O sa te astept... Aievea unui vis

Odată cu florile de cireș,

A înflorit și inima mea.

Si știu că n-am dat greș,

Când te-am primit cu crini în ea.

Odată cu oaspeții de vară,

Ai zburat și tu spre mine.

Într-o aripă aducându-mi primăvară,

În alta,un univers de fericire.

Odată cu primele ploi calde,

Ai stropit în mine acel izvor însecat.

Transformat într-un ocean de sentimente profunde,

Care în ciuda soarelui,niciodată nu va deveni uscat.

Odată cu prima rază de soare,

M-ai încălzit cu a ta privire.

Viselor mele le-ai dăruit culoare,

Si un univers de fericire.

Odată cu iarba verde și ușoară,

A învezit un colț din al meu suflet.

Si odată cu această primăvară,

Spre fericire am primit un nou bilet.

Și-are să curgă timpul veșted strâns în noi

Golit de roate bate ceasul doar din arcuri

Se zbate-o inimă uitată prin noroi

S-o-ndepărtăm echilibrat călcând cu tancuri

Și-are să curgă timpul fără vre-un motiv

Pe drum de praf a zăbovit o amintire

Bucăți de vise, răsturnate cad pe zi

Se-adună iar în asfințit, s-aștepte noapte

Și-are să curgă timpul florilor de măr

Lăsând în urmă anotipurile-albastre

Se-ntinde lungă o petală albă-n păr

Rămân desculț lipsit de aripa speranței

Și-are să curgă timpul până la nimic

Strivind cu noapte poarta cerului senină

Plângând uitate doruri  strigă să deschid

Din nepăsare-au să rămână încuiate

Și-are să fugă timpul soarelui pe lună

Și-are să ardă o iubire cale lungă

Și-are să curgă timpul inimi-n țărână

Secat de suflet trupul umblă ca o umbră

se scurge ceara lumânării

ca lacrimile tale dăruite serii

ce continuu se preling greoi

pân’ la sosirea dimineții

prin ochi ce sunt ca pure averi

se colorează chipul tău

ca foaia în urma culorii

fost chip palid, dar serafic

cu o frumusețe de tablou

de-aș vernisa al său estetic

subit ai pătruns și încă persiști

ca mirosul scorțișoarei

ce se resimte neîntrerupt

doar înăuntrul camerei

și astfel mă rezerv de tot

cu sufletul plin de nădejde

și măiestria de a spera

să te ivești încă odată

să uiți complet ce-i împrejur

și în final, noi să fim bine

Cum să-i spun eu lui?

Că îl iubesc atât de mult...

Că încă îl port în gând,

Și-n suflet mi-a rămas tăcut.

Mi-e dor de-al său glas blând,

De nopțile cu vis comun,

De ochii ce-mi șopteau cu dor

Că dragostea trăiește-n noi.

Și-aș vrea din nou să-i spun,

Că la noi eu nu renunț,

Că mă întorc spre el strigând,

"Mereu mi-ai fost primul gând."

As vrea sa plec , ramii
Sa nu mai fiu copil
Sa fiu strain , cu zori
Sa ma despart fragil.

Sa las al tau sarut
Ca in aceasta noapte
Asa  cum la-nceput
Plingeam eu, si soapte.

Sa bata inima
Si in al tau sarut
Ades m-oi cufunda
Sa stii ca am crezut.

Îngerul îngenuncheat plangea,
Iubirea nu o mai atingea,
Dupa ea se uita nedumerit,
Dar era de negăsit.

Din ochii verzi ca măslina
Curgeau lacrimile amare,
Se uita, nu gasea straina,
Ce candva era o chemare.

ce vină am că te iubesc?

si cum sẵ uit vreodată!

doi ochii ce inima-mi topesc

de dor înflăcărată

sunt vinovata că te-am privit

si mi-ai rămas în minte?

ori tu ai greșit că mi-ai vorbit

dincolo de cuvinte?

ce vină am că te iubesc?

n-am vrut asa să fie,

a fost sortit să te-ntâlnesc

in iarna mea târzie.

imbratisarea ta mi-a pus in piept

dorinţa ce-a mai mare,

si doar pe tine te aștept

când soarele răsare!

"adio"al tău mă arde-n piept

aprins ca un carbune,

si tot pe tine te aștept

când soarele apune! 

Sub vântul rece și pustiu de-afară 

La orizont, se stinge iarăși un apus,

Cu el și amintirea de odinioară 

A poveștii noastre, rămasă pe papirus.

Și se mai sting cu ea dureri și vise 

Speranțe vii ce se cer moarte, 

Se sting și-mbrățișările promise

Trăirile în doi ce s-au ajuns deșarte.

Mi-s ochii iar de lacrimi orbiți 

Tulburi, uscati de un dor prea divin.

Ar vrea parcă să sclipească fericiți 

La un ultim, în doi, pahar de vin...

Și-un strigăt sec se-aude și mă asurzește 

Se-ntunecă, pe rând, mai tare ochii mei,

E durerea ce de-un an cu mine se mândrește 

Că mă înclin peste pământ, sub greutatea ei...

Și-mi amintesc căldura îmbrățișării tale

Și nici aroma vinului dulce... n-o pot uita! 

Și parcă prind putere cât pentru o viață 

S-aștept să vină din neant și ultima...

Dar azi nu vreau, decât de liniște să fiu curtată 

Să fiu doar eu cu sinea mea, în două,

Să uit de tot si eu, cum e să fii uitată,

Să fie soare și pe cerul meu să plouă.

Și plouă... și plouă... și plouă 

De mi se rupe poezia în două,

Dorul de noi în gând se afundă 

Cerneala curge și foaia inundă.

Și plouă... plouă mărunt și des,

Din picături vise plăpânde îmi țes

Le strâng pe toate în același pahar, 

Plin cândva cu al strugurilor nectar.

Și plouă... și plouă cu vânt

Și gândurile își iau avânt

În inimă imi bat ecouri mute

De dorul, ce nu vrea să te uite...

Ai fost cel mai greu ADIO spus vreodată 

De fapt singurul... Și-am fost forțată 

De-aceea m-am întors mereu din drum

Mereu câte ceva simțind că ar mai scoate fum...

Un ADIO ...ce nu l-am simțit... niciodată!

Căci pleoapele imi poartă promisiunea ta

Și pe obraji ți-am uitat un apus de soare

Îmbrățișați, cu un vin bun din crama ta...

Un ADIO ce sufletul nu-l recunoaște 

Căci am uitat pe tâmpla ta un colț de vis

Și uneori speranța parcă imi renaște 

Că ai păstrat și pentru mine...vinul promis.

Prezentul azi, mi-e o luptă pentru supraviețuire 

Când trecutul vrea doar să mă bântuie 

Totul pare o lume gri....trecătoare

Dar țin fruntea sus... vreau să vindec tot ce mai doare!

Să fiu din nou cum eram, o pată de culoare, de viață 

Să-mi dau și mie, nu doar celor din jur, zâmbete pe față 

În toată lumea de azi, ce se vrea tot mai tristă 

Vreau să fiu cea care speră, că iertarea și iubirea există!

Să uit de lacrimile amare strânse în batistă 

Așteptând zadarnic de la tine un "iartă-mă!"...un semn,

C-o să-ntelegi într-o zi că te respiră un suflet

Ce cu tăcerea, l-ai făcut de respect, să fie nedemn.

Să șterg vreo urmă de regret și orice tristă amintire, de la tine,

Să pot privi din nou cu soare, în viitor

Să înec în zâmbete durerea despărțirii 

În lumea asta tristă, gri..să trăiesc din nou, o viață în culori!

Și de va fi trecutul să-ncerce să m-apese

Cu-al despărțirii noastre peisaj decolorat

Am să-i interzic sufletului să îi mai pese

Nimic nu are să se schimbe și tot ce a putut, deja... a dat!

RĂGAZUL REGĂSIRII

De ceva timp, de zile bune incerc sa lupt cu mine

Să mă adun din bucăți de dor și vis

Sa-mi strâng puterea din lacrimi și suspine

Și pașii rătăciți sa-i plimb pe-un drum deschis.

Încerc sa-nvăț să las în urmă ce-a durut 

Să-mi fiu alinare și sprijin în orice zi

Să regăsesc în mine curajul ce l-am pierdut

Și să mă inalț tot mai sus, până durerea va muri.

Încerc sa uit cum plângeam și asteptam sa revii

Cum nopți întregi la rând am prefăcut în zi

Cum nu știam de mine, de unde să pornesc

...uram pana și răsăritul pe care atât de mult îl iubesc!

Sa uit cum incercam pentru orice sa caut justificare 

Numai să nu cred ca pur și simplu ai plecat

....atât de mult eram pierdută în zare 

Încât paharul gol imi ajunsese prieten devotat.

Încerc sa uit timpul când nu stiam de mine

Când tot ce imi doream era sa te aud

Dar ție îți era indiferent ... stiu bine!

Tot ce conta era să pot degrabă să te uit...

Încerc din frigul ce-l port sa renasc cu foc

Din tăcerea ce mă-nconjoară sa-mi croiesc un nou drum

Să adun cât mai pot toate bucățile sparte, de jos.

Să le lipesc, sa merg mai departe, lăsând povestea in fum.