Dorință
Să-mi fii muzeu, eu să-ți fiu muză,
Și să-mi faci degetul mai greu.
Să-mi cunoști gustul de pe buză,
Să fiu a ta, iar tu al meu.
Să-ți fiu culoare în pictură,
Să te iubesc cum îmi e felul.
Să-mi fii cuvânt de legătură,
Și să-mi ștergi rujul, nu rimelul.
Să-ți fiu liniște, siguranță,
Tu să-mi fii barcă de salvare.
Să-ți fiu fărâmă de speranță,
Tu să-mi fii zi de sărbătoare.
Doar lasă-mă să-ți fiu mireasă,
Să fiu a ta, să fii al meu.
Să-ți fiu într-un cuvânt ,,acasă",
Ca să fim ,,noi" și nu doar ,,eu".
Category: Love poems
All author's poems: Popa Andreea
Date of posting: 11 мая 2024
Added in favorites: 6
Comments: 4
Views: 1229
Comments
Poems in the same category
De astazi voi fi a ta
De astăzi voi fi a ta!
Da, ai citit bine.
Sufletele noastre se vor unii
iar noi doi vom fi un singur lucru.
Mă emoționez atunci când mă gândesc,
dar viață a fost buna cu noi și ne-a ajutat.
Am trecut prin momente grele,
nimic în viață nu este ușor,
și au existat multe momente când n-am mai putut
Totuși inimile noastre se cunoșteau foarte bine
și comunicau mereu între ele.
Increderea este cel mai important lucru
iar noi doi chiar am discutat de la început.
Eu nu vreau ca lumea sa mă iubească,
vreau să mă iubești doar tu.
Ce dor imi este de tine,
așa de mult doare…
Dar să știi că nimic nu-i etern
și in sfarsit o sa dispara.
Din prima zi de relatie am vrut
iar am reușit să ajungem aici
Să ne unim drumurile noastre.
Pentru totdeauna vom fi împreună...
Pentru totdeauna voi fi a ta!
Fără de rost și gol
Răsare fără rost o altă dimineață
Las gol în patul gol, tot gol să mă primească
Găsesc poate un rost când voi pleca de-acasă
E musai să zâmbesc chiar dacă nu-mi mai pasă
Trec zilele gonind, se-neacă-n nopți tăcute
Doar visele plutind mai vin să mă sărute
Cu buze reci m-ating pe firele cărunte
S-adune albe stoluri în zbor de aripi frânte
Se duce azi ca ieri, tristețea nu mă lasă
Sătul o iau la rost dar plânge la fereastră
Mă-nțeapă fără rost și-apoi îmi râde-n față
Nu știu cum s-o alung, nu cred că mai e șansă
E sufletul plecat, în gol bate-ntr-o poartă
Tot strigă ne-ncetat privit în râs de gloată
Încearcă disperat să-nvingă crudă soartă
Iubind e vinovat, stă fără rost de gardă
Primesc răspunsul gol la întrebări ce-apasă
Să umplu-nlocuiesc un gol cu o fereastră
Scrutând prin ea-i tot gol, doar zarea cea albastră
Deși nu-i nici un nor rămân umblând prin ceață
Se pierde om din om, devine o paiață
Un corp amorf din lut, statuie fără față
Tablou în amintiri, decor lipsit de viață
Trimis în loc străin se vinde într-o piață
Prin vene curge dor lăsând inima stoarsă
S-adune timpul gol scurtând firul de ață
Lipsit de noi mă dor toți pașii către casă
Doar Ea mi-ar umle gol în rostul meu de viață
Lacrima
Lacrima ta o port ca veşmânt,
Şi-o slăvesc, memorând deseori
Paşii tăi minunaţi pe pământ,
Ce se opresc şi pe aici uneori.
Ochii ţi-au rămas pe vecie în ea,
Şi-i privesc neîncetat, vinovat,
Par şi ei, că la fel, m-ar plăcea,
Chiar şi aşa, temător şi întristat.
Lacrima ta e şi acum îngheţată,
Pe obrazu-mi cald şi roşu timid,
Pe ea patinând pentru ultima dată,
Acel ultim sărut, rătăcit şi rigid.
Ochii tăi au pornit înspre ai mei,
Într-un schimb reciproc de cornee,
Şi de atunci lăcrimez Dumnezei,
Cu priviri şi surâs de femeie.
Te iubesc
Eu te iubesc si te voi iubi mereu,
Precum Dumnezeu iubeste, pe credinciosul sau.
Dar cind acela-l izgoneste din inima si suflet...
Pe fata Lui apare-o lacrima si-un cuget
Astfel eu iubindut-te pe tine,
De ce ma lasi mereu, iubito tu pe mine?!
Eu pling si alerg din urma ta,
Iar tu-n raspuns m-alungi la casa mea.
Si-apoi imi zici ca-s cea mai importanta persoana din viata ta,
Si-atunci la ce bun oare,ma tot alungi din ea?
Eu stiu ca ma iubesti si te iubesc si eu ...
Eu pentru totdeauna,iar tu macar mereu.
De astazi voi fi a ta
De astăzi voi fi a ta!
Da, ai citit bine.
Sufletele noastre se vor unii
iar noi doi vom fi un singur lucru.
Mă emoționez atunci când mă gândesc,
dar viață a fost buna cu noi și ne-a ajutat.
Am trecut prin momente grele,
nimic în viață nu este ușor,
și au existat multe momente când n-am mai putut
Totuși inimile noastre se cunoșteau foarte bine
și comunicau mereu între ele.
Increderea este cel mai important lucru
iar noi doi chiar am discutat de la început.
Eu nu vreau ca lumea sa mă iubească,
vreau să mă iubești doar tu.
Ce dor imi este de tine,
așa de mult doare…
Dar să știi că nimic nu-i etern
și in sfarsit o sa dispara.
Din prima zi de relatie am vrut
iar am reușit să ajungem aici
Să ne unim drumurile noastre.
Pentru totdeauna vom fi împreună...
Pentru totdeauna voi fi a ta!
Fără de rost și gol
Răsare fără rost o altă dimineață
Las gol în patul gol, tot gol să mă primească
Găsesc poate un rost când voi pleca de-acasă
E musai să zâmbesc chiar dacă nu-mi mai pasă
Trec zilele gonind, se-neacă-n nopți tăcute
Doar visele plutind mai vin să mă sărute
Cu buze reci m-ating pe firele cărunte
S-adune albe stoluri în zbor de aripi frânte
Se duce azi ca ieri, tristețea nu mă lasă
Sătul o iau la rost dar plânge la fereastră
Mă-nțeapă fără rost și-apoi îmi râde-n față
Nu știu cum s-o alung, nu cred că mai e șansă
E sufletul plecat, în gol bate-ntr-o poartă
Tot strigă ne-ncetat privit în râs de gloată
Încearcă disperat să-nvingă crudă soartă
Iubind e vinovat, stă fără rost de gardă
Primesc răspunsul gol la întrebări ce-apasă
Să umplu-nlocuiesc un gol cu o fereastră
Scrutând prin ea-i tot gol, doar zarea cea albastră
Deși nu-i nici un nor rămân umblând prin ceață
Se pierde om din om, devine o paiață
Un corp amorf din lut, statuie fără față
Tablou în amintiri, decor lipsit de viață
Trimis în loc străin se vinde într-o piață
Prin vene curge dor lăsând inima stoarsă
S-adune timpul gol scurtând firul de ață
Lipsit de noi mă dor toți pașii către casă
Doar Ea mi-ar umle gol în rostul meu de viață
Lacrima
Lacrima ta o port ca veşmânt,
Şi-o slăvesc, memorând deseori
Paşii tăi minunaţi pe pământ,
Ce se opresc şi pe aici uneori.
Ochii ţi-au rămas pe vecie în ea,
Şi-i privesc neîncetat, vinovat,
Par şi ei, că la fel, m-ar plăcea,
Chiar şi aşa, temător şi întristat.
Lacrima ta e şi acum îngheţată,
Pe obrazu-mi cald şi roşu timid,
Pe ea patinând pentru ultima dată,
Acel ultim sărut, rătăcit şi rigid.
Ochii tăi au pornit înspre ai mei,
Într-un schimb reciproc de cornee,
Şi de atunci lăcrimez Dumnezei,
Cu priviri şi surâs de femeie.
Te iubesc
Eu te iubesc si te voi iubi mereu,
Precum Dumnezeu iubeste, pe credinciosul sau.
Dar cind acela-l izgoneste din inima si suflet...
Pe fata Lui apare-o lacrima si-un cuget
Astfel eu iubindut-te pe tine,
De ce ma lasi mereu, iubito tu pe mine?!
Eu pling si alerg din urma ta,
Iar tu-n raspuns m-alungi la casa mea.
Si-apoi imi zici ca-s cea mai importanta persoana din viata ta,
Si-atunci la ce bun oare,ma tot alungi din ea?
Eu stiu ca ma iubesti si te iubesc si eu ...
Eu pentru totdeauna,iar tu macar mereu.
Other poems by the author
Despre dragoste
Nu-i vorba de noroc, de basme sau fragmente,
Să nu mai zic de vrăji sau de blesteme.
Ci de iubiri la șemineu, privirile prezente.
De brațele ce fac să uiți de tot și de probleme.
De ochii pentru care ai așteptat o viață,
Și buzele ce îți hrănesc fluturii din stomac.
Parfumul pielii impregnat în suflet și pe față,
Și pieptul ce vindecă pulsul cardiac.
De cel ce te-nvelește când se face seară,
Și cel ce te iubește și cu 10 cojoace.
Cel ce îți face viața mai ușoară,
De cel pe care-l simți prin piele și-n torace.
De cel de care te-ai îndrăgostit ieșind la o plimbare,
Și cel cu care ți ai băut cafeaua.
Cel ce a reușit să te scoată din stare,
Și ați ajuns să împărțiți până și podeaua.
Iar spre final când liniștea se apropie,
Și nu știi care din voi va trage cortina.
Lași doar stările să îți bântuie retina,
Căci doar iubind poți face din toate utopie.
Rătăcită
Du-mă la ziua când ne-am cunoscut,
Du-mă la cine eram ieri.
Ia-mi tot ce doare și-a durut,
Transformă-mi toamnele în veri.
Du-mă la zilele ploioase,
Du-mă la serile în doi.
Când te simțeam până la oase,
Ia-mă și du-mă înapoi.
Du-mă la ,,Bună dimineața".
Du-mă la ,,Nu te las sa pleci".
Când nu era subțire ața,
Și când simțeam că nu-mi mai treci.
Întoarce-mă la ce am fost,
La ce speram că o să fim.
Când nu era scenariul prost,
Nici scurtmetrajul sa nu-l știm.
De te-aș lăsa iar în trecut,
Simt că m-aș pierde și pe mine.
Du-mă la tot ce am avut,
La vin, la filme și la tine.
Du-mă la certuri și la frică,
Să văd din tine ce e rău.
Sa vindec rana, s-o fac mică.
Du-mă la tot ce a fost al tău.
Du-mă la vineri și la joi,
Du-mă la sâmbete, duminici.
Du-mă la ce-am însemnat noi,
Chiar și atunci când eram cinici.
Du-mă la seri, du-mă la zile,
Du-mă la tot ce avea rost.
Azi iar de dor scriu mii de file,
Ca să mă-ntoarcă la ce-am fost.
Tu
Doar eu văd ce ei nu văd,
Doar eu scriu când ei respiră.
Ei văd doar haos și prăpăd,
Eu văd un om ce mă inspiră.
Să simt ce ei nu pot privi,
Să scriu când ei cred că nu pot.
Să simt ce mult te pot iubi,
Să scriu ce simt și să simt tot.
Te simt, mă simt și mi se pare,
Că nici n-am nevoie de ei.
Cât timp te scriu, lumea dispare,
Și rămâi tu în ochii mei.
Nu simt și nici nu am simțit,
Sau n-am văzut să mă inspire.
Vreun ,,neica nimeni" amețit,
Să mă îmbete cu iubire.
Și doar pe tine te voi scrie,
Căci de la tine eu primesc.
Esență ca să mă simt vie,
Și ca să scriu cât te iubesc.
Din trecut
Prea multe sticle de vin sparte,
Și de oglinzi ce ne reflectă.
Trecutul tot ca într-o carte,
Iubirea noastră prea defectă.
Prea multe răni ce nu mai trec,
Și prea puține-mbrățisări.
Refugiați în vinul sec,
Și în tutunul din țigări.
Sunt mult prea multe gânduri triste,
Și tot mai multe cicatrici.
N-a existat, n-o să existe,
Iubirea noastră fără frici.
Prea multe-ncep iar cu ,,Promit",
Iar spre final sunt doar regrete.
Noi nu iubim și n-am iubit,
Printre minciuni, printre secrete.
Prea multe umbre din trecut,
Ce lasă-n urmă spații goale.
Nu ne avem, nu ne-am avut,
Nu am fost prin visele tale.
Prea mult deranj în casa noastră,
Unde ,,noi" nici n-am existat.
Arunc eu astăzi pe fereastră,
Tot ce-a durut și n-am uitat.
Cioburi
Oglinzi fragile se fac bucățele,
Reflexia-i din ce în ce mai mică.
Nu îmi aud nici gândurile mele,
Aud doar muzica și cum se sparge-o sticlă.
Acum de cioburi plină e podeaua,
Nici muzica nu prea mă mai ajută.
Beau jumătate vinul, jumate' cafeaua,
Și-ncerc să vindec înc-o ,,eu" pierdută.
Nu-i prima oară, nu e deja vu,
Când adun cioburi zis și ,,sentimente".
Și ma tot mint că e normal, dar nu,
Nu e normal să rămâi cu fragmente.
Și toate cioburile, speranțe pierdute,
Pline de sânge că tot calc pe ele.
Și toate rănile ce nu pot fi cusute,
Sunt cicatrici ce sting visele mele.
Inima mea, și ea, o vază de cristal,
Frântă de chinuri și speranțe mute.
Simt că durerile sunt semne de final,
În soarta mea, doar linii absolute.
Dar încă mai adun și cioburi risipite,
Să mă reconstruiesc, să nu mă simt pierdută.
Dar timpul fură clipe infinite,
Și nici încrederea nu prea mă mai ajută.
Eu cu tine
Tu, pansament ce-mi stă pe piele,
Eu, viciu ce-ți intră la cord.
Vindeci subit rănile mele,
Eu vindec tot ce-i dezacord.
Tu, puls ce-mi stă în circulații,
Eu tot ce ține de artere.
Nu simt nici goluri și nici spații,
Iar tu nu simți pic de durere.
Tu, aer, sentiment și stare,
Eu, amintiri, povești, momente.
Tu îmi ești barcă de salvare,
Eu îți sunt visuri permanente.
Tu îmi ești scut, îmi ești și armă,
Să duc războaie eu cu mine.
Ești viitorul scris în palmă,
Și tot ce-nseamnă ,,bun" și ,,bine".
Eu sunt și îți voi fi mereu,
Impuls ce-ți dă doar stări de bine.
Căci sună prea puțin un ,,eu",
Și prea perfect un ,,eu cu tine".
Despre dragoste
Nu-i vorba de noroc, de basme sau fragmente,
Să nu mai zic de vrăji sau de blesteme.
Ci de iubiri la șemineu, privirile prezente.
De brațele ce fac să uiți de tot și de probleme.
De ochii pentru care ai așteptat o viață,
Și buzele ce îți hrănesc fluturii din stomac.
Parfumul pielii impregnat în suflet și pe față,
Și pieptul ce vindecă pulsul cardiac.
De cel ce te-nvelește când se face seară,
Și cel ce te iubește și cu 10 cojoace.
Cel ce îți face viața mai ușoară,
De cel pe care-l simți prin piele și-n torace.
De cel de care te-ai îndrăgostit ieșind la o plimbare,
Și cel cu care ți ai băut cafeaua.
Cel ce a reușit să te scoată din stare,
Și ați ajuns să împărțiți până și podeaua.
Iar spre final când liniștea se apropie,
Și nu știi care din voi va trage cortina.
Lași doar stările să îți bântuie retina,
Căci doar iubind poți face din toate utopie.
Rătăcită
Du-mă la ziua când ne-am cunoscut,
Du-mă la cine eram ieri.
Ia-mi tot ce doare și-a durut,
Transformă-mi toamnele în veri.
Du-mă la zilele ploioase,
Du-mă la serile în doi.
Când te simțeam până la oase,
Ia-mă și du-mă înapoi.
Du-mă la ,,Bună dimineața".
Du-mă la ,,Nu te las sa pleci".
Când nu era subțire ața,
Și când simțeam că nu-mi mai treci.
Întoarce-mă la ce am fost,
La ce speram că o să fim.
Când nu era scenariul prost,
Nici scurtmetrajul sa nu-l știm.
De te-aș lăsa iar în trecut,
Simt că m-aș pierde și pe mine.
Du-mă la tot ce am avut,
La vin, la filme și la tine.
Du-mă la certuri și la frică,
Să văd din tine ce e rău.
Sa vindec rana, s-o fac mică.
Du-mă la tot ce a fost al tău.
Du-mă la vineri și la joi,
Du-mă la sâmbete, duminici.
Du-mă la ce-am însemnat noi,
Chiar și atunci când eram cinici.
Du-mă la seri, du-mă la zile,
Du-mă la tot ce avea rost.
Azi iar de dor scriu mii de file,
Ca să mă-ntoarcă la ce-am fost.
Tu
Doar eu văd ce ei nu văd,
Doar eu scriu când ei respiră.
Ei văd doar haos și prăpăd,
Eu văd un om ce mă inspiră.
Să simt ce ei nu pot privi,
Să scriu când ei cred că nu pot.
Să simt ce mult te pot iubi,
Să scriu ce simt și să simt tot.
Te simt, mă simt și mi se pare,
Că nici n-am nevoie de ei.
Cât timp te scriu, lumea dispare,
Și rămâi tu în ochii mei.
Nu simt și nici nu am simțit,
Sau n-am văzut să mă inspire.
Vreun ,,neica nimeni" amețit,
Să mă îmbete cu iubire.
Și doar pe tine te voi scrie,
Căci de la tine eu primesc.
Esență ca să mă simt vie,
Și ca să scriu cât te iubesc.
Din trecut
Prea multe sticle de vin sparte,
Și de oglinzi ce ne reflectă.
Trecutul tot ca într-o carte,
Iubirea noastră prea defectă.
Prea multe răni ce nu mai trec,
Și prea puține-mbrățisări.
Refugiați în vinul sec,
Și în tutunul din țigări.
Sunt mult prea multe gânduri triste,
Și tot mai multe cicatrici.
N-a existat, n-o să existe,
Iubirea noastră fără frici.
Prea multe-ncep iar cu ,,Promit",
Iar spre final sunt doar regrete.
Noi nu iubim și n-am iubit,
Printre minciuni, printre secrete.
Prea multe umbre din trecut,
Ce lasă-n urmă spații goale.
Nu ne avem, nu ne-am avut,
Nu am fost prin visele tale.
Prea mult deranj în casa noastră,
Unde ,,noi" nici n-am existat.
Arunc eu astăzi pe fereastră,
Tot ce-a durut și n-am uitat.
Cioburi
Oglinzi fragile se fac bucățele,
Reflexia-i din ce în ce mai mică.
Nu îmi aud nici gândurile mele,
Aud doar muzica și cum se sparge-o sticlă.
Acum de cioburi plină e podeaua,
Nici muzica nu prea mă mai ajută.
Beau jumătate vinul, jumate' cafeaua,
Și-ncerc să vindec înc-o ,,eu" pierdută.
Nu-i prima oară, nu e deja vu,
Când adun cioburi zis și ,,sentimente".
Și ma tot mint că e normal, dar nu,
Nu e normal să rămâi cu fragmente.
Și toate cioburile, speranțe pierdute,
Pline de sânge că tot calc pe ele.
Și toate rănile ce nu pot fi cusute,
Sunt cicatrici ce sting visele mele.
Inima mea, și ea, o vază de cristal,
Frântă de chinuri și speranțe mute.
Simt că durerile sunt semne de final,
În soarta mea, doar linii absolute.
Dar încă mai adun și cioburi risipite,
Să mă reconstruiesc, să nu mă simt pierdută.
Dar timpul fură clipe infinite,
Și nici încrederea nu prea mă mai ajută.
Eu cu tine
Tu, pansament ce-mi stă pe piele,
Eu, viciu ce-ți intră la cord.
Vindeci subit rănile mele,
Eu vindec tot ce-i dezacord.
Tu, puls ce-mi stă în circulații,
Eu tot ce ține de artere.
Nu simt nici goluri și nici spații,
Iar tu nu simți pic de durere.
Tu, aer, sentiment și stare,
Eu, amintiri, povești, momente.
Tu îmi ești barcă de salvare,
Eu îți sunt visuri permanente.
Tu îmi ești scut, îmi ești și armă,
Să duc războaie eu cu mine.
Ești viitorul scris în palmă,
Și tot ce-nseamnă ,,bun" și ,,bine".
Eu sunt și îți voi fi mereu,
Impuls ce-ți dă doar stări de bine.
Căci sună prea puțin un ,,eu",
Și prea perfect un ,,eu cu tine".
dyma579