Cioburi

în noaptea aceasta albă și neliniștită

ca un zbor de lebădă

mai lungă decât toate nopțile anului

care își dă sufletul

am uitat colivia cu păsări măiestre

deschisă

mă întorsesem o clipă în timp

nu mai mult de o clipă

însă destul ca să rămân fără nicio pasăre

înconjurat de liniște

de sloiuri reci de liniște

singur

de mâine va trebui să-mi caut alte păsări măiestre

frumos colorate

nu pot lăsa colivia goală

cele mai multe au plecat spre alte meleaguri

răsfățate de Soare

cele care au rămas s-au ascuns prin scorburi

din calea frigului

nu-i simplu deloc să găsești o pasăre măiastră

în mijlocul iernii

îmi spune Dolores

mai ușor găsești o femeie

care să-ți mângâie fruntea

în liniște

să-ți dăruiască o colivie de aur plină de vise

cât o mie de păsări măiestre

haide

mai bine

să ne resetăm inimile

la zero și un minut

să desfacem ultima sticlă de șampanie

și s-o luăm de la capăt...

Printr-un semn de respect și o obligație indirectă, vreau să prezint ce nu mi se pare corect

 Abține-te te rog de la un comportament malițios, tu-ți faci mai mult rău și e un rău de prisos,

 Ce s-antâmplat, ce ne-a schimbat, am început să urâm și ne-am îndepartat 

 Preocupați cu lucruri inutile și trăiri pe moment, avem curaj să ne mândrim cu prea mult intelect?

"De ce", este cea mai comună întrebare, dar fiecare încercare creează onoare 
 Ajutându-ne între noi, asta este adevărata salvare, dragostea este singura trăire ce dă existenței culoare,
 De ce atât de multa trădare si răzbunare, unele vorbe nu au recuperare
 Nu vreți, nu vă mai pasă, nu mai există iertare...
 

 În timp ce mulți sunt ignoranți, alții se chinuie si vor nespus de mult să trăiască

 Boli incurabile, copii fară dragostea părintească, prin suferință să apreciați viața omenească...

 Deficiențe în orice fel, criticați si judecați dacă nu se ajunge la același nivel...

 Cer, doar un moment de răgaz, nu vă mai comparați gândiți-vă bine 
 Este ceea ce vreți pentru voi? Pentru mine?...
 Respect ce îl port, pentru oricine ce încearcă și depune efort 
 Pentru suflet un zâmbet real va rămâne oricând cel mai mare confort

 Disconsiderați cât de repede totul va dispărea,

 Uitați să respectați și să apreciați fericirea 

 Ține-ți cont de spusele mele, așa trebuie sa fie,

 În curând vom rămâne pe dulap intr-o ramă, o fotografie...

cu cât ne depărtăm-

spre stânga,

de centrul creației divine,

valorile umane-și schimbă structura,

modificând genomul,

inversând sensul

forțelor de progres spiritual.

un copil.

mi-a spus că numerele negative

nu-s simpatice.

Un borcan mai mare,

Pare că-i un soare,

Un borcan mai mic,

Pare că-i pitic,

Un borcan puțin mai mic,

Îi furnică sau nimic ?

Autor: Nicoleta Postovan 

Umblu cu un cuțit înfipt în inimă pe străzi

în urma mea sângele lasă o dâră spălăcită de roz-maroniu

exat în nuanța apusului care mă învăluie

cumva  apa de ploaie și sângele meu se amestecă

într-un cenușiu tulbure

aud zgomotul rginit al vieții bolborosind în rigole

curgând ireversibil

din ce în ce mai încet îmi mișc tarsienele și metatarsinele

în timp ce o bufniță sinistră mi se-așează pe umăr

țipătul ei ca o sârmă ghimpată răsucită împrejurul creierului

(uhu, uhu, uhu!)

mă cutremură

ridic ochii spre cerul nopții fără contur

agonizând printre norii unui Infern al lui Dante Aligheri

înjunghiat de fulgere

și te văd

în sfârșit

cum te apropii călare pe un cal alb

și-mi smulgi cuțitul din inimă…

În adâncul gândurilor, cuvântul "tu" se pierde,

Poezia neexistă în umbrele tale nedeștepte.

Silueta ta se șterge într-o lume absentă,

Versuri nepronunțate, în taina inimii tăcute.

În ecoul amintirilor, numele tău dispare,

Cuvintele rămân nespuse, într-o poezie rare.

Poezia ta nu există în paginile vieții mele,

Versuri întrerupte, o melodie fără refren.

Prin zăpezile timpului, "tu" devii fără chip,

Poezia neîncepută, o poveste în derapaj.

Versurile se pierd în absența ta tăcută,

O poezie fără "tu", în tăcerea pustiului suflet.

Prea multe sticle de vin sparte,

Și de oglinzi ce ne reflectă.

Trecutul tot ca într-o carte,

Iubirea noastră prea defectă.

Prea multe răni ce nu mai trec,

Și prea puține-mbrățisări.

Refugiați în vinul sec,

Și în tutunul din țigări.

Sunt mult prea multe gânduri triste,

Și tot mai multe cicatrici.

N-a existat, n-o să existe,

Iubirea noastră fără frici.

Prea multe-ncep iar cu ,,Promit",

Iar spre final sunt doar regrete.

Noi nu iubim și n-am iubit,

Printre minciuni, printre secrete.

Prea multe umbre din trecut,

Ce lasă-n urmă spații goale.

Nu ne avem, nu ne-am avut,

Nu am fost prin visele tale.

Prea mult deranj în casa noastră,

Unde ,,noi" nici n-am existat.

Arunc eu astăzi pe fereastră,

Tot ce-a durut și n-am uitat.

Doar eu văd ce ei nu văd,

Doar eu scriu când ei respiră.

Ei văd doar haos și prăpăd,

Eu văd un om ce mă inspiră.

Să simt ce ei nu pot privi,

Să scriu când ei cred că nu pot.

Să simt ce mult te pot iubi,

Să scriu ce simt și să simt tot.

Te simt, mă simt și mi se pare,

Că nici n-am nevoie de ei.

Cât timp te scriu, lumea dispare,

Și rămâi tu în ochii mei.

Nu simt și nici nu am simțit,

Sau n-am văzut să mă inspire.

Vreun ,,neica nimeni" amețit,

Să mă îmbete cu iubire.

Și doar pe tine te voi scrie,

Căci de la tine eu primesc.

Esență ca să mă simt vie,

Și ca să scriu cât te iubesc.

Nu-i vorba de noroc, de basme sau fragmente,

Să nu mai zic de vrăji sau de blesteme.

Ci de iubiri la șemineu, privirile prezente.

De brațele ce fac să uiți de tot și de probleme.

De ochii pentru care ai așteptat o viață,

Și buzele ce îți hrănesc fluturii din stomac.

Parfumul pielii impregnat în suflet și pe față,

Și pieptul ce vindecă pulsul cardiac.

De cel ce te-nvelește când se face seară,

Și cel ce te iubește și cu 10 cojoace.

Cel ce îți face viața mai ușoară,

De cel pe care-l simți prin piele și-n torace.

De cel de care te-ai îndrăgostit ieșind la o plimbare,

Și cel cu care ți ai băut cafeaua.

Cel ce a reușit să te scoată din stare,

Și ați ajuns să împărțiți până și podeaua.

Iar spre final când liniștea se apropie,

Și nu știi care din voi va trage cortina.

Lași doar stările să îți bântuie retina,

Căci doar iubind poți face din toate utopie.

Tu, pansament ce-mi stă pe piele,

Eu, viciu ce-ți intră la cord.

Vindeci subit rănile mele,

Eu vindec tot ce-i dezacord.

Tu, puls ce-mi stă în circulații,

Eu tot ce ține de artere.

Nu simt nici goluri și nici spații,

Iar tu nu simți pic de durere.

Tu, aer, sentiment și stare,

Eu, amintiri, povești, momente.

Tu îmi ești barcă de salvare,

Eu îți sunt visuri permanente.

Tu îmi ești scut, îmi ești și armă,

Să duc războaie eu cu mine.

Ești viitorul scris în palmă,

Și tot ce-nseamnă ,,bun" și ,,bine".

Eu sunt și îți voi fi mereu,

Impuls ce-ți dă doar stări de bine.

Căci sună prea puțin un ,,eu",

Și prea perfect un ,,eu cu tine".

Du-mă la ziua când ne-am cunoscut,

Du-mă la cine eram ieri.

Ia-mi tot ce doare și-a durut,

Transformă-mi toamnele în veri.

Du-mă la zilele ploioase,

Du-mă la serile în doi.

Când te simțeam până la oase,

Ia-mă și du-mă înapoi.

Du-mă la ,,Bună dimineața".

Du-mă la ,,Nu te las sa pleci".

Când nu era subțire ața,

Și când simțeam că nu-mi mai treci.

Întoarce-mă la ce am fost,

La ce speram că o să fim.

Când nu era scenariul prost,

Nici scurtmetrajul sa nu-l știm.

De te-aș lăsa iar în trecut,

Simt că m-aș pierde și pe mine.

Du-mă la tot ce am avut,

La vin, la filme și la tine.

Du-mă la certuri și la frică,

Să văd din tine ce e rău.

Sa vindec rana, s-o fac mică.

Du-mă la tot ce a fost al tău.

Du-mă la vineri și la joi,

Du-mă la sâmbete, duminici.

Du-mă la ce-am însemnat noi,

Chiar și atunci când eram cinici.

Du-mă la seri, du-mă la zile,

Du-mă la tot ce avea rost.

Azi iar de dor scriu mii de file,

Ca să mă-ntoarcă la ce-am fost.

Să-mi fii muzeu, eu să-ți fiu muză,

Și să-mi faci degetul mai greu.

Să-mi cunoști gustul de pe buză,

Să fiu a ta, iar tu al meu.

Să-ți fiu culoare în pictură,

Să te iubesc cum îmi e felul.

Să-mi fii cuvânt de legătură,

Și să-mi ștergi rujul, nu rimelul.

Să-ți fiu liniște, siguranță,

Tu să-mi fii barcă de salvare.

Să-ți fiu fărâmă de speranță,

Tu să-mi fii zi de sărbătoare.

Doar lasă-mă să-ți fiu mireasă, 

Să fiu a ta, să fii al meu.

Să-ți fiu într-un cuvânt ,,acasă",

Ca să fim ,,noi" și nu doar ,,eu".