Nu îți dau voie ca să pleci
Nu îți dau voie ca să pleci,
Atâta timp cât brațul te mai știe,
Cât umbra ta pe drumuri reci,
Al greierului cânt învie.
Te strig aiurea printre ploi,
Dar nu m-asculți, și stai sfioasă,
Iar cerul frânt sub pașii-ți moi,
Își fulgeră lumina păcătoasă.
Arunci ocheade înspre stele,
Să fiu gelos, să plec acasă,
Sclipirea lor ți-o faci mărgele,
Și-mi pari aievea de frumoasă.
Dar n-am nici cal ca să te fur,
Și nici palat cu împărăție,
Am doar un vis măreț și pur,
Ca tu să-mi fii pe veci soție.
Averi nu am îndeajuns,
De fapt sunt lefter în chimire,
Eu, însă țin în piept ascuns,
Un munte de iubire…
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Epilog
Poem: Meșterul Man-UE
Cartile vechi si care nu mai pot fi citite pot deveni fluturi, inimi sau portrete cu indragostiti
Poem: Indiferența
Poem: Orgia de la 7.
MII DE CĂRȚI PENTRU CEI MICI. La Chişinău s-a deschis un târg de carte pentru copii
Poem: Pește preistoric în olandeză
Poem: Retragerea
Care e prima bibliotecă agricolă digitală din Moldova