3  

Onorată instanță

Onorată instanță, astăzi fac denunţ,

S-a răpit un zâmbet, s-a frant o iluzie,

Condamnată pe viață mă simt, vă anunț,

Fără vreun drept de apel la fericire.

 

S-au ucis visuri în tăcerile negre,

Ploile lipsite de-al zâmbetului curcubeu,

Dorințe aruncate în hăuri tenebre

Doar să nu mai doară, să uit că sunt eu.

 

Mi-am ascuns inima-n temnița tăcerii,

Cu sfori de lacrimi am legat-o la gură,

Privată de alinarea mângâierii

Fără milă i-am spus, "taci și-ndură!".

 

Am delapidat in final dorurile toate

Și le-am ascuns în muguri de flori.

Am înecat în mare speranțe deșarte,

Amintiri am ars în lumina din zori.

 

Am lovit sufletul fără milă de stânci

lar și iar, până i-am înfrânt voința,

Cu sârmă ghimpată-am pansat rănile adânci 

Fără s-ascult al lor plâns și căința.

 

Am părăsit sperante, crud și nefiresc,

Le-am înșelat prea mult timp că sunt bine,

Sunt pregătită sentința să-mi primesc,

Și o accept, căci m-am mințit pe mine...

 

Onorată instanță astăzi fac denunţ 

Uitat-am fost ca o scrisoare din timpul trecut 

Nu e o gluma, nu e sarcasm...e-o poveste reală 

Despre o inimă care-a simțit prea mult...


Categoria: Poezii de despărţire

Toate poeziile autorului: OneWineWoman poezii.online Onorată instanță

#unpahardepoezie #onewinewoman

Data postării: 7 aprilie

Adăugat la favorite: 1

Comentarii: 2

Vizualizări: 665

Loghează-te si comentează!

Comentarii

Mulțumesc!
Comentat pe 16 aprilie
Superrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrb poem!
Comentat pe 15 aprilie

Poezii din aceiaşi categorie

Tristețea mea

Muzica îmi cântă în căști,

Ochii îmi par triști,

Liniștea curge în plânsetul meu rău,

Lumea merge și nu stă pe un loc,

Am multe gânduri 

Și toate-s diferite.

Dar...

Luna bate-n geam

Și de a câta oară eu nu ies? 

Cred că ei,

Parcă îi este milă de mine.

Lui nu i-a fost milă, deloc 

A uitat de mine, de parcă 

Nu am existat măcar odată.

 

Autor Zamurca Alina 

Poezia compusă pe 26.12.2025

 

Mai mult...

„Prieteni” vă numiți voi?

„Prieteni”... cuvânt ce odinioară purta lumină,

Acum rostit cu buze reci, cu gânduri în rușină.

V-ați numit astfel, în jocuri de aparențe,

Dar inimile voastre, lipsite de prezențe,

Au tăcut când era strigăt,

Au plecat când era jurământ,

Au zâmbit când era rană,

Au uitat când era cuvânt.

N-ați fost stâncă în furtună,

Ci nisip ce fuge tăcut,

N-ați fost haină în iarnă,

Ci vânt străin și pierdut.

Ați stat la masă cu îndoiala,

V-ați hrănit din neadevăr,

Ați lăsat prietenia pe drum

Ca pe un veșmânt vechi, de cer.

Eu n-am cerut decât puțin:

Un gând curat, o mână întinsă,

Dar v-ați ferit ca de blestem

De sinceritate — prea aprinsă.

Ați îmbrăcat straie de sfinți

Cu suflete de negustori,

Schimbând iubirea pe tăceri,

Schimbând durerea pe culori.

Acum, când privesc înapoi,

Nu vă port ură, ci învățătură:

Nu tot ce strălucește e soare,

Nu tot ce tace e cărbune sub măsură.

Dar vai — „prieten” nu-i cel ce vine

Când drumurile sunt pavate cu bine,

Ci cel ce rămâne, fără plată,

Lângă tine,

când lumea te lasă-n spate.

Și dacă vreodată,

în vreo noapte adâncă,

Conștiința va bate, amară,

la poartă, Să știți: nu judec.

Nu răzbun.

Dar numele vostru

— nu-l mai scriu niciodată

Lângă cuvântul „prieten”.

Mai mult...

Doar un titlu

Îmi aștern gândurile în scris

Poate așa voi trece mai ușor peste

sau vei găsi aceste versuri

și vei înțelege

Că a te uita nu este o opțiune. 

Caut orice fărâmă de speranță

Din dorința de un posibil noi

care a ajuns un imposibil...

Ai fost titlul poeziilor mele,

iar acum stau și privesc foile

pentru a te păstra în sufletul meu!

Mai mult...

Căutarea unui Semn

Mi-ar plăcea să fiu doar o stea ce cade,

În tăcerea nopții tale, ca o mângâiere de foc,

Dar rămân un gând care se pierde-n vânt,

Căutând un semn, o privire, un cuvânt.

 

Sufletul meu nu știe altceva decât dorul,

Aș vrea să fiu văzută, dar nu mă regăsesc în ochii tăi,

Te aștept în fiecare colț al universului,

Și totuși mă pierd în nenumărate tăceri, răspunsuri greșite.

 

Mă întreb dacă tu mă iubești cu adevărat,

Sau dacă rămân doar un ecou în camera sufletului tău,

Într-un colț îngust unde tu nu mă atingi,

Și cuvintele se risipesc înainte ca să ajungă la tine.

 

Aș vrea să fiu mai mult decât o iluzie,

Un vis care răzbate prin întunericul uitării,

Dar mă pierd în secunde ce nu mă definesc,

Ca un fulg de nea, căzut pe pământul dincolo de timp.

 

 

Mai mult...

N-am chef să fiu muzeul nimănui.

nu te mint, crede-mă când îți spun

că n-am chef să fiu visul tău frumos

împachetat ca un cadou de aniversare 

pe când tu nici măcar n-ai bătut la ușa mea 

să mă întrebi ce vreau.

 

n-am chef să mă pui pe un vârf de piedestal

din ce-ai crezut tu că sunt, 

din nepăsare și ignoranță în plus sau în minus, 

iar tu doar să pleci când încep

să respir real în preajma ta.

 

ți-am zis ca eu nu-s carte de poezii vechi,

nu te-am scris pe tine, 

n-am scris-o nici pe ea, 

nu m-am scris nici pe mine, 

dar eu nu recitesc nimic. 

 

nu-s nici citat pentru bio,

rana ta de exprimat artistic,

din care să experimentezi cat

de mult pot duce 

pentru tine. 

 

sunt întreagă și uneori, da,

îmi dau permisiunea să

o iau razna și să las vasele nespălate în chiuvetă.

dar putem lăsa imperfecțiunile pe mai târziu,

undeva pe la sfârșitul listei noastre. 

și dacă-mi spui că te inspir ca nimeni altcineva,

îți zic doar cu frumosul: nu mă copia vreodată în muzeu. 

trăiește-mă sau pleacă pe ușă. 

 

 

Mai mult...

Poezie mincinoasa

Mă porți in suflet, știu eu bine!

Chiar de un an mă minți..

Și îmi arăți că nu-ți pasă de mine,

Dar te-am îmbrățișat, și știu ce sim ți..

 

Mă ai în inimă știu bine!,

Dar orgoliul nu te lasă să imi spui,

Însă ochii tăi de la ultima întâlnire,

Le-au șoptit ochilor mei căpru...

 

Îți povestesc" mereu atâtea lucruri,

Deși suntem tăcuți..ne ignorăm,

Păcat că-ți scriu, in inimă cu fluturi,

Și tu nu vezi, și..ne îndepărtăm...

 

Mã porţi in suflet și simt bine!

De-a mea iubire teamă-ti este,

Pặcat că n-avem dreptuÏ s-o trăim,

Și nu rămânem nici măcar poveste.

 

Mai mult...

Tristețea mea

Muzica îmi cântă în căști,

Ochii îmi par triști,

Liniștea curge în plânsetul meu rău,

Lumea merge și nu stă pe un loc,

Am multe gânduri 

Și toate-s diferite.

Dar...

Luna bate-n geam

Și de a câta oară eu nu ies? 

Cred că ei,

Parcă îi este milă de mine.

Lui nu i-a fost milă, deloc 

A uitat de mine, de parcă 

Nu am existat măcar odată.

 

Autor Zamurca Alina 

Poezia compusă pe 26.12.2025

 

Mai mult...

„Prieteni” vă numiți voi?

„Prieteni”... cuvânt ce odinioară purta lumină,

Acum rostit cu buze reci, cu gânduri în rușină.

V-ați numit astfel, în jocuri de aparențe,

Dar inimile voastre, lipsite de prezențe,

Au tăcut când era strigăt,

Au plecat când era jurământ,

Au zâmbit când era rană,

Au uitat când era cuvânt.

N-ați fost stâncă în furtună,

Ci nisip ce fuge tăcut,

N-ați fost haină în iarnă,

Ci vânt străin și pierdut.

Ați stat la masă cu îndoiala,

V-ați hrănit din neadevăr,

Ați lăsat prietenia pe drum

Ca pe un veșmânt vechi, de cer.

Eu n-am cerut decât puțin:

Un gând curat, o mână întinsă,

Dar v-ați ferit ca de blestem

De sinceritate — prea aprinsă.

Ați îmbrăcat straie de sfinți

Cu suflete de negustori,

Schimbând iubirea pe tăceri,

Schimbând durerea pe culori.

Acum, când privesc înapoi,

Nu vă port ură, ci învățătură:

Nu tot ce strălucește e soare,

Nu tot ce tace e cărbune sub măsură.

Dar vai — „prieten” nu-i cel ce vine

Când drumurile sunt pavate cu bine,

Ci cel ce rămâne, fără plată,

Lângă tine,

când lumea te lasă-n spate.

Și dacă vreodată,

în vreo noapte adâncă,

Conștiința va bate, amară,

la poartă, Să știți: nu judec.

Nu răzbun.

Dar numele vostru

— nu-l mai scriu niciodată

Lângă cuvântul „prieten”.

Mai mult...

Doar un titlu

Îmi aștern gândurile în scris

Poate așa voi trece mai ușor peste

sau vei găsi aceste versuri

și vei înțelege

Că a te uita nu este o opțiune. 

Caut orice fărâmă de speranță

Din dorința de un posibil noi

care a ajuns un imposibil...

Ai fost titlul poeziilor mele,

iar acum stau și privesc foile

pentru a te păstra în sufletul meu!

Mai mult...

Căutarea unui Semn

Mi-ar plăcea să fiu doar o stea ce cade,

În tăcerea nopții tale, ca o mângâiere de foc,

Dar rămân un gând care se pierde-n vânt,

Căutând un semn, o privire, un cuvânt.

 

Sufletul meu nu știe altceva decât dorul,

Aș vrea să fiu văzută, dar nu mă regăsesc în ochii tăi,

Te aștept în fiecare colț al universului,

Și totuși mă pierd în nenumărate tăceri, răspunsuri greșite.

 

Mă întreb dacă tu mă iubești cu adevărat,

Sau dacă rămân doar un ecou în camera sufletului tău,

Într-un colț îngust unde tu nu mă atingi,

Și cuvintele se risipesc înainte ca să ajungă la tine.

 

Aș vrea să fiu mai mult decât o iluzie,

Un vis care răzbate prin întunericul uitării,

Dar mă pierd în secunde ce nu mă definesc,

Ca un fulg de nea, căzut pe pământul dincolo de timp.

 

 

Mai mult...

N-am chef să fiu muzeul nimănui.

nu te mint, crede-mă când îți spun

că n-am chef să fiu visul tău frumos

împachetat ca un cadou de aniversare 

pe când tu nici măcar n-ai bătut la ușa mea 

să mă întrebi ce vreau.

 

n-am chef să mă pui pe un vârf de piedestal

din ce-ai crezut tu că sunt, 

din nepăsare și ignoranță în plus sau în minus, 

iar tu doar să pleci când încep

să respir real în preajma ta.

 

ți-am zis ca eu nu-s carte de poezii vechi,

nu te-am scris pe tine, 

n-am scris-o nici pe ea, 

nu m-am scris nici pe mine, 

dar eu nu recitesc nimic. 

 

nu-s nici citat pentru bio,

rana ta de exprimat artistic,

din care să experimentezi cat

de mult pot duce 

pentru tine. 

 

sunt întreagă și uneori, da,

îmi dau permisiunea să

o iau razna și să las vasele nespălate în chiuvetă.

dar putem lăsa imperfecțiunile pe mai târziu,

undeva pe la sfârșitul listei noastre. 

și dacă-mi spui că te inspir ca nimeni altcineva,

îți zic doar cu frumosul: nu mă copia vreodată în muzeu. 

trăiește-mă sau pleacă pe ușă. 

 

 

Mai mult...

Poezie mincinoasa

Mă porți in suflet, știu eu bine!

Chiar de un an mă minți..

Și îmi arăți că nu-ți pasă de mine,

Dar te-am îmbrățișat, și știu ce sim ți..

 

Mă ai în inimă știu bine!,

Dar orgoliul nu te lasă să imi spui,

Însă ochii tăi de la ultima întâlnire,

Le-au șoptit ochilor mei căpru...

 

Îți povestesc" mereu atâtea lucruri,

Deși suntem tăcuți..ne ignorăm,

Păcat că-ți scriu, in inimă cu fluturi,

Și tu nu vezi, și..ne îndepărtăm...

 

Mã porţi in suflet și simt bine!

De-a mea iubire teamă-ti este,

Pặcat că n-avem dreptuÏ s-o trăim,

Și nu rămânem nici măcar poveste.

 

Mai mult...
prev
next

Alte poezii ale autorului

Îl simt...

Închid ochii si îl simt

Îl simt adânc în mine

Papilele nu se dezmint 

Simt gust de fericire...

 

Un dor de vin imi vine

Năvalnic mă-mpresoară

Nu l-aș pierde vreodată 

E dulcea mea povară.

 

Închid ochii și îl simt

Sa plâng imi vine de-al său dor

Un dor ce nu piere nicicând 

Doar zace intr-un pahar gol.

 

Ii simt mirosul...o dulce adiere

Se pitește în sufletul ce îl dorește 

Îmi umple paharul de poezie 

De-un an visul mi-l hrănește...

Mai mult...

După "noi"

Azi mă întreb... ce a rămas din noi

Din tot ce ieri a fost să fie

Un vis, o faptă, o dorință?

Sau gânduri purtate în neființă?

 

În șoaptă îmi răspund..."doar eu!"

Să scriu povestea fără sfârșit 

Căutând răspunsuri iară și iară 

Și tot ce a rămas în final netrăit...

 

Tot ce-a rămas?.... e poezia 

Unde azi se scaldă amintirea,  

Mâine iubirea își caută menirea

Si durerea își așteaptă mântuirea.

 

Tot ce-a rămas?....să pot iubi

Cât pot și vreau și clar pe cine

E tot ce am, ce pot să dau,

Chiar de la schimb n-o face nimeni.

Mai mult...

Cu drag, mereu

Mereu îmi voi aminti de tine... ai fost în viața mea

Deși soarta te-a dus departe de mine

De-atunci nicicând nu te-am putut uita

Trăiești în suflet și-n inima din mine...

 

Păstrez o parte din tine adânc în suflet 

Și când mi-e greu îi scriu și vorbesc cu ea

Nimeni nu știe cui zilnic îmi plâng rănile 

Doar eu și acea parte ce o adoram...

 

Deși o dată cu a ta plecare prematură 

Au ars din temelii până și umbrele de speranță 

Te-am păstrat mereu în suflet cu căldură 

Și știu c-așa... te voi avea o viață!

 

Ca mi-ai fost drag in toate anotimpurile

Și drag mi-ai fost și când te-ai depărtat 

Și chiar de dorul azi imi e o ploaie de cuvinte

E pentru că îmi amintesc c-am fost a ta cândva.

 

Mereu îmi voi aminti de tine ca de un dor ce stă ascuns 

Un dor ce arde tăcut cu fiecare apus

Și nu știu de vreodată îmi va trece

Cu timpul să te uit... să-mi fii o amintire rece...

 

Mai mult...

Un vis divin

Gândul mă poartă spre tine, prin spațiu și timp

Mi te așează pe pleoape intr-un pahar de vin

Și-ți șoptesc tăcut un vis ce l-am avut

Ce va rămâne poezie într-un viitor trecut

 

Era ca-n rai...

Îmi dădeai părul peste umăr și mă sărutai 

Pielea fină și catifelată ușor mi-o atingeai

Și ne inecam în păcate cu patimă 

Sfârșind frumos povestea asta zbuciumată....

 

Era ca-n viață...

Și îmi șopteai că sunt frumoasă 

Că-s senzuală și nebunește de gustoasă 

Că al meu chip când te privesc e storcător de minți 

Căci te priveam și mă luau fiori reci și fierbinți...

 

Era ca niciodată...

Îmi scoteai breteaua ce se voia atârnată

Îmi sărutai corpul de vin înfierbântat 

De dorință și plăcere m-am lăsat purtată 

Atât de mult si arzător te-am așteptat...

 

Și m-am umplut de tine în visul meu de noapte 

Nu ești să mă mai pierd în ochii tăi căprui 

Doar risipesc vise încinse într-o carte

În poezii... rostite oricui și... nimănui.

 

Mai mult...

Povara dorului

Să mă învețe și pe mine cineva

Cum pot să uit un om ce îmi bate în piept

Pe care-l simt oricât aș încerca

Să-l scot din gând... să nu îl mai aștept...

 

Mi-e dor de el, de parcă mi-ar lipsi ceva 

De parcă mi-ar fi foame, nu stiu...sete

Mi-e dor de el, într-un mod ciudat 

Un dor ce-n astă viață nu mi s-a-ntâmplat

 

Și-l port in gând, cu dorul ce-n suflet se tot cere,

E prea departe, iar timpul mă sfâșie-n tăcere 

În nopți târzii, privesc bolta cerească cu speranță 

Dar doar ecoul dorului mai are rezonanță.

 

Mi-e dor de el deși n-a fost ce mi-am dorit

Și în actul de final cu brio ne-am pierdut

Eu i-am fost toată și n-a contat vreun pic

El...doar un suflet gol...un pas spre frig.

 

 

 

Mai mult...

Femeia din oglindă

Privesc femeia din oglindă 

Are în ochi povești nespuse

De dor inima-i e cuprinsă 

De-atâtea taine nerostite...

 

Ii sting lumina să nu vadă 

Cum ochii i se scalda-n lacrimi 

Cum inima ii stă pe loc

De când te poartă ca un foc.. 

 

O strâng de mână dar ea stie

Ca încă ești amintire vie

Si-oricât vrea să te lase în trecut

Ești omul ce prea mult a durut...

 

Privesc femeia din oglindă 

Ce plânge și uneori te strigă 

Dar tu nu vrei sa o auzi

Decât in vise vii... în viață fugi.

Mai mult...

Îl simt...

Închid ochii si îl simt

Îl simt adânc în mine

Papilele nu se dezmint 

Simt gust de fericire...

 

Un dor de vin imi vine

Năvalnic mă-mpresoară

Nu l-aș pierde vreodată 

E dulcea mea povară.

 

Închid ochii și îl simt

Sa plâng imi vine de-al său dor

Un dor ce nu piere nicicând 

Doar zace intr-un pahar gol.

 

Ii simt mirosul...o dulce adiere

Se pitește în sufletul ce îl dorește 

Îmi umple paharul de poezie 

De-un an visul mi-l hrănește...

Mai mult...

După "noi"

Azi mă întreb... ce a rămas din noi

Din tot ce ieri a fost să fie

Un vis, o faptă, o dorință?

Sau gânduri purtate în neființă?

 

În șoaptă îmi răspund..."doar eu!"

Să scriu povestea fără sfârșit 

Căutând răspunsuri iară și iară 

Și tot ce a rămas în final netrăit...

 

Tot ce-a rămas?.... e poezia 

Unde azi se scaldă amintirea,  

Mâine iubirea își caută menirea

Si durerea își așteaptă mântuirea.

 

Tot ce-a rămas?....să pot iubi

Cât pot și vreau și clar pe cine

E tot ce am, ce pot să dau,

Chiar de la schimb n-o face nimeni.

Mai mult...

Cu drag, mereu

Mereu îmi voi aminti de tine... ai fost în viața mea

Deși soarta te-a dus departe de mine

De-atunci nicicând nu te-am putut uita

Trăiești în suflet și-n inima din mine...

 

Păstrez o parte din tine adânc în suflet 

Și când mi-e greu îi scriu și vorbesc cu ea

Nimeni nu știe cui zilnic îmi plâng rănile 

Doar eu și acea parte ce o adoram...

 

Deși o dată cu a ta plecare prematură 

Au ars din temelii până și umbrele de speranță 

Te-am păstrat mereu în suflet cu căldură 

Și știu c-așa... te voi avea o viață!

 

Ca mi-ai fost drag in toate anotimpurile

Și drag mi-ai fost și când te-ai depărtat 

Și chiar de dorul azi imi e o ploaie de cuvinte

E pentru că îmi amintesc c-am fost a ta cândva.

 

Mereu îmi voi aminti de tine ca de un dor ce stă ascuns 

Un dor ce arde tăcut cu fiecare apus

Și nu știu de vreodată îmi va trece

Cu timpul să te uit... să-mi fii o amintire rece...

 

Mai mult...

Un vis divin

Gândul mă poartă spre tine, prin spațiu și timp

Mi te așează pe pleoape intr-un pahar de vin

Și-ți șoptesc tăcut un vis ce l-am avut

Ce va rămâne poezie într-un viitor trecut

 

Era ca-n rai...

Îmi dădeai părul peste umăr și mă sărutai 

Pielea fină și catifelată ușor mi-o atingeai

Și ne inecam în păcate cu patimă 

Sfârșind frumos povestea asta zbuciumată....

 

Era ca-n viață...

Și îmi șopteai că sunt frumoasă 

Că-s senzuală și nebunește de gustoasă 

Că al meu chip când te privesc e storcător de minți 

Căci te priveam și mă luau fiori reci și fierbinți...

 

Era ca niciodată...

Îmi scoteai breteaua ce se voia atârnată

Îmi sărutai corpul de vin înfierbântat 

De dorință și plăcere m-am lăsat purtată 

Atât de mult si arzător te-am așteptat...

 

Și m-am umplut de tine în visul meu de noapte 

Nu ești să mă mai pierd în ochii tăi căprui 

Doar risipesc vise încinse într-o carte

În poezii... rostite oricui și... nimănui.

 

Mai mult...

Povara dorului

Să mă învețe și pe mine cineva

Cum pot să uit un om ce îmi bate în piept

Pe care-l simt oricât aș încerca

Să-l scot din gând... să nu îl mai aștept...

 

Mi-e dor de el, de parcă mi-ar lipsi ceva 

De parcă mi-ar fi foame, nu stiu...sete

Mi-e dor de el, într-un mod ciudat 

Un dor ce-n astă viață nu mi s-a-ntâmplat

 

Și-l port in gând, cu dorul ce-n suflet se tot cere,

E prea departe, iar timpul mă sfâșie-n tăcere 

În nopți târzii, privesc bolta cerească cu speranță 

Dar doar ecoul dorului mai are rezonanță.

 

Mi-e dor de el deși n-a fost ce mi-am dorit

Și în actul de final cu brio ne-am pierdut

Eu i-am fost toată și n-a contat vreun pic

El...doar un suflet gol...un pas spre frig.

 

 

 

Mai mult...

Femeia din oglindă

Privesc femeia din oglindă 

Are în ochi povești nespuse

De dor inima-i e cuprinsă 

De-atâtea taine nerostite...

 

Ii sting lumina să nu vadă 

Cum ochii i se scalda-n lacrimi 

Cum inima ii stă pe loc

De când te poartă ca un foc.. 

 

O strâng de mână dar ea stie

Ca încă ești amintire vie

Si-oricât vrea să te lase în trecut

Ești omul ce prea mult a durut...

 

Privesc femeia din oglindă 

Ce plânge și uneori te strigă 

Dar tu nu vrei sa o auzi

Decât in vise vii... în viață fugi.

Mai mult...
prev
next