Uneori

De la extaz la agonie

M-ai omorât puţin câte putin

Mi-esti doar o muza-n poezie

Când mi-este dor de al tău vin.

Eu inca ma gandesc la tine

Tu ești cum ești

Dar eu te vad cum vreau

Si plang mult a noastră despărțire

De dor, din lacrimi te mai beau..

Deși un timp m-ai indragit

Și ti-a placut sa îmi vorbești

Dar viata doar ti-a dăruit

Simțiri cu care doar sa ma ranesti.

Caut un semn divin dar nu găsesc nicicum

Căci timpul nostru I-ai apus demult

Tăcerea-ti e prezentul meu

lar viitorul nu va fi nicicând..

Mă porți in suflet, știu eu bine!

Chiar de un an mă minți..

Și îmi arăți că nu-ți pasă de mine,

Dar te-am îmbrățișat, și știu ce sim ți..

Mă ai în inimă știu bine!,

Dar orgoliul nu te lasă să imi spui,

Însă ochii tăi de la ultima întâlnire,

Le-au șoptit ochilor mei căpru...

Îți povestesc" mereu atâtea lucruri,

Deși suntem tăcuți..ne ignorăm,

Păcat că-ți scriu, in inimă cu fluturi,

Și tu nu vezi, și..ne îndepărtăm...

Mã porţi in suflet și simt bine!

De-a mea iubire teamă-ti este,

Pặcat că n-avem dreptuÏ s-o trăim,

Și nu rămânem nici măcar poveste.

Ai fost ca valurile mării, noaptea...

O umbră caldă-n pieptul meu ascuns,

Săpând adânc în stânca serii mele,

Fără să-mi lași vinul... un ultim sărut.

Veneai tăcut, în haine de spumă,

Bărbat din umbre și din mister,

Lăsai pe buze gust de sare,

Apoi piereai sub linii de cer.

În pahar n-a rămas acel vin promis,

Doar o licoare amară de dor și trecut,

Și nici o ultimă strânsă îmbrățișare,

Doar speranțe ce-n ploi de lacrimi au zăcut..

Un postgust de sec și de amăgire,

Se-așază pe buze ca praful de stele,

E gustul de vin și de stranie mare,

Ce curge acum prin venele mele.

E aspru și dens acest postgust al serii,

Așa cum e vinul băut în tăcere,

O dâră de vechi, de târziu, de odinioară 

Ce-mbină otrava cu-a sa mângâiere.

Mă arde și-acum acel pierdut vis,

Parfumul tău demidulce, amestec de val,

Căci cupa e goală, și vraja s-a stins,

Iar spuma s-a spart definitiv de mal.

Te-ai dus cum pleacă marea în zori,

Lăsând în urmă un țărm pustiu,

Dar nu mai plâng, am intors paharul

Și am înțeles că e prea târziu....

Şi-n astă seara ~am fost împreună~

Și mi-am permis să te îmbrățişez,

Sufletul meu atâtea vrând sắ-ți spună

În versuri m-a îndemnat să te pictez.

Te-am privit, dar privirea-ți era de gheață

Apoi te-am strâns cu durere si dor la piept,

Ştiind că te voi pierde înspre dimineață

Că-i doar un vis am învătat să accept.

Deși mi-e crunt să te mai pierd o dată

Când zorii zilei îmi răzbat prin geam

Că mi-e doar un vis și poate niciodată

Atât de-aproape n-aș ști să te mai am.

Căci te-ai pierdut în seri de noiembrie

De-atunci ploile, urmele ți-au spălat.

E-un an trecut...un alt noiembrie

Aceeași poveste cu finalul ratat.

Poveste fără final, ca și când nu a inceput

Unde sfårșitul predomină stupid trecutul,

lar rolul principal, pe scena tristă, mut

Și l-a-nsușit tăcerea, ce-ncheie dramatic actul.

Am văzut că ai ales

Să ignori mesajul de la mine

Fără de vreun interes

Eu mă mai gândesc la tine

N-am cum trece fără rost

Totul într-o amintire

Pentru că așa mi-a fost

Să îmi fii mare iubire.

Te-am iubit după cum știi

Cu tot sufletul deodată 

Și te-am prins în poezii

Doar să ne mai fim o dată. 

În parfum de roșu vin

Sub a lunii pline rază 

Doar o clipă să mai fim

Îmbrățișați ca niciodată.

Spune-mi orice, te rog, nu lăsa golul să

crească,

Tăcerea ta rece sufletul mi-l doboară,

Îmi strânge inima, o stoarce, o frânge

Și ochii nici nu mai știu să plângă...

Spune-mi orice, nu mai fi piatră, nu mai fi vânt,

Nu-mi da uitarea ca un ultim cuvânt.

Știu c-al tau gând îți mai fuge la mine

Dar repede il alungi și mă lași fără

tine...

Spune-mi orice, nu pot să mai îndur atâta tăcere 

Fiecare clipă a nopții e dor și durere

Nu mai fi rece...nu-mi rămâne străin în viața asta

Spune orice...orice-ar putea, dintre noi, să topească gheața.

Spune-mi orice... nu mă lăsa să-ndur acest chin

Umple-mi din nou paharul de vin

Vino sa fim din nou clipe de poveste

Îmbrățișați la un vin, viața să ne deguste.

Chipuri triste,chipuri grave,

Cuibăresc pe străzi pustii

Fără uși și fără geamuri

Un culcuș pentru o zi.

Că nomazi am fost odată

Asta ține de trecut...

Azi nomadă-i țara toară!

Ne întoarcem în trecut?

Pata de pieptul tău,

Azi la Liturghie,

Erao o lacrimă caldă

Proaspăt rostogolită

Printre rugăciuni.

Am furat-o în grabă

Înainte să dispară pentru totdeauna 

In țesătura hainei.

Mi-am dorit s-o salvez.

Am pus-o pe obrazul meu.

Era rece acum

Dar pulsa de durere

M-am rugat pentru curaj și putere.

Am să îti dau luna, dar să nu mai cauti stele
Am să îti dau mâna mea, să nu mai atingi altele
Am să îti dau toate culorile
Dar sa nu le dai pe simple nuante
Am sa iti dau chiar si soarele
Să nu îl stingi vreodată..
Am să îti dau si sufletul
Ca de fiecare dată..

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pourquoi j'existerais.

Pour traîner dans un monde sans toi,

sans espoir et sans regret.

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pour qui j'existerais.

Des passantes endormies dans mes bras

que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,

je ne serais qu'un point de plus

dans ce monde qui vient et qui va,

je me sentirais perdu.

J'aurais besoin de toi.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi comment j'existerais.

Je pourrais faire semblant d'être moi,

mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,

je crois que je l'aurais trouvé,

le secret de la vie, le pourquoi

simplement pour te créer,

et pour te regarder.

Et si tu n'existais pas

Dis-moi pourquoi j'existerais

Pour traîner dans un monde sans toi

Sans espoir et sans regret

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

E Se Tu Non Esistessi

E se tu non esistessi

Dimmi perché dovrei esistere io

Per vivere in un mondo senza di te

Senza speranza e senza rimpianti

E se tu non esistessi

Cercherei d’inventare l’amore

Come un pittore che vede nascere sotto le sue dita

I colori del giorno

Che non tornano indietro

E se tu non esistessi

Dimmi perché dovrei esistere io

Dei passanti addormentati nelle mie braccia

Che non amerò mai

E se tu non esistessi

Non sarei che un altro punto

In un mondo che viene e che va

Mi sentirei perso

Avrei bisogno di te

E se tu non esistessi

Dimmi come esisterei io

Potrei fingere di essere me

Ma non sarebbe vero

E se tu non esistessi

Credo che l'avrei trovato

Il segreto della vita, il perché

Solo per crederti

E guardarti

E se tu non esistessi

Dimmi perché dovrei esistere io

Per vivere in un mondo senza di te

Senza speranza e senza rimpianti

E se tu non esistessi

Cercherei d’inventare l’amore

Come un pittore che vede nascere sotto le sue dita

I colori del giorno

Che non tornano indietro.

Amurgul nu grăbeste trecerea. El acceptă. Lasă lumina să se retragă fără împotrivire si ne învață că sfârsitul nu este o'ruptură, ci o forma de continuitate. Nu se pierde nimic, ci se reasază. Culorile nu iî dispar, se adună într-o ordine pe care ochiul nu o mai cere, dar mintea o recunoaste.

Există un timp al plecării care nu cere regret ci luciditate. Acel moment în care înțelegi că a lăsa nu înseamnă a renunta, ci a face loc. Cine poate privi apusul fără dorinta de a-l opri va întâmpina noaptea fără teamă stiind că întunericul nu neagă lumina, ci îi oferă repausul necesar pentru a putea fi din nou.

Te rog să te uiți în urmă,

Să-mi vezi ale mele lacrimi lucii ,

Ai mei ochi purpurii,

Să simți cum se dărâmă,

A mea inimă, fărâmă.

Și dacă nu găsesc leac împotriva ta ?

Ce-ar trebui să fac , ce s-ar întâmpla?

Privesc cum pleci , dar unde ?

De ce mai lăsa ?

Răspunde-mi..

Dacă te întorci,

Ți-aș pune o întrebare.

Vei avea răspuns tu oare ?

De ce-ai plecat ?

Ai crezut că nu te merit , ai crezut

că te-am trădat?