Onorată instanță
Onorată instanță, astăzi fac denunţ,
S-a răpit un zâmbet, s-a frant o iluzie,
Condamnată pe viață mă simt, vă anunț,
Fără vreun drept de apel la fericire.
S-au ucis visuri în tăcerile negre,
Ploile lipsite de-al zâmbetului curcubeu,
Dorințe aruncate în hăuri tenebre
Doar să nu mai doară, să uit că sunt eu.
Mi-am ascuns inima-n temnița tăcerii,
Cu sfori de lacrimi am legat-o la gură,
Privată de alinarea mângâierii
Fără milă i-am spus, "taci și-ndură!".
Am delapidat in final dorurile toate
Și le-am ascuns în muguri de flori.
Am înecat în mare speranțe deșarte,
Amintiri am ars în lumina din zori.
Am lovit sufletul fără milă de stânci
lar și iar, până i-am înfrânt voința,
Cu sârmă ghimpată-am pansat rănile adânci
Fără s-ascult al lor plâns și căința.
Am părăsit sperante, crud și nefiresc,
Le-am înșelat prea mult timp că sunt bine,
Sunt pregătită sentința să-mi primesc,
Și o accept, căci m-am mințit pe mine...
Onorată instanță astăzi fac denunţ
Uitat-am fost ca o scrisoare din timpul trecut
Nu e o gluma, nu e sarcasm...e-o poveste reală
Despre o inimă care-a simțit prea mult...
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Data postării: 7 aprilie
Adăugat la favorite: 1
Comentarii: 2
Vizualizări: 694
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Ultima Noapte
Te-am iubit și n-am știut să-ți spun,
Mi-era frică de noi și am rămas tăcută,
Iar acum, când ai plecat, mi-e lumea un pustiu,
Cu inima sângerândă și-un dor ce-l port viu.
Tu ai ales pentru noi și-ai plecat,
Fără să-mi spui că-n tăcerea ta te-ai frânt,
Ai vrut să mă salvezi, să-mi deschizi un drum,
Dar în urma ta, mi-ai lăsat doar scrum.
Îți reproșez că ai fugit fără să știu,
Că ai purtat singur povara unui chin prea viu,
Că n-ai vrut să împarți cu mine durerea ta,
Ai ales un rămas-bun, dar nu mi-ai dat inima.
Acum, eu îți cer iertare din depărtare,
Pentru tăcerile mele, pentru ezitarea mare,
Și-ți promit că voi păstra flacăra aprinsă,
Că voi trăi pentru amândoi, într-o viață neînvinsă.
A fost singur.
Este singur în miez de noapte,
Este singur, dar tot aude șoapte
Este singur, se gândește la moarte
Mereu singur a trecut prin toate
Se simțea mereu singur dar acum simte că nu mai poate
Acum își caută cu extaz sfârșitul, nu se mai teme de moarte.
Știe că va veni și clipa în care va pleca
Dar niciodată clipa în care o va uita,
Niciodată clipa în care el va renunța
La cea pe care niciodată n-o va înbrățișa.
Nu va renunța la fata pe care o iubește
Renunță la viață, pentru că iubire nu cerșește
Doar un titlu
Îmi aștern gândurile în scris
Poate așa voi trece mai ușor peste
sau vei găsi aceste versuri
și vei înțelege
Că a te uita nu este o opțiune.
Caut orice fărâmă de speranță
Din dorința de un posibil noi
care a ajuns un imposibil...
Ai fost titlul poeziilor mele,
iar acum stau și privesc foile
pentru a te păstra în sufletul meu!
Glasul Tăcerii
"Prea sensibilă" – un stigmat, un cuvânt,
Mi-l țipau ca pe-o vină, pe-un legământ.
N-am fost lăsată să-mi port durerea,
Când orice lacrimă-mi trezea mânia.
Îmi legau gura cu râsul lor tăios,
Fiecare suspin devenea un răspuns întors.
Și ce-am făcut? Mi-am ascuns trăirea,
Am prefăcut plânsul în piatră, iubirea-n tăcerea.
Cum să simt, când tot ce-am fost
A fost zdrobit sub un râs fără rost?
Cum să strig, când glasul meu
Era doar ecoul durerii din ei?
Sensibilitatea mea e un blestem uitat,
Un loc unde nimeni n-a săpat.
Dar sub râsul lor, un adevăr mă doare:
Sunt oglinda lor – și asta mă omoară.
Dar astăzi, las masca să cadă-n abis,
Să nu mai port vina că sufletul mi-e deschis.
Căci lacrima mea nu-i rușine, ci artă,
Un strigăt mut care nu se împarte.
Și poate, cândva, dincolo de tăcerea lor,
Voi fi doar eu, fără frică, fără dor.
Sensibilă? Poate, dar adevărată,
Un suflet ce trăiește, nu doar înfruntă lumea toată.
Cicatricile ranilor
În viața întâlnim atât de multe persoane care ne sunt scoase în drum cu anumite motive
Unii lasă rani adanci si dureroase
Unii ne învață cum iubim si ce este iubirea
Învață să îți vindeci singur rănile, chiar daca sunt produse de altcineva dar nu merita nimeni să fie folosit ca pansamentul rănilor tale
Rănile nu pot fi vindecate complet, rămân cicatrici ce ascund amintiri
tihnit
Lasa-mi pantecul sa planga
Sa se sece de putere
Verse rauri de durere
Ochii ce visau la stele
Soapta-n ceruri ce-a luat
Codrul verde spulberat
Marea-n pagi de hartie
Acum toate s amintire
Aud in liniste raspunsul,
ce rasuna rabdator
Face roadele sa cada...
Sa sfarsasca n cumplit dor.
Ultima Noapte
Te-am iubit și n-am știut să-ți spun,
Mi-era frică de noi și am rămas tăcută,
Iar acum, când ai plecat, mi-e lumea un pustiu,
Cu inima sângerândă și-un dor ce-l port viu.
Tu ai ales pentru noi și-ai plecat,
Fără să-mi spui că-n tăcerea ta te-ai frânt,
Ai vrut să mă salvezi, să-mi deschizi un drum,
Dar în urma ta, mi-ai lăsat doar scrum.
Îți reproșez că ai fugit fără să știu,
Că ai purtat singur povara unui chin prea viu,
Că n-ai vrut să împarți cu mine durerea ta,
Ai ales un rămas-bun, dar nu mi-ai dat inima.
Acum, eu îți cer iertare din depărtare,
Pentru tăcerile mele, pentru ezitarea mare,
Și-ți promit că voi păstra flacăra aprinsă,
Că voi trăi pentru amândoi, într-o viață neînvinsă.
A fost singur.
Este singur în miez de noapte,
Este singur, dar tot aude șoapte
Este singur, se gândește la moarte
Mereu singur a trecut prin toate
Se simțea mereu singur dar acum simte că nu mai poate
Acum își caută cu extaz sfârșitul, nu se mai teme de moarte.
Știe că va veni și clipa în care va pleca
Dar niciodată clipa în care o va uita,
Niciodată clipa în care el va renunța
La cea pe care niciodată n-o va înbrățișa.
Nu va renunța la fata pe care o iubește
Renunță la viață, pentru că iubire nu cerșește
Doar un titlu
Îmi aștern gândurile în scris
Poate așa voi trece mai ușor peste
sau vei găsi aceste versuri
și vei înțelege
Că a te uita nu este o opțiune.
Caut orice fărâmă de speranță
Din dorința de un posibil noi
care a ajuns un imposibil...
Ai fost titlul poeziilor mele,
iar acum stau și privesc foile
pentru a te păstra în sufletul meu!
Glasul Tăcerii
"Prea sensibilă" – un stigmat, un cuvânt,
Mi-l țipau ca pe-o vină, pe-un legământ.
N-am fost lăsată să-mi port durerea,
Când orice lacrimă-mi trezea mânia.
Îmi legau gura cu râsul lor tăios,
Fiecare suspin devenea un răspuns întors.
Și ce-am făcut? Mi-am ascuns trăirea,
Am prefăcut plânsul în piatră, iubirea-n tăcerea.
Cum să simt, când tot ce-am fost
A fost zdrobit sub un râs fără rost?
Cum să strig, când glasul meu
Era doar ecoul durerii din ei?
Sensibilitatea mea e un blestem uitat,
Un loc unde nimeni n-a săpat.
Dar sub râsul lor, un adevăr mă doare:
Sunt oglinda lor – și asta mă omoară.
Dar astăzi, las masca să cadă-n abis,
Să nu mai port vina că sufletul mi-e deschis.
Căci lacrima mea nu-i rușine, ci artă,
Un strigăt mut care nu se împarte.
Și poate, cândva, dincolo de tăcerea lor,
Voi fi doar eu, fără frică, fără dor.
Sensibilă? Poate, dar adevărată,
Un suflet ce trăiește, nu doar înfruntă lumea toată.
Cicatricile ranilor
În viața întâlnim atât de multe persoane care ne sunt scoase în drum cu anumite motive
Unii lasă rani adanci si dureroase
Unii ne învață cum iubim si ce este iubirea
Învață să îți vindeci singur rănile, chiar daca sunt produse de altcineva dar nu merita nimeni să fie folosit ca pansamentul rănilor tale
Rănile nu pot fi vindecate complet, rămân cicatrici ce ascund amintiri
tihnit
Lasa-mi pantecul sa planga
Sa se sece de putere
Verse rauri de durere
Ochii ce visau la stele
Soapta-n ceruri ce-a luat
Codrul verde spulberat
Marea-n pagi de hartie
Acum toate s amintire
Aud in liniste raspunsul,
ce rasuna rabdator
Face roadele sa cada...
Sa sfarsasca n cumplit dor.
Alte poezii ale autorului
Aduceri aminte
E mult de-atunci dar încă-ţi ştiu
adresa
Și-mi amintesc si numărul de
interfon
Strada şi blocul și piesa de la
televizor.
Nu iti plăcea deloc să bei tărie
Vinul născut din tine iti era preferat
Azi erai cald ..mâine rece, echilibrat
Si "baby" îmi spuneai tu mie,
Îţi plăceau serile cu lună plină
Odať o poză cu luna mi-ai trimis
Parfumul tu mi l-ai ghicit din prima
Când cu-n sărut tu m-ai surprins.
Găteai fantastic si îmi spuneai glume
Şi ne-auzeam cu drag în fiecare zi
Eram "clientul premium"..ce mândrie!
Azi scriu poeme de dorul vinului promis...
BIJUTIERUL DI(VIN)
Trec zilele și orele, minut cu minut,
secundă cu secundă,
Femeia cu părul blond a rămas
îndrăgostită de-a bijutierului umbră
Îndrăgostită de un bijutier divin.. Al ei
mare nenoroc..
L-ar fi iubit atât de mult...până la lună
si-napoi.
Dar ea pentru el..n-a fost decât o uşă
deschisă fără rost,
Doi ochi căprui ce-n inimắ strắină..n-au
putut să găsească loc...
Și-au trecut negreșit anii...el un bijutier
divin ce mereu,
Hoinăreşte grăbit prin zilele din
anotimpuri
Sperând a nu se intâlni vreodată
instantaneu,
Cu cea ce l-a îmbrățișat si vinul i l-a
adorat în alte timpuri.
Ea...îndrăgostită a rămas de-a bijutierului
umbră
Încă se luptă cu dorul din suflet...cu
neputința lugubră
Poartă cu demnnitate la gât al durerii
veninos colier
Amintire prețioasă a celui mai iscusit, al
vinului... bijutier..
În recele nopții
Noaptea cu al ei aspu si rece oftat
Îmi aduce in gând bărbatul de altă dat'
Raza ce îmi încălzește sufletul trist
Deși și azi, vei rămâne o iluzie la răsărit..
Luna mi-e plină...stelele sclipesc a rece
Simt cum dorul ar vrea să mă înece
Dar vântul în taină îmi șoptește
C-ai fost doar un vis, ce-n suflet mai trăiește.
Privesc spre cer, e tot ce pot să fac
E locul unde dorul te poartă solitar
Departe de gândul fără leac
Ce caută dulceața-ți roșie în pahar...
Și-l umplu cu versuri scrise profund
În tăcerea de ceară ce arde mocnit
Cuvintele se aprind mai mult ca oricând
Intr-un alt poem al nopților fără sfârșit.
Te scriu și azi când mai aprig când mai domol
Din amintiri... dintr-o poveste
Te-aș fi strigat dar glasul îmi e gol
Ca un foșnet de toamnă... ce nu mai este.
Te am printre rânduri fără cusur
Deși mi-ești visul zdrențuit de stele,
Din dor...speranța dă să prindă mugur
Că-ntr-o zi la un vin vom mai sta, cu plăcere.
Astă seară
În astă seară mă învelesc de frig într-o speranță,
Durerea încerc să o tratez c-o aroganță
Și chiar de vântul urlă și cerul se răscoală
Visele-mi vreau să le scriu cu cerneală...
De-ai ști cum sună ploaia prin fumul de țigară
Cum îmi reamintește de zilele de vară
Când gândurile-ți erau senine despre mine
Și așteptam cu nerăbdare să stau în brațe la tine.
De-ai ști ce simt când tot apari în gândul meu
Și cum din amintiri mi-apare chipul tău
Deși am renunțat la tot, mai simt cum încă doare
Visu-mi neîmplinit.... un vin și-o-mbrățisare.
De-ai sti cum pentru tine am înmuiat lacrimi în vin
Purtând tăcerea-ți ca o cruce în fiecare anotimp
Și deși anii îmi vor trece, tu vei rămâne,
Dorul ce îmi va curge mereu prin sânge.
Dezamăgire
Unde-s promisiunile, pe care le făceai
Îmbrățișările ce pentru mine le păstrai?...
Ai zis că îți sunt dragă, și mult m-am bucurat
Păcat c-au fost doar vorbe, nimic adevărat!
Dar mult am mai greșit, să cred că tu nu minți
Erau doar vorbe goale, niște gogoși fierbinți.
Pe-atunci atât de mult, cu drag eu te-ascultam
Și fiecare vorbă, în sufletul o strângeam.
Cu ochii tăi frumoși și vorba minunată
Frumos m-ai cucerit ca pe-o naivă fată.
În suflet imi puneam, vorbele tale calde
N-aș fi crezut vreodată, că nu-s adevărate!
Ultimul vin
Doream un ultim vin cu tine
Si-o ultimă îmbratișare
Să-l bem în 2, în taină
Fără să ne vorbim...
Liniștea divină
În 2 sa o simțim...
Voiam un ultim vin cu tine
În viitor , cândva...
Să simți și tu ca mine
Că suntem altceva.
Un ultim vin, o-mbrățisare,
Tot ce de la tine am sperat
Dar m-ai lăsat in uitare
Și visul... l-am abandonat.
Aduceri aminte
E mult de-atunci dar încă-ţi ştiu
adresa
Și-mi amintesc si numărul de
interfon
Strada şi blocul și piesa de la
televizor.
Nu iti plăcea deloc să bei tărie
Vinul născut din tine iti era preferat
Azi erai cald ..mâine rece, echilibrat
Si "baby" îmi spuneai tu mie,
Îţi plăceau serile cu lună plină
Odať o poză cu luna mi-ai trimis
Parfumul tu mi l-ai ghicit din prima
Când cu-n sărut tu m-ai surprins.
Găteai fantastic si îmi spuneai glume
Şi ne-auzeam cu drag în fiecare zi
Eram "clientul premium"..ce mândrie!
Azi scriu poeme de dorul vinului promis...
BIJUTIERUL DI(VIN)
Trec zilele și orele, minut cu minut,
secundă cu secundă,
Femeia cu părul blond a rămas
îndrăgostită de-a bijutierului umbră
Îndrăgostită de un bijutier divin.. Al ei
mare nenoroc..
L-ar fi iubit atât de mult...până la lună
si-napoi.
Dar ea pentru el..n-a fost decât o uşă
deschisă fără rost,
Doi ochi căprui ce-n inimắ strắină..n-au
putut să găsească loc...
Și-au trecut negreșit anii...el un bijutier
divin ce mereu,
Hoinăreşte grăbit prin zilele din
anotimpuri
Sperând a nu se intâlni vreodată
instantaneu,
Cu cea ce l-a îmbrățișat si vinul i l-a
adorat în alte timpuri.
Ea...îndrăgostită a rămas de-a bijutierului
umbră
Încă se luptă cu dorul din suflet...cu
neputința lugubră
Poartă cu demnnitate la gât al durerii
veninos colier
Amintire prețioasă a celui mai iscusit, al
vinului... bijutier..
În recele nopții
Noaptea cu al ei aspu si rece oftat
Îmi aduce in gând bărbatul de altă dat'
Raza ce îmi încălzește sufletul trist
Deși și azi, vei rămâne o iluzie la răsărit..
Luna mi-e plină...stelele sclipesc a rece
Simt cum dorul ar vrea să mă înece
Dar vântul în taină îmi șoptește
C-ai fost doar un vis, ce-n suflet mai trăiește.
Privesc spre cer, e tot ce pot să fac
E locul unde dorul te poartă solitar
Departe de gândul fără leac
Ce caută dulceața-ți roșie în pahar...
Și-l umplu cu versuri scrise profund
În tăcerea de ceară ce arde mocnit
Cuvintele se aprind mai mult ca oricând
Intr-un alt poem al nopților fără sfârșit.
Te scriu și azi când mai aprig când mai domol
Din amintiri... dintr-o poveste
Te-aș fi strigat dar glasul îmi e gol
Ca un foșnet de toamnă... ce nu mai este.
Te am printre rânduri fără cusur
Deși mi-ești visul zdrențuit de stele,
Din dor...speranța dă să prindă mugur
Că-ntr-o zi la un vin vom mai sta, cu plăcere.
Astă seară
În astă seară mă învelesc de frig într-o speranță,
Durerea încerc să o tratez c-o aroganță
Și chiar de vântul urlă și cerul se răscoală
Visele-mi vreau să le scriu cu cerneală...
De-ai ști cum sună ploaia prin fumul de țigară
Cum îmi reamintește de zilele de vară
Când gândurile-ți erau senine despre mine
Și așteptam cu nerăbdare să stau în brațe la tine.
De-ai ști ce simt când tot apari în gândul meu
Și cum din amintiri mi-apare chipul tău
Deși am renunțat la tot, mai simt cum încă doare
Visu-mi neîmplinit.... un vin și-o-mbrățisare.
De-ai sti cum pentru tine am înmuiat lacrimi în vin
Purtând tăcerea-ți ca o cruce în fiecare anotimp
Și deși anii îmi vor trece, tu vei rămâne,
Dorul ce îmi va curge mereu prin sânge.
Dezamăgire
Unde-s promisiunile, pe care le făceai
Îmbrățișările ce pentru mine le păstrai?...
Ai zis că îți sunt dragă, și mult m-am bucurat
Păcat c-au fost doar vorbe, nimic adevărat!
Dar mult am mai greșit, să cred că tu nu minți
Erau doar vorbe goale, niște gogoși fierbinți.
Pe-atunci atât de mult, cu drag eu te-ascultam
Și fiecare vorbă, în sufletul o strângeam.
Cu ochii tăi frumoși și vorba minunată
Frumos m-ai cucerit ca pe-o naivă fată.
În suflet imi puneam, vorbele tale calde
N-aș fi crezut vreodată, că nu-s adevărate!
Ultimul vin
Doream un ultim vin cu tine
Si-o ultimă îmbratișare
Să-l bem în 2, în taină
Fără să ne vorbim...
Liniștea divină
În 2 sa o simțim...
Voiam un ultim vin cu tine
În viitor , cândva...
Să simți și tu ca mine
Că suntem altceva.
Un ultim vin, o-mbrățisare,
Tot ce de la tine am sperat
Dar m-ai lăsat in uitare
Și visul... l-am abandonat.
OneWineWoman