Cioburi
Oglinzi fragile se fac bucățele,
Reflexia-i din ce în ce mai mică.
Nu îmi aud nici gândurile mele,
Aud doar muzica și cum se sparge-o sticlă.
Acum de cioburi plină e podeaua,
Nici muzica nu prea mă mai ajută.
Beau jumătate vinul, jumate' cafeaua,
Și-ncerc să vindec înc-o ,,eu" pierdută.
Nu-i prima oară, nu e deja vu,
Când adun cioburi zis și ,,sentimente".
Și ma tot mint că e normal, dar nu,
Nu e normal să rămâi cu fragmente.
Și toate cioburile, speranțe pierdute,
Pline de sânge că tot calc pe ele.
Și toate rănile ce nu pot fi cusute,
Sunt cicatrici ce sting visele mele.
Inima mea, și ea, o vază de cristal,
Frântă de chinuri și speranțe mute.
Simt că durerile sunt semne de final,
În soarta mea, doar linii absolute.
Dar încă mai adun și cioburi risipite,
Să mă reconstruiesc, să nu mă simt pierdută.
Dar timpul fură clipe infinite,
Și nici încrederea nu prea mă mai ajută.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Popa Andreea
Data postării: 19 iulie 2024
Vizualizări: 376
Poezii din aceiaşi categorie
State of flow
defectele omenești n-au remediu
un car de flori răsturat în mijlocul drumului
în noroi
nu ascunde imperfecțiunea Creației
sângele păsării împușcate e ca un cuțit
înfipt în inimă
trebuie să ai toate defectele fiarei
să împuști o pasăre
să strivești sub tocul pantofului un greiere
care cântă
să-ți umpli buzunarele de la haină cu pietre
și să arunci după primul fluture
pare ireal când vezi ghiocelul
deasupra zăpezii
într-un un gest aproape rușinat
de smerenie
cerșind parcă iertare pentru toate defectele lumii…
Nu știu!
Nu știu cum e mai bine
Să plâng că-mbătrânesc,
Sau poate să mă bucur
Lângă femeia ce-o iubesc
Nu știu cum pot să-i iert
Pe cei ce mi-au greșit,
Și cum să-i dau uitării
Pe toți ce m-au rănit
Nu știu dacă e cineva
Îndreptățit să judece,
Pe cel ce piatra o ridică
Dar nu vrea să o arunce
Nu știu de-i calea dreaptă
Pe care azi pășesc,
Sau poate sensul duce
Greșit..și-am să plătesc
Nu știu unde e adevăr
Și unde e minciună,
Naiv am fost în viață
Crezând că lumea-i bună
Nu știu ce e prietenia
Și care sunt amicii mei,
Că ajutor când am cerut
Doar spate am văzut la ei
Nu știu ce-i bine-n lumea asta
Și cum să nu fac rău în ea,
Mă rog la Domnul să nu-mi ia
Speranța, nădejdea și dragostea
........................
Dar știu că suntem muritori
Și nu vom moșteni pământul,
Nimic din ce avem nu vom lua
Cu noi, la drum..spre Sfântul!
GÂNDURI ....
POATE ÎN ANII TÂRZII , CÂND
DORUL DE MORMINTELE PUSII ,
DE SLOVA ȘI CUVÂNTUL ROMÂNESC
ÎȚI VA DA TÂRCOALE
VEI RĂSFOI O CARTE
O FIRAVĂ LEGĂTURĂ ,
CU ȚARA TA NATALĂ !.
„Străjerul”
Atâtea posturi sunt vacante,
Și-atâtea slujbe-s de făcut,
Mai grele nu-mi vine a crede,
Dar mai usoare sigur sunt!
De ce străjer,de ce mereu eu să veghez?
O,pumn de lut,
De ce-mi ceri socoteală?
Când destinația ta a fost sortită,
Încă din plămădeală!
A patra strajă încă nu a trecut,
Dar cu mine de mână,
Nu vei mai fi doar lut!
Nu dispera,mai fă un pas
Chiar dacă-i șovăielnic,
Dă drumul lacrimei să curgă,
Căci ea te face mai puternic,
Privirea ațintește-o sus ,
Privește dincolo de zare
Chiar dacă-i intuneric mare,
Isus e dincolo de zare!
stări/4
bucuria-i
experimentată-n arena gladiatorilor;
spiritul de dreptate
alunecă ușor
în râpa tenebroasă a comunismului;
mila-i
o verigă slabă a caracterului.
la fel și blândețea;
trecutul
e dominat de regrete;
viitorul
e construit din scenarii;
prezetul nu-l simțim,
e accesorizat
cu cleme utopice.
înteleptul a spus:
"numai credința în Iubitorul de oameni
te face să mergi
mai departe."
Singur, din nou?
M-am căutat.
Nimeni acasă.
Am strigat.
Ecoul m-a întrebat:
„Chiar ai crezut că scapă cineva?”
Sunt toți plecați.
N-au fost niciodată.
Nici macar eu.
State of flow
defectele omenești n-au remediu
un car de flori răsturat în mijlocul drumului
în noroi
nu ascunde imperfecțiunea Creației
sângele păsării împușcate e ca un cuțit
înfipt în inimă
trebuie să ai toate defectele fiarei
să împuști o pasăre
să strivești sub tocul pantofului un greiere
care cântă
să-ți umpli buzunarele de la haină cu pietre
și să arunci după primul fluture
pare ireal când vezi ghiocelul
deasupra zăpezii
într-un un gest aproape rușinat
de smerenie
cerșind parcă iertare pentru toate defectele lumii…
Nu știu!
Nu știu cum e mai bine
Să plâng că-mbătrânesc,
Sau poate să mă bucur
Lângă femeia ce-o iubesc
Nu știu cum pot să-i iert
Pe cei ce mi-au greșit,
Și cum să-i dau uitării
Pe toți ce m-au rănit
Nu știu dacă e cineva
Îndreptățit să judece,
Pe cel ce piatra o ridică
Dar nu vrea să o arunce
Nu știu de-i calea dreaptă
Pe care azi pășesc,
Sau poate sensul duce
Greșit..și-am să plătesc
Nu știu unde e adevăr
Și unde e minciună,
Naiv am fost în viață
Crezând că lumea-i bună
Nu știu ce e prietenia
Și care sunt amicii mei,
Că ajutor când am cerut
Doar spate am văzut la ei
Nu știu ce-i bine-n lumea asta
Și cum să nu fac rău în ea,
Mă rog la Domnul să nu-mi ia
Speranța, nădejdea și dragostea
........................
Dar știu că suntem muritori
Și nu vom moșteni pământul,
Nimic din ce avem nu vom lua
Cu noi, la drum..spre Sfântul!
GÂNDURI ....
POATE ÎN ANII TÂRZII , CÂND
DORUL DE MORMINTELE PUSII ,
DE SLOVA ȘI CUVÂNTUL ROMÂNESC
ÎȚI VA DA TÂRCOALE
VEI RĂSFOI O CARTE
O FIRAVĂ LEGĂTURĂ ,
CU ȚARA TA NATALĂ !.
„Străjerul”
Atâtea posturi sunt vacante,
Și-atâtea slujbe-s de făcut,
Mai grele nu-mi vine a crede,
Dar mai usoare sigur sunt!
De ce străjer,de ce mereu eu să veghez?
O,pumn de lut,
De ce-mi ceri socoteală?
Când destinația ta a fost sortită,
Încă din plămădeală!
A patra strajă încă nu a trecut,
Dar cu mine de mână,
Nu vei mai fi doar lut!
Nu dispera,mai fă un pas
Chiar dacă-i șovăielnic,
Dă drumul lacrimei să curgă,
Căci ea te face mai puternic,
Privirea ațintește-o sus ,
Privește dincolo de zare
Chiar dacă-i intuneric mare,
Isus e dincolo de zare!
stări/4
bucuria-i
experimentată-n arena gladiatorilor;
spiritul de dreptate
alunecă ușor
în râpa tenebroasă a comunismului;
mila-i
o verigă slabă a caracterului.
la fel și blândețea;
trecutul
e dominat de regrete;
viitorul
e construit din scenarii;
prezetul nu-l simțim,
e accesorizat
cu cleme utopice.
înteleptul a spus:
"numai credința în Iubitorul de oameni
te face să mergi
mai departe."
Singur, din nou?
M-am căutat.
Nimeni acasă.
Am strigat.
Ecoul m-a întrebat:
„Chiar ai crezut că scapă cineva?”
Sunt toți plecați.
N-au fost niciodată.
Nici macar eu.
Alte poezii ale autorului
Eu cu tine
Tu, pansament ce-mi stă pe piele,
Eu, viciu ce-ți intră la cord.
Vindeci subit rănile mele,
Eu vindec tot ce-i dezacord.
Tu, puls ce-mi stă în circulații,
Eu tot ce ține de artere.
Nu simt nici goluri și nici spații,
Iar tu nu simți pic de durere.
Tu, aer, sentiment și stare,
Eu, amintiri, povești, momente.
Tu îmi ești barcă de salvare,
Eu îți sunt visuri permanente.
Tu îmi ești scut, îmi ești și armă,
Să duc războaie eu cu mine.
Ești viitorul scris în palmă,
Și tot ce-nseamnă ,,bun" și ,,bine".
Eu sunt și îți voi fi mereu,
Impuls ce-ți dă doar stări de bine.
Căci sună prea puțin un ,,eu",
Și prea perfect un ,,eu cu tine".
Din trecut
Prea multe sticle de vin sparte,
Și de oglinzi ce ne reflectă.
Trecutul tot ca într-o carte,
Iubirea noastră prea defectă.
Prea multe răni ce nu mai trec,
Și prea puține-mbrățisări.
Refugiați în vinul sec,
Și în tutunul din țigări.
Sunt mult prea multe gânduri triste,
Și tot mai multe cicatrici.
N-a existat, n-o să existe,
Iubirea noastră fără frici.
Prea multe-ncep iar cu ,,Promit",
Iar spre final sunt doar regrete.
Noi nu iubim și n-am iubit,
Printre minciuni, printre secrete.
Prea multe umbre din trecut,
Ce lasă-n urmă spații goale.
Nu ne avem, nu ne-am avut,
Nu am fost prin visele tale.
Prea mult deranj în casa noastră,
Unde ,,noi" nici n-am existat.
Arunc eu astăzi pe fereastră,
Tot ce-a durut și n-am uitat.
Despre dragoste
Nu-i vorba de noroc, de basme sau fragmente,
Să nu mai zic de vrăji sau de blesteme.
Ci de iubiri la șemineu, privirile prezente.
De brațele ce fac să uiți de tot și de probleme.
De ochii pentru care ai așteptat o viață,
Și buzele ce îți hrănesc fluturii din stomac.
Parfumul pielii impregnat în suflet și pe față,
Și pieptul ce vindecă pulsul cardiac.
De cel ce te-nvelește când se face seară,
Și cel ce te iubește și cu 10 cojoace.
Cel ce îți face viața mai ușoară,
De cel pe care-l simți prin piele și-n torace.
De cel de care te-ai îndrăgostit ieșind la o plimbare,
Și cel cu care ți ai băut cafeaua.
Cel ce a reușit să te scoată din stare,
Și ați ajuns să împărțiți până și podeaua.
Iar spre final când liniștea se apropie,
Și nu știi care din voi va trage cortina.
Lași doar stările să îți bântuie retina,
Căci doar iubind poți face din toate utopie.
Rătăcită
Du-mă la ziua când ne-am cunoscut,
Du-mă la cine eram ieri.
Ia-mi tot ce doare și-a durut,
Transformă-mi toamnele în veri.
Du-mă la zilele ploioase,
Du-mă la serile în doi.
Când te simțeam până la oase,
Ia-mă și du-mă înapoi.
Du-mă la ,,Bună dimineața".
Du-mă la ,,Nu te las sa pleci".
Când nu era subțire ața,
Și când simțeam că nu-mi mai treci.
Întoarce-mă la ce am fost,
La ce speram că o să fim.
Când nu era scenariul prost,
Nici scurtmetrajul sa nu-l știm.
De te-aș lăsa iar în trecut,
Simt că m-aș pierde și pe mine.
Du-mă la tot ce am avut,
La vin, la filme și la tine.
Du-mă la certuri și la frică,
Să văd din tine ce e rău.
Sa vindec rana, s-o fac mică.
Du-mă la tot ce a fost al tău.
Du-mă la vineri și la joi,
Du-mă la sâmbete, duminici.
Du-mă la ce-am însemnat noi,
Chiar și atunci când eram cinici.
Du-mă la seri, du-mă la zile,
Du-mă la tot ce avea rost.
Azi iar de dor scriu mii de file,
Ca să mă-ntoarcă la ce-am fost.
,,Cartea mea de vizită"
În casa mea abundă de regrete,
Abundă de miros a Malboro albastru.
În care n-are rost să dai cu pumnii în perete,
Căci și așa-i format un munte de dezastru.
Eu mi-am uitat țigara-n dormitor aprinsă,
Miroase a tutun din living până-n hol.
De ce-i real și ce-i normal eu parc-aș fi desprinsă,
Casa și mintea plină, în inimă tot gol.
Mi se ridică praful ajuns pe noptieră,
Blurând subit și pozele cu mine.
Și nu disting ce am, de ce mi se oferă,
Nici ce este brutal, de ceea ce e bine.
Mă uit la coșul de gunoi, doar hârtii aruncate,
Am scris gânduri ce au mesaj sonor.
Și tot ce scriu sunt versuri eșuate,
,,Căci dacă mie-mi plac, n-o să le placă lor."
Gânduri bolnăvicioase mă poartă în trecut,
Trecutul sună a clișeu, tot a tutun miroase.
E prea mult zgomot prin pereți, se simte prea acut,
Și simt cum zgomotul-mi acutizează tot până la oase.
În casa mea abundă de-ntuneric,
Abundă de atâta scrum și mucuri de țigări.
Aleg să scriu abstract în mod isteric,
De haosul trăit când trec prin mii de stări.
Dorință
Să-mi fii muzeu, eu să-ți fiu muză,
Și să-mi faci degetul mai greu.
Să-mi cunoști gustul de pe buză,
Să fiu a ta, iar tu al meu.
Să-ți fiu culoare în pictură,
Să te iubesc cum îmi e felul.
Să-mi fii cuvânt de legătură,
Și să-mi ștergi rujul, nu rimelul.
Să-ți fiu liniște, siguranță,
Tu să-mi fii barcă de salvare.
Să-ți fiu fărâmă de speranță,
Tu să-mi fii zi de sărbătoare.
Doar lasă-mă să-ți fiu mireasă,
Să fiu a ta, să fii al meu.
Să-ți fiu într-un cuvânt ,,acasă",
Ca să fim ,,noi" și nu doar ,,eu".
Eu cu tine
Tu, pansament ce-mi stă pe piele,
Eu, viciu ce-ți intră la cord.
Vindeci subit rănile mele,
Eu vindec tot ce-i dezacord.
Tu, puls ce-mi stă în circulații,
Eu tot ce ține de artere.
Nu simt nici goluri și nici spații,
Iar tu nu simți pic de durere.
Tu, aer, sentiment și stare,
Eu, amintiri, povești, momente.
Tu îmi ești barcă de salvare,
Eu îți sunt visuri permanente.
Tu îmi ești scut, îmi ești și armă,
Să duc războaie eu cu mine.
Ești viitorul scris în palmă,
Și tot ce-nseamnă ,,bun" și ,,bine".
Eu sunt și îți voi fi mereu,
Impuls ce-ți dă doar stări de bine.
Căci sună prea puțin un ,,eu",
Și prea perfect un ,,eu cu tine".
Din trecut
Prea multe sticle de vin sparte,
Și de oglinzi ce ne reflectă.
Trecutul tot ca într-o carte,
Iubirea noastră prea defectă.
Prea multe răni ce nu mai trec,
Și prea puține-mbrățisări.
Refugiați în vinul sec,
Și în tutunul din țigări.
Sunt mult prea multe gânduri triste,
Și tot mai multe cicatrici.
N-a existat, n-o să existe,
Iubirea noastră fără frici.
Prea multe-ncep iar cu ,,Promit",
Iar spre final sunt doar regrete.
Noi nu iubim și n-am iubit,
Printre minciuni, printre secrete.
Prea multe umbre din trecut,
Ce lasă-n urmă spații goale.
Nu ne avem, nu ne-am avut,
Nu am fost prin visele tale.
Prea mult deranj în casa noastră,
Unde ,,noi" nici n-am existat.
Arunc eu astăzi pe fereastră,
Tot ce-a durut și n-am uitat.
Despre dragoste
Nu-i vorba de noroc, de basme sau fragmente,
Să nu mai zic de vrăji sau de blesteme.
Ci de iubiri la șemineu, privirile prezente.
De brațele ce fac să uiți de tot și de probleme.
De ochii pentru care ai așteptat o viață,
Și buzele ce îți hrănesc fluturii din stomac.
Parfumul pielii impregnat în suflet și pe față,
Și pieptul ce vindecă pulsul cardiac.
De cel ce te-nvelește când se face seară,
Și cel ce te iubește și cu 10 cojoace.
Cel ce îți face viața mai ușoară,
De cel pe care-l simți prin piele și-n torace.
De cel de care te-ai îndrăgostit ieșind la o plimbare,
Și cel cu care ți ai băut cafeaua.
Cel ce a reușit să te scoată din stare,
Și ați ajuns să împărțiți până și podeaua.
Iar spre final când liniștea se apropie,
Și nu știi care din voi va trage cortina.
Lași doar stările să îți bântuie retina,
Căci doar iubind poți face din toate utopie.
Rătăcită
Du-mă la ziua când ne-am cunoscut,
Du-mă la cine eram ieri.
Ia-mi tot ce doare și-a durut,
Transformă-mi toamnele în veri.
Du-mă la zilele ploioase,
Du-mă la serile în doi.
Când te simțeam până la oase,
Ia-mă și du-mă înapoi.
Du-mă la ,,Bună dimineața".
Du-mă la ,,Nu te las sa pleci".
Când nu era subțire ața,
Și când simțeam că nu-mi mai treci.
Întoarce-mă la ce am fost,
La ce speram că o să fim.
Când nu era scenariul prost,
Nici scurtmetrajul sa nu-l știm.
De te-aș lăsa iar în trecut,
Simt că m-aș pierde și pe mine.
Du-mă la tot ce am avut,
La vin, la filme și la tine.
Du-mă la certuri și la frică,
Să văd din tine ce e rău.
Sa vindec rana, s-o fac mică.
Du-mă la tot ce a fost al tău.
Du-mă la vineri și la joi,
Du-mă la sâmbete, duminici.
Du-mă la ce-am însemnat noi,
Chiar și atunci când eram cinici.
Du-mă la seri, du-mă la zile,
Du-mă la tot ce avea rost.
Azi iar de dor scriu mii de file,
Ca să mă-ntoarcă la ce-am fost.
,,Cartea mea de vizită"
În casa mea abundă de regrete,
Abundă de miros a Malboro albastru.
În care n-are rost să dai cu pumnii în perete,
Căci și așa-i format un munte de dezastru.
Eu mi-am uitat țigara-n dormitor aprinsă,
Miroase a tutun din living până-n hol.
De ce-i real și ce-i normal eu parc-aș fi desprinsă,
Casa și mintea plină, în inimă tot gol.
Mi se ridică praful ajuns pe noptieră,
Blurând subit și pozele cu mine.
Și nu disting ce am, de ce mi se oferă,
Nici ce este brutal, de ceea ce e bine.
Mă uit la coșul de gunoi, doar hârtii aruncate,
Am scris gânduri ce au mesaj sonor.
Și tot ce scriu sunt versuri eșuate,
,,Căci dacă mie-mi plac, n-o să le placă lor."
Gânduri bolnăvicioase mă poartă în trecut,
Trecutul sună a clișeu, tot a tutun miroase.
E prea mult zgomot prin pereți, se simte prea acut,
Și simt cum zgomotul-mi acutizează tot până la oase.
În casa mea abundă de-ntuneric,
Abundă de atâta scrum și mucuri de țigări.
Aleg să scriu abstract în mod isteric,
De haosul trăit când trec prin mii de stări.
Dorință
Să-mi fii muzeu, eu să-ți fiu muză,
Și să-mi faci degetul mai greu.
Să-mi cunoști gustul de pe buză,
Să fiu a ta, iar tu al meu.
Să-ți fiu culoare în pictură,
Să te iubesc cum îmi e felul.
Să-mi fii cuvânt de legătură,
Și să-mi ștergi rujul, nu rimelul.
Să-ți fiu liniște, siguranță,
Tu să-mi fii barcă de salvare.
Să-ți fiu fărâmă de speranță,
Tu să-mi fii zi de sărbătoare.
Doar lasă-mă să-ți fiu mireasă,
Să fiu a ta, să fii al meu.
Să-ți fiu într-un cuvânt ,,acasă",
Ca să fim ,,noi" și nu doar ,,eu".