, de ceea ce e bine.
Mă uit la coșul de gunoi, doar hârtii aruncate,
Am scris gânduri ce au mesaj sonor.
Și tot ce scriu sunt versuri eșuate,
,,Căci dacă mie-mi plac, n-o să le placă lor."
Gânduri bolnăvicioase mă poartă în trecut,
Trecutul sună a clișeu, tot a tutun miroase.
E prea mult zgomot prin pereți, se simte prea acut,
Și simt cum zgomotul-mi acutizează tot până la oase.
În casa mea abundă de-ntuneric,
Abundă de atâta scrum și mucuri de țigări.
Aleg să scriu abstract în mod isteric,
De haosul trăit când trec prin mii de stări.
Eu cu tine
Tu, pansament ce-mi stă pe piele,
Eu, viciu ce-ți intră la cord.
Vindeci subit rănile mele,
Eu vindec tot ce-i dezacord.
Tu, puls ce-mi stă în circulații,
Eu tot ce ține de artere.
Nu simt nici goluri și nici spații,
Iar tu nu simți pic de durere.
Tu, aer, sentiment și stare,
Eu, amintiri, povești, momente.
Tu îmi ești barcă de salvare,
Eu îți sunt visuri permanente.
Tu îmi ești scut, îmi ești și armă,
Să duc războaie eu cu mine.
Ești viitorul scris în palmă,
Și tot ce-nseamnă ,,bun" și ,,bine".
Eu sunt și îți voi fi mereu,
Impuls ce-ți dă doar stări de bine.
Căci sună prea puțin un ,,eu",
Și prea perfect un ,,eu cu tine".
Din trecut
Prea multe sticle de vin sparte,
Și de oglinzi ce ne reflectă.
Trecutul tot ca într-o carte,
Iubirea noastră prea defectă.
Prea multe răni ce nu mai trec,
Și prea puține-mbrățisări.
Refugiați în vinul sec,
Și în tutunul din țigări.
Sunt mult prea multe gânduri triste,
Și tot mai multe cicatrici.
N-a existat, n-o să existe,
Iubirea noastră fără frici.
Prea multe-ncep iar cu ,,Promit",
Iar spre final sunt doar regrete.
Noi nu iubim și n-am iubit,
Printre minciuni, printre secrete.
Prea multe umbre din trecut,
Ce lasă-n urmă spații goale.
Nu ne avem, nu ne-am avut,
Nu am fost prin visele tale.
Prea mult deranj în casa noastră,
Unde ,,noi" nici n-am existat.
Arunc eu astăzi pe fereastră,
Tot ce-a durut și n-am uitat.
Cioburi
Oglinzi fragile se fac bucățele,
Reflexia-i din ce în ce mai mică.
Nu îmi aud nici gândurile mele,
Aud doar muzica și cum se sparge-o sticlă.
Acum de cioburi plină e podeaua,
Nici muzica nu prea mă mai ajută.
Beau jumătate vinul, jumate' cafeaua,
Și-ncerc să vindec înc-o ,,eu" pierdută.
Nu-i prima oară, nu e deja vu,
Când adun cioburi zis și ,,sentimente".
Și ma tot mint că e normal, dar nu,
Nu e normal să rămâi cu fragmente.
Și toate cioburile, speranțe pierdute,
Pline de sânge că tot calc pe ele.
Și toate rănile ce nu pot fi cusute,
Sunt cicatrici ce sting visele mele.
Inima mea, și ea, o vază de cristal,
Frântă de chinuri și speranțe mute.
Simt că durerile sunt semne de final,
În soarta mea, doar linii absolute.
Dar încă mai adun și cioburi risipite,
Să mă reconstruiesc, să nu mă simt pierdută.
Dar timpul fură clipe infinite,
Și nici încrederea nu prea mă mai ajută.
Dorință
Să-mi fii muzeu, eu să-ți fiu muză,
Și să-mi faci degetul mai greu.
Să-mi cunoști gustul de pe buză,
Să fiu a ta, iar tu al meu.
Să-ți fiu culoare în pictură,
Să te iubesc cum îmi e felul.
Să-mi fii cuvânt de legătură,
Și să-mi ștergi rujul, nu rimelul.
Să-ți fiu liniște, siguranță,
Tu să-mi fii barcă de salvare.
Să-ți fiu fărâmă de speranță,
Tu să-mi fii zi de sărbătoare.
Doar lasă-mă să-ți fiu mireasă,
Să fiu a ta, să fii al meu.
Să-ți fiu într-un cuvânt ,,acasă",
Ca să fim ,,noi" și nu doar ,,eu".
Rătăcită
Du-mă la ziua când ne-am cunoscut,
Du-mă la cine eram ieri.
Ia-mi tot ce doare și-a durut,
Transformă-mi toamnele în veri.
Du-mă la zilele ploioase,
Du-mă la serile în doi.
Când te simțeam până la oase,
Ia-mă și du-mă înapoi.
Du-mă la ,,Bună dimineața".
Du-mă la ,,Nu te las sa pleci".
Când nu era subțire ața,
Și când simțeam că nu-mi mai treci.
Întoarce-mă la ce am fost,
La ce speram că o să fim.
Când nu era scenariul prost,
Nici scurtmetrajul sa nu-l știm.
De te-aș lăsa iar în trecut,
Simt că m-aș pierde și pe mine.
Du-mă la tot ce am avut,
La vin, la filme și la tine.
Du-mă la certuri și la frică,
Să văd din tine ce e rău.
Sa vindec rana, s-o fac mică.
Du-mă la tot ce a fost al tău.
Du-mă la vineri și la joi,
Du-mă la sâmbete, duminici.
Du-mă la ce-am însemnat noi,
Chiar și atunci când eram cinici.
Du-mă la seri, du-mă la zile,
Du-mă la tot ce avea rost.
Azi iar de dor scriu mii de file,
Ca să mă-ntoarcă la ce-am fost.
,,Cartea mea de vizită"
În casa mea abundă de regrete,
Abundă de miros a Malboro albastru.
În care n-are rost să dai cu pumnii în perete,
Căci și așa-i format un munte de dezastru.
Eu mi-am uitat țigara-n dormitor aprinsă,
Miroase a tutun din living până-n hol.
De ce-i real și ce-i normal eu parc-aș fi desprinsă,
Casa și mintea plină, în inimă tot gol.
Mi se ridică praful ajuns pe noptieră,
Blurând subit și pozele cu mine.
Și nu disting ce am, de ce mi se oferă,
Nici ce este brutal, de ceea ce e bine.
Mă uit la coșul de gunoi, doar hârtii aruncate,
Am scris gânduri ce au mesaj sonor.
Și tot ce scriu sunt versuri eșuate,
,,Căci dacă mie-mi plac, n-o să le placă lor."
Gânduri bolnăvicioase mă poartă în trecut,
Trecutul sună a clișeu, tot a tutun miroase.
E prea mult zgomot prin pereți, se simte prea acut,
Și simt cum zgomotul-mi acutizează tot până la oase.
În casa mea abundă de-ntuneric,
Abundă de atâta scrum și mucuri de țigări.
Aleg să scriu abstract în mod isteric,
De haosul trăit când trec prin mii de stări.
Eu cu tine
Tu, pansament ce-mi stă pe piele,
Eu, viciu ce-ți intră la cord.
Vindeci subit rănile mele,
Eu vindec tot ce-i dezacord.
Tu, puls ce-mi stă în circulații,
Eu tot ce ține de artere.
Nu simt nici goluri și nici spații,
Iar tu nu simți pic de durere.
Tu, aer, sentiment și stare,
Eu, amintiri, povești, momente.
Tu îmi ești barcă de salvare,
Eu îți sunt visuri permanente.
Tu îmi ești scut, îmi ești și armă,
Să duc războaie eu cu mine.
Ești viitorul scris în palmă,
Și tot ce-nseamnă ,,bun" și ,,bine".
Eu sunt și îți voi fi mereu,
Impuls ce-ți dă doar stări de bine.
Căci sună prea puțin un ,,eu",
Și prea perfect un ,,eu cu tine".
Din trecut
Prea multe sticle de vin sparte,
Și de oglinzi ce ne reflectă.
Trecutul tot ca într-o carte,
Iubirea noastră prea defectă.
Prea multe răni ce nu mai trec,
Și prea puține-mbrățisări.
Refugiați în vinul sec,
Și în tutunul din țigări.
Sunt mult prea multe gânduri triste,
Și tot mai multe cicatrici.
N-a existat, n-o să existe,
Iubirea noastră fără frici.
Prea multe-ncep iar cu ,,Promit",
Iar spre final sunt doar regrete.
Noi nu iubim și n-am iubit,
Printre minciuni, printre secrete.
Prea multe umbre din trecut,
Ce lasă-n urmă spații goale.
Nu ne avem, nu ne-am avut,
Nu am fost prin visele tale.
Prea mult deranj în casa noastră,
Unde ,,noi" nici n-am existat.
Arunc eu astăzi pe fereastră,
Tot ce-a durut și n-am uitat.
Cioburi
Oglinzi fragile se fac bucățele,
Reflexia-i din ce în ce mai mică.
Nu îmi aud nici gândurile mele,
Aud doar muzica și cum se sparge-o sticlă.
Acum de cioburi plină e podeaua,
Nici muzica nu prea mă mai ajută.
Beau jumătate vinul, jumate' cafeaua,
Și-ncerc să vindec înc-o ,,eu" pierdută.
Nu-i prima oară, nu e deja vu,
Când adun cioburi zis și ,,sentimente".
Și ma tot mint că e normal, dar nu,
Nu e normal să rămâi cu fragmente.
Și toate cioburile, speranțe pierdute,
Pline de sânge că tot calc pe ele.
Și toate rănile ce nu pot fi cusute,
Sunt cicatrici ce sting visele mele.
Inima mea, și ea, o vază de cristal,
Frântă de chinuri și speranțe mute.
Simt că durerile sunt semne de final,
În soarta mea, doar linii absolute.
Dar încă mai adun și cioburi risipite,
Să mă reconstruiesc, să nu mă simt pierdută.
Dar timpul fură clipe infinite,
Și nici încrederea nu prea mă mai ajută.
Dorință
Să-mi fii muzeu, eu să-ți fiu muză,
Și să-mi faci degetul mai greu.
Să-mi cunoști gustul de pe buză,
Să fiu a ta, iar tu al meu.
Să-ți fiu culoare în pictură,
Să te iubesc cum îmi e felul.
Să-mi fii cuvânt de legătură,
Și să-mi ștergi rujul, nu rimelul.
Să-ți fiu liniște, siguranță,
Tu să-mi fii barcă de salvare.
Să-ți fiu fărâmă de speranță,
Tu să-mi fii zi de sărbătoare.
Doar lasă-mă să-ți fiu mireasă,
Să fiu a ta, să fii al meu.
Să-ți fiu într-un cuvânt ,,acasă",
Ca să fim ,,noi" și nu doar ,,eu".
Rătăcită
Du-mă la ziua când ne-am cunoscut,
Du-mă la cine eram ieri.
Ia-mi tot ce doare și-a durut,
Transformă-mi toamnele în veri.
Du-mă la zilele ploioase,
Du-mă la serile în doi.
Când te simțeam până la oase,
Ia-mă și du-mă înapoi.
Du-mă la ,,Bună dimineața".
Du-mă la ,,Nu te las sa pleci".
Când nu era subțire ața,
Și când simțeam că nu-mi mai treci.
Întoarce-mă la ce am fost,
La ce speram că o să fim.
Când nu era scenariul prost,
Nici scurtmetrajul sa nu-l știm.
De te-aș lăsa iar în trecut,
Simt că m-aș pierde și pe mine.
Du-mă la tot ce am avut,
La vin, la filme și la tine.
Du-mă la certuri și la frică,
Să văd din tine ce e rău.
Sa vindec rana, s-o fac mică.
Du-mă la tot ce a fost al tău.
Du-mă la vineri și la joi,
Du-mă la sâmbete, duminici.
Du-mă la ce-am însemnat noi,
Chiar și atunci când eram cinici.
Du-mă la seri, du-mă la zile,
Du-mă la tot ce avea rost.
Azi iar de dor scriu mii de file,
Ca să mă-ntoarcă la ce-am fost.