Undeva, în mine...

Hai să te întreb ceva…
Vezi cum lumina străluce’?
În ochii mei,când te privesc,
Și zâmbetul mi-e așa de dulce…

E vina ta,dar nu te teme
Căci nu îți va crea probleme
Să faci oameni să-ți zâmbească
Și cu foc,să te iubească.

Îți voi spune și-un secret;
Mereu tu să fii corect,
Să privești în jurul tău,
Oamenii ce-ți doresc rău.

Testează omul zi de zi,
În diferite-mprejurări,
Iar pentru orice pas-napoi,
Tu să știi să oferi urmări.

Să oferi răspunsul tău,
Nici decum a doua șansă,
Să oferi o detașare,
Fiindcă creierul nu iartă.

Asfel pe al vieții tale drum
Doar de oameni buni să te-nconjori
Care să nu-ți facă nicicând al tău suflet scrum
Și să-nfloriți cu toții asemeni unor flori.

Cu timpul înțelegem,că oamenii ne înconjoară ,
Dar nu toți ne sunt de ajutor,când vreo problemă ne doboară
Ființe suntem toți și toate,însă oameni prea puțini
De aceea când ți-e greu ”oamenii tăi”devin străini .

Creație proprie 📃🖋️

Buza ta cârlig

Mă trage în groapa de stâncă.

Și stau ca un țăruș înfipt,

Pe viscol, până la amurg.

Gudurat în groapa mea,

Zarva zeului din zori,

Scap slab și vătămat.

De-ai ști ce greu mi-e uneori 

Seara când uit s-aștern uitarea

Și gândurile-mi fac din noapte, zi

Și nu-mi auzi nicicum chemarea.

Mi-atat de dor de ochii tăi căprui 

Atât de dor de glasul tău cu haz

De al tău vin cu gust amețitor

Atât de dor, că timpului îi cer răgaz...

Și îți gust vinul dulce în gând 

Cu dor flămând... cu sufletul tremurând 

Și cer clipei să stea nemiscată

Să mă mai bucur de ce a fost odată.

Simt că zilele trec fără vreun rost

Când nu te simt aproape mă simt anost,

Zilele parcă se scurg cu greu din calendar 

Așteptând ziua în care am să te revăd iar.

Când sute de probleme apar de nicăieri 

Tu îmi ești leacul ce mă scapă de ele,

Tu îmi ești antidot când totul merge prost

Doar o îmbrățișare-mi ajunge și totul are din nou rost.

Când sufletu-mi pierdut, fără de tine mai mereu 

Un zâmbet parcă apasă 

Știind că "acolo" ai să vii din nou...

Singur pe lume mă simt fără tine, dragoste

Zilele parcă-mi sunt numărate 

Aștept așa de mult clipa revederii;

Să mă vindec din nou de toate în "brațele tăcerii".

Soare aș vrea să fiu eu pentru tine,

Și tu întotdeauna Luna să-mi fii,

Aș lumina făptura ta cât știu de bine,

Și te-aș ruga de vrei, mireasă să-mi devii

Din depărtare, căldură ți-aș trimite,

Să-ți încălzească inima și trupul,

Și un mesaj de sus, aș da către ursite,

Noroc să-ți pună-n cale, mai mult decât nisipul

Aș încerca să fiu al tău bun protector,

Și permanent să te veghez de după nori,

Dar din păcate/fericire sunt omul muritor,

Și îți trimit cu multă dragoste..doar flori

Așa că vom rămâne simpli pământeni,

Și nicidecum să devenim astre cerești,

Vom încerca să fim noi buni samariteni,

Și viața s-o trăim frumos ca în povești!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Ma asez și stau aici 

Si in gând ești tot aici

Langa mine, pe o banca

Ce era cândva a noastră.

Of, cânta din ora-n ora

La fiecare cincizeci și noua 

Canta cu amintiri , miros de scrum

Si lecții de chitare din anii buni.

Te-am scris în nopți de poezii

Să nu te mai port în mine

Te-am scris în versuri sidefii

Să-ți spun de dorul meu de tine

Cuvinte împletind eu mi-am țesut armură 

Să nu mi-ajungă-n suflet a ta ură 

Dar azi am obosit... las scutul jos

Sperând să vii, să mă rănesti frumos.

Să-ți amintești cum mi-ai spus..."pleacă!"

Știind că nicicând n-o să-mi treacă,

Căci te-aș iubi din nou din întâmplare 

Și azi și-n viata următoare...

Un singur lucru n-am să-ți iert

Ca m-ai silit sa te scot din viata mea 

Și-atât de imatur te-ai purtat

Când sufletul din mine doar a tine răsuna.

M-ai silit să te scot din viața mea

Când te doream cel mai mult

Și nu te-ai oprit din a-mi face rău 

Când doar o ultimă îmbratișare ți-am cerut.

Ai uitat ca sunt femeie și mă doare 

Si cu tăcerea cruntă m-ai judecat mereu

M-am umilit cerându-mi mai mereu iertare

Deși vina nu am purtat-o numai eu.

N-ar trebui să mă mai gândesc stiu bine

Dar mi-ai rămas cicatrice ce o ating și doare

Nu înțeleg de ce încă ceva mă ține 

Probabil, dezamăgirea... e prea mare!

C-am adorat momentele cu noi

Si azi doar ma obișnuiesc cu cele in lipsa noastră 

Oricâte speranțe am lăsat sa înflorească,

S-au izbit de-al tău suflet de gheață. 

M-ai silit să te privesc plecând 

Ca și cum nu am fost nicicând 

Când dorul ardea în mine ca jarul

Și nu-mi doream decât la un vin...finalul.

Te caut de când mă trezesc

Te caut in timp ce mă îmbrac

De parc-ar fi să te-ntâlnesc

Chiar de știu că nu se va-ntâmpla..

Te caut în fiecare melodie ce o ascult

Pare să îmi vorbească despre tine

O fredonez și uneori o cânt

Poate-o auzi și ai vreun gând spre mine...

Te caut în aerul ce îi respir

Mi-adie ca o mângâiere de la tine

Te caut din noapte până-n zori

Dar ești mult prea departe pentru...mine

Te caut. ...și totuși vreau să mi te uit

Pe tine cel ce zâmbetul mi-ai stins

Fără să ai vreo remușcare

Că te purtam n suflet c-un dor aprins.

Te-aș căuta.. poate ne-om regăsi..

Cumva să ne schimbăm trecutul.

În doi la un pahar de vin

..Ore să ne pară minutul.

Și...într-o zi nu ți-am mai scris

Mai exact...dintr-o zi de luni

Îmi port în taină durerea despărțirii 

Nu vreau să ți-o mai strig nicicând...

Îmi râde sufletul să te știu fericit 

Niciodată altceva, stii bine, nu ți-am dorit!

Chiar dacă m-ai lipsit de tot ce-mi doream mai mult...

Un vin...O îmbrățișare caldă de sfârșit... 

Poate să te-ntâlnesc, s-a întâmplat c-un rost

N-aș ști acum să-l definesc! 

Îmi simt sufletul nătâng... atât de prost

De nici nu știu ce sentimente mai trăiesc.

Vreau doar să treacă timpul 

Uitarea să te șteargă din a sufletului hartă

Pe rafturi s-ajung să îți găsesc vinul

Să-mi adie parfumul fin de..."a fost odată"

Și... într-o zi m-am hotărât să nu-ți mai scriu

Următoarele zile soarta mi te-a scos în cale

Privirile tale mi-au cusut sufletul pe viu!

Cum poate viața să te pună la-ncercare...

Aveam viață frumoasă înainte de a te întâlni 

Tu mi-ai făcut-o și mai și...

Cine-ar fi zis că n-o sa simți si tu o urmă de regret

Că pleci ca și când nu-mi pasă că te pierd...

Trec zilele și orele, minut cu minut,

secundă cu secundă,

Femeia cu părul blond a rămas

îndrăgostită de-a bijutierului umbră

Îndrăgostită de un bijutier divin.. Al ei

mare nenoroc..

L-ar fi iubit atât de mult...până la lună

si-napoi.

Dar ea pentru el..n-a fost decât o uşă

deschisă fără rost,

Doi ochi căprui ce-n inimắ strắină..n-au

putut să găsească loc...

Și-au trecut negreșit anii...el un bijutier

divin ce mereu,

Hoinăreşte grăbit prin zilele din

anotimpuri

Sperând a nu se intâlni vreodată

instantaneu,

Cu cea ce l-a îmbrățișat si vinul i l-a

adorat în alte timpuri.

Ea...îndrăgostită a rămas de-a bijutierului

umbră

Încă se luptă cu dorul din suflet...cu

neputința lugubră

Poartă cu demnnitate la gât al durerii

veninos colier

Amintire prețioasă a celui mai iscusit, al

vinului... bijutier..

Un vin

De-un roșu sangvin,

O-mbrățisare 

Rămasă-n uitare,

Un dor

Rămas arzător,

Un gând 

Rămas în vânt,

O speranță 

Fără nuanță, 

O dorință 

Fără putință,

O inimă 

În lacrimă,

Un suflet

Rămas poet,

Un tainic vis

Rămas promis...

Promisiuni

Neîmplinite minuni

O poveste

Din spații celeste,

Rămasă în poezii

Scrise cu fantezii.