8  

Onorată instanță

Onorată instanță, astăzi fac denunţ,

S-a răpit un zâmbet, s-a frant o iluzie,

Condamnată pe viață mă simt, vă anunț,

Fără vreun drept de apel la fericire.

 

S-au ucis visuri în tăcerile negre,

Ploile lipsite de-al zâmbetului curcubeu,

Dorințe aruncate în hăuri tenebre

Doar să nu mai doară, să uit că sunt eu.

 

Mi-am ascuns inima-n temnița tăcerii,

Cu sfori de lacrimi am legat-o la gură,

Privată de alinarea mângâierii

Fără milă i-am spus, "taci și-ndură!".

 

Am delapidat in final dorurile toate

Și le-am ascuns în muguri de flori.

Am înecat în mare speranțe deșarte,

Amintiri am ars în lumina din zori.

 

Am lovit sufletul fără milă de stânci

lar și iar, până i-am înfrânt voința,

Cu sârmă ghimpată-am pansat rănile adânci 

Fără s-ascult al lor plâns și căința.

 

Am părăsit sperante, crud și nefiresc,

Le-am înșelat prea mult timp că sunt bine,

Sunt pregătită sentința să-mi primesc,

Și o accept, căci m-am mințit pe mine...

 

Onorată instanță astăzi fac denunţ 

Uitat-am fost ca o scrisoare din timpul trecut 

Nu e o gluma, nu e sarcasm...e-o poveste reală 

Despre o inimă care-a simțit prea mult...


Category: Parting poems

All author's poems: un-pahar-de-poezie poezii.online Onorată instanță

#unpahardepoezie #onewinewoman

Date of posting: 7 April 2025

Added in favorites: 27

Comments: 15

Timp de citire: ~3 min.

Views: 2947

Log in and comment!

Comments 15

O autopsie splendidă a propriei vulnerabilități. Ai transformat durerea brută în rechizitoriu și sârma ghimpată în pansament liric, lucru care cere curaj artistic. Ai transformat trauma în filosofie pură. Ai o sensibilitate rară și o forță extraordinară de a exprima abisul. M-a mișcat profund această poezie. Ai scris-o minunat de dureros. Jos pălăria în fața peniței tale întunecate de atunci!
O poezie care te captează instantaneu. Felicitări pt aceste versuri!
maya31

maya31

O poezie remarcabila! 👏👏👏
Maddy94

Maddy94

Mi-a plăcut maxim sa citesc aceste versuri
Victoria

Victoria

un poem fantastic! felicitari!
Deea

Deea

Superrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrb poem!

Other poems by the author

Ochii mei, Ochii tăi...

În ochii mei odată fericirea licărea

Azi e un gol adânc ce nu-l pot măsura

Promisiuni uitate... un ultim vis tăcut 

Și gânduri de ceară ce timpul le-a pierdut.

 

Din versuri mi-am croit un drum spre infinit

Dar tu l-ai risipit tăcut și împietrit 

Pe buze mi-a rămas doar gust de amăgire 

Un dulce otrăvit... furat din amintire.

 

Cuvintele imi mor strivite sub tăcere 

Ce am visat odată a devenit durere 

Speranța s-a pierdut în al așteptării foc

Și doar simt cum mă sting fără pic de noroc...

 

Din ochii tăi cândva, beam nemărginirea

Mi-erai zâmbetul, dorul... fericirea

Azi te mai știu din poezii de dor

Din file albe... unde cuvintele-mi mor.

 

Cândva cu vinul tău ochii imi prindeau glas

Când paharul de mână se lega într-un ceas

Mi l-am dorit enorm să-mi bucure in viață zarea

...de mi se face dor, să-l lași, să-mi fie alinarea...

 

 

 

 

More ...

CELUI CARE

Un ultim poem în noapte mai am de scris

Căci în iubire și poezie totul e permis 

Deci nu voi cere voie să scriu ce am de zis

Cu același gând.. la el, la vinul... promis.

 

Poate mi-e dor de mecanismele de apărare 

Ce azi, s-au transformat în adevăr și poezie. 

... Paharele din jur nu au astâmpărare

Visez frânturi de amintiri, de ce-ar fi fost să fie.

 

Și vreau să strig la el și vreau să înțeleagă

Că nici măcar n-a încercat, să mă vadă întreagă!

... Mereu prea mult sau poate prea puțin,

Mi-a lăsat dorul să-l înec cu apă, când îmi doream doar... vin.

 

Și poate, în durerea mea, am mai greșit și eu, 

Dar în fața iubirii, amintirii, devine pradă orice zeu.

Și-am învățat ceva până la vârsta mea

Când nu mai e nimic de zis, mereu mai e ceva...

 

Așa că... celui ce m-a avut cum a știut,

Dar n-a știut să stea și asta a durut!

Celui ce m-a blamat când nu m-a ascultat și nu m-a întrebat,

Apoi cu impulsivă lașitate, cu tăcerea s-a răzbunat,

 

Celui care m-a dezarmat când acuzații mi-a adus

Și cu naiva-i nonșalanță.. sufletul mi-a ucis.

Celui ce-a fost și n-a vrut a mai fi, 

O ultimă îmbrățisare... Un pahar de vin... ,

 

Celui ce-n vers l-am căutat,  pierdută in tăcere 

Când nici dorul nu mai știa să doară corect,

Celui ce-a ars tot ce-am fost, semănând durere 

Și-a lăsat in amintire o poveste încheiată sec.

 

Celui care cu glas sincer mi-a spus "baby, le ai!"

Și-apoi mi-a zis că sunt nebună, în versuri când l-am așezat 

Celui ce și-a mascat a sa neputință 

Lăsând uitarea să-mi fie ultima sentință.

 

Azi, celui care..., îi mulțumesc...

Am învățat să sper, să simt, să plâng dar și să cresc. 

E și asta o experiență și în final câștigul e total

Când absolut nimic, în viață, nu se simte banal.

 

More ...

Beznă de tine

Sentimente îngenuncheate

Nopți blestemate

O inimă zdrobită 

O ultimă lacrimă căzută...

 

Căci târziu este totul

Târziu e și acum 

Si-n vastul întuneric

Mi-e greu sa te intorc din drum...

 

Și visele mi-s aer

O oază de aer curat 

Sau poate un gând 

Ce nu se vrea uitat.

 

Vin gânduri peste gânduri 

Mă pierd in a lor mulțime 

Dar în final tot singură 

...în beznă de tine...

More ...

Un ultim poem în noapte

Un ultim poem scris în noapte

Să-l vezi când eu nu voi mai fi

Vei înțelege atunci... poate,

Că te-am sperat în fiecare zi.

 

Renunț încă o dată la mine

Deși-mi place să scriu de dor.

Să scriu adânc de dor de tine,

M-a făcut de realitate să nu mor.

 

Că ieri ți-am stat în brațe...

Azi suntem versuri pe hârtie 

Și chiar de te-ai înstrăinat,

Te simt, in orice poezie... 

 

O vreme o să aleg tăcerea 

Visele... de tot mi-au apus.

Vreau doar să-mi uit durerea

De dorul ce mi-l port ascuns.

 

More ...

Sub cerul amintirilor

Mă ofilesc din când în când 

Sub cerul plin de amintiri

Aud un glas ce nu mai pot să-l uit

Și lacrimi dau să cadă din priviri...

 

Mă reînvăț fără tine... respir altfel

Scriu fără să-ti trimit, nu te mai chem

Doar Cerul știe cât de greu îmi e

C-ai să te-ntorci... să nu mai sper...

 

Mi-e dor cu toată ființa mea

Și tu nu vezi lumina ce arde în mine

Căci iubirea-mi ți-e ca o mică stea

A cărei strălucire nu ajunge la tine...

 

More ...

O lungă noapte-n viață

Îți mai aduci aminte cum turnai în cristale

Un soare de rubin, din vechi podgorii stors?

Tu m-ai inițiat în magica licoare,

Dar timpul s-a scurs iute și n-a fost loc de-ntors...

 

Mi-ai dezvelit misterul licorilor curate,

M-ai învățat cum gustul se simte-n mângâieri,

Dar vorbele de-atunci au fost deșarte toate,

Iar mândra promisiune s-a stins, ca stelele când pier...

 

Mi-ai pus în suflet soarele și l-ai luat înapoi,

Paharul este gol acum și marea de tăcere

Se-ntoarce ca un val pustiu și rece peste noi...

Mi-ai luat din cupe vinul și ultima plăcere!

.......................................................

Rămân doar eu cu umbra și-un dor de neatins,

Sub un apus de soare ce mult prea trist s-a stins.

.........................................................

Pe masă stă doar sticla, un monument de gheață,

Iar taina ce-am aflat-o pierdută-i printre vii,

Mi-ai dat o scurtă rază și-o lungă noapte-n viață,

Lăsându-mă în umbră, sperând că vei veni.

 

Azi nu mai sunt reproșuri și nicio rugăminte,

Lăsăm tăcerea albă să cearnă peste noi,

Un dor discret și nobil rămâne înainte,

Fără priviri în lături, fără pași înapoi.

 

Secundele se pierd în fire de nisip,

Iar cupa de cristal e doar un ciob de gheață,

Păstrând în transparență chipul tău rătăcit ,

O scurtă rază-n noapte, o lungă noapte-n viață.

 

Dar taina n-a pierit, ea stă închisă-n sticlă,

Ca un ecou curat din vremuri de demult,

Chiar dacă azi lumina e palidă și mică,

În marea de tăcere eu încă te ascult.

............................................................

Ai in pahar sublimul... în seri cu lună plină,

Dar gustul lui de astăzi iti e un simplu chin,

Căci ai rămas cu taina, dar fără de lumină,

Un meșter singuratic ce bea un rece vin.

More ...

Poems in the same category

Days to entwine

In my view of my true self,
I put my love on the shelf.
Even though I beg,
For our love another leg.
White moon from afar,
I wish we had a calendar,
On our both days to entwine,
A common noon to define.
As a river, crystalline
As your word, medicine
I want to see a good day,
In which distance won't delay.

 

From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

More ...

Gravitație

Te-am iubit cu legi greșite,
Ca un pământ fără hotar,
Crezând că tot ce cade-n mine
Va rămâne stelar.

 

Dar tu erai din altă orbită,
Mai rece, mai ușor de dus,
Iar dragostea mea infinită
Te-a tras prea mult… și te-a apus.

 

Acum mă-nvârt în jurul unei
Absențe care doare blând,
Și-n fiecare noapte-apune
Ce n-a putut fi pe pământ.

 

Nu te mai caut prin galaxii,
Nici nu mai cer eternități,
Mi-ajunge că prin veacuri vii
Ca o lumină fără vieți.

 

Căci unele iubiri rămân
Nu ca început sau sfârșit,
Ci ca o lege fără nume
Ce ne-a unit… și ne-a pierit.

More ...

O săptămână

Știam că vei fi doar altul,

ce nu mi va fi alesul

Cel care să nu-mi știe inima mai bine ca oricine

Deși poate dacă eram și eu o fată mai prostuță în dragoste

ar fi fost să fie..

Dar acum privesc cum pleci din viața mea,

ca toți alții ce nu mi-au atins bunătatea

Ar fi fost prea mult să-mi găsesc jumătatea,

Dar pleacă, la fel ca toti ceilalți, și nu mă uita!

More ...

Puzzle-ul inimii

De fiecare dată, umbra

Cădea doar pe umerii mei,

Purtam o vină neștiută

Și grijă mare pentru doi.

 

Am adunat din greu răbdare,

Punând bucăți din mine-n gol,

Să țin imaginea pe picioare

Când tu jucai un alt tip de rol.

 

Dar marginile au obosit,

Iar piesa nu mai stă la loc,

În inimă s-a oxidat

Tot ce-am forțat în acest joc.

 

Puzzle-ul e pătat de-o vreme,

Nici colțurile nu se mai prind,

S-a consumat fără de zgomot

Tot ce-am crezut că e simțit.

 

Degeaba încerci să le mai îmbini,

Nimic din noi nu se potrivește,

Când interiorul s-a ros de tot,

Niciun puzzle nu mai trăiește.

More ...

Dulce amintire

Spune-mi tu, dulce-amintire

Nu te-am iubit? Nu ți-am zâmbit?

Nu am fost o alinare

Care mereu te-a însoțit?

 

Mi-ai promis multe iluzii

Eu naivă, le-am crezut.

Sub auriile lumini ale străzii 

Mă intreb, "De unde a început?".

 

Trăiri intense am brodat

În fiecare clipă a zilei,

Când îmi șopteai treptat

Acele versuri ale idilei.

 

Când lumea mea era gri,

Un strop de iubire o metamorfoza

În raze de soare, culori vii

Atingerea ta mă liniștea.

 

Momentele acelea au pierit,

Însă iubirea profundă a rămas 

Un glonț în inimă ai înfipt 

Și-apoi încet te-ai retras.

 

Spune-mi tu, dulce-amintire,

Ce să fac, cum să trăiesc?

Găsesc pe drum o eliberare,

Aripi de plumb, încet sfârșesc. 

More ...

o singura întamplare

O singura intamplare

E de ajuns să mă omoare.

Tu când ai acționat

Oare ai gândit defapt?

 Te-ai gândit ca îmi faci rău 

Și inima mi-o străpungi? 

A meritat oare ea

Tot ce voiam eu deja?

A meritat furtuna de amintiri

Și visuri zdrobite?

Spune-mi, a meritat ea toate astea?

De ce ai ales-o pe ea 

Și nu pe mine?

Ce are ea in plus fata de mine?

Când minutele se scurg pe ceas

Ești motivul la care ma gandesc iar

Zilele nu mai sunt senine

Iar stelele parcă

Au început sa nu mai strălucească

De când nu mai esti aici

Cu mine.

 

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍