Prăbușire
Frunte-mi-ași spăla-o însumi
De povara unui dar
Unui dar ce-mi luminează
Sumbra-mi viață ca un far
Inima el mi-o învie
Oasele mi le-nspăimântă
Fără strop de mârșăvie
Toată viața mi-o-nveșmântă
Dar el doar în plină taină
Când mi-e drag și cel mai bine
Căile mi le îmbină
Cu miros de gelozie
Din extaz el mă coboară
Ca un venin mă torturează
Cu durere mă-nconjoară
Și-n final mă-ngenunchează
E neant, e adăpost
E și ură, e slăbire
E întregul nostru rost
Acest dar, numit, iubire
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 31 mai 2022
Vizualizări: 1107
Poezii din aceiaşi categorie
Micuta Stea
Micuta stea a inimii mele,
Ești lumina-n nopți grele,
Strălucești pe cerul vieții,
Ca un far al dimineții.
Privirea ta, un foc blând,
Mă călăuzește rând pe rând,
Cu zâmbetul tău cald și plin,
Îmi împletești zilele de senin.
Mâinile tale, ca un vis,
Mă ating cu un strop de paradis,
Cu tine lumea e mai vie,
Ești steaua mea, magie.
Micuta mea stea strălucitoare,
Îți mulțumesc că ești a mea alinare,
În universul infinit,
Ești darul meu de neprețuit.
Din ce în ce mai des
Aplec copacul şi-i sărut ramul
Muguri în pântec să-i răsară ,
Îi las un zâmbet pe frunza galbenă
Şi pe celelalte ce plecară
Încăpăţânate de zbor ,
De îmbrăţişarea cu pământul
Pe la amiază , când ora devine rumenă
Şi celor rătăciţi îşi împarte gustul .
Las ploaia să-mi spele ochii
Să pot privi în seară
Porţi larg deschise prin care
Să intre nealterate iubiri
Şi umblet nepământean
Cu luna la subţioară
Când oamenii îi cei lui Dumnezeu izbăviri .
Lângă tine îngerul meu
Lângă tine
...
Lângă tine uit
Grijile soartei incerte.
Lângă tine simt
Liniștea armoniei perfecte!
..
Lângă tine-s viu,
Pătruns de natura-ți divină.
Lângă tine știu
Că toate ne duc spre lumină!
...
Lângă tine sunt
Mai mult decât aș fi putut eu visa,
Acel amănunt
Fără de care nimic n-ar conta!
...
Lângă tine-s eu,
Un eu ce se simte-mplinit
C-același etern Dumnezeu,
Să-l găsesc, te-a găsit!
PĂCAT
Păcat de tinerii ce mor
De cei ce n-au cunoscut iubirea
De cei ce lasă în urma lor,
Copii plângând, părinți jelând,
Familii îndoliate...
Morminte cu flori încărcate
Cu lacrimi și dor udate
Păcat de ei și de tinerețea lor.
Acelasi vis
Usor sa trec, sa razam capul,
Incet sa plec, ca vine altul!
Am doar o zcuza tu zeci le ai
Sa fiu eu calm, asa-mi ziceai.
Desart privesc, dar nu de tot,
Sunt eu la rind, doar eu astept.
Sa fiu acum, dar poate miine?
Sa nu ma las, va fi si bine!
Si timpul zboara, tot mai rar,
Minute, clipe, ca zile-mi par.
Repet in glas, te vad in somn,
Acelasi vis in monoton.
Zaresc ciudat, imi zgirii ochii
De tine vreau ca sa m-apropii
Pasesc grabit - doar inainte
Acelasi vis - tulbur la minte.
Cind nori-apar, ragaz doresc
Un inceput imi construiesc.
Tu nu stiai ce simt si eu!
Acelasi vis, un curcubeu.
Întâlnire
Dă-mi mâna iarăși iubito,
Și spune-mi ale amorului vorbe!
Este iubirea minciuna supremă,
Ori viața e cursa în care cădem?
Nu-i dragostea noastră sărbătoarea,
Nu-i ea însăși fericirea?
Nu suntem noi florile roșii sau albe,
Ori galbene,verzi și albastre,
Ce-ți stau prinse artistic
Pe gingașul chip și vorbesc,
Despre iubirea nebună,
Ori mai degrabă taina cea bună
Adusă de îngeri la noi,
Sau viața-mpreună absolută,
Ce ne-a cuprins pe-amândoi?
(2 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Micuta Stea
Micuta stea a inimii mele,
Ești lumina-n nopți grele,
Strălucești pe cerul vieții,
Ca un far al dimineții.
Privirea ta, un foc blând,
Mă călăuzește rând pe rând,
Cu zâmbetul tău cald și plin,
Îmi împletești zilele de senin.
Mâinile tale, ca un vis,
Mă ating cu un strop de paradis,
Cu tine lumea e mai vie,
Ești steaua mea, magie.
Micuta mea stea strălucitoare,
Îți mulțumesc că ești a mea alinare,
În universul infinit,
Ești darul meu de neprețuit.
Din ce în ce mai des
Aplec copacul şi-i sărut ramul
Muguri în pântec să-i răsară ,
Îi las un zâmbet pe frunza galbenă
Şi pe celelalte ce plecară
Încăpăţânate de zbor ,
De îmbrăţişarea cu pământul
Pe la amiază , când ora devine rumenă
Şi celor rătăciţi îşi împarte gustul .
Las ploaia să-mi spele ochii
Să pot privi în seară
Porţi larg deschise prin care
Să intre nealterate iubiri
Şi umblet nepământean
Cu luna la subţioară
Când oamenii îi cei lui Dumnezeu izbăviri .
Lângă tine îngerul meu
Lângă tine
...
Lângă tine uit
Grijile soartei incerte.
Lângă tine simt
Liniștea armoniei perfecte!
..
Lângă tine-s viu,
Pătruns de natura-ți divină.
Lângă tine știu
Că toate ne duc spre lumină!
...
Lângă tine sunt
Mai mult decât aș fi putut eu visa,
Acel amănunt
Fără de care nimic n-ar conta!
...
Lângă tine-s eu,
Un eu ce se simte-mplinit
C-același etern Dumnezeu,
Să-l găsesc, te-a găsit!
PĂCAT
Păcat de tinerii ce mor
De cei ce n-au cunoscut iubirea
De cei ce lasă în urma lor,
Copii plângând, părinți jelând,
Familii îndoliate...
Morminte cu flori încărcate
Cu lacrimi și dor udate
Păcat de ei și de tinerețea lor.
Acelasi vis
Usor sa trec, sa razam capul,
Incet sa plec, ca vine altul!
Am doar o zcuza tu zeci le ai
Sa fiu eu calm, asa-mi ziceai.
Desart privesc, dar nu de tot,
Sunt eu la rind, doar eu astept.
Sa fiu acum, dar poate miine?
Sa nu ma las, va fi si bine!
Si timpul zboara, tot mai rar,
Minute, clipe, ca zile-mi par.
Repet in glas, te vad in somn,
Acelasi vis in monoton.
Zaresc ciudat, imi zgirii ochii
De tine vreau ca sa m-apropii
Pasesc grabit - doar inainte
Acelasi vis - tulbur la minte.
Cind nori-apar, ragaz doresc
Un inceput imi construiesc.
Tu nu stiai ce simt si eu!
Acelasi vis, un curcubeu.
Întâlnire
Dă-mi mâna iarăși iubito,
Și spune-mi ale amorului vorbe!
Este iubirea minciuna supremă,
Ori viața e cursa în care cădem?
Nu-i dragostea noastră sărbătoarea,
Nu-i ea însăși fericirea?
Nu suntem noi florile roșii sau albe,
Ori galbene,verzi și albastre,
Ce-ți stau prinse artistic
Pe gingașul chip și vorbesc,
Despre iubirea nebună,
Ori mai degrabă taina cea bună
Adusă de îngeri la noi,
Sau viața-mpreună absolută,
Ce ne-a cuprins pe-amândoi?
(2 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Alte poezii ale autorului
Noi
Din cer ploaia va sa vina,
Peste noi cu a noastra lumina,
Se va topi si vom pleca,
Tu unde erai iar eu unde eram.
Si de acolo nu ne vom mai intoarce,
La iubirea pe care ne-o doream.
Din același fum
Din același fum
de speranță
de care depindeam, firul
ce s-a rupt, pierzanie.
Cerul mi-e tată
iar Marea mi-e mamă-
până și necunoscutul mi-e cunoscut;
dar tu mi-ești marea de Abis întruchipat.
Coșmarul.
Iar cum rădăcina unei flori se ofilește
în pământu’ Străin-
așa și rădăcina mea
se stinge încetișor…
În abisul de măști.
De nu știam de Cutia Pandorei
de speranța fragilă;
Miracolele nu ar fi fost adevărate;
dar…Teroarea a sosit.
Neglijența firii omenești,
Indiferența ta, ucide
cu Aparențe parfumate
și esențe de Galben.
E vina mea, oare?
Să iubesc acest Dar, sau să îl urăsc?...
căci acum lumea e o tornadă
de Amintiri ce mă țin captiv
în ceea ce numesc eu: “Coșmar de vise lucide”.
De nu îți place sau n-ai vrea,
Conștiința nu te poate vedea, iar nici tu pe ea;
Nici de aproape, nici la o vorbă distanță.
Chiar de te-ai preface.
Rece, ca cimentul scărilor lungi.
ca Vântul vâjiind în ochi, urechi și minte
nu îți pot simți Căldura.
căci Fumul e mai cald decât Grija ta.
Ace de ceas oprite în amintirile disperate
De Iubire, Armonie
Iar tu n-ai ajuns la Timp;
Nici nu vei fi.
Adio.
Și tot ce îmi Doream
Era Iubirea ta necondiționată;
Dorință Eșuată a unui Copil
Ce ajunge la sejurul Bătrâneții.
Și stau și mă întreb…
Cine Ești?
Plămadă
Doamne, sunt un adânc al neputinței,
Un întuneric umbrit de întuneric,
O lipsă aridă de ploaie,
O noapte fară stele,
Un mister fără de lună.
De o veșnicie îmi scriu tristețea pe ape adânci și pustii de lacuri,
Doamne, sunt un Adam izgonit,
Tăcut și uitat în urmă.
Voi coborâ mereu mereu spre abis?
Sau suflarea Ta va sufla din nou viata și lumina în nările mele,
Aprinzând în inima mea lumina învierii,
Pălpâind în tăcere?
Sau nu...
Cinci pàcate
Oamenii, ce inutili cu toții,
Când îi cauți fac pe morții.
Oamenii, ce proști grămadă,
Când să te ajute te îngroapă.
Oamenii, egoiști fără egal
Cu toții te bagă-ntrun calvar.
Oamenii, ipocriți fără de seamăn,
Râd ca ciob de oală spartă.
Oamenii, trădători ca Brutus,
Te dau jos de unde-ai ajuns.
camy
Fulgii de nea cad pe pământ
Eu susțin la tine gândind,
Fulgii aduc clipele reci
Eu încă sper că mă iubești
Speranța moare încet, încet
Gândul meu rece la tine mi-l trec
Zăpada de tine îmi aminte
Unde ești tu dragostea mea?
"Lumea mea are chipul tău"
Să fii al meu, înseamnă să-mi fii dor,
Când timpul trece greu și fără zbor,
Să-mi fii lumină-n clipa cea mai grea,
Și alin când inima nu mai vrea.
Să fii al meu, e drum fără sfârșit,
E pasul care știe ce-a iubit,
E liniștea ce-mi curge prin cuvânt,
Și glasul tău, când totul e tăcând.
Să fii al meu, nu-i vis, ci e trăire,
O clipă care naște amintire,
Un „noi” ce stă în suflet neclintit,
Și-n ochii tăi — un „da” nesfârșit.
Noi
Din cer ploaia va sa vina,
Peste noi cu a noastra lumina,
Se va topi si vom pleca,
Tu unde erai iar eu unde eram.
Si de acolo nu ne vom mai intoarce,
La iubirea pe care ne-o doream.
Din același fum
Din același fum
de speranță
de care depindeam, firul
ce s-a rupt, pierzanie.
Cerul mi-e tată
iar Marea mi-e mamă-
până și necunoscutul mi-e cunoscut;
dar tu mi-ești marea de Abis întruchipat.
Coșmarul.
Iar cum rădăcina unei flori se ofilește
în pământu’ Străin-
așa și rădăcina mea
se stinge încetișor…
În abisul de măști.
De nu știam de Cutia Pandorei
de speranța fragilă;
Miracolele nu ar fi fost adevărate;
dar…Teroarea a sosit.
Neglijența firii omenești,
Indiferența ta, ucide
cu Aparențe parfumate
și esențe de Galben.
E vina mea, oare?
Să iubesc acest Dar, sau să îl urăsc?...
căci acum lumea e o tornadă
de Amintiri ce mă țin captiv
în ceea ce numesc eu: “Coșmar de vise lucide”.
De nu îți place sau n-ai vrea,
Conștiința nu te poate vedea, iar nici tu pe ea;
Nici de aproape, nici la o vorbă distanță.
Chiar de te-ai preface.
Rece, ca cimentul scărilor lungi.
ca Vântul vâjiind în ochi, urechi și minte
nu îți pot simți Căldura.
căci Fumul e mai cald decât Grija ta.
Ace de ceas oprite în amintirile disperate
De Iubire, Armonie
Iar tu n-ai ajuns la Timp;
Nici nu vei fi.
Adio.
Și tot ce îmi Doream
Era Iubirea ta necondiționată;
Dorință Eșuată a unui Copil
Ce ajunge la sejurul Bătrâneții.
Și stau și mă întreb…
Cine Ești?
Plămadă
Doamne, sunt un adânc al neputinței,
Un întuneric umbrit de întuneric,
O lipsă aridă de ploaie,
O noapte fară stele,
Un mister fără de lună.
De o veșnicie îmi scriu tristețea pe ape adânci și pustii de lacuri,
Doamne, sunt un Adam izgonit,
Tăcut și uitat în urmă.
Voi coborâ mereu mereu spre abis?
Sau suflarea Ta va sufla din nou viata și lumina în nările mele,
Aprinzând în inima mea lumina învierii,
Pălpâind în tăcere?
Sau nu...
Cinci pàcate
Oamenii, ce inutili cu toții,
Când îi cauți fac pe morții.
Oamenii, ce proști grămadă,
Când să te ajute te îngroapă.
Oamenii, egoiști fără egal
Cu toții te bagă-ntrun calvar.
Oamenii, ipocriți fără de seamăn,
Râd ca ciob de oală spartă.
Oamenii, trădători ca Brutus,
Te dau jos de unde-ai ajuns.
camy
Fulgii de nea cad pe pământ
Eu susțin la tine gândind,
Fulgii aduc clipele reci
Eu încă sper că mă iubești
Speranța moare încet, încet
Gândul meu rece la tine mi-l trec
Zăpada de tine îmi aminte
Unde ești tu dragostea mea?
"Lumea mea are chipul tău"
Să fii al meu, înseamnă să-mi fii dor,
Când timpul trece greu și fără zbor,
Să-mi fii lumină-n clipa cea mai grea,
Și alin când inima nu mai vrea.
Să fii al meu, e drum fără sfârșit,
E pasul care știe ce-a iubit,
E liniștea ce-mi curge prin cuvânt,
Și glasul tău, când totul e tăcând.
Să fii al meu, nu-i vis, ci e trăire,
O clipă care naște amintire,
Un „noi” ce stă în suflet neclintit,
Și-n ochii tăi — un „da” nesfârșit.